26 februarie 2021

HCL 62/2021 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea dării în administrare către raedpp a unor imobile situate în municipiul constanța

Denumire
Hotărârea nr. 62 din 2021 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
62 / 2021
Data
26 februarie 2021
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local aprobă darea în administrare către R.A.E.D.P.P. a unor imobile din domeniul public al Constanței, inclusiv terenuri și clădiri, conform anexei 1 a hotărârii. Predarea-primirea bunurilor se face în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare, printr-un proces-verbal între Direcția Patrimoniu și R.A.E.D.P.P., iar R.A.E.D.P.P. poate folosi și dispune de bunuri în condițiile legii. Pentru locuitori, înseamnă că anumite imobile publice vor intra în administrarea unei altfel entități (R.A.E.D.P.P.), cu detalii asupra valorii, identității și destinației menționate în anexă, iar gestionarea se realizează prin documente oficiale și termene clare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă darea în administrare către R.A.E.D.P.P. a imobilelor teren şi construcţii aflate în domeniul public al municipiului Constanţa, identificate conform planurilor de situaţie, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSTANTA ROMÂNIA 7) S |2- JUDEŢUL CONSTANŢA - | | MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL . Tout - ConsrannatP HOTĂRÂRE | privind aprobarea dării în administrare către R.A.E.D.P.P. a unor imobile aflate în domeniul public al municipiului Constanţa Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 00 . 2021. Luând în dezbatere referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr.33744/19.02.2021, avizul Comisiei de specialitate nr. 1 - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, avizul Comisiei de specialitate nr, 5 pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului precum și raportul. Direcţiei patrimoniu și cadastru, Serviciul patrimoniu înregistrat sub nr.35961/23.02.2021; Luând în considerare prevederile H.C.L. nr 451/2017 privind aprobarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Constanţa şi ale H.C.L. nr. 428/31.10.2018 privind preluarea unor imobile situate în municipiul Constanţa în administrarea Consiliului local al municipiului Constanţa din administrarea R.A.T.C. Constanţa; Având în vedere Nota internă aprobată de Primarul municipiului Constanţa nr. 24645/08,02.2021; În temeiul prevederilor art. 867-870 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), art.298-301 şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 —- (1) Se aprobă darea în administrare către R.A.E.D.P.P. a imobilelor teren şi construcţii aflate în domeniul public al municipiului Constanţa, identificate conform planurilor de situaţie, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Datele de identificare, valoarea şi destinaţia bunurilor care fac obiectul dării în administrare sunt prevăzute în anexa nr.1, care face parte integrantă prezenta hotărâre. Art. 2 - Predarea - primirea bunurilor prevăzut la art. 1 se va realiza