Aprobarea Proiectului tehnic de execuție și a devizului general actualizat al obiectivului de investiții „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Ciurea, județul Iași“, aprobat pentru finanțare prin…
Pe scurt
Se aprobă Proiectul tehnic de execuție și devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Ciurea”, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu, în cadrul contractului de finanțare nr. 2589/F/GES din 29.06.2026. Asta înseamnă pentru locuitori: vor fi schimbate instalațiile de iluminat în străzi pentru a crește eficiența energetică și vor fi utilizate fonduri publice prin programul de finanțare; impactul asupra bugetului local va fi în funcție de valoarea devizului actualizat, iar lucrările vor urma etapele tehnice prevăzute, cu termene stabilite în proiect. Zonele afectate vor fi străzile din comuna Ciurea unde va avea loc înlocuirea sau modernizarea iluminatului public.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba Proiectul tehnic de executie intocmit pentru obiectivul de investitii „ Modernizarea sistemului de iluminat public stradal in comuna Ciurea, judetul Iasi” aprobat la finantare prin Contractul de finantare nr. 2589/F/GES din 29.06.2026, finantat prin Administratia Fondului de Mediu
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
Hotărârea nr. 141 din 2026 a Consiliului Local Ciurea
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic de execuție și a devizului general actualizat al obiectivului de investiții „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Ciurea, județul Iași“, aprobat pentru finanțare prin Contractul de finanțare nr. 2589/F/GES din 29.06.2026, ce se finanțează prin Administrația Fondului de Mediu
ROMANIA
JUDETUL IASI
COMUNA CIUREA
CONSILIUL LOCAL
HOTARAREA nr.141 din 22.10.2026
Privind aprobarea Proiectului tehnic de executie si a devizului general actualizat al
obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal in comuna
Ciurea, judetul Iasi, aprobat pentru finantare prin Contractul de finantare nr.
2589/F/GES din 29.06.2026, ce se finanteaza prin
Administratia Fondului de Mediu
Consiliul local al comunei Ciurea, judetul Iasi, intrunit in sedinta ordinara de astazi,
data de mai sus, convocata prin Dispozitia primarului nr. 851 din 16.10.2026;
Avand in vedere aprobarea unanim exprimata de membrii Consiliului local Ciurea cu
privire la suplimentarea ordinii de zi a sedintei cu acest proiect de hotarare ale caror discutii
nu pot fi amanate pentru o sedinta ulterioara ;
Avand in vedere Referatul de aprobare, inregistrat sub nr. 472 din 22.10.2026 intocmit
de Primarul comunei Ciurea, prin care solicita iniţierea unui proiect de hotarare pentru
aprobarea PTh si a Devizului general actualizat al obiectivului de investitii „Modernizarea
sistemului de iluminat public stradal in comuna Ciurea, judetul Iasi” ce se deruleaza prin
Administratia Fondului de Mediu, in cadrul Programului privind cresterea eficientei energetice
a infrastructurii de iluminat public;
Avand in vedere Raportul compartimentului de resort, inregistrat sub nr. 473 din
22.10.2026 intocmit de catre doamna Dorobaţ Catalina- consilier din cadrul Compartimentului
de urbanism, cadastru şi amenajarea teritoriului din Primaria comunei Ciurea;
Avand in vedere Proiectul de hotarare intocmit in acest sens, inregistrat sub nr. 145 din
22.10.2026;
Avand in vedere prevederile Ghidului de finantare a Programului privind cresterea
eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public;
Avand in vedere prevederile art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituţia Romaniei,
republicata;
Avand in vedere prevederile art. 8 și 9 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptata la
Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificata prin Legea nr. 199/ 1997;
Avand in vedere prevederile art. 7 alin. (2) şi art. 1166 și urmatoarele din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
Avand in vedere prevederile art. 20 şi 21 din Legea cadru a descentralizarii nr. 195/2006;
Avand in vedere prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile şi completarile
ulterioare
Avand in vedere prevederile HG nr. 43/2020 privind organizarea si functionarea
Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor;
Avand in vedere prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul
cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor sau proiectelor de investitii
finantate din fonduri publica, cu modificarile si completarile ulterioare;
Avand in vedere faptul ca acest obiectiv a fost introdus in Strategia de dezvoltare a
comunei Ciurea;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizionala in
administraţia publica;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de
interes public;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de construire,
completata şi modificata;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati
publice, cu modificarile si completarile ulterioare;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale,
completata si modificata;
Avand in vedere prevederile art. 129 alin 2 lit d) coroborat cu prevederile alin. 7 lit.
n) ale aceluiasi articol din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare;
In temeiul art. 196 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificarile si completarile ulterioare, adopta prezenta
HOTARARE
Art. 1- Se aproba Proiectul tehnic de executie intocmit pentru obiectivul de investitii
„ Modernizarea sistemului de iluminat public stradal in comuna Ciurea, judetul Iasi”
aprobat la finantare prin Contractul de finantare nr. 2589/F/GES din 29.06.2026, finantat prin
Administratia Fondului de Mediu.
Art. 2 (1) Se aproba Devizul general actualizat la faza Proiect tehnic de executie, aferent
obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal in comuna
Ciurea, judetul Iasi” aprobat la finantare prin Contractul de finantare nr. 2589/F/GES din
29.06.2026, finantat prin Administratia Fondului de Mediu.
(2) Se aproba valoarea obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat
public stradal in comuna Ciurea, judetul Iasi”, dupa cum urmeaza:
- valoarea totala a investitiei este de 2.625.168,26 lei, cu TVA inclus;
- valoarea eligibila a proiectului este de 1.990.186,94 lei cu TVA inclus;
- valoarea cheltuielilor neeligibile este de 634.981,32 lei cu TVA inclus.
Art. 3 Aducerea la indeplinire a prezentei hotarari se asigura de catre primarul comunei Ciurea,
judetul Iasi.
Art. 4 Secretarul general al comunei va comunica in termen legal copii ale prezentei
hotarari Institutiei Prefectului Judetul Iasi pentru controlul legalitatii, o va aduce la cunostinta
Primarului, o va afisa pe site-ul propriu — www.comunaciurea.ro, in Monitorul Oficial Local si
in locurile special amenajate pentru a fi adusa la cunostinta tuturor persoanelor interesate.
Benefici
UAT COMUNA CIUREA, JUD. IASI
Proiectant: SC EXPERT GRUP SRL
DEVIZ GENERAL
al obiectivului de investiţii
MODERNIZARE SISTEM DE ILUMINAT PUBLIC STRADAL IN COMUNA CIUREA, JUDETUL IASI |
ELIGIBIL NEELIGIBIL
Norii RELE POR e ne Rea Vara a TVA Valoare cu TVA | Valoare fărăTva | TVA | valoarecuTVA| ValoarefărăTVa | TVA | ValoatecuTVA
lei lei lei lei Lei lei lei lei lei
2 2 3 a 5 5 7 E 9 10 11
[CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului
EEE [Obţinerea terenului 0,00] 0,00] 9,00) 0,00) 0,00 9,90 9,00) 9,00 9,00]
1.2 Amenajarea terenului 0,00 0,00 0,00 0,00) 9,00) 9,00) 0.00) 0,00 0,00)
1.3 ri pentru protecţia mediului şi aducerea terenului la starea iniţială 0,00) 0,00 0,00 0,00) 0,00) 0,00 0,00 0,00) 0,00]
1-4 Cheltuieli pentru relocarea/protecţia utilităţilor 0,00 9,00 9,00 0,00 0,00) 0,00) 0,00 0,00 9,00]
Total capitol 1 0,00 0,00 0,00) 0,00) 0,00 0,00) 0,00 0,00) 0,00)
[CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii |
Total capitol 2 | 0,00] 0.00] 0,00) 0,00] __ 0,00 0,00) 0.00 0,00 0,00
Ț
EXEY Studii 0,00) 0,00) 0,00) 0,00) 0,00) 0,00] 0,00) 0,00) 9,00
3.1.1. Studii de teren aa a, 0,00) 0,00] 0,00) |____0,00) 9,00 9,00) 0,00) 9,00)
3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0,00) 0,00) 0,00] 0,00 ___|___ 0,00] 0,00) 0,00) 0,00] 0,00)
3.1.3. Alte studii specifice -audit energetic 0,00] 0,00 0,00] 0,00|___|__0,00| 0,00) 9,00 0,00) 0,00)
ia Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obţinerea de avize, |
- acorduri şi autorizaţii 0,00 0,00) 0,00] 0,00] |____0,00| 0,00j 0,00 0,00) 0,00|
3.3 Expertizare tehnică 0,00] 0,00 0,00] 9,00 0,00) 0,00) 9,00) 0,00 9,00)
EI Certificarea performanţei energetice şi auditul energetic al clădirilor 0,00) 0,00] 0,00] 0,00) 9,00) 9,00) 0,00) 0,00 9,00)
3-5 Proiectare 8.000,00) 8.480,00) 106.480,00) 62.856,20]____13.199,80) 6.056,00) 25.143,80) 5.280,20 30.424,00|
3.5.1. Temă de proiectare 0,00) 0,00) 0,00] 0,00 0,00 0,00] 0,00) 0,00) 0,00
Studiu de prefezabilitate 0,00 0,00) 0,00] 0,00 0,00 0,00] 0,00) 0,00 0,00
3.5.3. Studiu de fezabilitate /documentaţie de avizare a lucrărilor de
intervenţii şi deviz general 55.000,00) 11.550,00| 66.550,00| 29.856,20| |6.269,80| 36.126,00| 25.143,80 5.280,20] 30.424,00)
Documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii
elor/acordurilor/autorizi 5.000,00) 1.050,00) 6.050,00) 5.000,00|____ 1.050,00 6.050,00] 0,00 0,00 0,00)
Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a |
detaliilor de execuţie 3.000,00 530,00] 3.630,00) 3.000,00| 530,00) 3.630,00] 0,00 0,00, 0,00)
3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuție 25.000,00 5.250,00) 30.250,00] 25.000,00) 5.250,00] 30.250,00| 0,00] 9,00) 0,00)
3.6 Organizarea procedurilor de achiziţie 30.000,00) 6.300,00] 36.300,00| 0,00) 0,00 0,00] 30.000,00 6.300,00 6.300,00]
3.7 [Consultanţă 75.000,00) 15.750,00| 90.750,00) 60.766,40|___12.760,94| 73.527,34| 4.233,60 2.989,06, 17.222,66|
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii 75.000,00| 15.750,00| 390.750,00) 60.766,40|____12.760,94 73.527,34| 14.233,60| 2.989,06 17.222,66|
3.7.2. Auditul financiar 0,00] 9,00) 9,00) 9,00) 9,90 0,00] 0,00) 9,00) 0,00]
3-8 Asistenţă tehnică 12.000,00| 2.520,00] 14.520,00) 2.000,00 |_420,00 2.420,00) 10.000,00 2.100,00 12.100,00
3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 2.000,00 420,00) 2.420,00] 2.000,00 |_420,00) 2.420,00] 0,00) 0,00] 0,00)
3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 1.000,00) 210,00) 1.210,00] 1.000,00] ___| 210,00] 1.210,04 0,00) 0,00 0,00]
a proiectantului la fazele incluse în |
programul de control al lucrărilor de execuţie, avizat de câtre
Inspectoratul de Stat în Construcţii 1.000,00| 210,00] 1.210,00] 1.000,00] ___|_ 210,00 1.210,00] 0,00) 0,00) 9,00]
3.8.2. Dirigenţie de şantier 10.000,00 2.100,00] 12.100,00) 0,00] __| 0,00) 0,00) 9.000,00) 2.190,00] 12.100,00]
3.8.3 Coordonator în materie de securitate si sanatate - conform FOtarariI GUVETNUIUI nr. |
300/2006, cu moxificarile si completarile ulterioare 9,00 0,00) 0,00] 0,00|____| 0,00) 0,00) 0,00) 0,00) 0,00]
[Total capitol 3 205.000,00) 43.050,00) 248.050,00) 125.622,60]____26.380,75 152.003,35] 79.377,40|____16.669,25 96.046,55]
[CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază
Să 720.965,18 151.402,69) 872-367,87] 720.965,18| __151.402,69 872.367,87] 0,00) 0,00) 0,00]
a-2 echipamente tehnologice şi funcţionale as 10.330,51| 59.525,73) 49.194,82|___10.330,91| 59.525,73| 9,00) 0,00) 0,09]
