Pe scurtSe aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 392/2017 privind documentația tehnico-economică pentru lucrările la Creșa nr. 2, din Constanța, în sensul revizuirii obiectivului de investiții „reabilitarea, modernizarea și mansardarea Creșei nr. 2, aleea Mălinului nr. 4”. Schimbarea poate afecta finanțarea și termenele proiectului, precum și caietul de sarcini pentru intervenții, în perioada de implementare, cu impact asupra copiilor, părinților și personalului creșei. Pentru locuitori înseamnă eventuale pașe suplimentare sau ajustări ale bugetului local dedicate acestei creșe, posibil cu rezultate în îmbunătățirea spațiului educațional și a facilităților din zonă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
/2
CONSTANTA ROMÂNIA
% JUDEŢUL CONSTANŢA
“Ă MUNICIPIUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
Î Tomis ii
„ CousTANTIANĂ
HOTĂRÂRE
pentru modificarea HCL 392/27.11.2017 privind aprobarea documentaţiei de avizare
a lucrărilor de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de
investiţii : „Reabilitarea, modernizarea şi mansardarea Creşei nr. 2, aleea Mălinului
nr.4, municipiul Constanţa,
Co siliu, ca) municipiului Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de
Luând în dezbatere referatul de aprobare al domnului primar Decebal Făgădău,
înregistrat sub nr. 109560/20.07.2020, raportul de specialitate al Direcţiei dezvoltare
și fonduri europene nr. 112923/24.07.2020, avizul Comisiei de specialitate nr.1 de
studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi administrarea domeniului public
şi privat al municipiului Constanţa și avizul Comisiei de specialitate nr.4 pentru
activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială;
Văzând HCL nr. 392/27.11.2017 privind aprobarea documentaţiei de avizare a
lucrărilor de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii
„Reabilitarea, modernizarea și mansardarea Creșei nr.2, aleea Mălinului nr.4,
municipiul Constanţa”, precum și HCL nr.243/25.06.2019 privind modificarea art.1
din HCL nr.392/27.11.2017 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor
de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii
„Reabilitarea, modernizarea și mansardarea Creșei nr.2, aleea Mălinului nr,4,
municipiul Constanţa”;
Luând în considerare dispozițiile OUG nr.28/2013 pentru aprobarea Programului
național de dezvoltare locală, precum și prevederile art.8 din Ordinul ministrului
dezvoltării regionale și administraţiei publice nr.1851/2013, privind aprobarea
Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr.28/2013
pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală;
Având în vedere dispoziţiile art.44, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind
finanţele publice locale, prevederile HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi
conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/
proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
În temeiul prevederilor art.129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit. d) şi art.196 alin. (1)
lit. a din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ
cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
ART.1. Se aprobă modificarea
HCL nr. 392/2017 privind aprobarea documentaţiei de
avizare a lucrărilor de intervenţii și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de
investiții "Reabilitarea, modernizarea și mansardarea Creșei nr.2, aleea Mălinului:
nr.4, municipiul Constanţa” cu modificările ulterioare în sensul că, peste tot în
conținutul hotărârilor se va citi la denumirea obiectivului de investiții "Reabilitarea și
modernizarea Creșei nr.2, aleea Mălinului nr.4, municipiul Constanţa” în loc de
"Reabilitarea, modernizarea și mansardarea Creșei nr. 2, aleea Mălinului nr.4,
municipiul Constanța”.
ART.2. Celelalte prevederi ale HCL nr.392/27.11.2017 cu modificările ulterioare
rămân neschimbate.
ART.3. Compartimentul relaţii consiliul local și administraţia locală va comunica
prezenta hotărâre Direcţiei dezvoltare și fonduri europene din cadrul Primăriei
municipiului Constanţa în vederea aducerii la îndeplinire, Ministerului Lucrărilor Publice
Dezvoltării și Administraţiei și Instituţiei prefectului județului Constanţa spre știință,
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: 006 pentru, DT
împotrivă, __— abţineri.
La data adoptării sunt în funcţie E 2 consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASE
LIVIU RIA AA! SECRETAR
FULVIA ANTON Scu
ne AR , 80.0. 0000
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.