Pe scurtSe aprobă alocarea sumei de 130.000 de lei din bugetul local pe anul 2024 pentru Asociația Reactor de creație și experiment, pentru proiectul „Reactor 2024. Comunităţi”. Asta înseamnă bani de la buget pentru o inițiativă culturală și socială, gestionată de o asociație non-profit, cu termene și condiții de finanțare stabilite prin hotărâre. Pentru locuitori, impactul poate însemna sprijin pentru activități comunitare în această perioadă, conform regulilor de finanțare nerambursabilă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă alocarea sumei de 130.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru Asociaţia Reactor de creație și experiment, în vederea realizării proiectului „Reactor 2024. Comunităţi”, pentru susţinerea activităţilor privind dezvoltarea şi consolidarea peisajului cultural clujean şi a relaţiei cu comunităţile clujene, prin desfăşurarea unui program complex de activități, care va cuprinde 2 rezidenţe artistice, 4 noi producţii de teatru, un album muzical, o stagiune de teatru şi un focus tematic
Citat din articolul 1 al hotărârii.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 130.000 de lei de la bugetul! local pe anul 2024 pentru Asociaţia
Reactor de creaţie și experiment, în vederea realizării proiectului „Reactor 2024. Comunităţi”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 130.000 de lei de la bugetul local
pe anul 2024 pentru Asociaţia Reactor de creaţie şi experiment, în vederea realizării proiectului
„Reactor 2024. Comunităţi” - proiect din iniţiativa domnului Dan Ştefan Tarcea, consilier local şi
viceprimar;
Reţinând Referatul. de aprobare nr. 423886/2/18.04.2024 al domnului Dan Ştefan Tarcea,
consilier local şi viceprimar, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 424123/426/18.04.2024 al Direcţiei Generale
Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale,
culturale şi sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care, se propune alocarea
sumei de 130.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru Asociaţia Reactor de creaţie și
experiment, în vederea realizării proiectului „Reactor 2024. Comunităţi”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ținând cont de Procesul-verbal din data de 10.04.2024 al Comisiei de analiză și selecţie a
proiectelor şi de Procesul-verbal din data de 17.04.2024 al Comisiei mixte de soluționare a
contestaţiilor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la
bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile
din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi
plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum şi organizarea, evidența şi raportarea angajamentelor
bugetare şi legale, aprobate -prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, ale -
Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru
activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr.
595/2021, şi ale Hotărârii nr.
132/2024
privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2024;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2010 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 130.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru
Asociaţia Reactor de creație și experiment, în vederea realizării proiectului „Reactor 2024.
Comunităţi”, pentru susţinerea activităţilor privind dezvoltarea şi consolidarea peisajului cultural
clujean şi a relaţiei cu comunităţile clujene, prin desfăşurarea unui program complex de activități, care
va cuprinde 2 rezidenţe artistice, 4 noi producţii de teatru, un album muzical, o stagiune de teatru şi
un focus tematic.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direeţia Generală Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
Nr. 392 din 23 aprilie 2024
(Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.