Pe scurtConsiliul Local Cluj-Napoca decide să aloce 20.000 lei din bugetul local pe anul 2019 Fundației Csemete pentru proiectul „Clubul Părinților”. Banii vor fi folosiți pentru a finanța activități ale acestui proiect, conform regulilor de finanțări nerambursabile, iar plata va fi gestionată de Direcția Generală Comunicare, Dezvoltare Locală și Management de Proiecte împreună cu Direcția Economică. Hotărârea a fost aprobată cu 18 voturi în cadrul ședinței, în vederea sprijinirii inițiativei din partea primarului și a consilierilor locali.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 20.000 lei de la bugetul local pe anul 2019, pentru Fundaţia
Csemete, în vederea realizării proiectului „Clubul Părinților”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 20.000 lei de la bugetul local pe
anul 2019, pentru Fundaţia Csemete, în vederea realizării proiectului „Clubul Părinților” -
proiect din iniţiativa primarului şi a consilierilor locali: Horvâth Anna, Mihaela Rodica Suciu,
Corina Ecaterina Croitoru şi loan Sabin Sărmaş;
Analizând Referatul nr. 181661/426/01.04.2019 al Direcţiei Generale Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte, prin care se propune alocarea sumei de 20.000 lei de la
bugetul local pe anul 20109, pentru Fundaţia Csemete, în vederea realizării proiectului „Clubul
Părinților”;
În urma dezbaterilor care au avut loc şi văzând avizul comisiilor de specialitate; |
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile
din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general cu modificările şi
completările ulterioare, ale Legii nr. 199/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
2/2008
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea
sistemului de finanţare a programelor și proiectelor culturale, ale Regulamentului privind regimul
finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general,
conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018;
Văzând Procesul-verbal al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor din data de
26.03.2019;
Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39 alin. 2, 45 şi 115 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 20.000 lei de la bugetul local pe anul 2019, pentru
Fundaţia Csemete, în vederea realizării proiectului „Clubul Părinților”, cu sprijinul Consiliului
i local al municipiului Cluj-Napoca. |
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală
Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
Prăşedinte de şedinţă,
>
Nr. 211 din 15 aprilie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.