în baza procesului verbal de predare-primire încheiat între Serviciul cadastru din cadrul Direcţiei patrimoniu și cadastru și R.A.E.D.P.P. în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Art, 3 - R.A.E.D.P.P. poate folosi şi dispune de bunurile prevăzute la art. 1 în condiţiile stabilite de lege. Art. 3 - Compartimentul relaţii consiliul local și administrația locală va comunica prezenta hotărâre R.A.E.D.P.P., Direcţiei patrimoniu și cadastru, Direcţiei financiare, S.P.1.T. Constanţa în vederea aducerii la îndeplinire şi spre ştiinţă Instituţiei prefectului - judeţul Constanţa. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:__4A5__pentru, — împotrivă, —— abţineri. La data adoptării sunt în funcţie AP consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, GfelP NICEEA JI CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL GEORGIANA GOSPODARU CONȘTANŢA NR, 196.02. 2021 go NT Ta ROMÂNIA d ostasi JUDETUL CONSTANTA MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. Ga 1__ 0084 Nr. Elemente nr, Suprafața (mp) Valoare Destinația crt. identificare bun Carte inventar la funciară data de 30.09.2020 (lei) Staţie Suprafaţă teren -245 1 | subredresare S2 - | 239170 mp(din acte); 248 mp 243.128,84 Staţie str. Industriei Mici (din măsurători) subredresare nr. 1 — inventariat Suprafaţă construită — prin HCL 164 mp(din acte); 161 nr.451/2017, poz. mp (din măsurători) 3091 . 2 | Staţie 239331 | Suprafaţă teren -814 mp Staţie subredresare S5 - Suprafaţă construită - | 1.041.142,73 | subredresare str, Făt Frumos nr. 292 mp 3 - inventariat prin HCL nr.451/2017, poz.3092 3 | Staţie 243716 | Suprafaţă teren -715 mp Staţie subredresare S6 - (din acte); 679 mp (din | 709.539,25 | subredresare str. Oborului nr. 8 - măsurători) inventariat prin Suprafaţă construită — HCL nr.451/2017, 346 mp poz.3093 4 | Staţie 239186 | Suprafaţă teren -492 mp | 300.562,01 Staţie subredresare S8 - Suprafaţă construită — subredresare Justiţiei nr. 1 - 258 mp inventariat prin HCL nr.451/2017, poz.3095 PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, HE. MIRELA CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL GEORGIANA/( OSPODARU Plan de amplasament si delimitare a imobilului UI ANEXĂLA Scara 1:500 luca Ar 02004 ÎI [74 Nr. cadastral Suprafata masurata a imobiluiui(mp) | Adresa imobilului o” 2239 [5/2 248 Mun. Constanta, Str. Industriei Mici Nr. 1 Nr. Cartea Fupciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT) Pole Dea pe Constanta 504770.85. SI Masa PRIM IULUI CONSTANȚA i 3 str. mauris! ME SERVICIUL CADASTRU ; SI D ă VIZAT SPRE NESCHIMENARE i Nr. | Data Semnătura | SI Vecin: propr- privata 1£:2135410 wunyoapaY "445 PREŞEDINTE ȘEDINȚĂ, QIRIP Vecin: propr. privata E 15121319 CONTRASEMNEAZĂ R Ş ) SETAT) GENERAL, E 3 A. GEORGIANA/GOŞPODARU B 03709.75 7 A = PA 3037051 A. Date referitoare la teren Nr. Categorie de iuni parcela folosinta Suprafata(mp) Mentiuni 1 Cc 248 Imobilul este imprejmuit cu gard de beton între pct. 1-2 si 7-1 Total 248 si de zidurile constructiei C1 intre pct. 2-7 . B. Date referitoare ia constructii Cod iai