24 august 2023

HCL 330/2023 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „consolidarea și reabilitarea colegiului comercial carol i – corp 2 – sală de sport″

Denumire
Hotărârea nr. 330 din 2023 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
330 / 2023
Data
24 august 2023
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide aprobarea documentației de avizare a lucrărilor pentru consolidarea și reabilitarea Colegiului Comercial Carol I - corp 2, sală de sport, precum și a principalilor indicatori tehnico-economici ai investiției. Se aprobă și devizul general, estimând valoarea totală a investiției la aproximativ 4,86 milioane lei cu TVA (4,09 milioane lei fără TVA). Rezultatul pentru locuitori: investiția va avea un cost bugetar alocat din fonduri publice și poate afecta programul de lucrări și termenele de finalizare, cu impact asupra spațiilor sportive ale Colegiului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Consolidarea și reabilitarea Colegiului Comercial Carol 1 - corp 2 - sală de sport”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSTAN TA ţii? 8 ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA E, MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Consolidarea și reabilitarea Colegiului Comercial Carol 1 - corp 2 - sală de sport” Conșiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa extraordinară, din data de ok doi Fi Având în vedere: ni erau de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr._Lot biti | 22.08.2043; - raportul de peșiali | Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, înregistrat - avizul Comisiei de specialitate nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa; - avizul Comisiei de specialitate nr. 4 pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială; În conformitate cu prevederile: - art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - art. 44 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; In temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Consolidarea și reabilitarea Colegiului Comercial Carol 1 - corp 2 - sală de sport”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă Devizul general, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Valoarea totală estimativă a investiţiei este în cuantum de 4.092.817,78 lei fără TVA, respectiv 4.856.586,64 lei cu TVA, din care C+M 3.243.595,75 lei fără TVA, respectiv 3.859.878,93 lei cu TVA. Art.3 Serviciul secretariat, relații consiliul local și administrația publică va comunica prezenta hotărâre Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, Direcţiei financiare din cadrul Direcţiei generale economico-financiară în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului - județul Constanţa, spre știință. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: pentru, —___ împotrivă, —___ abţineri. La data adoptării sunt în funcție AL de consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, y CONTRASERMNEAZĂ PERI PNNA — Varu SECRETAR (GENERAL, pADADA FULVIA-ANTONELA DINESCU Al CONSTANŢA Valoare A Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de cheltuieli (fara TVA) INA (cu TVA) i lei lei lei 1 2 3 4 5 CAPITOLUL 1: Cheltuieli pentru obtinerea şi amenajarea terenului 1.1_]Obtinerea terenului 0.00) 0.00 0.00) 1.2. |Amenajarea terenului 4.915,97] 934.03 5.850,00] 1.2.1 Descarcari de sarcina arheologica sau, dupa caz, protejare în timpul executiei obiectivului ge investitii 4.915,97 934,03 5.850,00 1.3. |Amenejari pentru protectia mediului şi aducerea la starea iniiala 0.00 0.00 0.00] 1.4_ [Cheltuieli pentru relocarea / protectia utiiatilor 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 2: Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului 2,1 |Canalizare 5.369,17] 1.020,14, 6.389,31 22_|Alimentare cu apa 4.755,96] 903,63, 5.659,59] 2,3 |Hidranti exteriori 5.853,12] 1.112,09) 6.965,21 2,4__|Alimentare cu energie electrica 26.000,00 4.940,00 30.940.00) CAPITOLUL 3: Cheltuieli pentru proiectare şi asistenta tehnica 3.1__|Studii 000| 0,00] 0,00) 3.1.1 Studii de teren 0,00 0,00 0,00 3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului 0,00 0,00 0,00 3.1.3 Alte sudii specifice. 0,00 0,00 0,00 3.2 _|Documentatii suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize, acorduri şi autorizatii 0,00) 0,00) 0,00) 3.3 Expertiza tehnica 0,00] 0.00] 0,00] 3.4_|Ceriificarea performantei energetice si auditul energetic al cladirilor 0.00, 0.00) 0,00) 3.5 _|Proiectare. 0,00) 0,00) 0,00] 3.5.1 Tema de proiectare 0.00 0.00 0.00, 3.5.2 Studiu de prefezabilitate 0,00 0,00 0,00 3.5.3 Studiu de fezabilitate / documentatie de avizare a lucrarilor de interventii si deviz general 0,00 0,00 0,00 3.5.4 Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor / acordurilor / autorizatiilor. 0,00 0,00 0,00. 3.5.5 Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de executie 0,00 0,00 0,00 3.5.6 Proiect tehnic si detalii de executie 0,00 0,00 0,00. 3.6_|Organizarea procedurilor de achizitie 0,00) 0,00) 0,00) 3.7_|Consultanta 0,00) 0,00) 0,00) 3.7.1 Managementul de proiect pentru obiectivul de investiti 0.00. 0,00 0,00, 3.7.2 Auditul financiar. 0,00 0,00 0,00 3.8_|Asistenta tehnica 000| 0,00) 0,00) 3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiectantului 0,00| 0,00] 0,00) 3.8.1.1 cercetare ar 0,00 0.00 0,00 3.8.1.2 pe perioada de executie a lucrarilor. 0,00 0,00 0,00 3.8.1.3 pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre ISC. 0,00 0.00 0,00 3.8.2 Dirigentie de santier 0,00 0,00] 0,00) CAPITOLUL 4: Cheltuieli pentru investitia de baza 4.1_|Constructii şi instalatii 3.112.015,41 591.282,93) 3.703.298,34| 4.2_|Montaj utilaje, gice si functi 74.529,44| 14.160,59) 88.690,03] 43 utilaje, tehnologice şi care montaj 405.322,97) 71.011,36, 482.334,33) 44_utilaje, echipamente tehnologice şi care nu necesita montaj si echi, de transport 0.00 0.00) 0.00] 4.5 _|Dotari 0,00 0,00 0,00] Active necorporale 0.00 CAPITOLUL 5: Alte cheltuieli din care: C+M (1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 + 4.1 + 4.2 + 5.1.1) 5.1 Organizare de şantier 17.197 87| 3.267,80) 20.465,47| 5.1.1. Lucrari de constructi 10.156,68] 1.929,77] 12.086.45| 5.1.2. Chetuieli conexe organizarii şantierului 7.041,19) 1.397,83] 8.379,02] 5.2. |Comisioane, cote, taxe, costul creditului 72.981.68) 0.00) 72981.88] 5.2.1 Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare 0.00 0.00) 0.00) 5.2.2 Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de constructi 16.218,15 0.00) 1.218,15] 5.2.3 Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de constructii 32436.30) 0.00) 32 436.30] [5.2.4 Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC. 16.218,15 0.00) 16.218,15] 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire / desfiintare 8.109,08) 0.00) 8.109,08] 5.3 Cheltuieli diverse şi neprevazute (10%) 363.876,20) 69.136,48) 433.012,68] 5.4_Cheltuieli pentru informare si publicitate: 9.00 0.00) 0.00] CAPITOLUL 6: Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste 6.1__Pregatirea personalului de exploatare 0.00] 0,00) 0,00) 6.2_|Probe tehnologice şi teste 0.00 0.00) 0.00) 3.243.595,75| __616.283,18| __3.859.878,93) Elaborator: d S.C. HOLIDAY D'SIGN CONZUNT ŞR.L. A Beneficiar UAT MUNICIPIUL CONSTANTA Primar Vergil Chi CONTRASEVEAZA SECRETAR ERAL FULVIAA : ANEXĂ LA MEMORIU GENERAL OBIECTIV: CONSOLIDAREA SI REABILITAREA COLEGIULUI COMERCIAL CAROL | AMPLASAMENT: str. Decebal, nr.15, Mun. Constanta, jud. Constanta BENEFICIAR: UAT Municipiul Constanta PROIECTANT: S.C. HOLIDAY D'SIGN CONSULT S.R.L. NUMAR PROIECT: 33696.2022 FAZA: DALI REȘEDINTE ȘEDINȚĂ AK CONTRASEMNEAZA PUR APA UA —MkPA SECRETARAGENERAL, i FULVIA A NELA/DINESC' poza (UA 2022 / LISTA DE SEMNATURI Sef proiect: arh. Dinu A ARHITECTURA: Proiectat / Desenat: arh. REZISTENTA: INSTALATII ELECTRICE: Proiectat / Desenat: ing. Tudor i. INSTALATII SANITARE: Proiectat / Desenat: ing. Navodaru Catalin INSTALATII HVAC: Proiectat / Desenat: ing. Nitu lulian di A 4 S.C. Holiday D'Sign Consult S.R.L. arhitectura | inginerie | project management | design ] ( ( Pe Italiana 16 | Ploiesti | Prahova | 4 Apicultorilor 12-16 | S.4 | sector 1| Bucuresti 0751 876 883 | office_hdcQyahoo.com MEMORIU Cap. 1. Informatii generale privind obiectivul de investitii 1.1 Denumirea obiectivului de investitii 1.2 Ordonator principal de credite/investitor 1.3 Ordonator de credite (secundar/tertiar) 1.4 Beneficiarul investitiei 1.5 Elaboratorul documentatiei de avizare a lucrarilor de interventie Cap. 2. Situatia existenta si necesitatea realizarii lucrarilor de interventii 2.1 Prezentarea contextului: politici, strategii, legislatie, acorduri relevante, structuri institutionale si financiare 2.2 Analiza situatiei existente si identificarea necesitatilor si a deficientelor 2.3 Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investitiei publice Cap. 3. Descrierea constructiei existente 3.1 Particularitati ale amplasamentului: a. descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafata terenului, dimensiuni in plan); b. relatiile cu zone invecinate, accesuri existente si/sau cai de acces posibile; G> datele seismice si climatice; d. studii de teren: i. studiu geotehnic pentru solutia de consolidare a infrastructurii conform reglementarilor tehnice in vigoare; ii. studii de specialitate necesare, precum studii topografice, geologice, de stabilitate ale terenului, hidrologice, hidrogeotehnice, dupa caz; e. situatia utilitatilor tehnico-edilitare existente; f. analiza vulnerabilitatilor cauzate de factori de risc, antropici si naturali, inclusiv de schimbari climatice ce pot afecta investitia; g. informatii privind posibile interferente cu monumente istorice/de arhitectura sau situri arheologice pe amplasament sau in zona imediat invecinata; existenta conditionarilor specifice in cazul existentei unor zone protejate. 3.2 Regimul juridic: a. natura proprietatii sau titlul asupra constructiei existente, inclusiv servituti, drept de preemptiune; b. destinatia constructiei existente; G: includerea constructiei existente in listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale protejate, precum si zonele de protectie ale acestora si in zone construite protejate, dupa caz; d. informatii/obligatii/constrangeri extrase din documentatiile de urbanism, dupa caz. 3.3 Caracteristici tehnice si parametri specifici: a) categoria si clasa de importanta; 2 S.C. Holiday D'Sign Consult S.R.L. arhitectura | inginerie | Petar management | design C Li] A Italiana | Ploiesti | Prahova re (a 16 | S.4 | sector 1| Bucuresti La te lier ] 0751 876 883 | office_hdcQyahoo.com b) cod in Lista monumentelor istorice, dupa caz; c) an/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de constructie; d) suprafata construita; e) suprafata construita desfasurata; f) valoarea de inventar a constructiei; 9) alti parametri, in functie de specificul si natura constructiei existente. 3.4 Analiza starii constructiei, pe baza concluziilor expertizei tehnice si/sau ale auditului energetic, precum si ale studiului arhitecturalo-istoric in cazul imobilelor care beneficiaza de regimul de protectie de monument istoric si al imobilelor aflate in zonele de protectie ale monumentelor istorice sau in zone construite protejate. Se vor evidentia degradarile, precum si cauzele principale ale acestora, de exemplu: degradari produse de cutremure, actiuni climatice, tehnologice, tasari diferentiate, cele rezultate din lipsa de intretinere a constructiei, conceptia structurala initiala gresita sau alte cauze identificate prin expertiza tehnica. 3.5 Starea tehnica, inclusiv sistemul structural si analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurarii cerintelor fundamentale aplicabile, potrivit legii. 