Pe scurtS-a decis încetarea de drept a mandatului lui Hristu Cosmin de consilier local înainte de termen și vacantarea locului său în Consiliul Local Constanța, începând cu data de 20.12.2024, ca urmare a demisiei. Locul liber va trebui ocupat conform procedurilor legale pentru înlocuire în consiliul local. Pentru locuitori înseamnă că o persoană nouă poate prelua reprezentarea și atribuțiile în consiliu, iar eventualele efecte financiare sau termene vor depinde de procesul de înlocuire și de aprobările viitoare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăConstatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului Hristu Cosmin, ales pe lista Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor şi se declară vacant locul ocupat de către acesta în cadrul Consiliului local al municipiului Constanţa, începând cu data de 20.12.2024, ca urmare a demisiei
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEȚUL CONSTANȚA
MUNICIPIUL CONSTANȚA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a
mandatului de consilier local al domnului Hristu Cosmin şi vacantarea locului de
consilier local deţinut de către acesta
Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa extraordinară din
data de __/X.0l 4025 ;
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. / 12025 privind constatarea încetării de drept inainte
de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului Hristu Cosmin
și vacantarea locului de consilier local deținut de acesta;
- referatul constatator al domnului primar Vergil Chiţac și al secretarului general
al municipiului Fulvia-Antonela Dinescu înregistrat sub nr. 249684/20.12.2024;
- referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr.
249712/20.12.2024;
- raportul de specialitate al Compartimentului secretariat, realţii consiliu local,
administraţia publică şi fond funciar înregistrat sub nr. 249716/20.12.2024;
- avizul Comisiei de specialitate nr. 5 - pentru administraţie publică, juridică,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului;
În conformitate cu prevederile:
- art. 54 alin. (2) lit. a), alin. (6) și alin. (7) din Regulamentul de organizare și
funcționare a Consiliului local al municipiului Constanţa, aprobat prin
HCL nr. 36/2021;
- Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative,republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare:
- demisia domnului Hristu Cosmin din funcţia de consilier local în cadrul
Consiliului local al municipiului Constanţa, înregistrată la Primăria municipiului
Constanța sub nr. 249292/20.12.2024;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), 196 alin. (1) lit. a) și art. 204 alin. (2)
lit. a), alin. (3), alin. (6), alin. (7), alin. (17) din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a
mandatului de consilier local al domnului Hristu Cosmin, ales pe lista Partidului Alianţa
pentru Unirea Românilor şi se declară vacant locul ocupat de către acesta în cadrul
Consiliului local al municipiului Constanţa, începând cu data de 20.12.2024, ca urmare
a demisiei.
Art. 2 Compartimentul secretariat, relații consiliul local, administrația publică si
fond funciar va comunica prezenta hotărâre domnului Hristu Cosmin, Judecătoriei
Constanța cu sediul în municipiul Constanța, str. Traian nr. 33, precum şi Instituţiei
prefectului- judeţul Constanţa, spre ştiinţă.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
“PERONIN AEAE SECRETAR/GENERAL,
CONSTA PTA .o
0.4025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.