4.3 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj 749.000,00] 157.290,00) 906.290,00) 743.000,00] _157.290,00) 906.290,00] 9,00] 0,00) 9,00]
Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care nu necesită
pa montaj şi echipamente de transport 9,00, 900) 9,00) 9,00, 9,00 9,00) 0,00 0,00, 9,00)
4.5 Dotări 0,00) 0,00] 0,00] 0,00 0,00) 0,00] 0,00) 0,00) 0,00]
2-6 Active necorporale 20,09] 0,00 0,00) 0,00] 0,00. 9,00) 0,00 0,00, 0,00)
[Total capitol 4 1.519.160,00 319.023,60|___1.838.183,60| 1.519.160,00] __319.023,60| _ 1.838.183,60| 0,00) 0,00) 0,00)
CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli
5.1 Organizare de şantier 0,00) 0,00 0,00] 0,00) 1__0,00 0,00] 0,00 0,00| 0,00
5.1.1. Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de |
şantier 9,00 0,00 0,00) 9,00] 9,00, 9,00) 0.90) 0,00) 9,00]
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării şantierului 0,00 0,00] 0,00] 9,00) 0,00) 9,00) 0,00]
EEI ne, cote, taxe, costul creditului 11.326,26 9,00 11.326,26| 0,00) 0,00 0,00) 11.32626 0,00) 11.326,26|
5.2.1. Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii |
finanţatoare 0,00) 0,00) 9,00] 0,00] |__0,00| 9,90j 0.00, 0,00) 0,00]
5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor di
construcţii i dă ini i 5.148,30 9,00] 5.148,30] 0,00) 0,00 0,00] 5.148,30] 0,00 5.148,30]
5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea
teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcții 1.029,66) 0,00) 1.029,66] 9,00) 9,00, 9,00) 1.029,66 0,00] 1.029,66|
5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 5.148,30] 0,00) 5.148,30] 0,00] 0,00) 0,00) 5.148,30] 0,00) 5.148,30)
5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de |
construire/desfiinţare 9,00 0.00) 0,00) 0,00) |__0,00 0,00) 0,00 9,00, 9,00)
5-3 [Cheltuieli diverse şi neprevăzute 0,00) 0,00) 0,00) 9,00) [0,00] 0,00] 0,00 0,00) 9,00)
5-a Cheltuieli pentru informare şi publicitate 2.500,00) 525,00 3.025,00] 9,00] [0,00 9,00) 2.500,09] 525,00) 3.025,00)
[Total capitol 5. 13.826,26 525,00) 14.351,26| 0,00) |__9,00 0,00 13.826,26, 525,00) 14.351,26]
[CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe şi teste |
lui de exploatare. 0,00) 0,00 0,00) 9,00) 0,00) 0,00) 0,00 0,00) 0,00]
|Probe tehnologice şi teste 0,00] 0,00] 0,00] 0,00) 0,00] 0,00] 0,00] 0,00) 0,00]
9,00) 0,00) 0,00) 9,00) [0,00 9,00) 0,00 0,00] 0,00]
CAPITOLUL 7 Cheltuieli aferente marjei de buget si pentru constituirea rezervei de implementare pentru
ajustarea de pret |
EZEE Cheltuieli aferente marjei de buget 25% 423.540,00) 88.943,40) 512.483,40| 9,00] 0,90 0,00) 423.540,00|____88.943,40) 512.483,40]
zi, E pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de Di ua ERIE IE . Di E E
Total capitol 7 433.540,00) '91.043,40) 524.583,40 0,00) 0,00 0,00) 433.540,00]____91.043,40 524.583,40)
[TOTAL GENERAL 1-644.782,60|___345.404,35| __1.990.186,94) 526.743,66|___108.237,65 634.981,32
din care: C+M 2713710721542 511] 770.160,00]__161.733,60| 931.893,60) 0,00) 0,00 9,00)
Beneficiar: UAT COMUNA CIUREA, JUD. IASI
Proiectant: EXPERT GRUP SRL
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.