3.6 Actul doveditor al fortei majore, dupa caz. Cap. 4. Concluziile expertizei tehnice si, dupa caz, ale auditului energetic, concluziile studiilor de diagnosticare: a) clasa de risc seismic; b) prezentarea a minimum doua solutii de interventie; c) solutiile tehnice si masurile propuse de catre expertul tehnic si, dupa caz, auditorul energetic spre a fi dezvoltate in cadrul documentatiei de avizare a lucrarilor de interventii; d) recomandarea interventiilor necesare pentru asigurarea functionarii conform cerintelor si conform exigentelor de calitate. Cap. 5. Identificarea scenariilor/optiunilor tehnico-economice (minimum doua) si analiza detaliata a acestora: (54) Solutia tehnica, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, functional- arhitectural si economic, cuprinzand: a) descrierea principalelor lucrari de interventie pentru: - consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural; - protejarea, repararea elementelor nestructurale si/sau restaurarea elementelor arhitecturale si a componentelor artistice, dupa caz; - interventii de protejare/conservare a elementelor naturale si antropice existente valoroase, dupa caz; - demolarea partiala a unor elemente structurale/ nestructurale, cu/fara modificarea configuratiei si/sau a functiunii existente a constructiei; - introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare; - introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea raspunsului seismic al constructiei existente; 3 S.C. Holiday D'Sign Consult S.R.L. arhitectura | inginerie | project management | design N [, Italiana 16 | Ploiesti | Prahova Apicultorilor 12-16 | S.4 | sector 1| Bucuresti 0751 876 883 | office_hdcQyahoo.com Late seri] b) descrierea, dupa caz, si a altor categorii de lucrari incluse in solutia tehnica de interventie propusa, respectiv hidroizolatii, termoizolatii, repararea/inlocuirea instalatiilor/echipamentelor aferente constructiei, demontari/montari, debransari/bransari, finisaje la interior/exterior, dupa caz, imbunatatirea terenului de fundare, precum si lucrari strict necesare pentru asigurarea functionalitatii constructiei reabilitate; c) analiza vulnerabilitatilor cauzate de factori de risc, antropici si naturali, inclusiv de schimbari climatice ce pot afecta investitia; d) informatii privind posibile interferente cu monumente istorice/de arhitectura sau situri arheologice pe amplasament sau in zona imediat invecinata; existenta conditionarilor specifice in cazul existentei unor zone protejate; e) caracteristicile tehnice si parametrii specifici investitiei rezultate in urma realizarii lucrarilor de interventie. f) descrierea lucrarilor de Organizare de Santier 5.1.1 Principii DNSH (Don No Significant Harm) 5.2 Necesarul de utilitati rezultate, inclusiv estimari privind depasirea consumurilor initiale de utilitati si modul de asigurare a consumurilor suplimentare 5.3 Durata de realizare si etapele principale corelate cu datele prevazute in graficul orientativ de realizare a investitiei, detaliat pe etape principale 5.4 Costurile estimative ale investitiei: - costurile estimate pentru realizarea investitiei, cu luarea in considerare a costurilor unor investitii similare; - costurile estimative de operare pe durata normata de viata/amortizare a investitiei. 5.5 Sustenabilitatea realizarii investitiei: a) impactul social si cultural; b) estimari privind forta de munca ocupata prin realizarea investitiei: in faza de realizare, in faza de operare; c) impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversitatii si a siturilor protejate, dupa caz. 5.6. Analiza financiara si economica aferenta realizarii lucrarilor de interventie: a) prezentarea cadrului de analiza, inclusiv specificarea perioadei de referinta si prezentarea scenariului de referinta; b) analiza cererii de bunuri si servicii care justifica necesitatea si dimensionarea investitiei, inclusiv prognoze pe termen mediu si lung; c) analiza financiara; sustenabilitatea financiara; d) analiza economica; analiza cost-eficacitate; e) analiza de riscuri, masuri de prevenire/diminuare a riscurilor. Cap. 6. Scenariul/Optiunea tehnico-economic(a) optim(a), recomandat(a) 