Suprafata construita iuni constr, Destinatia pr sol (mp) Mentiuni |Substatie de redresare S2, St+P, edificata din beton si caramida in C1 CIE 161 anul 1976, fara certificat de performanta energetica, Supr. constr. desf. S=161 mp Total N 161 NGuprafla totala masurata a imobilului = 248 mp ) Suprafata din act= 245 mp Confirm executarea masuratorilor la teren, corectitudinea intocmirii Confirm introducerea imobilului in baza de date integrata si atribuirea documentaţiei cadas i gorespondenta acestăjă cu realitatea din teren | numarului cadastral. d inspector, sibiu INI — DE CĂGASURU ŞI BAL DIVE 07% ARĂ CONSTANȚA Funoţia: CONSILIER GH, A, D + 65620/a75 PLAN DE INCADRARE IN ZONA Mun. Constanta, Str. industriei Mici Nr. 1 Scara 1:1000 A 1nţn1040 DPDIIS SI, ANEXĂ LA D008 | PRIMĂRIA MUNICIPIUL! SER jninipopiV. DPPIIS ; SS, “& p CERTIFICAT 5 E % AUTORIZARE Seria RO-8-J Ni. 0410 Ciasa 1 =]) || SERVSRI. consti S/ | NCP N pd Plan de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:500 ANEXĂ LA HCLM NR._(00_/adl aj Nr. cadastral | Suprafata masurata a imobilului(mp) | Adresa imobilului Z 3 7 fi o 492 Mun. Constanta, Str. Justitiei Nr. 1 Nr. Cartea Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT) Constanta 50318.21 03178.21, LA li E] 4 E |: e. privote „prop vecin: PE.442397 Str. yustitiei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTAN T, SERVICIUL CADASTRU TA VIZAT SPRE NESCHIMBARE Nr. | PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, Data , 9] A e) Er A— a Sagan tura P Ş S ep Y A PA E Ls, [zi Li BO 3UST 13.69 (îi N 30373.59 N A. Date referitoare la teren Nr. Categorie de iuni parcela rain Suprafata(mp) Mentiuni 1 Cc 492 imobilul este imprejmuit cu gard de beton intre pct. 1-2, Total 492 3-7 si 8-9 si cu gard de metal intre pct. 2-3, 7-8 si 9-1 B. Date referitoare la constructii Cod in aţi Suprafata construita ini constr. Destinatia Pra sol (mp) Mentiuni Substatie de redresare S8, St+P, edificata din beton+ C1 CIE 258 caramida in anul 1985, fara certificat de performanata ÎN energetica, Supr. constr. desf S=258 mp Totai 4,258 (Suprafata totala masurata a imobilului = 492 mp ÎN Suprafata din act= 492 mp documentatie) esfastțalEi Fi 8, Li ie, > ACE PI dy Suratorilor la teren, corecii pondenta ace; > A4ulie O Tocăt-a 1 Confirm introducerea imobilului in baza de date integrata si atribuirea numarului cadastral. PLAN DE INCADRARE IN ZONA | Mun. Constanta, Str. Justitiei Nr. 1 ANEXĂ LA pari Scara 1:1000 nem Na 6 t2/&08j PRIMĂRIA MUN] lic: SERVICI Sa WR, eria RO-2* lasi Ciasă Y Nu Tre E No sc. TOPOCA! Ș / Z 9 SERY SEL XZzANCE: ai PLAN DE INCADRARE IN ZONA A Mun. Constanta, Str. Oborului Nr. 8 ANEXĂ LA E) Scara 1:1.000 CLM NR._(00- ODA MUNIGIPIUL NSHANȚA PRIMĂRIA MIN L le | VIZAT SPRE NESCHIAB | Nr. = [) Sem tura i Data CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL „TI RAR FAST RAT i | CS ALISS GEORGIANAG SDARU O CERTIRICAT SS Ni DE = 27 AUTORIZARE ZA 2 Seria RO-B-J NR.0410 în) [E wi Ciasa 2 hui Pe E Vp i VP sc.Tozocap A Z CA SIRVSaL. O CONSTANȚA A ANCPI UT II op Plan de amplasament si delimitare a imobilului —————— | Scara 1:500 [ ANEXA LA [aj Nr, cadastral | Suprafata masurata a imobilului(mp) | Adresa imobilului ICLM NR. Vo L.04 814 Mun. Constanta, Str. Fat Frumos Nr. 3 23 ? 35] ' Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT) Nr. Cartea Funciara Constanta 306937.40 306937.40, m m s R 09 - E ad 3 [=] Li RI că Ş CA . CONTRASEMNEAZĂ ECRETAR SENEI GEORGIANA GOSP RU 2 Pas AN: Mur — . PRIMĂRIA MUNICIPIULUI COMSTANIA, SERVICIUL CADASTRU i VIZAT SPRE NESCHIMBARE | ii Ne. | la EI îs e PN = a Data Sent a E 506870.47 YA, Date referitoare lartereri = 36870.47 Nr. Categorie de ini N parcela inta Suprafata(mp) Mentiuni 1 Cc 814 Imobilul este imprejmuit cu gard de plasa Total 814 B. Date referitoare la constructii o99d. | Destinatia Suprafata construita | Mentiuni Substatie de redresare S5, St+P, edificata din beton+caramida in anul 1983, c1 CIE 292 fara certificat de performanata energetica, Supr. constr. desf S=292 mp. Total 292 Suprafata totala masurata a imobilului = 814 mp N Suprafata din act= 814 mp eregiii Hoipea-i i Confirm introducerea imobilului in baza de date integrata si atribuirea steia a numarului cadastral. Inspector, Eset / îi 37- î06 — PLAN DE INCADRARE IN ZONA Mun. Constanta, Str. Fat Frumos Nr. 3 Scara 1:1000 A NLEY_Ă_LA A r! RA TI |ncLM i Are) PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONST, SERVICIUL CADASTRU IZAT SPRE NESCHIMBARE Nr, Data Semnătura | i N | 3 > 9 e a E g bă [] CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR E NE RAL, d RGIANA GO ODARU i 3 q A) % S.C. TOPOCAD 7, Sp CONSTANŢA O J O CERTIFICAT 3 T DE ZA | AUTORIZARE î a Seria RO-E-J MR, 0410 cal wi Clasa Ş i =] SERV SRL, ANTE 7 . CONTRASEMIIBAZĂ SECRETAR GENERAL, GEORGIANA GOSPODARU Esi 0 d RELEVEU C1 - PARTER i | Scara 1:100 zi | Nr. cadastral al terenului Suprafata utila (mp) Adresa imobilului = 253.28 Mun. Constanta, Str. Fat Frumos Nr. 3, Substatie de redresare S5 Cartea funciara nr. UAT: Constanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA SERVICIUL CADASTRU VIZAT BPRE NESCHIMBARE Nr, — Data Semnâtura cui ur? :7, etil N Ţ i i Nr. incapere Denumire incapere Suprafata utila (mp) Zi Hala 191.19 2 Magazie 6.34 L 3 estiar 1 3.47 | 4 Hal 1.84 5 Baie 1.38 6 Redresor 1 14.93 7 Redresor 2 15.19 8 Redresor 3 14.76 L:) Redresor 4 2.09 10 'estiar 2 2.09 Suprafata Utila = 253.28 mp I DE „AUTORIZARE Seria RD-B-J NR. 0410 Clasa Suprafata Totala = 253.28 mp Receptionat, Data, ese au „a7-:208 RELEVEU C1-PARTER 4.55 5.60 4.52 5.60 4.50 5.60 PREȘEDINTE ŞEDINŢĂ, Grei MIIEELIA We. CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, GEORGIAN GOSPODARU Suprafata Tatata = 304.65 mp Scara 1:100 Nr. Cadastral Suprafata uula( mp) Adresa Imobilulul | 304,65 Mun. Constanta, Str. Oborului Nr. 8 — Cartea funciara nr. UAT: Constanta 5.33—A PRIMĂRIA MUNICIPIULUI COMSTAN: A] SERVICIUL CADASTRU li VIZAT SPRE NESCHIMBARE Nr. _ o U Daia Semnătura mu esa ut 3 L RYI s 3 $ Nr. incapere Denumire incapere Suprafata utila (mp) 1 Hala 211.28 2: Magazie 1 6.58 UL 3 Mi ie 2 3.23 4 6.8.1 1.71 5 G.S.2 4 1,32 6 Redresor 1 25.20 7 Redresor 2 25.31 8 Redresor 3 