HCL 71/2017 Constanța adoptată
Hotărâre privind acordarea de facilități la transportul public de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul constanța
- Denumire
- Hotărârea nr. 71 din 2017 a Consiliului Local Constanța
- Emitent
- Consiliul Local Constanța
- Număr
- 71 / 2017
- Data
- 31 martie 2017
- Localitate
- Constanța, județul Constanța
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă acordarea de facilități la transportul public de călători pentru anumite categorii de persoane beneficiare din municipiul Constanţa
Documente
Text
ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
EX TE R
Cons ran tai
HOTĂRÂRE
privind acordarea de facilități la transportul public de călători pentru categoriile de
persoane beneficiare din municipiul Constanța
Consiliul local al municipiului Constanţa, întrunit în ședința ordinară din data de
31.03.2017 ; « i
Luând în dezbatere expunerea de motive a domnului primar Decebal Făgădău,
înregistrată sub nr. 36980/21.03.2017;
Văzând referatul Serviciului public de asistență socială, înregistrat sub
nr.11978/21.03.2017, referatul Regiei Autonome de Transport în Comun,
înregistrat sub nr. 1740/21.03.2017, raportul Comisiei de specialitate nr. 1 de
studii, prognoze economico-sociale, buget finanțe și administrarea domeniului
public și privat al municipiului Constanța, raportul Comisiei de specialitate nr. 3
pentru servicii publice, comerț, turism și agrement, raportul Comisiei de specialitate
nr. 4 pentru activităţi științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte şi
protecție socială și raportul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administrație
publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților
cetățeanului;
Având în vedere prevederile:
- Legii educaţiei naționale nr. 1/2011, cu completările și modificările ulterioare;
- Legii nr. 448/2006 privind protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap și ale Ordinului nr. 62/2007 pentru aprobarea instrucțiunilor privind
legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață
pentru persoanele cu handicap și modelul acesteia;
- H.G. nr. 309/1996 privind acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru
transportul local în comun de care beneficiază elevii și studenții din învățământul de
stat și din învățământul particular acreditat;
- Legii nr. 341/2004 recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit
la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989;
- Legii nr. 44/1994 privind acordarea unor drepturi veteranilor și văduvelor de
război;
- Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării
forței de muncă;
- Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și compietările ulterioare;
- Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi
completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2 şi art. 115
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 - Se aprobă acordarea de facilități la transportul public de călători pentru
anumite categorii de persoane beneficiare din municipiul Constanţa.
Art. 2 — Categoriile de beneficiari pentru care Serviciul public de asistenţă socială
Constanţa va acorda facilități la transportul public de călători sunt:
a) persoanele cu dizabilități (cu handicap accentuat și grav), asistenții personali ai
persoanelor cu handicap grav sau însoțitorii acestora;
b) nevăzătorii cu handicap grav și accentuat și însoțitorii nevăzătorilor cu handicap
grav;
c) persoanele cu dizabilități (cu certificat de încadrare în grad de handicap mediu și
ușor), pe perioada valabilității certificatului de handicap;
d) persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
e) pensionarii cu pensii de până la 1250 de lei inclusiv;
f) persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Art. 3 - Categoriile de beneficiari pentru care Regia Autonomă de Transport în
Comun Constanţa va acorda facilități la transportul public de călători sunt:
a) elevii orfani sau proveniţi din casele de copii;
b) elevii cu cerințe educaționale speciale;
c) elevii cu măsură de protecție specială sau tutelă;
d) studenții orfani sau proveniți din casele de copii;
e) elevii din unitățile de învățământ obligatoriu, profesional și liceal
acreditat/autorizat din municipiul Constanța;
f) studenţii înmatriculaţi la forma de învățământ cu frecvenţă, în instituţii de
învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani;
9) personalul didactic și nedidactic încadrat în unitățile de învățământ preuniversitar
și universitar din municipiul Constanţa;
h) titularii și membrii familiilor acestora (adulți și copii cu vârsta peste 7 ani),
beneficiari ai prevederilor Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu
modificările și completările ulterioare;
i) veteranii și văduvele de război;
j) luptătorii pentru victoria Revoluţiei din 1989;
k) persoanele cu domiciliul în municipiul Constanţa înregistrate ca șomeri
indemnizaţi la A.J.0.F.M. Constanţa;
|) persoanele cu domiciliul în municipiul Constanța înregistrate ca șomeri
neindemnizați la A.J.O.F.M. Constanța. -
Art. 4 - Finanțarea cheltuielilor privind transportul în comun pentru beneficiarii de
facilități la transportul public local de călători prevăzuţi la art. 2 şi 3 se va face din
bugetul local.
Art. 5 — Se aprobă regulamentul privind acordarea de facilități la transportul public
de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul Constanţa,
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 - Se instituie o perioadă tranzitorie de implementare de maxim 90 de zile de
la aprobarea prezentei, termen în care Regia Autonomă de Transport în Comun
Constanţa va elibera legitimaţii/permise/abonamente și va întocmi deconturile către
Primăria Municipiului Constanța în baza vechilor prevederi, iar Serviciul public de
asistență socială va întreprinde măsurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire
a prevederilor art.2.
Art. 7 - De la expirării termenului de 90 de zile își încetează aplicabilitatea HCL
nr.139/2016, HCL nr. 26/2016, HCL nr. 265/2015, HCL nr. 264/2015, HCL
nr.40/2015, HCL nr. 13/2014, HCL nr. 212/2012, HCL nr. 632/2008, cu modificările
și completările ulterioare și HCL nr. 483/2007.
Art. 8 — Compartimentul comisiilor de specialitate ale consiliului local va comunica
prezenta hotărâre Direcției financiare din cadrul Primăriei municipiului Constanţa,
Serviciului public de asistență socială și Regiei Autonome de Transport în Comun
Constanța în vederea aducerii la îndeplinire, precum și Instituţiei prefectului
județului Constanţa, spre știință.
"Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
25 pentru, împotrivă, abţineri.
La data aprobării sunt în funcţie __27 consilieri din 27 membri”.
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
MARIN AURELIAN MARIUS
U SECRETAR
Constanţa
Nr. 71 / ___ 2017
CONSTANTA ROMANIA
9. ti? € JUDETUL CONSTANTA
| MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
Tomis
ConsTautiahh
ANEXA
la HCL nr. _71 /__2017
REGULAMENT
Privind acordarea de facilităţi la transportul public de călători pentru
categoriile de persoane beneficiare din municipiul Constanța
Cap. 1. Dispoziţii generale
Art,1. Obiectul prezentului regulament îl constituie reglementarea cadrului general
de eliberare și decontare a facilităților la transportul public local de călători pe raza
teritorială a municipiului Constanţa.
Art.2. La elaborarea prezentului Regulament au fost respectate prevederile
următoarelor acte normative:
a) Legea educației naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările
ulterioare;
b) Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor
cu handicap (republicată), cu modificările și completările ulterioare;
c) H.G. nr. 309/1996 privind acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru
transportul local în comun, de suprafață și subteran, precum și pentru transportul
intern auto, feroviar și naval, de care beneficiază elevii și studenții din învățământul
de stat și din învățământul particular acreditat, cu modificările și completările
ulterioare;
d) Legea nr. 341/2004 recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au
contribuit la victoria Revoluţiei romane din decembrie 1989, cu modificările și
completările ulterioare;
e) Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale
invalizilor și văduvelor de război (republicată), cu modificările și completările
ulterioare;
f) Ordinul nr. 62/2007 pentru aprobarea instrucțiunilor privind legitimaţia
pentru transportul urban cu mijloacele de transport în comun de suprafață pentru
persoanele cu handicap și modelul acesteia;
g) Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea
ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
h) Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și completările
ulterioare; ,
i) Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și
completările ulterioare;
Art.3. În sensul prezentului Regulament, termenii și expresiile de mai jos au
următoarea semnificație:
a) Domiciliu — adresa la care persoana declară că are locuința principală,
trecută și în actul de identitate al persoanei;
b) Reședința - adresa la care beneficiarul declară că are locuința secundară,
alta decât cea de domiciliu;
c) Adresa de corespondenţă - reprezintă adresa din municipiul Constanţa
specificată de solicitant în cerere, la care se vor distribui abonamentele de transport
public de călători;
d) Eligibilitate - setul de condiţii obligatorii care trebuie să fie îndeplinite de
către potenţialul beneficiar pentru a fi selectat în vederea acordării facilității la
transportul public de călători;
e) Reprezentantul legal este:
- persoana desemnată, în condițiile legii, să reprezinte interesul persoanei lipsite de
capacitate deplină de exercițiu a drepturilor civile sau a persoanei lipsite de
discernământ;
- părintele sau persoana desemnată potrivit legii să exercite drepturile și să
îndeplinească obligațiile părintești față de copil;
f) Persoana de vârsta a III-a - persoana fizică, care are calitatea de
pensionar sau persoana fizică, care a împlinit vârsta legală de pensionare, dar nu
are calitatea de pensionar;
g) Elev - persoana care urmează cursurile învățământului de stat sau particular
acreditate la una din următoarele forme de învățământ: clasele 1 - VIII, liceu,
școala postliceală, școala profesională și de ucenici (cursuri de zi);
h) Student - persoana admisă la un program de studii universitare de licență
sau masterat, înmatriculată la forma de învățământ cu frecvență, în instituţiile de
învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, pe întreaga perioadă
a prezenţei sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare și până la
susținerea examenului de finalizare a studiilor sau exmatriculare, mai puțin pe
perioadele de întrerupere a studiilor,
i) Personal didactic - personalul din învățământul universitar/preuniversitar,
format din personal didactic de predare, personal didactic auxiliar și personal
didactic de conducere, de îndrumare și control; personalul nedidactic -
personalul din învățământul universitar/preuniversitar, care își desfășoară
activitatea în baza Codului muncii (republicat), cu modificările și completările
ulterioare;
Î) Somer - persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este
în căutarea unui loc de muncă (de la vârsta de minim 16 ani și până la îndeplinirea
condiţiilor de pensionare); b) starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac
aptă pentru prestarea unei munci; c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri
sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât
valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării
ocupării forței de muncă, în vigoare; d) este disponibilă să înceapă lucrul în
perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă; e) este înregistrat (ca
indemnizat sau neindemnizat) la agenţia pentru ocuparea forței de muncă în a cărei
rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința, ori la alt furnizor de
servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea
obținerii unui loc de muncă;
k) Veteran de război - persoana care a participat la primul sau al doilea
război mondial în armata română;
ID) Văduvă de război - soția supraviețuitoare a celui decedat pe front, în
î
prizonierat sau ca urmare a rănilor ori bolilor contractate pe front sau
prizonierat;
m) Luptător la Revoluţia din decembrie 1989 - persoanele care și-au
pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, marii mutilați, răniții și urmașii celor
care au decedat ca urmare a participării la victoria Revoluţiei din decembrie 1989;
n) Persoana cu dizabilităţi - acea persoana căreia mediul social, neadaptat
deficienţelor sale fizice, senzoriale, psihice, mentale îl împiedică total sau îi
limitează accesul În șanse egale la viața socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor
materiali, sociali, necesitând măsuri de protecţie socială în sprijinul integrării ei
sociale și profesionale;
0) Asistentul personal al persoanei cu handicap grav - persoana care
supraveghează, acordă asistență și îngrijire permanentă copilului sau adultului cu
handicap grav;
n
|
p) Însoţitorul persoanei cu handicap grav - persoana care acompaniază
persoana cu handicap grav și care beneficiază de drepturi în condiţiile prevăzute de
lege;
q) Gratuitate pe mijloacele de transport în comun - valoarea
abonamentului lunar, valabil pe toate liniile de transport în comun, care se
decontează în situaţia persoanelor ale căror cheltuieli de transport se
subvenţionează în procent de 100% din bugetul local al municipiului Constanţa;
r) Reducere cu 50% a tarifului standard la abonamentele de transport
public de călători - decontarea a 50% din valoarea abonamentului lunar pe
mijloacele de transport în comun pentru toate categoriile de persoane care
beneficiază de această facilitate;
s) Legitimaţie de călătorie gratuită - actul doveditor prin care persoanele
care fac obiectul prezentului Regulament fac dovada ca beneficiază de gratuitate la
transportul în comun în municipiul Constanța.
