Inventarierea în domeniul public al Municipiului Câmpina și declararea ca bun de uz și de interes public local a terenului având categoria de folosință drum - Alee formată din strada Tîrnava Mare, în suprafață de 146 mp
Pe scurt
Se decide inventarierea în domeniul public a unei căi de comunicație - o alee formată din str. Tîrnava Mare, cu suprafața de 146 mp, și declararea acesteia ca drum public de uz local. Pentru locuitori înseamnă că terenul devine parte din domeniul public al orașului și poate fi folosit ca zonă de circulație, cu eventuale intervenții sau lucrări finanțate din buget local, conform reglementărilor în vigoare; valoarea și statutul juridic indică că terenul este administrat de oraș și poate fi afectat de proiecte sau intervenții ale autorităților locale. Estimările actuale sunt în curs de evaluare și documentația se referă la cadrul legal aplicabil.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Tirnava Mare.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 47 din 2026 a Consiliului Local Câmpina
Titlu oficial
Hotărâre privind inventarierea în domeniul public al Municipiului Câmpina și declararea ca bun de uz și de interes public local a terenului având categoria de folosință drum - Alee formată din strada Tîrnava Mare, în suprafață de 146 mp
ANEXA nr.1
CAPITOLUL I
A. CĂILE DE COMUNICAŢIE DIN MUNICIPIUL CÂMPINA
( bulevarde , străzi , şosele , drumuri , căi etc.)
MENŢIONATE PE CARTIERE
SECȚIUNEA I
BUNURI IMOBILE
Nr. Crt.
Codul de clasificare
Denumirea bunului
Elemente de identificare
Anul dobândirii sau după caz, dării în folosință
Valoarea de inventar
Situația juridică actuală – denumire act proprietate sau alte acte doveditoare
0
1
2
3
4
5
6
....
.....
.....
.....
....
....
....
299
1.3.7.2.
Alee din strada Tîrnava Mare
Drum public pietruit, format din str. Tîrnava Mare,
L – 36,71 m
S = 146 mp, l medie = 4 m
Vecinătăți:
Nord – Municipiul Câmpina – Domeniul Privat;
Est – proprietate particulară;
Sud – Municipiul Câmpina - domeniul public;
Vest – Municipiul Câmpina – Domeniul privat și proprietăte particulară.
1991
…….*
Anexa 4, punctul 1 din Ordonanața de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare
* În curs de evaluare
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.