Pe scurtSe aprobă prelungirea pe încă patru ani a Contractului de comodat nr. 2600 din 30.01.2006 cu Uniunea Scriitorilor din România, adică localii vor păstra bunul în folosință fără plată pentru încă patru ani după data expirării. Valoarea de inventar a imobilului este de 491.177,33 lei. La final, atribuțiile de gestionare a contractului revin Direcției Patrimoniul a municipiului Cluj-Napoca.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se aprobă prelungirea Contractului de comodat nr. 2600 din data de 30.01.2006, încheiat cu Uniunea Scriitorilor din România, pe o perioadă de patru ani de la data expirării. (2) Valoarea de inventar a imobilului ce face obiectul Contractului de comodat nr. 2600 din data de 30.01.2006 este de 491.177,33 lei
Citat din articolul 1 al hotărârii.
PGA AN d
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind prelungirea Contractului de comodat nr. 2600 din data de 30.01.2006, încheiat cu Uniunea
Scriitorilor din România
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind prelungirea Contractului de comodat nr. 2600 din data
de 30.01.2006, încheiat cu Uniunea Scriitorilor din România — proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 386008/1/30.06.2021 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 386484/451/30.06.2021 al Direcţiei Patrimoniul
municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune
prelungirea Contractului de comodat nr. 2600 din data de 30.01.2006, încheiat cu Uniunea Scriitorilor
din România;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 108 lit. e, art. 129 alin. 2 lit. c din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2146 şi ale
art. 2148 alin. 2 Cod Civil, ale Contractului de comodat nr. 2600 din data de 30.01.2006, ale Hotărârii
nr.
780/2020 privind constituirea Comisiei mixte pentru spaţii cu altă destinaţie şi ţinând cont de
Cererea nr. 260340/21.04.2021, precum şi de Procesul-verbal din data de 24.06.2021 al Comisiei mixte
pentru spaţii cu altă destinaţie;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. (1) Se aprobă prelungirea Contractului de comodat nr. 2600 din data de 30.01.2006,
încheiat cu Uniunea Scriitorilor din România, pe o perioadă de patru ani de la data expirării.
(2) Valoarea de inventar a imobilului ce face obiectul Contractului de comodat nr. 2600
din data de 30.01.2006 este de 491.177,33 lei.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Patrimoniul municipiului
Nr. 310 din 14 iulie 2021
(Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.