Pe scurtConsiliul local aprobă acordarea sumei de 20.000 de lei din bugetul local pe anul 2022 către Asociația Mini REACTOR pentru proiectul „MiniReactor 2022. Educație prin cultură”. Banii sunt destinați realizării proiectului, adică activități cultural-educative finanțate din bani publici. Pentru locuitori, înseamnă o alocare de fonduri publice către un proiect cultural, fără termene sau zone specificate în text, iar efectele directe sunt finanțarea activităților proiectului în 2022.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociaţiei Mini REACTOR, în vederea realizării proiectului „MiniReactor 2022. Educaţie prin cultură”, pentru susținerea activităţilor privind producția unui spectacol şi a unei stagiuni de spectacole însoţite de mediere culturală realizată sub îndrumarea unui psiholog, urmărind evidenţierea unei valori sau calități umane: empatia, pacea, armonia, toleranța etc
Citat din articolul 1 al hotărârii.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociaţiei Mini
REACTOR, în vederea realizării proiectului „MiniReactor 2022. Educaţie prin cultură”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local
pe anul 2022 Asociaţiei Mini REACTOR, în vederea realizării proiectului „MiniReactor 2022.
Educaţie prin cultură”- proiect din inițiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 441681/1/11.04.2022 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 442002/426/11.04.2022 al Direcţiei Generale
Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale,
culturale şi sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea
sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociaţiei Mini REACTOR, în vederea
realizării proiectului „MiniReactor 2022. Educaţie prin cultură”;
Văzând Procesul-verbal din data de 4.04.2022 al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor şi
avizul comisiei de specialitate;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile
din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Legii nr. 199/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
2/2008
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea
sistemului de finanțare a programelor şi proiectelor culturale, cu modificările şi completările
ulterioare, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate
pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr.
595/2021, şi ale Hotărârii nr.
131/2022
privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2022;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2 lit. a, 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022
Asociaţiei Mini REACTOR, în vederea realizării proiectului „MiniReactor 2022. Educaţie prin
cultură”, pentru susținerea activităţilor privind producția unui spectacol şi a unei stagiuni de
spectacole însoţite de mediere culturală realizată sub îndrumarea unui psiholog, urmărind evidenţierea
unei valori sau calități umane: empatia, pacea, armonia, toleranța etc.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
Preşedinte de şedinţă,
Nr. 298 din 26 aprilie 2022
(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.