21 august 2026

HCL 34/2026 Colonești adoptată

Se decide să nu se preia responsabilitatea organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor pentru serviciile de derulare a măsurilor educative pentru perioada 2026–2027, în cadrul programului finanțat…

Pe scurt

Se decide să nu se preia responsabilitatea organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor pentru serviciile de derulare a măsurilor educative pentru perioada 2026–2027, în cadrul programului finanțat de autoritatea locală din Colonești. Pentru locuitori, înseamnă că administrația nu va gestiona direct contractele și nu vor exista fonduri sau termene asimilate gestionării acestor servicii pe plan local; procedurile vor fi probabil preluate sau coordonate de altă autoritate sau tip de parteneriat, conform reglementărilor în vigoare. Nu sunt detalii despre sume sau termene concrete în acest fragment, însă hotărârea marchează o schimbare de responsabilitate în derularea măsurilor educative pentru 2026–2027.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă neasumarea responsabilităţii organizării şi derulării procedurilor de atribuire

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 34 din 2026 a Consiliului Local Colonești
Emitent
Consiliul Local Colonești
Număr
34 / 2026
Data
21 august 2026
Localitate
Colonești, județul Bacău
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU COMUNA COLONEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Nr. 34 din 21.08.2026 privind neasumarea responsabilității organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, pentru perioada 2026 — 2027 aferente programului de către Consiliul Local Colonesti, județul Bacău Consiliul Local al comunei Coloneşti, judeţul Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 21.08.2026 potrivit art.133 alin.(1) lit.a) coroborat cu art. 134 alin.(3) lit.a) din CUG 57/2019 privind Codul admnistrativ al Romaniei cu modificările şi completările ulterioare; Avand în vedere: Adresa nr. 20712 din 31.07.2026 transmisă de Consiliul Judeţean Bacău cu privire la adoptarea de catre C. L. Colonesti a unei hotarari privind neasumarea responsabilități organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, pentru perioada 2026 — 2027 aferente programului de către Consiliul Local Colonesti, judeţul Bacău; Proiectul de hotarăre nr.34 din 13.08.2026 privind neasumarea responsabilității organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, pentru perioada 2026 — 2027 aferente programului de către Consiliul Local Colonesti, județul Bacău; Referatul de aprobare nr. 5835 din 13.08.2026 al primarului comunei Colonești, judeţul Bacău privind neasumarea responsabilității organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, pentru perioada 2026 — 2027 aferente programului de către Consiliul Local Colonesti, judeţul Bacău; Raportul de specialitate nr. 5835 din 13.08.2023 întocmit de compartimentul de protecție socială în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Coloneşti privind neasumarea responsabilității organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, pentru perioada 2026 — 2027 aferente programului de către Consiliul Local Colonesti, județul Bacău; Raportul de avizare nr. 6031 din 21.08.2026 al comisiilor reunite din cadrul Consiliului Local al comunei Colonești, judeţul Bacău. Procesul verbal de afisare a nr. 6036 din 21.08.2026 În conformitate cu prevederile Ordonantei nr. 13/2017 privind aprobarea participării romaniei la Programul pentru scoli al Uniunii Europene, cu modificarile si completarile ulterioare; În temeiul prevederilor art.129, alin.alin.(1), alin.(2) lit d), alin.(7), lit.b) şi alin.(8) lit. b) , alin.(7) lit.n) şi art.243 alin.(1) lit.a), lit.c) şi lit.e) din OUG 57/2019 privind Codul admnistrativ cu modificările si completările ulterioare, HOTARASTE: Art.1. Se aprobă neasumarea responsabilităţii organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, pentru perioada 2026 — 2027 aferente programului de către Consiliul Local Colonesti, judeţul Bacău. Art.2. Se împuteniceşte Primarul Comunei Colonești, Iancu - Valentin Mirzac, să ducă la îndeplinire prevederile prezentei hotarari prin aparatul de specialitate al primarului. Art.3. Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului-Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii, Consiliului Judeţean Bacău, Primarului comunei Coloneşti, judeţul Bacău şi Compartimentului de protecție socială din aparatul de specialitate al primarului pentru ducere la îndeplinire şi va fi adusă la cunoştinţă publică, în condiţiile legii. Contrasemnează pentru legalitate, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL AL COMUNEI Sava Roxana - Ionela Brandiu Ionel Prezenta hotărâre a fost adoptată cu , voturi, împotrivă , abţineri Au participat la şedinţa ordinară un nr. de consilieri din 11 aleşi.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-colonesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala