CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind prelungirea termenului unor contracte, având ca obiect spaţii cu altă destinaţie decât cea de
locuinţă, încheiate cu asociaţii, fundaţii și artiști plastici
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului unor contracte, având ca
obiect spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, încheiate cu asociaţii, fundaţii şi artişti plastici -
proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 561754/1/6.06.2025 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 561796/451/6.06.2025 al Direcţiei Patrimoniul
municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcţiei Juridice și al Direcţiei Economice, prin care se
propune prelungirea termenului unor contracte, având ca obiect Spaţii cu altă destinaţie decât cea de
locuinţă, încheiate cu asociaţii, fundaţii şi artişti plastici;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 108 lit. c), ale art. 129 alin. (2) lit. e), alin. (6) lit. a) şi b), ale art. 362
din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare și ținând cont de Procesul-verbal nr. 558064 din data de 5.06.2025 al Comisiei
mixte pentru spaţii cu altă destinaţie;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă prelungirea termenului unor contracte, având ca obiect spaţii cu altă
destinaţie decât cea de locuinţă, încheiate cu asociaţii, fundaţii și artişti plastici, conform Anexei, care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Patrimoniul
municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Economică şi Direcţia Juridică.
ON AAz Preşediţite de şedinţă,
pu Be. Dan Stefan TARCEA
Secretarul general al m icipiului,
19 Jr. Aurora R A_
Nr. 441 din 13 iunie 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi)
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
Lista contractelor având ca obiect spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă A
A
încheiate cu asociaţii, fundaţii şi artiști plastici
ANEXĂ la Hotărârea nr. //) /2025
Denumire
crt.
Tip contract/Nr,
Contract
Decizie Comisie
| |FUNDAȚIA ESTUAR
Contract de închiriere ir
195683/ 03.06.2014
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
ASOCIAȚIA INVALIZILOR
DE RAZBOI NEVĂZĂTORI DIN
ROMÂNIA FILIALA
TRANSILVANIA
Contract de comodat nr.
2148/ 27.11.2000
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
3 |CLUBUL SPORTIV VOINȚA
Contract de închiriere nr
2630/05.12.2007
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
[UNIUNEA GENERALĂ A
Contract de comodat nr.
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
! PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA [30577/11.02.2010 la data expirării contractului
ASOCIAȚIA SOCIETATEA
5 FEMEILOR ORTODOXE DIN Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
ARHIEPISCOPIA VADULUI,
FELEACULUI ȘI CLUJULUI
2307/12.12.2001
la data expirării contractului
6 |FUNDAȚIA UMANITARĂ RESCUE
Contract de închiriere nr.
2205/23.04.2001
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
7 [UNIUNEA VATRA ROMÂNEASCĂ
Contract de închiriere nr.
2002/1 1.04.2000
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
ASOCIAȚIA ARTIȘTILOR PLASTICI
DIN JUDEȚUL CLUJ
Contract de închiriere nr.
1899/31.12.1999
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
9 |AEROCLUBUL TRAIAN DÂRJAN
Contract de închiriere nr.
2160/04.01.2001
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
ȚUNIUNEA SCRIITORILOR DIN
Contract de comodat nr.
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
LD ROMÂNIA 2600/30.01.2006 la data expirării contractului
1] UNIUNEA SCRIITORILOR DIN Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
ROMANIA 2588/25.04.2005 la data expirării contractului
D FUNDAȚIA PRISON FELLOWSHIP | Contract de comodat nr. Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
ROMÂNIA
2645/10.06.2009
la data expirării contractului
FILIALA INTERJUDEȚEANĂ CLUI-
13 |BISTRIȚA A UNIUNII ARTIȘTILOR
PLASTICI DIN ROMÂNIA
Contract de închiriere nr.
2537/16.11.2004
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
FILIALA INTERJUDEȚEANĂ CLUJ-
Contract de închiriere nr.
Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
DREPTURILOR OMULUI
2410/07.01.2004
14 |BISTRIȚA A UNIUNII ARTIŞTILOR e ae - ,
PLASTICI DIN ROMÂNIA 2552/16.11.2004 la data expirării contractului
FILIALA INTERJUDEȚEANĂ CLUJ- Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani d
15 [BISTRIȚA A UNIUNIIARTIȘTILOR |-54g/16.112004, la de ai ete
PLASTICI DIN ROMÂNIA „LL. a data expirării contractului
FILIALA INTERJUDEȚEANĂ CLUJ- Contract de închiriere nr Prelungire până la soluţionarea
16 [BISTRIȚA A UNIUNII ARTIȘTILOR 2553716 11 004 ” Jrevendicării, dar nu mai mult de $
PLASTICI DIN ROMANIA i ani de la data expirării contractului
FILIALA INTERJUDEŢEANĂ CLUJ- Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani d
17 [BISTRIȚA A UNIUNII ARTIȘTILOR [>540716.112004 pa data arii Ponactli
PLASTICI DIN ROMÂNIA „II. a data expirării contractului
FILIALA INTERJUDEȚEANĂ CLUJ- Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani d
PLASTICI DIN ROMÂNIA 53 „11.2 a data expirării contractului
ASOCIAȚIA PENTRU PROTEJAREA | ză A. dă ,
; întu x Contract de închiriere nr. |Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
IF |atuuiu I0IRAEeă 2502/20.05.2004 la data expirării contractului
HANDICAPAȚILOR MOTORI .05. a data expirării contractului
20 ASOCIAȚIA PENTRU PROTEJAREA | Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
HANDICAPAȚILOR MOTORI 2503/20.05.2004 la data expirării contractului
FILIALA CLASA ROCA 4 UNIUNII Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
21 ȚARTIŞTILOR PLASTICI DIN [CNP] |la dala expirării contractul
ROMÂNIA sala & Sate eăpit a.
FILIALA CLUJ-NAPOCA A UNIUNII Contract de închiriere nr Prelungire până la soluţionarea
22 ARTIŞTILOR PLASTICI DIN 2557716 11 0004, Men revendicării, dar nu mai mult de 5
ROMANIA ii ani de la data expirării contractului
UNILIS EA ART IȘTILCIR. Rlaă SIC Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
23 DIN ROMÂNIA -FILIALA CLUJ- ip ai mir inna et <a sa
2559/16.11.2004 la data expirării contractului
NAPOCA
24 ASOCIAȚIA LUPTĂTORILOR DIN | Contract de închiriere nr. |Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
REVOLUȚIA ROMANĂ 2615/14.09.2006 la data expirării contractului
: Ș Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
tă | FUNDAŢIA DOINA CORNEA 644524 din 16.11.2021 la data expirării contractului
PUCRE E SL CR Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
DIN ROMÂNIA a a cata ex meet ul
ASOCIAȚIA _
27 ORGANIZAȚIA NAȚIONALA Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
CERCETAȘII ROMANIEI-FILIALA | 1997/01.04.2000 la data expirării contractului
CLUJ
- ie | Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
Al | RDNIDAŢ 04 CRETIN AMIC, 2640/16.02.2009 la data expirării contractului
29 CONSORȚIUL STUDENȚILOR DIN | Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
“ TROMANIA 233079/24.11.2009 la data expirării contractului
30 ASOCIAȚIA PARTIDA ROMILOR Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
* IPROEUROPA 2597/29.09.2005 la data expirării contractului
31 FILIALA CLUJ A LIGII APĂRĂRII |Contract de închiriere nr. — | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
la data expirării contractului
07
zte3 = ; Contract de închiriere nr. Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
2
32. |FUNLIAȚIA SIGISMUND TOBUȚA 2041/15.05.2000 la data expirării contractului
Să SOACRA, NEVĂZĂTORILOR DIN Contract de închiriere nr. | Prelungire p erioadă de 5 ani d
ROMÂNIA-FILIALA JUDEȚEANĂ | SON: Somer i rEMIBIrE pe 0 periadăide » anl.de
CLUI 2607/16.08.2006 la data expirării contractului
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