6.1 Comparatia scenariilor/optiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilitatii si riscurilor 6.2 Selectarea si justificarea scenariului/optiunii optim(e), recomandat(e) 6.3 Principalii indicatori tehnico-economici aferenti investitiei: 4 S.C. Holiday D'Sign Consult S.R.L. arhitectura | inginerie | project management | design ş Italiana 16 | Ploiesti | Prahova Apicultorilor 12-16 | 8.4 | sector 1| Bucuresti La te liier ] 0751 876 883 | office_hdcQyahoo.com a) indicatori maximali, respectiv valoarea totala a obiectivului de investitii, exprimata in lei, cu TVA si, respectiv, fara TVA, din care constructii-montaj (C+M), in conformitate cu devizul general; b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanta - elemente fizice/capacitati fizice care sa indice atingerea tintei obiectivului de investitii - si, dupa caz, calitativi, in conformitate cu standardele, normativele si reglementarile tehnice in vigoare; c) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliti in functie de specificul si tinta fiecarui obiectiv de investitii; d) durata estimata de executie a obiectivului de investitii, exprimata in luni. 6.4 Prezentarea modului in care se asigura conformarea cu reglementarile specifice functiunii preconizate din punctul de vedere al asigurarii tuturor cerintelor fundamentale aplicabile constructiei, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice 6.5 Nominalizarea surselor de finantare a investitiei publice, ca urmare a analizei financiare si economice: fonduri proprii, credite bancare, alocatii de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite Cap. 7. Urbanism, acorduri si avize conforme 7.1 Certificatul de urbanism emis in vederea obtinerii autorizatiei de construire 7.2 Studiu topografic, vizat de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara 7.3 Extras de carte funciara, cu exceptia cazurilor speciale, expres prevazute de lege 7.4 Avize privind asigurarea utilitatilor, in cazul suplimentarii capacitatii existente 7.5 Actul administrativ al autoritatii competente pentru protectia mediului, masuri de diminuare a impactului, masuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de principiu, in documentatia tehnico-economica 7.6 Avize, acorduri si studii specifice, dupa caz, care pot conditiona solutiile tehnice, precum: a) studiu privind posibilitatea utilizarii unor sisteme alternative de eficienta ridicata pentru cresterea performantei energetice; b) studiu de trafic si studiu de circulatie, dupa caz; c) raport de diagnostic arheologic, in cazul interventiilor in situri arheologice; d) studiu istoric, in cazul monumentelor istorice; e) studii de specialitate necesare in functie de specificul investitiei. . GRAFIC DE REALIZARE INVESTITIE LI] DEVIZ GENERAL D DEVIZE PE OBIECT [ă LISTE CANTITATI CU VALORI (EVALUARI) LI] ANALIZA COST-BENEFICIU 5 S.C. Holiday D'Sign Consult S.R.L. arhitectura | inginerie | project management | design PEN 4 Italiana 16 | Ploiesti | Prahova Apicultorilor 12-16 | S.4 | sector 1| Bucuresti 0751 876 883 | office_hdcQyahoo.com BORDEROU PIESE DESENATE e ARHITECTURA A00 Plan de incadrare in zona sc. 1:2000 A00' Plan de situatie sc. 1:500 ARO1 Plan subsol - releveu sc. 1:100 ARO2 Plan parter - releveu sc. 1:100 ARO3 Plan etaj 1 - releveu sc. 1:100 ARO4 Plan etaj 2 - releveu sc. 1:100 ARO5 Plan etaj 3 - releveu sc. 1:100 ARO6 Plan invelitoare - releveu sc. 1:100 ARO7 Sectiune A-A - releveu sc. 1:100 ARO8 Fatada NV — releveu sc. 1:100 ARO9 Fatada SE — releveu sc. 1:100 AR10 Fatade SV si NE — releveu sc. 1:100 A01 Plan subsol - propus sc. 1:100 A02 Plan parter - propus sc. 1:100 A03 Plan etaj 1 - propus sc. 1:100 A04 Plan etaj 2 - propus sc. 1:100 A05 Plan etaj 3 - propus sc. 1:100 A06 Plan invelitoare - propus sc. 1:100 A07 Sectiune A-A - propus sc. 1:100 A08 Fatada NV -— propus sc. 1:100 A09 Fatada SE — propus sc. 1:100 A10 Fatade SV si [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă