Aprobarea introducerii în domeniul public al comunei Ciurea, a unui bun imobil ce reprezintă teren în suprafața totală de 14 mp, amplasat în intravilanul satului Lunca Cetățuii, comuna Ciurea
Pe scurt
Se aprobă introducerea în domeniul public al comunei Ciurea a unui teren de 14 mp, situat în intravilanul satului Lunca Cetățuii, donat comunei, înregistrat cadastral cu numărul 74399. Pentru locuitori înseamnă că acel mic teren devine proprietate a comunității, adaptat la proiectul de construire a unei creșe finanțat de o investiție națională, iar bunul va face parte din patrimoniul public local, cu efecte legate de administrare, întreținere și eventuale utilizări publice pe termen lung. Nu se precizează în text termene exacte de execuție sau costuri suplimentare pentru localnici în acest fragment, dar se poate prevedea prioritizarea investiției în creșă în cadrul planului public.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba introducerea in domeniul public al comunei Ciurea, judetul Iasi, a unui bun imobil - teren in suprafata de 14 mp situat in intravilanul extins conform PUZ al satului Lunca Cetatuii, comuna Ciurea, avand categoria de folosinta ,, arabil”, cu numar cadastral 74399, inscris in Cartea funciara a comunei Ciurea nr. 74399, amplasat in satul Lunca Cetatuii, comuna Ciurea
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 91 din 2025 a Consiliului Local Ciurea
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea introducerii în domeniul public al comunei Ciurea, a unui bun imobil ce reprezintă teren în suprafața totală de 14 mp, amplasat în intravilanul satului Lunca Cetățuii, comuna Ciurea.
ROMANIA
JUDETUL IASI
COMUNA CIUREA
CONSILIUL LOCAL
HOTARAREA nr.91 din 21.08.2025
Privind aprobarea introducerii in domeniul public al comunei Ciurea, a unui bun imobil, ce
reprezinta teren in suprafata totala de 14 mp, amplasat in intravilanul satului Lunca
Cetatuii, comuna Ciurea
Consiliul local al comunei Ciurea, judetul lasi, intrunit in sedinta ordinara de astazi, data
de mai sus, convocata prin Dispozitia primarului nr. 382 din 14.08.2025;
Avand in vedere Referatul de aprobare, inregistrat sub nr. 322 din 07.08.2025, intocmit de
primarul comunei Ciurea, judetul lasi, prin care solicita initierea unui proiect de hotarare pentru
aprobarea introducerii unui bun imobil in domeniul public al comunei Ciurea, prin inscrierea
unei suprafete de 14 mp teren ce a fost primit cu titlu de donatie avand categoria de folosinta de
„ arabil”, identificat cu numar cadastral 74399, amplasat in intravilanul satului Lunca Cetatuii,
comuna Ciurea, judetul lasi;
Avand in vedere Raportul compartimentului de resort,inregistrat sub nr. 323 din 07.08.2025
intocmit de catre doamna Dorobat Catalina - consilier in cadrul Compartimentului de urbanism,
cadastru si amenajarea teritoriului din Primaria comunei Ciurea;
Avand in vedere Proiectul de hotarare intocmit in acest si inregistrat sub nr. 89 din
07.08.2025;
Avand in vedere Contractul de donatie autentificat sub nr. 5316 din 07.08.2025 la
Societatea Profesionala Notariala „, Patrascanu si asociatii”, incheiat intre SC CAT CONSTRUCT
GRUP SRL in calitate de donatoare si domnul Lupu Catalin in calitate de reprezentant al UAT
comuna Ciurea in calitate de donatara, prin care a fost donata comunei suprafata totala de 14
mp teren, identificat cadastral cu nr. 74399 si inscris in Cartea funciara a comunei Ciurea cu nr.
74399, amplasat in intravilanul satului Lunca Cetatuii, comuna Ciurea;
Avand in vedere Hotararea Consiliului local Ciurea nr. 23 din 28.02.2023 prin care s-a
aprobat trecerea in domeniul public al comunei Ciurea a unor bunuri imobile, printre care si
terenul in suprafata de 3190 mp, identificat cadastral cu nr. 72165 si inscris in Carea funciara a
comunei Ciurea sub nr. 72165, din intravilanul extins al satului Lunca Cetatuii, conform PUZ, si
tinand cont de faptul ca pe aceasta suprafata de teren urmeaza a fi edificata o constructie ce va
avea destinatia de cresa, investitie ce se realizeaza de Compania Nationala de Investitii;
Avand in vedere faptul ca pentru edificarea constructiei si respectarea conditiilor impuse
prin Regulamentul Local de Urbanism este necesara alipirea celor doua suprafete de teren,
respectiv 14 mp (nr. CF 74399) si 3109 mp ( CF 72165);
Avand in vedere prevederile Dispozitiei Primarului comunei Ciurea prin care a fost numita
comisia de inventariere anuala a bunurilor ce fac parte din domeniul public al comunei Ciurea;
Avand in vedere Hotararea Consiliului Local Ciurea nr. 76 din 19.07.2017 prin care a fost
insusit si aprobat inventarul bunurilor mobile si imobile care alcatuiesc domeniul public al
comunei Ciurea;
Avand in vedere prevederile HG nr. 392/2020 privind aprobarea normelor tehnice pentru
intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public si privat al comunelor, oraselor,
municipiilor si judetelor;
Avand in vedere Avizul consultativ emis de comisia de specialitate din cadrul Consiliului
local Ciurea si inregistrat sub nr. 347 din 14.08.2025;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de construire,
completata si modificata;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara,
completata si modificata;
Avand in vedere prevederile art. 286 alin. 1 si alin. 4, ale art. 287 precum si ale art. 289
alin. 4 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
In temeiul art. 129 alin. 1 lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ adopta
prezenta
HOTARARE
Art.1. Se aproba introducerea in domeniul public al comunei Ciurea, judetul Iasi, a unui
bun imobil - teren in suprafata de 14 mp situat in intravilanul extins conform PUZ al satului
Lunca Cetatuii, comuna Ciurea, avand categoria de folosinta ,, arabil”, cu numar cadastral 74399,
inscris in Cartea funciara a comunei Ciurea nr. 74399, amplasat in satul Lunca Cetatuii, comuna
Ciurea.
Art.2, Seaproba alipirea a doua imobile -terenuri, respectiv suprafata de 14 mp - identificata
cadastral cu nr. 74399, inscrisa in Cartea funciara a comunei Ciurea sub nr. 74399 cu suprafata
de 3190 mp identificata cu numar cadastral 72165, inscrisa in Cartea funciara a Comunei Ciurea
cu nr. 72165, ambele fiind amplasate in intravilanul extins ( conform PUZ) al satului Lunca
Cetatuii, comuna Ciurea si fac parte din inventarul domeniului public al comunei.
Art.3. Comisia de inventariere a patrimoniului unitatii administrativ-teritoriale Ciurea
nominalizata prin Dispozitia Primarului comunei Ciurea va lua masurile necesare pentru
indeplinirea in termen a procedurilor legale, in vederea actualizarii inventarului bunurilor care fac
parte din domeniul public al comunei Ciurea, corespunzator prevederilor prezentei hotarari.
Art.4. — Se insarcineaza Primarul comunei si consilierul cu atributii de contabil din aparatul
de specialitate al primarului comunei Ciurea sa procedeze la inregistrarea in evidentele contabile a
bunurilor apartinatoare domeniului public, aprobate potrivit prezentei Hotarari.
Art.5. — Prezenta hotarare se va comunica prin grija secretarului general al comunei catre
Institutia Prefectului Judetul Iasi pentru efectuarea controlului de legalitate, Comisiei de inventariere,
Primarului comunei Ciurea si o va afisa in locurile special amenajate pentru a fi adusa la
cunostinta publica.
Contrasemneaza pentru/ egalitate,
SECRETAR GEN L,
HUTANU MO
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.