25.48 9 Redresor 4 2.27 10, Magazie 3 2.27 Suprafata Utila = 304.65 mp Li A = 7 257,82 vecin: propr. Mun. Constonta Vecin: propr. Hubel Maria 1E:241919 wnyna0q0 "1IS oypaud “1doxd :ul92A _ 0252 a2 Plan de amplasament si delimitare a imobilului XĂ LA Scara 1:200 Nr. cadastral | Suprafata masurata a Imobilului(mp) | Adresa imobilului - LES o] 679 Mun. Constanta, Str. Oborului Nr. 8 Nr. Cartea/Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT) Constanta > PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTAN A] SERVICIUL CADASTRU PANŢ, VIZAT SPRE NESCHIMBARE Nr. Semnătura A. Date referitoare la teren pala Categorie de Suprafata(mp) Mentiuni Tai Ce Fu) Imobilul este imprejmuit cu gard metalic B. Date referitoare Ia constructii EDINTE ŞED Cod inati Suprafata construita P! i P n | constr, | Destinatia Prafate Gap) Mentiuni QAR Statie de redresare S6, S+P, edificata din betontcaramida! c1 CIE 346 in anul 1985, fara certificat de performanta energetica, |Supr. constr. desf. S=346 mp Total 346 Suprafata totala masurata a imobilului = 679 mp Suprafata din act= 679 mp Son N GA sei u N EAZA Confirm asuratoilor a teren, Mi teren EEE ntoducorea imobilului in baza de date integrala si atribuirea ! GEORGIANA GOSPOBARU P CERTIEICEfe i ă R i A E Go zOPOEAL i ! CĂ szoa— E | [4 seria "aa i FE -07- A i 03704.86 "OCAD îi Iată E sită |V, seaise D655 a, SOSSTANȚĂ ANC RELEVEU C1-PARTER Scara 1:100 Nr. cadastral al terenului Suprafata utila (mp) : Adresa imobilului 132.57 Mun. Constanta, Ştr, industriei Mici Nr. 1, Substatie de redresare S2 Cartea funciara nr. UAT: Constanta [ . PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTaNI A | SERVICIUL CADASI RE TAN A ! VIZAT SPRE NESCHIMBARE r. d Data g [0) . Semnătura = Si , Nr. incapere Denumire incapere Suprafata utila (mp) 1 Hala 88.98 2 Reresor + 14.99 3 Redresor 2 14.27 ! 4 Redresor 3 3.00 ' 5 Baie 1.28 ! e 3 [i Hol 420 ! 7___ |Vestiar 5.85 ! EI , Suprafata Utila = 132.57 mp 1.46 Hz] ri irta-S] i | | 0) i i si Suprafata Totala =132.57 mp ! ! PREȘEDINTE ŞEDINȚ j A Gaaclre ojetieA Executant, Receptionat, - S.C. TOPOGAD SERV S.RL. Sb riaS CONTRASEMNEAZĂ > CERTIECAT A SECRETAR GENERAL, (AUTORIZARE A GEORGIANA-GOSPODARU 2 Seria RO-B-J NA. 0910 Ciasa RELEVEU C1 - PARTER . Scara 1:100 Nr. cadastral al terenului | Suprafata utia (mp) Adresa imobilului 223.50 Mun. Constanta, Str.Justitei Nr.1, Subsatatie de redresare S8. 5.02 Cartea funciara nr. UAT: C | PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTAN A] SERVICIUL CADASTRU NT | VIZAT SPRE NESCHIMOARE Nr. 3 E Data Semnătura | IE SSSă x Nr. incapere Denumire incapere Suprafata utila (mp) E 4: + Camera comanda 173.97 Ă 2 Vestiar 1 6.59 E 3 Vestiar 2 j 3.87 4 ' 4 Baie 1 1.69 11.56 5 Baie 2 1.35, LI - 6. [Transformatoare 1 15.97 [| 3.50 7 ranstormatoare 2 15.98 EDINTE ŞED | 3.80 8 |Franstormatoare 3 215 ph ) [ Debara 2.16, Gi MRI | - Supratata Utila = 223.50 mp o [o 3 - 7 Ş , UN Suprafata Tolala = 223.50 mp N CONTRASEMNEAZĂ 7 II SECRETAR GENERAL, l Receptionat, GEORGIANA GOSBODARU Data, .

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă