Pe scurtSe aprobă alocarea sumei de 125.000 de lei din bugetul local pe 2023 pentru Clubul Sportiv Politehnica Cluj-Napoca, ca sprijin pentru activități sportive. Banii vor acoperi pregătirea și participarea la competiții interne și internaționale, inclusiv pregătire centralizată în țară și în străinătate, în cadrul programului „Promovarea sportului de performanță”. Pentru locuitori înseamnă un sprijin financiar direct al unui club local, cu impact asupra performanței sportive și a participării la competiții, fără termene sau zone geografice noi, ci cu destinație clară a fondurilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă alocarea sumei de 125.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2023, Clubului Sportiv Politehnica Cluj-Napoca, în vederea susținerii activităţilor sportive de pregătire şi participare la competiţii interne şi internaţionale, pregătire centralizată în țară şi peste hotare, în cadrul programului „Promovarea sportului de performanță”
Citat din articolul 1 al hotărârii.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ — NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 125.000 de lei de la bugetul local pe anul 2023, în vederea
susținerii activităţilor sportive ale Clubului Sportiv Politehnica Cluj-Napoca
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 125.000 de lei de la bugetul local pe
anul 2023, în vederea susţinerii activităţilor sportive ale Clubului Sportiv Politehnica Cluj-Napoca -
proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 456581/1 din data de 5.04.2023 al primarului municipiului
Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 456709/426/5.04.2023 al Direcţiei Generale Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale şi
sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de
125.000 de lei de la bugetul local pe anul 2023, în vederea susţinerii activităţilor sportive ale Clubului
Sportiv Politehnica Cluj-Napoca;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Reţinând dispoziţiile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Ordinului ministrului tineretului şi sportului nr.
664/2018 privind
finanţarea din fondurile publice a proiectelor şi programelor sportive, cu modificările şi completările
ulterioare, ale Regulamentului de finanţare nerambursabilă din fonduri publice a structurilor sportive,
aprobat prin Hotărârea nr.
22/2020, precum şi ale Hotărârii nr.
144/2023 privind aprobarea bugetului
general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2023;
Având în vedere Procesul-verbal din data de 22.03.2023 al Comisiei de analiză şi selecție a
proiectelor structurilor sportive;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 125.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2023, Clubului
Sportiv Politehnica Cluj-Napoca, în vederea susținerii activităţilor sportive de pregătire şi
participare la competiţii interne şi internaţionale, pregătire centralizată în țară şi peste hotare, în cadrul
programului „Promovarea sportului de performanță”.
inte de şe aţă,
dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
Preged
c. Pan Ştefan Țlarcea
Nr. 216 din 12 aprilie 2023
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.