34 PRIETENIE CU REPUBLICA 2508/04.11.2004 la data expirării contractului
POPULARĂ CHINEZĂ - FILIALA
CLUJ
35 UNIUNEA CREȘTINĂ DIN Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
JROMANIA 2048/1 5.05.2000 la data expirării contractului
36 FUNDAȚIA CREȘTINĂ DE Contract de comodat nr. Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
AJUTORARE 407091/19.12.2012 la data expirării contractului
37 UNIUNEA STUDENTEASCA Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
MAGHIARA DIN CLUJ 1725/27.07.1999 la data expirării contractului
PAROHIA ROMÂNĂ UNITĂ CU Contract de comodat nr/ | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
38 ROMA, GRECO-CATOLICĂ 1732/23.03.2000 la data expirării contractului
* IPINTRAREA ÎN TEMPLU A MAICII
DOMNULUI” CLUJ-NAPOCA
39 FUNDAȚIA ARMONIA Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
ă |2401/20,10.2003 la data expirării contractului
40 ASOCIATIA PATRONILOR SI Contract de comodat nr. Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
MESERIASILOR CLUJ 2615/02.10.2006 la data expirării contractului
i | BORCBALIL DIA IRA „i Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
GERMANILOR DIN ROMÂNIA- [48.11.1994 la date epării ontactu ui
FILIALA CLUJ i a cata expun contrastul
i a zii » | Contract de închiriere nr. - | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
42 |ASOCIAŢIAas49 DECEMBRIE 1989" [2616 din 14.09.2010ă la:data expirării contractului
43 FUNDAȚIA UMANITARĂ Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
„AUGUSTINA” 2178 din 19.04.2001 la data expirării contractului
44 ASOCIAȚIA FOȘTILOR DEȚINUȚI. | Contract de închiriere nr. Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
POLITICI 2399/20.10.2003 la data expirării contractului
45 ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI STR. | Contract de închiriere nr. Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
REPUBLICII NR. 12 26217/3.05.2007 la data expirării contractului
46 ASOCIAȚA HANDICAPAȚILOR Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
TRAUMA DUM SPIRO SPERA 1829/7.12.1999 la data expirării contractului
4 SOCIETATEA CULTURAL- Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
PATRIOTICAĂ AVRAM IANCU 1801/11.11.1999 la data expirării contractului
48 SOCIETATEA ROMANA DE Contract de închiriere nr. | Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
CANCER 2633/22.04.2008 la data expirării contractului
49 BONEA LAURIAN ȘTEFAN-ARTIST | Contract de asociere Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
PLASTIC nr. 154/15.09.2000 la data expirării contractului
Contract de închiriere Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
50 [ANDREEA RADU nr. 2145/21.11.2000 la data expirării contractului
Ea re Contract de asociere Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
Ț
1) |BRATLLANCA CRISTINA nr. 322/25.04.2005 la data expirării contractului
Contract de închiriere Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
Sa | Laăli BAIA 1 CNIIDII pă nr. 2359/14.02.2002 la data expirării contractulu
Contract de închiriere Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
ul i i a nr. 2116/15.06.2000 la data expirării contractului
sa GAVRILAŞ FLORIN — ARTIST Contract de închiriere Prelungire pe o perioadă de 5 ani de
PLASTIC PROFESIONIST nr. 1729/28.07.1999 la data expirării contractului
D.PM.E.P., DIRECTOR EXECUTIV
IULIA ARD /ş
) Mn
ÎNTOCMIT, LILIANA MOLDOVAN
ORESEDINiE DE S
Dom Stefpro a
Ec
DIA,
„SERVICIUL ADMINISTRARE SPAȚII, TERENURI
ȘEF SERVICIU, RALUCA F ZAN
E,
SECRETARUL GENERAL MUNIUPIULUI,
dh Aunsto. Raca
Anexa la Hotărârea nr. |) 1)
4/2025 conţine 4 pagini.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.