Aprobarea introducerii în domeniul public al comunei Ciurea, a unor bunuri mobile și imobile, materiale și imateriale cu destinația de rețea de alimentare cu apă și de canalizare ape uzate în satul Lunca Cetățuii…
Pe scurt
Se aprobă trecerea în domeniul public al comunei Ciurea a unor bunuri mobile și imobile, precum și a materialelor și materialelor imateriale, destinate construirii și dotării unei rețele de apă și canalizare în satul Lunca Cetățuii, pe strada DJ 248C. Asta înseamnă că utilitatea acelei rețele devine proprietate publică și operată în comună, iar investiția a fost realizată la cererea unui dezvoltator, cu o donație din partea unei firme, iar conducta va asigura conectarea gospodăriilor la apă și canalizare. Pentru locuitori, rezultă că infrastructura va fi finanțată și administrată de autoritatea locală, iar termenele de execuție și accesul la serviciu depind de proiectul și autorizațiile aferente, cu posibilitatea de racordare a locuințelor la rețea.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Dj 248c, Dj 248 C.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
Hotărârea nr. 111 din 2025 a Consiliului Local Ciurea
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea introducerii în domeniul public al comunei Ciurea, a unor bunuri mobile și imobile, materiale și imateriale cu destinația de rețea de alimentare cu apă și de canalizare ape uzate în satul Lunca Cetățuii, strada DJ 248C, comuna Ciurea
ROMANIA
JUDETUL IASI
COMUNA CIUREA
CONSILIUL LOCAL
HOTARAREA nr. 111 din 18.09.2025
Privind aprobarea introducerii in domeniul public al comunei Ciurea,
a unor bunuri mobile si imobile, materiale si imateriale cu destinatia de retea de
alimentare cu apa si de canalizare ape uzate in satul Lunca Cetatuii, strada DJ 248C,
comuna Ciurea
Consiliul local al comunei Ciurea, judetul Iasi, intrunit in sedinta ordinara de astazi, data
de mai sus, convocata prin Dispozitia primarului nr. 486 din 12.09.2025 ;
Avand in vedere aprobarea unanim exprimata de catre membrii Consiliului local Ciurea,
de suplimentare a ordinii de zi a sedintei cu acest proiect de hotarare ale caror discutii nu pot
fi amanate pentru o sedinta ulterioara;
Avand in vedere Referatul de aprobare, inregistrat sub nr. 386 din 17.09.2025 intocmit de
primarul comunei Ciurea, judetul Iasi, prin care solicita initierea unui proiect de hotarare pentru
aprobarea introducerii unor bunuri mobile si imobile, materiale si imateriale ce au destinatia de
sistem de alimentare cu apa in satul Lunca Cetatuii, strada DJ 248C, in domeniul public al
comunei Ciurea;
Avand in vedere Raportul compartimentului de resort, inregistrat sub nr. 387 din 17.09.2025
din intocmit de catre doamna Dorobat Catalina - consilier in cadrul Compartimentului de urbanism,
cadastru si amenajarea teritoriului din Primaria comunei Ciurea;
Avand in vedere Proiectul de hotarare intocmit in acest ;
Avand in vedere Contractul de donatie autentificat sub nr. 3768 din 17.09.2025, incheiat
la BIN Berariu Cosmina-Georgiana si Mantu Andreea-Laura, intre SC MKD RESIDENCE SRL
in calitate de proprietara donatoare si UAT Comuna Ciurea in calitate de donatara, cu privire
la transmiterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile, materiale si
imateriale ce au destinatia de sistem de alimentare cu apa in satul Lunca Cetatuii, strada DJ 248
C, realizate cu scopul amenajarii si dotarii terenurilor aferente strazilor Stejarilor, strazii Toameni
si strazii Fagului pentru racordarea unor locuinte;
Avand in vedere faptul ca toate investitiile au fost realizate la solicitarea proprietarului
SC MKD RESIDENCE SRL, de catre SC „MIC DAS” S.R.L. conform Proiectului nr. 245/2024,
pentru care a fost emisă Autorizatia nr. 48/22.04.2024:
Avand in vedere faptul ca serviciul de alimentare cu apa si de canalizare este un serviciu
comunitar de utilitate publica ce este asigurat de un operator autorizat, in speta SC APAVITAL
SA lasi;
Avand in vedere faptul ca pentru punerea in functiune a acestui sistem este necesara
preluarea in inventarul domeniului public al comunei si ulterior predarea acestuia catre operatorul
serviciului sub forma listei bunurilor de retur;
Avand in vedere prevederile Dispozitiei Primarului comunei Ciurea prin care a fost numita
comisia de inventariere anuala a bunurilor ce fac parte din domeniul public al comunei Ciurea;
Avand in vedere Hotararea Consiliului Local Ciurea nr. 76 din 19.07.2017 prin care a fost
insusit si aprobat inventarul bunurilor mobile si imobile care alcatuiesc domeniul public al
comunei Ciurea ;
Avand in vedere prevederile HG nr. 392/2020 privind aprobarea normelor tehnice pentru
intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public si privat al comunelor, oraselor,
municipiilor si judetelor;
Avand in vedere prevederile art. 25 alin 3 si alin. 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile
comunitare de utilitati publice;
Avand in vedere prevederile art. 286 alin. 1 si alin. 4, ale art. 287 precum si ale art. 289
alin. 4 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
In temeiul art. 129 alin. 1 lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ adopta
prezenta
HOTARARE
Art.] Se aproba introducerea in domeniul public al comunei Ciurea a urmatoarelor bunuri
mobile si imobile, materiale si imateriale ce reprezinta sistem de alimentare cu apa si canalizare
in satul Lunca Cetatuii, strada DJ 248 C, comuna Ciurea, judetul Iasi, compusa din :
* lucrări de terasamente pentru:
> extindere rețea alimentare cu apă PEHD100 Del 10mm, L=945m pe domeniul DJ248C;
> 2 branşamente de apă individuale PEHD100 De63mm şi PEHD100 De110mm;
> 2 hidranti subterani Dn 80mm;
> 1 camin de vane;-
> 2 camine de branşament aferente imobilelor beneficiarului;
> 1 subtraversare drum DJ248C prin foraj orizontal în tub de protecție din OL Dn 219x7mm cu
lungimea L=12m.
* lucrări de instalații hidraulice pentru:
> extindere rețea alimentare cu apă PEHD100 De110mm, L=945m pe domeniul DJ248C;
> 2 branșamente de apă individuale PEHD100 De63mm şi PEHD100 De110mm;
> 2 hidranti subterani Dn 80mm;
> 1 camin de vane;
> 2 camine de branșament aferente imobilelor beneficiarului;
> 1 subtraversare drum DJ248C prin foraj orizontal în tub de protecție din OL Dn 219x7mm cu
lungimea L=12m;
Art.2, - Se aproba punerea la dispozitia operatorului regional SC APAVITAL SA, a
sistemul de alimentare cu apa si de canalizare ape uzate menajere - din satul Lunca Cetatuii,
strada DJ 248C, comuna Ciurea, cu toate elementele de identificare ce sunt prevazute si descrise
la art. 1 din prezenta hotarare, in vederea operarii, administrarii si exploatarii.
Art.3. - Comisia de inventariere a patrimoniului unitatii administrativ-teritoriale Ciurea
nominalizata prin Dispozitia Primarului comunei Ciurea va lua masurile necesare pentru
indeplinirea in termen a procedurilor legale, in vederea actualizarii inventarului bunurilor care fac
parte din domeniul public al comunei Ciurea, corespunzator prevederilor prezentei hotarari.
Art.4. — Se insarcineaza Primarul comunei si consilierul cu atributii de contabil din aparatul
de specialitate al primarului comunei Ciurea sa procedeze la inregistrarea in evidentele contabile a
bunurilor apartinatoare domeniului public, aprobate potrivit prezentei hotarari, precum si pentru
efectuarea tuturor demersurilor in scopul predarii sistemului de alimentare cu apa potabila si de
canalizare ape uzate la operatorul serviciului.
Art.5. — Prezenta hotarare se va comunica prin grija secretarului general al comunei catre
Instituţia Prefectului Judetul lasi pentru efectuarea controlului de legalitate, Comisiei de inventariere,
Primarului comunei Ciurea, SC APAVITAL SA lasi si o va afisa in locurile special amenajate
pentru a fi adusa la cunostinta publica.
CONSILIER LOC
COSTEA BOG
Contrasemneaza pe! legalitate,
SECRETAR GENERAL,
HUTANU M CA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.