Aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici și a cheltuielilor proiectului pentru obiectivul de investiții „Investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile în vederea…
Pe scurt
Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a cheltuielilor proiectului pentru investiția în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, destinate susținerii consumului propriu al comunei Ciurea, finanțată prin Fondul pentru Modernizare al Ministerului Energiei. Practic, se reevaluează cât costă proiectul și ce rezultate se așteaptă, iar locuitorii vor beneficia de noi capacități de producere a energiei pentru consumul propriu al comunei, în cadrul contractelor de finanțare existente. Nu se precizează termene sau zone afectate în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
Hotărârea nr. 94 din 2025 a Consiliului Local Ciurea
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici și a cheltuielilor proiectului pentru obiectivul de investiții „Investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile în vederea susținerii consumului propriu pentru comuna Ciurea, județul Iași”, aprobat pentru finanțare prin Fondul pentru Modernizare în cadrul Ministerului Energiei.
ROMANIA
JUDETUL IASI
COMUNA CIUREA
CONSILIUL LOCAL
HOTARAREA nr.94 din 21.08.2025
Privind aprobarea actualizarii indicatorilor tehnico-economici si a cheltuielilor proiectului
pentru obiectivul de investitii „Investitii in capacitati de producere a energiei electrice din surse
regenerabile in vederea sustinerii consumului propriu pentru comuna Ciurea, judetul Iasi”
aprobat pentru finantare prin Fondul pentru Modernizare in cadrul Ministerului Energiei
Consiliul local al comunei Ciurea, judetul Iasi, intrunit in sedinta ordinara de astazi, data
de mai sus, convocata prin Dispozitia primarului nr. 382 din 14.08.2025;
Avand in vedere aprobarea unanim exprimata de membrii Consiliului local Ciurea cu privire
la suplimentarea ordinei de zi a sedintei cu acest proiect de hotarare ale caror discutii nu pot fi
amanate pentru o sedinta ulterioara;
Avand in vedere Referatul de aprobare, inregistrat sub nr. 352 din 18.08.2025, intocmit de
primarul comunei Ciurea, prin care solicita initierea unui proiect de hotarare prin care sa se aprobe
indicatorii tehnico-economici actualizati si a cheltuielilor proiectului pentru obiectivul de investitii
„Investitii in capacitati noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea sustinerii
consumului propriu pentru Comuna Ciurea, judetul Iasi”;
Avand in vedere Raportul compartimentului de resort, inregistrat sub nr. 353 din 18.08.2025,
intocmit de catre doamna Dorobat Elena Catalina- consilier in cadrul compartimentului de urbanism,
cadastru si amenajarea teritoriului din Primaria comunei Ciurea;
Avand in vedere Proiectul de hotarare intocmit in acest sens si inregistrat sub nr. 93 din
18.08.2025;
Avand in vedere prevederile HG nr. 907 / 2016 privind etapele de elaborare si continutul-cadru
al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri
publice;
Avand in vedere Documentatia tehnico-economica faza PTH pentru obiectivul de investitii
„Investitii in capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea sustinerii
consumului propriu pentru comuna Ciurea, judetul Iasi” Devizul general actualizat la faza PTH;
Avand in vedere Contractul de finantare nr. 253 din 29.08.2024 pentru obiectul de investitii
„Investitii in capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea sustinerii
consumului propriu pentru comuna Ciurea, judetul Iasi”;
Avand in vedere Contractul de executie lucrari nr. 7983 din 08.07.2025 incheiat pentru obiectivul
de investitii „Investitii in capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea
sustinerii consumului propriu pentru comuna Ciurea, judetul Iasi”;
Avand in vedere prevederile HCL nr. 142 din 06.11.2023 privind aprobarea participarii
Comunei Ciurea in cadrul Programului Fondul pentru Modernizare — Sprijinirea investitiilor in noi
capacitati de producere a energiei electrice produsa din surse regenerabile pentru autoconsum pentru
entitati publice (Ministerul Energiei) cu proiectul, Investitii in capacitati de producere a energiei
electrice din surse regenerabile in vederea sustinerii consumului propriu pentru Comuna Ciurea, judetul
Iasi”,
Avand in vedere prevederile art. 120 si art. 121 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei,
republicata;
Avand in vedere prevederile art. 8 si 9 din Carta curopeana a autonomiei locale, adoptata la
Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificata prin Legea nr. 199/1997;
Avand in vedere prevederile art. 7 alin. (2) si art. 1166 si urmatoarele din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, referitoare la contracte sau conventii;
Avand in vedere prevederile art. 20 si 21 din Legea cadru a descentralizarii nr. 195/2006;
Avand in vedere prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica
legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
Avand in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in
administratia publica;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de
interes public;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de construire,
completata si modificata;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, completata
si modificata;
Avand in vedere prevederile art. 129 alin 2 lit „b”” coroborat cu prevederile art 139, alin.
3, lit a”, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
In temeiul art. 196 alin. 1 lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ adopta
prezenta
HOTARARE
Art.]. Se aproba actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii
„Investitii in capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea sustinerii
consumului propriu pentru comuna Ciurea, judetul Iasi”, potrivit Anexei nr. 1 care face parte integrata
din prezenta hotarare.
Art. 2. Se aproba Devizul general actualizat, aferent obiectivului de investitii „Investitii in
capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea sustinerii consumului
propriu pentru comuna Ciurea, judetul Iasi”, conform Anexei nr. 2 care face parte integranta din
prezenta hotarare.
Art. 3. Se aproba valoarea totala actualizata a proiectului „Investitii in capacitati de producere
a energiei electrice din surse regenerabile in vederea sustinerii consumului propriu pentru comuna
Ciurea, judetul Iasi”, in cuantum de 2.743.098,92 lei (fara TVA), respectiv 3.260952,95 lei (inclusiv
TVA).
Art. 4. Se aproba angajarea finantarii de catre UAT Comuna Ciurea din fonduri proprii a tuturor
cheltuielile neeligibile, respectiv a costurilor suplimentare identificate in faza de implementare a
proiectului „Investitii in capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea
sustinerii consumului propriu pentru comuna Ciurea, judetul Iasi” in vederea atingerii obiectivelor
acestuia.
Art. 5. Aducerea la indeplinire a prezentei hotarari se asigura de catre primarul Comunei Ciurea,
judetul Iasi.
Art. 6. Prezenta hotarare se comunica, prin intermediul secretarului general al Comunei Ciurea,
in termenul prevazut de lege, Institutiei Prefectului judetul Iasi pentru efectuarea controlului de
legalitate, Primarului Comunei Ciurea si se aduce la cunostinta publica prin afisarea la sediul primariei,
precum si pe pagina proprie de internet a comunei.
PRESEDINTE DE $
CONSILIER LOC/
TUDOSE VIORE co,
Contrasemneaza pentr egalitate,
SECRETAR GEN L,
HUTANU MO A
Anexa nr. 1 la HCL nr. 94 din 21.08.2025
privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici si a cheltuielilor proiectului pentru obiectivul
de investitii „Investitii in capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in
vederea sustinerii consumului propriu pentru comuna Ciurea, judetul Iasi” aprobat pentru
finantare prin Fondul pentru Modernizare in cadrul Ministerului Energiei
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTITIEI
Indicatorii economici:
Nr. , N Valoare totala Valoare
crt, Categorie de cheltuiala (fara TVA) TVA (inclusiv TVA)
l Total general 2.743.098,92 517.854,03 3.260.952,95
2 din care C+M 1.308.428,21 248.601,36 1.557.029,57
3 Total valoare eligibila 2.148.534,49 408.221,55 2.556.756,04
4 Total valoare neeligibila 594.564,43 109.632,48 704.196,91
Capacitati (indicatori tehnici):
N Denumire Indicatori Unitate. de Valoare
crt. masura
Numarul de panouri
1 | fotovoltaice care urmeaza a fi Buc 960
instalate prin proiect
Numarul de invertoare ce
2 urmeaza a fi instalate prin Buc 8
proiect
Puterea instalata totala a
3 instalatiei de producere a kWp 393,6
energiei electrice
4 Capacitate totala invertoare kW 400
CONSILIER LOCA
TUDOSE VIORI
Contrasemneaza pentr
legalitate,
SECRETAR GE L,
HUTANU MO A
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.