t) Tarife standard - tarifele aplicabile călătorilor ce nu beneficiază de facilități
la transportul în comun, așa cum acestea au fost aprobate hotărâre de către
Consiliul local al municipiului Constanța;
u) Tarif social - tariful la care sunt decontate gratuitățile, așa cum acestea au
fost aprobate prin hotărâre de către Consiliul local al municipiului Constanţa;
v) Permis de călătorie - echivalentul tarifului social cu TVA aprobat prin
hotărâre de către Consiliul local al municipiului Constanţa.
Cap. II. Tipuri de facilități la transportul public de călători și categoriile de
beneficiari
Art.4. Facilităţile la transportul public de călători, obligatorii, reglementate prin legi
speciale, acordate prin hotărâri ale consiliului local, precum și categoriile de
beneficiari sunt următoarele:
a) gratuitate la tariful standard pe mijloacele de transport în comun pe
raza municipiului Constanţa, pentru:
1. persoanele cu dizabilități (cu handicap accentuat și grav), asistenții personali ai
persoanelor cu handicap grav sau însoțitorii acestora;
2. nevăzătorii cu handicap grav și accentuat și însoțitorii nevăzătorilor cu handicap
grav;
3. persoanele cu dizabilități (cu certificat de încadrare în grad de handicap mediu și
ușor), pe perioada valabilității certificatului de handicap;
4. elevii orfani sau proveniți din casele de copii;
5. elevii cu cerințe educaționale speciale;
6. elevii cu'măsură de protecţie specială sau tutelă;
7. studenții orfani sau proveniţi din casele de copii.
b) reducere cu 50% a tarifului standard la abonamentele de transport
public de călători, pe una, două sau toate liniile, pentru:
1. elevii din unitățile de învățământ obligatoriu, profesional și liceal
acreditat/autorizat din municipiul Constanţa;
2. studenții înmatriculaţi la forma de învățământ cu frecvență, în instituţii de
învățământ superior acreditate, în vârsta de până la 26 de ani;
3. personalul didactic și nedidactic încadrat în unitățile de învățământ
preuniversitar și universitar din municipiul Constanţa.
c) tarif social, conform tarifelor publicate de operatorul local de transport
public:
1. titulari și membrii familiilor acestora (adulți și copii cu vârsta peste 7 ani),
beneficiari ai prevederilor Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu
modificările și completările ulterioare;
2. veteranii și văduvele de război;
3. luptătorii pentru victoria Revoluţiei din 1989;
4. persoanele cu domiciliul în municipiul Constanța înregistrate ca șomeri
indemnizaţi la A.J.0.F.M. Constanţa;
5. persoanele cu domiciliul în municipiul Constanța înregistrate ca șomeri
neindemnizaţi la A.J.0.F.M. Constanţa;
6. persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
7. pensionarii cu pensii de până la 1.250 lei inclusiv;
8. persoanele în vârsta de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Cap. III. Modalitatea de acordare a facilităților la transportul public local
de călători și documentația necesară în vederea eliberării şi decontării
legitimaţiilor de călătorie
Art.5. (1) Serviciul public de asistență socială Constanţa, denumit în continuare
S.P.A.S. Constanţa, va elibera legitimaţiile de călătorie gratuite pentru următoarele
categorii de beneficiari, în condiţiile prezentului Regulament, după cum urmează:
a) Pentru persoanele de vârsta a III-a prevăzute la art. 4 lit. c) pci. 6, 7și
8, se vor acorda, ca: măsură de protecţie socială, facilități la transportul în comun
pe bază de permise de călătorie permanente, valabile în municipiul Constanţa.
Acoperirea cheltuielilor ocazionate de acordarea acestor facilități se suportă integral
din surse proprii ale bugetului local.
Permisele de călătorie vor fi eliberate de către S.P.A.S. în baza următoarelor acte:
- cerere,
- act de identitate (copie xerox și original pentru confruntare),
- după caz, cuponul de pensie (copie xerox) sau adeverinţa eliberată de A.N.A.F.
pentru persoanele peste 60 de ani care nu realizează venituri (original).
b) Pentru persoanele prevăzute la art. 4 lit. a) pct. 1,2 și 3 vor fi eliberate
de către S.P.A.S. Constanţa legitimații de călătorie gratuite la tariful standard în
baza următoarelor acte:
- cerere,
- certificat de naștere/act de identitate (copie xerox și original pentru confruntare),
- certificat de încadrare în grad de handicap/contract individual de muncă (copie
xerox și original pentru confruntare).
Legitimaţiile de călătorie gratuite pe mijloacele de transport în comun din
municipiul Constanţa eliberate persoanelor prevăzute la prezentul articol vor fi
valabile până la expirarea certificatului de încadrare în grad de handicap, respectiv
perioada contractului individual de muncă,
(2) Permisele de călătorie și legitimaţiile de călătorie gratuite se vor elibera o
singură dată pentru lunile rămase până la sfârșitul anului calendaristic și vor fi
transmise la domiciliul/adresa de corespondenţă beneficiarilor printr-un serviciu de
curierat începând cu luna următoare emiterii deciziei de acordare conform art. 8 lit.
9).
(3) În situaţia în care beneficiarii nu mai îndeplinesc condiţiile de eligibilitate,
precum și în cazul decesului, S.P.A.S. Constanţa va transmite Regiei Autonome de
Transport în Comun lista acestor persoane, obligativitatea recuperării de Ia titulari a
permiselor de călătorie fiind în sarcina Regiei Autonome de Transport în Comun
Constanţa.
(4) În situaţia încetării contractului individual de muncă al asistentului personal
înaintea perioadei pentru care a fost încheiat, precum și în cazul decesului
persoanei cu dizabilități, S.P.A.S. Constanța va transmite Regiei Autonome de
Transport în Comun lista acestor persoane, obligativitatea recuperării de la titulari a
permiselor de călătorie și a legitimaţiilor de călătorie fiind în sarcina Regiei
Autonome de Transport în Comun Constanţa.
Art.6. Regia Autonomă de Transport Constanța, denumită în continuare R.A.T.C.
Constanța, va elibera legitimații de călătorie gratuite și abonamente pentru
următoarele categorii de beneficiari
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 67/2017Hotărâre privind aprobarea unor cheltuieli de reprezentare și protocol pentru anul 2017HCL 68/2017Hotărâre pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului ii al anului școlar 2016-2017 pentru elevii din…HCL 69/2017Hotărâre privind acordarea pachetului anual cu rechizite școlare cu ocazia începerii cursurilor precum și a cadourilor prilejuite…HCL 70/2017Hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției părinților/reprezentanților legali pentru copiii…HCL 72/2017Hotărâre privind majorarea tarifului social pentru pensionari și persoane peste 60 de ani care nu realizează venituri, prevăzut…HCL 73/2017Hotărâre privind aprobarea condițiilor și criteriilor de acordare a ajutoarelor de urgență de la bugetul localHCL 74/2017Hotărâre privind aprobarea și utilizarea siglei oficiale a evenimentelor organizate pe raza municipiului constanțaHCL 75/2017Hotărâre privind aprobarea aderării municipiului constanța la asociația inomar cluster
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.