28 februarie 2025

HCL 60/2025 Constanța adoptată

Hotărâre pentru modificarea hcl nr. 64/2024 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivului de investiții „creșterea eficienței energetice a imobilului grădinița cu program prelungit nr. 33, constanța”

Denumire
Hotărârea nr. 60 din 2025 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
60 / 2025
Data
28 februarie 2025
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea anexei 3 la HCL nr. 64/2024, prin care se actualizează caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru creșterea eficienței energetice a imobilului Grădinița cu program prelungit nr. 33 din Constanța. Pentru locuitori înseamnă că pot exista ajustări ale proiectului, posibil modificări ale costurilor și ale etapelor de execuție, iar detaliile actualizate ale investiției vor fi indicate în noile valori ale indicatorilor tehnico-economici.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică anexa 3 la HCL nr.64/2024 „Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici cuprinși în DALI privind obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Grădinița cu program prelungit nr. 33, Constanța”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru modificarea HCL nr. 64/2024 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico - economici pentru obiectivului de investiţii „Creșterea eficienţei energetice a imobilului Grădinița cu program prelungit nr. 33, Constanța” Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară, din data de 24. 0. 70 ; Având în vedere: - proiectul de hotărâre a.S1 [3.02.2095 ; - referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr. Rt /2l.02. 9035; în calitatea sa de inițiator; - ortul de specialitate al Direcţiei strategii și fonduri europene, înregistrat sub nr. SAR SejSă das - avizul Comisiei de specialitate nr. 1 - de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa; - avizul Comisiei de specialitate nr. 4 - pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială; In conformitate cu prevederile: - Ghidului solicitantului, Apel PRSE/2.1/B/1/2023, din cadrul Programului Regional Sud Est 2021-2027, Prioritatea 2 - O regiune cu localități prietenoase cu mediul și mai rezilientă la riscuri, Obiectiv Specific 2.1 - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Acțiunea 2.1 Îmbunătăţirea eficienței energetice a clădirilor publice (inclusiv a celor cu statut de monument istoric) și a cladirilor rezidenţiale în funcție de potențialul de reducere a consumului, respectiv reducerea emisiilor de carbon, inclusiv consolidarea acestora în funcţie de riscurile identificate (inclusiv seismice); Luând în considerare: - adresa nr.1455/AM/11.02.2025 a Ministerului Investiţiilor și Proiectelor Europene înregistrată la Primăria municipiului Constanţa cu nr.30851/14.02.2025; - HCL nr. 64/2024 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico - economici pentru obiectivului de investiţii „Creșterea eficienței energetice a imobilului Grădinița cu program prelungit nr. 33, Constanța”; In temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se modifică anexa 3 la HCL nr.64/2024 „Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici cuprinși în DALI privind obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Grădinița cu program prelungit nr. 33, Constanța”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.I Celelalte prevederi ale HCL nr. 64/2024 rămân neschimbate. Art.III Compartimentul secretariat, relații consiliul local, administrația publică și fond funciar va comunica prezenta hotărâre Direcției Strategii și Fonduri Europene, în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului - județul Constanţa, spre știință. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: ___ pentru, ______ împotrivă, abţineri. La data adoptării sunt în funcţie >9P- de consilieri din 27 membri. CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR/GENERAL, FULVIA-ANT NESCU CONSTANŢA Anexa la HCL nr._60/ 22 Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Ghidul Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/2.1/B/1/2023 Model D Caracteristici principale și indicatori tehnico- economici cuprinși în DALI privind obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Grădinița cu program prelungit nr. 33, Constanța” Beneficiarul investitiei: UAT MUNICIPIUL CONSTANȚA Denumirea obiectivului: „Creșterea eficienței energetice a imobilului Grădinița cu program prelungit nr. 33, Constanța” Descrierea amplasamentului (municipiul Constanța, Strada Prelungirea Liliacului, nr. 12, teren intravilan conform extras de carte funciară nr. 256383) Descrierea sumară a investitiei: Prin scenariul propus, se propun următoarele lucrări: . Lucrări de reabilitare termică a anvelopei clădirii . Izolarea termică a fațadei - parte opacă, cu sistem termoizolant amplasat la exterior ( anvelopa va fi fixată mecanic de fațada construcției); . Izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în clădirea publică, cu tâmplărie termoizolantă dotată, după caz, cu dispozitive/fante/grile pentru ventilarea spațiilor ocupate și evitarea apariției condensului pe elementele interioare de anvelopă; [] Termoizolarea planșeului peste ultimul nivel prin aplicarea unui strat termoizolant peste ultima placă înaintea refacerii hidroizolaţiei; . Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum . Lucrări de refacere / reparaţii la sistemul de încălzire în scopul creșterii randamentului și al reducerii emisiilor echivalent CO2; . înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare; . înlocuirea instalaţiei de distribuție a agentului termic pentru încălzire; . înlocuirea instalaţiei de distribuție a agentului termic pentru apă caldă de consum Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu o Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei: centrale pe biomasă, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră etc; . montarea de panouri solare preparare apă caldă; . Lucrările de reabilitare/ modernizare a instalaţiei de iluminat în clădire. . Reabilitarea instalaţiei de iluminat - înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață. Anexa la HCL nr. 60/25 Ghidul Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/2.1/B/1/2023 Model D Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Lucrări conexe: . Repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcţionalitatea clădirii. . Refacerea hidroizolației cu una formată din minim 2 straturi; . Demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție . Refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție. . Repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii. . Crearea de facilități/ adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu diza - Se propune ca sursă alternativă o instalație cu pompa de căldură aer pentru încălzirea spaţiilor. - Se propune ventilație cu recuperator de căldura cu o eficiență de minim 85%. - Se propune o instalație de panouri fotovoltaice. Aceasta va asigura iluminatul, aport la încalzire, răcirea spaţiilor, ventilarea spațiilor. Aportul s-a calculat cu 145 mp de panouri fotovoltaice. Acestea vor avea o putere de aproximativ 29kW. - Se propune schimbarea corpurilor de iluminat cu unele noi cu LED cu durata mare de viața și consum redus. - Se propune schimbarea circuitelor electrice cu unele noi și adaptarea instalaţiei la consumatorii noi propuși. - Se propune schimbarea distribuției instalaţiei de încălzire și izolarea termică copespunzatoare a acestora. - Se propune schimbarea distribuției instalaţiei de apă caldă menajeră și izolarea termică copespunzatoare a acestora. - Se propune schimbarea robineţilor, a vanelor de sectorizare și golire și a tuturor armăturilor. - Se propune montarea de robineţi termostatați la toate corpurile de încălzire. Principalii indicatori tehnico-economici aferenti investitiei a) Indicatorii maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investitii, exprimată in lei, cu TVA, si respectiv fără TVA, din care constructii - montaj (C+M), in conformitate cu devizul general; Valoarea totală a investiţiei cu TVA: 7.347.340,59 lei Valoarea C+M a investiţiei cu TVA: 3.548.786,73 lei Valoarea totală a investiţiei fara TVA: 6.184.234,84 lei Valoarea C+M a investiţiei fara TVA: 2.982.173,72 lei b) Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care sa indice atingerea țintei obiectivului de investiții, si, dupa caz, calitativi, in conformitate cu standardele, normativele si reglementarile tehnice in vigoare; = Anexa la HCL nr. Go Aided: fe Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Ghidul Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/2.1/B/1/2023 Model D 1.Dupa lucrarile propuse cladirea se va incadra in clasa de risc seismic Rs III. 2.Sporirea rezistentei termice unidirectionale a peretilor exteriori peste valoarea de 3 m2K/W 3.Înlocuirea tamplariei existente de pe fatade, cu tamplarie termoizolanta etansa curama de Aluminiu, tratate low-e si eventual cu strat de argon, Rmin = 0.83 m2K/W pentru ferestre si 0.77 m2K/W pentru usi. 4.Sporirea rezistentei termice sarpanta peste valoarea minima de 5 m2K/W. 5.Sporirea rezistentei termice unidirectionale a placii peste subsol peste valoarea de 2.5 m2K/W, prin placarea placii cu un strat de polistiren extrudat de 5 cm grosime. 6.Indicatorii de realizare: . RCO 19 - Clădiri publice cu performanţe energetice îmbunătățite (1.050,70 m2); . RCR 26 - Consumul anual de energie primară (60,25 MWh/an); LI] RCR 29 - Estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră (7,05 tone CO> echivalent/an). Fiind o cladire existenta, de tipul Gradinita, limitele pentru a se incadra in NZEB (Nearly Zero Energy Building) sunt 72.5 kWh/an.mp energie primara totala, 10.9 kg/an.mp pentru CO2 si este necesar ca 10% din energia primara totala sa fie asigurata din surse regenerabile. Cladirea reabilitata va consuma dupa reabilitare 62.13 kWh/an.mp energie primara totala si 7.27 kg/an.mp pentru CO2. Se va asigura 38.33% energie din surse regenerabile la cladirea reabilitata. Cladirea reabilitata va fi cladire NZEB in limitele unei cladiri existente (conform tabel 2.10b) : DA. CONTRASEMNEAZĂ GENERAL, pe FULVIA-ANŢON

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă