· Inițiator: Primar, Dan Ștefan Tarcea

HCL 388/2025 Cluj-Napoca adoptată

Alocarea sumei de 300.000 de lei de la bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pe anul 2025 pentru Asociația Sfântul Nectarie Cluj, în vederea realizării proiectului „Numai împreună putem alina suferința”.

Denumire
Hotărârea nr. 388 din 2025 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
388 / 2025
Inițiator
Primar, Dan Ștefan Tarcea
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă alocarea sumei de 300.000 de lei din bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pentru anul 2025 către Asociația Sfântul Nectarie Cluj, în vederea finanțării proiectului „Numai împreună putem alina suferința”. Pentru locuitori înseamnă că instituția locală susține cu bani un program social prin care se pot oferi sprijin și servicii pentru persoane aflate în nevoie, în cadrul bugetat pe anul 2025. Suma este destinată conform regulilor de finanțare nerambursabilă de la bugetul local, cu respectarea procedurilor și contenceriilor aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă alocarea sumei de 300.000 de lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială și Medicală pe anul 2025 pentru Asociaţia Sfântul Nectarie Cluj, în vederea realizării proiectului „Numai împreună putem alina suferința”, pentru susţinerea activităţilor privind oferirea de servicii de îngrijire paliativă pacienţilor cu boli cronice progresive, în special oncologice, în general în stadii avansate sau terminale (asistenţă medicală de specialitate, asistență socială, spirituală şi consiliere psihologică)

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind alocarea sumei de 300.000 de lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală pe anul 2025 pentru Asociaţia Sfântul Nectarie Cluj, în vederea realizării proiectului „Numai împreună putem alina suferința” Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 300.000 de lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală pe anul 2025 pentru Asociaţia Sfântul Nectarie, în vederea realizării proiectului „Numai împreună putem alina suferința ” - proiect din inițiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 527.458/1/21.05.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 527.587 din 21.05.2025 al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 300.000 de lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală pe anul 2025 pentru Asociaţia Sfântul Nectarie Cluj, în vederea realizării proiectului „Numai împreună putem alina suferința”; Văzând avizul comisiei de specialitate; Ținând cont de Procesul-verbal din data de 9.05.2025 al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor şi de Procesul-verbal din data de 16.05.2025 al Comisiei mixte de soluţionare a contestaţiilor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005; Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 595/2021, precum şi ale Hotărârii nr. 79/2025 privind aprobarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025; Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 300.000 de lei de la bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială și Medicală pe anul 2025 pentru Asociaţia Sfântul Nectarie Cluj, în vederea realizării proiectului „Numai împreună putem alina suferința”, pentru susţinerea activităţilor privind oferirea de servicii de îngrijire paliativă pacienţilor cu boli cronice progresive, în special oncologice, în general în stadii avansate sau terminale (asistenţă medicală de specialitate, asistență socială, spirituală şi consiliere psihologică). Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia de Asistenţă Socială și Medicală, organizată ca serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca. Preşedinte de ședință, i E „Dan Ştefan Tarcea An LN Nr. 388 din 30 mai 2025 (Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă