12 martie 2026 · Inițiator: primarul comunei Ciurea

HCL 36/2026 Ciurea adoptată

Aprobarea introducerii în domeniul public al comunei Ciurea, a unor bunuri mobile și imobile, materiale și imateriale cu destinația de branșament sistem de alimentare cu apă și canalizare în satul Hlincea, strada…

Pe scurt

S-a hotărât trecerea în domeniul public al comunei Ciurea a unor bunuri mobile și imobile, materiale și imateriale care au rol de branșament la sistemul de apă și canalizare pentru casa din Hlincea, strada Liliacului nr. 179. Aceasta înseamnă că locuitorii din zonă vor beneficia de racorduri la apă și canalizare ca parte a domeniului public, cu responsabilitatea administrării de către primărie și operatorul autorizat, iar lucrarea este finanțată/realizată în cadrul contractelor și donațiilor menționate. Termenele și detaliile tehnice ale proiectului sunt stabilite prin proiectul de hotărâre și documentele de terți, iar lucrarea a fost executată conform contractelor existente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aproba introducerea in domeniul public al comunei Ciurea a urmatoarelor bunuri mobile si imobile, materiale si imateriale ce reprezinta bransament sistem de alimentare cu apa si canalizare, situat in intravilanul satului Hlincea, strada Liliacului nr. 179, comuna Ciurea, judetul lasi, compus din

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Liliacului.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Liliacului” în Ciurea

Denumire
Hotărârea nr. 36 din 2026 a Consiliului Local Ciurea
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea introducerii în domeniul public al comunei Ciurea, a unor bunuri mobile și imobile, materiale și imateriale cu destinația de branșament sistem de alimentare cu apă și canalizare în satul Hlincea, strada Liliacului nr. 179, comuna Ciurea
Emitent
Consiliul Local Ciurea
Număr
36 / 2026
Data
12 martie 2026
Inițiator
primarul comunei Ciurea
Localitate
Ciurea, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Liliacului nr. 179
Teme
Terenuri și clădiri · Apă, căldură, iluminat

Pe același subiect în Ciurea

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL IASI COMUNA CIUREA CONSILIUL LOCAL HOTARAREA nr. 36 din 12.03.2026 Privind aprobarea introducerii in domeniul public al comunei Ciurea, a unor bunuri mobile si imobile, materiale si imateriale cu destinatia de bransament sistem de alimentare cu apa si canalizare in satul Hlincea, strada Liliacului nr. 179, comuna Ciurea Consiliul local al comunei Ciurea, judetul Iasi, intrunit in sedinta ordinara de astazi, data de mai sus, convocata prin Dispozitia primarului comunei nr. 134 din 06.03.2026; Avand in vedere Referatul de aprobare, inregistrat sub nr. 117 din 04.03.2026, intocmit de primarul comunei Ciurea, judetul Iasi, prin care solicita initierea unui proiect de hotarare pentru aprobarea introducerii unor bunuri mobile si imobile, materiale si imateriale ce au destinatia de bransament sistem de alimentare cu apa si canalizare in satul Hlincea, strada Liliacului nr. 179, comuna Ciurea, in domeniul public al comunei Ciurea; Avand in vedere Raportul compartimentului de resort, inregistrat sub nr. 118 din 04.03.2026, intocmit de catre doamna Dorobat Catalina - consilier in cadrul Compartimentului de urbanism, cadastru si amenajarea teritoriului din Primaria comunei Ciurea; Avand in vedere Proiectul de hotarare intocmit in acest sens si inregistrat sub nr. 36 din 04.03.2026; Avand în vedere Avizul consultativ al Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local Ciurea, inregistrat sub nr. 134 din 06.03.2026; Avand in vedere Contractul de donatie autentificat sub nr. 688 din 04.03.2026, incheiat la BIN Berariu Cosmina-Georgiana si Mantu Andreea-Laura, intre doamna [persoană fizică] in calitate de proprietar donator si UAT Comuna Ciurea in calitate de donatara, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile, materiale si imateriale ce au destinatia de bransament sistem de alimentare cu apa si canalizare in satul Hlincea, strada Liliacului nr. 179, in vederea racordarii locuintei la sistemele existente; Avand in vedere faptul ca lucrarea a fost executata in baza contractului de executie lucrari nr. 24 din 22.09.2023, incheiat intre donatoare si SC PRIMA DOMUS PAM SRL, in baza Proiectului nr. 2057 si a Avizului definitiv nr. 41160 din 22.09.2023 Avand in vedere faptul ca serviciul de alimentare cu apa si de canalizare este un serviciu comunitar de utilitate publica ce este asigurat de un operator autorizat, in speta SC APAVITAL SA Iasi; Avand in vedere faptul ca pentru punerea in functiune a acestui sistem este necesara preluarea in inventarul domeniului public al comunei si ulterior predarea acestuia catre operatorul serviciului sub forma listei bunurilor de retur; Avand in vedere prevederile Dispozitiei Primarului comunei Ciurea prin care a fost numita comisia de inventariere anuala a bunurilor ce fac parte din domeniul public al comunei Ciurea; Avand in vedere Hotararea Consiliului Local Ciurea nr. 76 din 19.07.2017 prin care a fost insusit si aprobat inventarul bunurilor mobile si imobile care alcatuiesc domeniul public al comunei Ciurea, cu modificarile si completarile ulterioare; Avand in vedere prevederile HG nr. 392/2020 privind aprobarea normelor tehnice pentru intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public si privat al comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor; Avand in vedere prevederile art. 25 alin 3 si alin. 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice; Avand in vedere prevederile art. 286 alin. 1 si alin. 4, ale art. 287 precum si ale art. 289 alin. 4 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul art. 129 alin. 1 lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, adopta prezenta HOTARARE Art.1. (1) Se aproba introducerea in domeniul public al comunei Ciurea a urmatoarelor bunuri mobile si imobile, materiale si imateriale ce reprezinta bransament sistem de alimentare cu apa si canalizare, situat in intravilanul satului Hlincea, strada Liliacului nr. 179, comuna Ciurea, judetul lasi, compus din: - bransament apa: PEHD — 100 (PN 10) De=63 mm si contor bransament Dn=25 mm echipat cu modul radio; - racord canalizare: 200SN4; - lungime retea: 170m; - dotari: doua camine cu capac de trafic tip SPIROCA si un camin trafic pentru apometru. (2) Valoarea de inventar a bunurilor prevazute la art. 1 se regaseste in Anexa la prezenta ce face parte integranta din aceasta hotarare. Art.2. - Se aproba punerea la dispozitia operatorului regional SC APAVITAL SA,a sistemul de alimentare cu apa si de canalizare - din satul Hlincea, strada Liliacului nr. 179, comuna Ciurea, cu toate elementele de identificare ce sunt prevazute si descrise la art. 1 din prezenta hotarare, in vederea operarii, administrarii si exploatarii. Art.3. - Comisia de inventariere a patrimoniului unitatii administrativ-teritoriale Ciurea nominalizata prin Dispozitia Primarului comunei Ciurea va lua masurile necesare pentru indeplinirea in termen a procedurilor legale, in vederea actualizarii inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al comunei Ciurea, corespunzator prevederilor prezentei hotarari. Art.4. — Se insarcineaza Primarul comunei si consilierul cu atributii de contabil din aparatul de specialitate al primarului comunei Ciurea sa procedeze la inregistrarea in evidentele contabile a bunurilor apartinatoare domeniului public, aprobate potrivit prezentei Hotarari, precum si pentru efectuarea tuturor demersurilor in scopul predarii sistemului de alimentare cu apa potabila si de canalizare ape uzate la operatorul serviciului. Art.5. — Prezenta hotarare se va comunica prin grija secretarului general al comunei catre Instituţia Prefectului Judetul Iasi pentru efectuarea controlului de legalitate, Comisiei de inventariere, Primarului comunei Ciurea, SC APAVITAL SA lasi si o va afisa in locurile special amenajate pentru a fi adusa la cunostinta publica. | Contrasemneaza pentru legalitate, SECRETAR GENERAL, HUTANU M CA Anexa la HCL 36/12.03.2026 DEVIZ LUCRARE STR LILICACULUI NR 179 - BRANSAMENT “SISTEM DE APA SI CANALIZARE - [persoană fizică].ert___|DENUMIRE ART Total LEI l PROIECT BRANSAMENT SI AVIZ 1.387 lei 2 CTR SC PRIMA DOMUS PAM SRL din care : 28.800 lei CONDUCTA DN 200 CANALIZARE +CONDUCTA ADUCTIUNE APA DN 75+ CONDUCTA DN 200 CANALIZARE (VALROM) + MANOPERA 7.720 lei SAPATURA AUTOMATIZATA BULDOZER MARE 6.000 lei SAPATURA AUTOMATIZATA BULDOZER MIC 800 lei SAPATURA MANUALA 1.500 lei FORAJ ORIZONTAL STR LILIACULUI 2.600 lei SAPATURA AUTOMATIZATA _ BULDOZER MIC 1.000 lei CAPACE SPIROCA D4002 buc+ TUB TURNAT 2 buc + CAPAC PREFABRICAT CAROSABIL 4.429 lei 3 DECLARATII NOTARIALE PT EFECTUARE LUCRARE LA COMUN 200 lei l SIGILIU PT APOMETRU 285 lei l MANSONARE BRANSAMENT 400 lei l CONTRAVALOARE CAMIN PLASTIC 450 lei l SUDURA TEAVA CU ELECTROFUZIUNE - LA CALD 2 buc 300 lei l ELEMENTE DE IMBINARE CF FF NR 296 SERIA INS nr 12/11/2023 385 lei l APOMETRU ACHIZITIONAT DE LA ICG CF BF800029091 1370172023 1.595 lei Total LEI FARA TVA 33.802 lei

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: ciurea.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala