Însușirea Documentației tehnice pentru înscrierea imobilului strada Olănești, din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Denumire
Hotărârea nr. 230 din 2021 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Se aprobă înscrierea în Cartea Funciară a imobilului de pe strada Olănești din Cluj-Napoca, având suprafața de 1127 mp, din domeniul public ca drum de interes local. Această mutare face ca terenul să fie administrat de Primăria Cluj-Napoca în scopul folosirii ca Drum de interes local, conform prevederilor legale aplicabile drumurilor. Pentru localnici, înseamnă clarificarea dreptului de folosință și gestionare a drumului de către autoritatea locală, cu impact asupra unor zone de circulație și posibilitatea operării utilităților sau investițiilor publice pe acel traseu.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, a imobilului strada Olăneşti, cu suprafața măsurată de 1127 mp., provenind din CF nr. 308660 Cluj- Napoca, nr. topo. 5583, cu destinaţie drum, domeniul public, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, art. 8 alin. (1) „Drumurile de interes local aparțin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află (...)”
VARA RARA AL i
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind însuşirea Documentaţiei tehnice pentru înscrierea imobilului
strada Olăneşti, din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind însuşirea Documentaţiei tehnice pentru înscrierea
imobilului strada Olăneşti, din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru şi carte
funciară — proiect din inițiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 349097 din 9.06.2021 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 349306 din 9.06.2021 al Direcţiei Patrimoniul
municipiului şi evidenţa proprietăţii şi al Direcţiei Juridice, prin care se propune însușirea
Documentaţiei tehnice pentru înscrierea imobilului strada Olăneşti, din municipiul Cluj-Napoca, în
sistemul integrat de cadastru și carte funciară;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Luând în considerare prevederile art. 286 alin. (1) şi (4), ale art. 2809 alin. (2) şi (3) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5
din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea
inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al
municipiilor şi al judeţelor, ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicității
imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 23 lit. a) şi 87 alin. (4) din Ordinul nr.
700/2014 al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu
modificările și completările ulterioare, ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr.
43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 193/2006,
Anexa 1, poziţia nr. 1549;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 şi 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, a
imobilului strada Olăneşti, cu suprafața măsurată de 1127 mp., provenind din CF nr. 308660 Cluj-
Napoca, nr. topo. 5583, cu destinaţie drum, domeniul public, în baza Ordonanţei Guvernului nr.
43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, art. 8 alin. (1) „Drumurile de interes local aparțin
proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află (...)”.
Art. 2. Se însuşeşte Documentaţia tehnică de înscriere în Cartea funciară nouă a imobilului
strada Olăneşti, din municipiul Cluj-Napoca, întocmită de S.C. Black Light S.R.L, persoană juridică
autorizată A.N.C.P.L., ce se constituie în Anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public al municipiului Cluj-Napoca,
reglementată de art. 289 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare şi de art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020
privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi
|
i
privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, va asigura actualizarea Inventarului
bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, cu imobilul ce face obiectul
prezentei hotărâri.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Patrimoniul
municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Direcţia Ecologie
urbană şi spaţii verzi şi Direcţia Generală de urbanism.
Preşedinte de şedinţă,
Secretarul gfperal al municipiului,
Jr. Aurora,
Nr. 230 din 16 iunie 2021
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)
BLACK LIGIA
truated since 592
Proiect nr. 3145/2020
„Documentaţie pentru primă înscriere str. Olănești, UAT Cluj Napoca“
Mai 2021
Timişoara, Strada Virtuţii, nr. 1, cod 300126, tel.: 0356 808 870, fax: 0356 808 871; office Oblacklight.ro
Cluj-Napoca, Strada Sarmisegetuza, nr. 18, cod 400592, tel. :0364409098, fax: 0264484982; www .blacklight.ro
București, str. Piaţa Montreal, nr. 10, clădirea WTC, intrarea F, etaj 1, sect. 1, tel.: 0745252583; BL-5.5.3.-PS.01
:
Bi BLACK LIGHT
trusted ainca 1992
„Documentaţie pentru primă înscriere str. Olănești, UAT Cluj Napoca “
Beneficiar:
Întocmit:
Manager:
Foaie de capăt
Proiect nr. 3145/2020
PRIMĂRIA CLUJ NAPOCA
S.C. Black Light S.R.L.. Timişoara,
str. Virtuţii nr. 1
ing. Birlă Gigi-Aureliu
Mai 2021
Timişoara, Strada Virtuţii, nr, 1, cod 300126, tel.: 0356 808 870, fax: 0356 808 871;
Cluj-Napoca, Strada Sarmisegetuza, nr. 18, cod 400592, tel. :0364409098, fax: 0264484982;
București, str. Piaţa Montreal, nr. 10, clădirea WTC, intrarea F, etaj 1, sect. 1, tel.: 0745252583;
office Oblacklight.ro
www,blacklight.ro
BL-5.5.3.-PS.01
(=) BLACI< BLACK LIGIA
Colectiv de elaborare
Şef proiect: ing. Daniel Mircea ACHIM
Întocmit: ing. Loredana BEZNOSZKA
Desenat: ing. Cristina Maria DAVID.
Timişoara, Strada Virtuţii, nr. 1, cod 300126, tel.: 0356 808 870, fax: 0356 808 871;
Cluj-Napoca, Strada Sarmisegetuza, nr. 18, cod 400592, tel. :0364409098, fax: 0264484982;
București, str. Piața Montreal, nr. 10, clădirea WTC, intrarea F, etaj 1, sect. 1, tel.: 0745252583;
office Oblacklight.ro
www blacklight.ro
BL-5,5.3.-PS.01
E)
BL/ACIS LIST
—————————truated zince 1892
Borderou
de piese scrise şi desenate
A. Piese scrise
B.
d,
Foaie de capăt
Colectiv de elaborare
Borderou de piese scrise şi desenate
Memoriu tehnic
Inventar de coordonate
Calculul suprafeţelor
Piese desenate - -
“1, Anexa 1.35 — Plan de amplasament și delimitare a imobilului
Timişoara, Strada Virtuţii, nr. 1, cod 300126, tel.: 0356 808 870, fax: 0356 808 871;
Cluj-Napoca, Strada Sarmisegetuza, nr. 18, cod 400592, tel. :0364409098, fax: 0264484982;
București, str. Piața Montreal, nr. 10, clădirea WTC, intrarea F, etaj 1, sect. 1, tel.: 0745252583;
office(Oblacklight.ro
www.blacklight.ro
BL-5.5.3.-PS.01
iii
li 1 00 MIRI
ANEXA NR. 1.31 la regulameni
OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CLUJ
BIROUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CLUJ NAPOCA
Nr. de înregistrare .........e.a..
CERERE DE RECEPŢIE ŞI ÎNSCRIERE
Subscrisa MUNICIPIUL CLUJ - NAPOCA, cu sediul in mun. Cluj-Napoca, str. Moților, nr. 3, identificată prin cod fiscal 4305857,
împuternicesc persoana fizică/ juridică S. C. BLACK LIGHT S. R. L.,, pentru înregistrarea documentaţiei la OCPI şi vă rog să dispuneţi:
|. OBIECTUL RECEPŢIEI:
X - prima înscriere (CF vechi)
O - actualizare informaţii cadastrale:
D)- înscriere/ radiere construcţii
O - modificarea limitei de proprietate
O - modificarea suprafeţei imobilului
D - actualizare categorii de folosinţă/destinaţii
D - repoziţionare
D- alte informaţii tehnice cu privire la imobil
D- documentaţia de identificare a amplasamentului imobilului situat pe un alt UAT
O - documentaţie de atribuire număr cadastral
D - documentaţie pentru dezlipire/alipire teren
D - documentaţie de prima înregistrare Ul
D - documentaţie pentru apartamentare
O - documentaţie pentru dezlipire/alipire Ul
.] - documentaţie pentru reapartamentare
D - documentaţie pentru mansardare
DI - documentaţie pentru descrierea dezmembrămintelor dreptului de proprietate
D - documentaţie pentru reconstituirea cărţii funciare pierdute, distruse sau sustrase
II. OBIECTUL ÎNSCRIERII:
X - intabularea *
0 - înscrierea provizorie ** ....
D- notarea ***
O - radierea **** sa
IMOBILUL: UAT CLUJ - NAPOCA
Adresă imobil
Strada e Lt Nr. CF/
i z B Etaj . „cad (IE
Localitate (Tarla) (parcelă) loc Scara aj | Ap Nr, cad (IE)
CLUJ - NAPOCA STR. OLANESTI
ACTUL JURIDIC care justifică cererea, anexat în original sau în copie legalizată :
Solicit comunicarea răspunsului: electronic (RGI online)
Semnătura proprietarului Semnătura şi ştampila
MUNICIPIUL CLUJ — NAPOCA SC BLACK LIGHT SRL
Seria RO-B-] Digitally signed by
Nr.0796/2016 BEZNOSZKA PEZNOSZIA
: „uuuanatutaaaeeuaaseăiaae+ le OREDANA Date:2021.0325
11:13:30 +02'00
Serviciu achitat cu chitanţa nr... ***** Data .. | Suma Cod serviciu
211
+ Drept de proprietate, uz, uzufruct, abitaţie, servitute, concesiune, ipotecă, privilegiu etc. ,
+** Act sub condiție suspensivă, act sub condiţie rezolutorie sau cu termen, hotărâre judecătorească care nu a rămas definitivă.
++. Incapacitate, locaţiunea, preermţiunea, promisiunea de înstrăinare, sechestrul judiciar și asigurator, schimbarea rangului ipotecii, acţiuni în justiţie asupra imobilului în cauză, orice alte
fapte sau drepturi personale etc.
+*** Drepturi reale, ipotecă, privilegiu.
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară prelucrează date cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin mijloace automatizate, în scopul efectuării înscrierilor în sistemul integrat
de cadastru și carte funciară sau în vederea eliberării copiilor de pe documentele din arhivă.
Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator și sunt comunicate numai destinatarilor abilitaţi prin lege (Codul civil, legi speciale), inclusiv organelor de
poliție, parchetelor, instanţelor, altor autorităţi publice.
Conform Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările
ulterioare, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor și de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneți prelucrării datelor
personale care vă privesc, în limitele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa la Oficiul de
Cadastru și Publicitate Imobiliară cu o cerere scrisă, datată și semnată, De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiției.
ANEXA NR. 1.32 la regulament
OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CLUJ
BIROUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CLUJ-NAPOCA
DECLARAŢIE
Subscrisa MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, cu sediul in mun. Cluj-Napoca, str. Moților, nr. 3, identificată prin cod
fiscal 4305857, prin prezenta declar pe propria răspundere, în calitate de proprietar al imobilului înscris în
CF nr. 308660 situate în intravilan loc. Cluj Napoca, sub sancţiunile prevăzute de Codul penal, cu privire la
falsul în declaraţii, că:
[X] am indicat persoanei autorizate limitele şi vecinii imobilului, în vederea întocmirii documentaţiei
cadastrale;
[X] am fost informat(ă) şi solicit înscrierea în evidenţele de cadastru şi carte funciară a suprafeţei
rezultate din măsurători de 1127 mp, comunicată de persoana autorizată;
[ ] am fost informat(ă) şi sunt de acord cu poziţionarea incertă a imobilului şi a consecinţelor ce decurg
din acest lucru; i
[] am adus la cunoştiinţa tuturor proprietarilor informaţiile mai sus menţionate, aceştia fiind de acord
cu întocmirea documentaţiei şi înregistrarea ei la OCPI;
[X] imobilul nu se află în litigiu;
[ ] titularii drepturilor reale asupra imobilelor vecine, ................ „au fost convocați şi nu s-au prezentat la
convocare. i i
Îmi asum întreaga răspundere pentru punerea la dispoziţia persoanei autorizate S.C. BLACK LIGHT S.R.L.
/autorizaţie categoria | serie RO-B-I nr. 0796/2016 a următoarelor acte doveditoare ale dreptului de
proprietate CF nr. 308660 Cluj-Napoca, în vederea identificării limitelor bunului imobil măsurat, pentru
executarea documentaţiei cadastrale, participând la măsurătoare.
Data:
Proprietar Semnătura şi ştampila
Seria RO-B-] Digitaly
. , , BEZNOSZKA BE2%o%;
Nr.0796/2016u0REDANA. na:ze;
aisan
(semnătură) (persoană autorizată)
* Drept de proprietate, uz, uzufruct, abitație, servitute, concesiune, ipotecă, privilegiu etc.
** Act sub condiţie suspensivă, act sub condiţie rezolutorie sau cu termen, hotărâre judecătorească care nu a rămas cefinitivă.
*** incapacitate, locațiunea, preemţiunea, promisiunea de înstrăinare, sechestrul judiciar și asigurator, schimbarea rangului ipotecii, acţiuni în justiție asupra
imobilului în cauză, orice alte fapte sau drepturi personale etc.
**** Drepturi reale, ipotecă, privilegiu.
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară prelucrează date cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin mijloace automatizate, în scopul efectuării
înscrierilor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară sau în vederea eliberării copiilor de pe documentele din arhivă.
Informațiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator și sunt comunicate numai destinatarilor abilitaţi prin lege (Codul civil, legi speciale),
inclusiv organelor de poliţie, parchetelor, instanțelor, altor autorități publice.
Conform Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulaţie a acestor date, cu
modificările şi completările ulterioare, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenție asupra datelor și de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Totodată,
aveţi dreptul să vă opuneți prelucrării datelor personale care vă privesc, în limitele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările
ulterioare. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu o cerere scrisă, datată și semnată. De asemenea, vă
este recunoscut dreptul de a vă adresa justiției,
ROMÂNIEI
MONITORUL. OFICIAL
PARTEA |.
Luni, 20 'martic "0E
SUMAR
,
Anexa nr. 1! la Hotărârea Guvernului nr. 198/2006
pentru moditicarea și
Guvernului nr, 969/2002 privind atestarea
a doneniului public a! Județului Cluj, precum și al
i municipiilor, orașelor și comunelor din Judeţul Cha,
i cu excepția municipiului Cluj Napoca mmm
ora
completarea Hotărârii.
74 (XVIII) — Ne. 248 bis gar, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE
Pagina
2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA ), Nr. 24
HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI
Ea
8 bis/20,1li.2006
ROMÂNIEI
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
pentru modii
privind atestarea
și comunelor din judeţul Cluj,
icarea și compleiarea Hotărârii Guvernului nr. 968/2002
domeniului public a! județului Cluj, precum şi al municipiilor,
cu excepția municipiului Cluj-Napoca”)
orașelor
„În temeiul art. 108 din Constiiuţia Fomâniei, republicată,
Guvernul Româniel adoptă prezenta hotărâre.
„Articol unic. — Hotărârea Guvernului nr. 968/2002
“ind alestarea domeniului public al Judeţului Cluj, prectim
= al municipiilor, orașelor și comunelor din Judeţul Cluj, cu
excepția municipiului Cluj-Napoca, publicată în Monitarul
fioial al României, Partea |, nr. 684 şi 684 bis din
17 “septembrie 2002, cu modificările ulterioare, se modifică
şi se completează după cum urmează:
1, Titlul hotărârii va avea următorul cuprins:
„HOTĂRÂRE
privind atestarea domeniului public al județului Cluj,
precum și al municipiiior, oraşelor și comunelor
din judeţul Cluj"
2. Articolul unic va avea următorul cuprins:
„Articol unic. — Se atestă apartenența la d-me
lu), precum și al municipiile * '3ș
public al județului C
și comunelor din judeţul Cluj a bunurilor e,
0 care fac parte integrantă dit, „:62
anexele nr. 1—8
hotărâre,“
3..După anex
cu tizul „Inventarul bunurilor care apa
a nt. 1 se Introduce o nouă anexă, ar
nr. îi,
domeniului public al municiniului Cluj-Napoca”, âv
conţinutul prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ă CĂLIN POPESCU-TĂRIC EANU
Bucureșii, 9 februarie 2006,
Nr, 198,
*) Hotărăraa Guvemului nr, 193/20Q
e! murmăr bis,
Sa fost pubtcală în Montorui
Contrasemnează:
p. Ministrul aciministraţiei și interneior,
Paul Victor Dabie, i
secretar de stat Ă
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădesc.
>
>
Oficial al României, Parta 1; nr. 245 din 20 mari
e 2008 și pie
MONITORUL OFICIAL AL. ROMÂNIEI, PARTEA |, Nr. 248 bis/20.11l.2006
Bzsujuă ned) CEI)
978 GIC Papal ELE
e3adEN - Ia INIdI2RN[9E 1 L8 98 CEZIII IEI 62S1
P39d0N - II IISENEWI|00 93E 269 00924 Ta osea 9254
25057 = [03 IIPlU| 00 009 273 ar) — PIETEI EAI z4Șt
Z30dEN [13 PIIIIOTIA 02 500 Ss [Tzi Ezjreg) EI)
sote = ȚA FIGIEZUn| 00 ora'ZP Opt! sua SS
eoodEni = TAI pudounipv| 20 SZ8'904 "1 Oc 6] TEp1Epi 615 Poitg) [ZEI
E30deN - [Aa IIIPUnp| 90 06 155 Dec £| zi ces
eaodeny - [9 indiu 05 95 PE L 78) 2454
E3uden - Fă Idu fi DO ret 2 08c 2 L2S1
e30deN - [43 |SI3IUnAI| 00 SSB 2 036 $| [ETER [ET
E50dEN = [13 FIdIUAA| 00 095 105 DEEA Duaaă Zuăg jedeg Bas
EXIIEN = [FII VIU] 00 220 E 1QjjOpeg| CEI)
E3odeN = ă IdIUTAI 084 2] le 5 neueai FITI
E50deN - Ia Seturi 00 ESS PS - - Tiurgd EEE
D5ECEN 2 [na IIUTIp| Eză . TED aud aed ESEF
Boudey - [La IN IuNpy| 00 1292 2024 TEIICEI ZEII
B30dem = [13 Imdiuăy| 0 Zr | 882 9) CEEI
e3adăN - |n) INdRUAWN| 03 SPs 2 07| 2351
E3AdeN - ÎN7I INIGI0W4) 00 0Ș8 1 Doe) + SSI
E30deN - [nr3 ifăprunăl| 09 Oz 505 498%] [CEE
€30dEN - [19 INd[UnN| 01 SeG D652 092 € [ee
F30dEgy = [NI INIOUTA| 00 98 P IT EI
exădey - [jo idiot Ey 25 Sit 0994 SS
23048 = 9 I9I2U0P| 00 076 80) ji! 9sS+
S30deN = [AID Id BIUAWI| 03 609 ET) elaiO SSSt
E39dEN = [AI IEUD 03 219" 0zS| [EI Ze] PSSI
E30dEN = [N IRU] 00 pc 968 +! SS
S30UEN = [515 III 00 90S 9 S00 £| 2SSt
35d5p - PI PISPIIN| OD SD £ 090 și ISS
E3odENM — [FID (RIDUN | 00 008 S8Z. de 4 DESI,
edodey - [nr INISPun| Op 258 8 8:97] = GPS
Eoden = [N India | 09 €4ZE 2473 ED]
vzode - [5,9 dun oy ZEŞI s47 2] IITaa0p0)| 2551
E3oden = [19 Iudiatue| 00 0€E € 03! 3) TIR0g VREO] ss
EZOCEN 2 [NI IFUdI3IOnA| 00 92 [CEREA —ZBa5 VE AEI3ă EET
5398 - [3 IER | 02 2SP 551 49 6 TOpaZ VEI»! PYSI
eoodeşy = Pi) FIER 700 082 638 GI2UG EI 1220] Exil
E50EN = ro pIdioori dos InIRIBȚEATa SAG ZEII
E30dEN = [02 PIdIIINI| 0E 02E 282 D080: Sa Ginepun- Ateg LEST
exădiy - n2 Idiunviț 00 0 e 03 jRnSEQI UpSt
edodeM = [19 sidiiuapy [EI GIORNI Gesi
vaodeN În) inrdoiuruii 0ă 630 530 € ETPA . PaIETIIRI BESt.
539dăN = [19 midiătunpul Oe 12810. 82) ŞApAȚEzANI 2£54
exod - [n)9 ăPrunj 09 E1z") Dev zi ST UI5I0I SREĂ EREI
B30dEN - [49 19 BICA 00 919 7 236| 7331 5E1934v| Best.
PIOJEN = [RD MISDIUANL OI CPE ZS SSr vi [CI ELICEI VESL
Z30dEN -[AI9 ISPA 00 9FE E D2S [ELICEI EESI
e5ode = [Oa PIUIUN 00 729 S Cat 2! IESSEd GEIS3NI ZESI
esodeș - [05 paun] 00 967 01 0954 GE BeIS3IN. ȘES.
esoder = [9 jdiăjuipi| 00 505 ZE ! ETER) DEE
simt 2658 D573 BE rB3INI ss
no midialunpu O ZZ5 pr y S20 > [EEE ELICEI Pest
220deny = po Idu 09 1 p2 B£2 900 £| T55ăug IS ENPI PI
E30dIN = PI | 09 003 221 TuGBaN CZ
008 7! IER EI
DU DOS ZE: [TRI ta Fest
ECE 16 E gs EZSI
GE 102 te 003 £) 2500EA| [ZII
CaGĂEA [a Fi 09 008 căi EI Ş
edodeN = [nd 09180 922 Ti Z
[) za 5
AGENTIA N
tape
terte tanti
TEREN Intravilan
Adresa: Loc, Cluj-Napoca, Str Crişan, Jud. Cluj
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară CLUJ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 30866C Cluj-Napoca
„_Nr.cerere ; 20007
Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca Ziua : 28
Luna. 01
a Anul; 2022
EXTRAS DE CARTE FUNCIARA Cod verificare
poi ii
A. Partea |. Descrierea imobilului
Nr, CF vechi:1473
Nr.| Nr. cadastral
Crt | Nr. topografic
Suprafaţa* (mp)
Observaţii / Referințe
A Top: 5583
1,173
B. Partea II. Proprietari şi acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate şi alte drepturi reale Referințe
3460 / 08/03/1938
Act nr.9;
B1 intabulare, drept de PROPRIETATEdistribuite pri
prevăzute la transformare, dobandit prin Lege, cota actuala 1/1.
n comasatie si AL
1) MUNICIPIUL CLUJ
DESERVATII: (provenita din conversia CF 1473)
52 |circulație
totodată acest imobil se adnotează din acest CF nefornând obiect | .. Al
OBSERVATII: (provenita din conversia CF 1473)
C. Partea !I. SARCINI .
Inscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, Referin:
drepturi reale de garanţie şi sarcini eierinţe
NU SUNT
Document care conţine date cu caracter personal, protejate de pri
evederile Legii Nr, 677/2001. Pagira 1 din 2
Extrase pentru informare orlne l adresa epay-aneplro
Fermuloi sareaza 1.1
|
i
zi
Carte Func
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.