HCL 253/2010 Constanța adoptată
Hotărâre privind atribuirea denumirii pentru strada situata in zona compozitorilor, str. baba novac
- Denumire
- Hotărârea nr. 253 din 2010 a Consiliului Local Constanța
- Emitent
- Consiliul Local Constanța
- Număr
- 253 / 2010
- Data
- 11 noiembrie 2010
- Localitate
- Constanța, județul Constanța
- Stare
- adoptată
Documente
Text
con Ta
JA 4 ROMANIA
ANA JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
e CONSILIUL LOCAL
HOTARÂRE
privind atribuirea denumirii pentru strada situată in zona Compozitorilor, str.
Baba Novac
Consiliul Local al Municipiului Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data
de 11.11 2010.
Luând în dezbatere expunerea de motive a domnului primar Radu Ştefan
Mazăre înregistrată sub nr. 117896/16.09.2010, raportul Comisiei de organizare
urbanistică, amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului
înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr. 2 şi referatul
Serviciului Urbanism nr. 118610//17.09.2010;
Având în vedere prevederile O.G.nr. 63/2002, privind atribuirea sau schimbarea
de denumiri, aprobată şi modificată prin Legea ! nr. „ 48/2003, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (2) „lit “e” si alin. (5), lit “d” şi art 115,
alin (1) , lit. ” b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată.
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1 - Se aprobă atribuirea denumirii pentru strada situată in zona
Compozitorilor, str. Baba” Novac, de „ALEEA MUZICII”, conform
documentaţiei anexate care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 — Compartimentul Comisiilor de Specialitate ale Consiliului Local va comunica
prezenta hotărâre Direcţiei Urbanism, Direcţiei Patrimoniu-Serviciul G.L.S.,
Serviciul comunitar de evidența populaţiei şi stare civilă, Direcţiei
Coordonare, Organizare a Consiliului Judeţean, Direcţiei Regionale de Poştă
Constanța, Poliţiei Municipiului Constanţa; “în vederea aducerii la îndeplinire
şi, spre ştiinţă, Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa.
Prezenta hotărâre a fost adoptată de 20 consilieri din 27 membrii.
PREȘEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Georgescu Daniel SECRETAR,
CONSTANȚA
NR. 253 / 11.11. 2010
( Anexa la Hclm nr.
LEGENDA Smax Ecitoabii
Amplasamentul studiat Limite de proprietate EI Locuinte indMduele | Prestari servici
oupiate sote
346.30 MP
REZ Distributie carburanti [ Comert
429.16MP L 2080.00MP
Zona aferenta PUZ Baba Novac [ | Orouaticarosabie Teren bar de
nctiuni regi ntate prin PUD Compozitorilor zi
Functiuni regleme p D pozitorilo ] Okeulati pie
Zona locuinte [ z foci P+8
lectve te colecti r
ierte L caci i die a ct Locuri de paraare GOEFIGIENTI URBANISTICI
| Sttotai] 17130.25 mp
[ ] Parcare ja] Spatii plantate “ar dee adina i | EXISTENT | PROPUS
conetrunice sc | 000mp | 5006.00mp |
[7] oiroutatii auto existente | | Ciroulatii auto ANNEI d fntera i SD | 0100mp | 34200.50mp|
propuse ferestrelor de 2 m fata de | [35.00%
| 200
imita de proprietate | P.OT.| 0.00 %
Patageee mirtma ce sânternentu st. uta Novac BETAIEA
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 249/2010De consiliuprivind aprobarea vânzarii prin negociere directa a unor bunuri imobile(terenuri si/sau cladiri) ce apartin domeniului…HCL 250/2010Hotărâre privind atribuirea unor denumiri de strazi din zona comarnicHCL 251/2010Hotărâre privind atribuirea si schimbarea unei denumiri de strazi de pe raza administrativ teritoriala a municipiului constantaHCL 252/2010Hotărâre privind amenajarea terenului în suprafata de 10190 mp. spatiu verde în parc cu denumirea de parc rotterdamHCL 254/2010Hotărâre privind modificarea hclm nr. 51/30.03.2010, privind reglementarea lucrarilor de construire la locuintele situate la…HCL 255/2010Hotărâre privind aprobarea puz-pentru teritoriul delimitat de str. ion ursu, str. caraiman, str. incinta scolii nr. 18…HCL 256/2010Hotărâre privind aprobarea pud-construire imobil d+p+1e+m-complex educational socio-filantropic si imprejmuiri aleea capidava…HCL 257/2010Hotărâre privind aprobarea puz-pentru teritoriul situat in municipiul constanta, delimitat de b-dul aurel vlaicu, aleea…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.