HCL 59/2020 adoptată
Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Regiei Autonome Municipale „RAM” Buzău.Anexe
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
-CONSILIUL LOCAL-
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe
anul 2020 al Regiei Autonome Municipale "RAM" Buzău
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- solicitarea Regiei Autonome Municipale "RAM" Buzău
nr.1270/27.02.2020 înregistrata sub nr. 71/CLM/26.02.2020;
- referatul primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr.
71/CLM/26.02.2020, prin care se propune aprobarea bugetului de venituri si
cheltuieli pe anul 2020 al Regiei Autonome Municipale "RAM" Buzău;
- raportul nr. 35.725/18.03.2020 al Direcției Finanțe Publice Locale;
- nota de fundamentare a proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pe
anul 2020 al Regiei Autonome Municipale "RAM" Buzău nr.1265/26.02.2020
- avizul Comisiei pentru patrimoniu si activitati economico-financiare a
Consiliului Local al Municipiului Buzău
- Hotărârea nr. 8 din 25 februarie 2020 a Consiliului de Administraţie al
Regiei Autonome Municipale "RAM" Buzău
- prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice
de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările
ulterioare;
- prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 15/1993 privind unele măsuri
pentru restructurarea activităţii regiilor autonome, cu modificările şi completările
ulterioare;
- prevederile Legii nr. 5/2020 – a bugetului de stat pe anul 2020;
- prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările
ulterioare;
- prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei
financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile
administrativ – teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori
indirect o participaţie majoritară, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 56/28
februarie 2008 pentru aprobarea reorganizarii prin divizare parţială a Regiei
Autonome Municipale RAM Buzău, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile O.G nr. 36/2006- privind unele măsuri pentru funcţionarea
sitemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației, cu
modificările și completările ulterioare;
- prevederile OMFP nr. 3818/30.12.2019 privind aprobarea formatului şi
structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de
fundamentare a acestuia;
- prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
În temeiul art. 129, alin. (1), (2), lit. a) şi alin. (3), lit. d), si art. 139, alin.
(1), coroborat cu art. 5, lit. ee), art. 196, alin. 1, lit. a) din O.U.G nr. 57/2019
privind Codul Administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1.- Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Regiei
Autonome Municipale "RAM" Buzău, înregistrată la Oficiul Comerţului Buzău
sub nr. J10/1003/1994, având cod unic de înregistrare RO 6303828, regie aflată
sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Buzău şi finanţată parţial din
bugetul local, buget prevăzut în anexele nr. 1 – 5/A-B care fac parte integrantă
din prezenta hotărâre, având la partea de venituri totale suma de. 19.809.300
lei, iar la partea de cheltuieli totale suma de 22.804.000 lei, cu o pierdere de
2.994.700 lei.
Art.2.- Regia Autonomă Municipală "R.A.M" Buzău răspunde de modul de
formare, administrare, angajare şi utilizare a sumelor prevăzute în bugetul de
venituri şi cheltuieli, în conformitate cu prevederile legale.
Art.3.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Direcţiei Finanţe
Publice Locale, precum şi Regia Autonomă Municipală "RAM" Buzău, vor
aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier Vasile Murguleț
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 30 martie 2020
Nr. 59
Această Hotărȃre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în ședinţa
din data de 30 martie 2020, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5,
lit. ee) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 13 voturi pentru, 6
abţineri și 3 voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie și 22 consilieri
prezenţi la ședinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- PRIMAR -
Nr. 71/CLM/26.02.2020
REFERAT
la proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului de
venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Regiei Autonome
Municipale "RAM" Buzău
Potrivit prevederilor art. 129 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, consiliul local exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale,
toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi
comerciale sau regii autonome, în condiţiile legii, printre care şi competenţa de
aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli.
Conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 15/1990- pentru acoperirea
eventualelor deficite, regiile autonome pot beneficia de subvenţii de la bugetul
de stat sau de la bugetele locale ori pot contracta credite bancare.Subvenţiile
se acordă şi se administrează de guvern sau de organele locale ale
administraţiei de stat, după caz, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele
acestora şi pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate.
Prin raportare la prevederile art. 3 alin. (4) din O.G nr. 36/2006 - în
situaţia în care autorităţile administraţiei publice locale aprobă preţuri locale ale
energiei termice facturate populaţiei mai mici decât preţul de producere,
transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei, acestea
asigură din bugetele locale sumele necesare acoperirii diferenţei dintre preţul
de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate
populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei.
Pentru anul 2020, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli se face
conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei
financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile
administrativ – teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori
indirect o participaţie majoritară, precum şi prevederile OMFP nr. 3138/2019
privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli,
precum şi anexelor de fundamentare a acestuia.
În baza prevederilor menţionate mai sus, Regia Autonomă Municipală
"RAM" Buzău, aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Buzău, a
înaintat pentru aprobare bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, buget
avizat prin Hotărârea nr.8 din 25 februarie 2020 a Consiliului de administraţie al
regiei.
Potrivit notei de prezentare şi proiectului de buget pentru anul 2020, regia
are prevăzută la partea de venituri totale suma de 19.809.300 lei, iar la partea
de cheltuieli totale suma de 22.804.000 lei, cu o pierdere de 2.994.700 lei.
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările
ulterioare, la bugetul de venituri şi cheltuieli regia a anexat indicatorii şi
obiectivele de performanţă, care vor fi avuţi în vedere la acordarea
remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie stabilită prin contractele de
mandat, precum şi în contractul de mandat al directorului general.
Având în vedere cele de mai sus, s-a redactat alăturatul proiect de
hotărâre, cu rugămintea de a fi adoptat în forma prezentată.
P R I M A R,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
DIRECȚIA FINANȚE PUBLICE LOCALE
Nr. 35.725/18.03.2020
RAPORT
la proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului de
venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Regiei Autonome
Municipale "RAM" Buzău
Conform prevederilor art. 1, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Regia
Autonomă Municipală "RAM" Buzău se finanţează din venituri proprii şi parţial
din subvenţii ale bugetului local.
Regia Autonomă Municipală "RAM" Buzău, aflată sub autoritatea
Consiliului Local al Municipiului Buzău, a înaintat pentru aprobare bugetul de
venituri şi cheltuieli pe anul 2020, buget avizat de către Consiliului de
Administraţie al regiei.
Potrivit notei de prezentare şi proiectului de buget pentru anul 2020, regia
are prevăzută la partea de venituri totale suma de 19.809,30 mii lei, iar la partea
de cheltuieli totale suma de 22.804,00 mii lei, cu o pierdere de 2.994,70 mii lei
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările
ulterioare, la bugetul de venituri şi cheltuieli regia a anexat indicatorii şi
obiectivele de performanţă, care vor fi avuţi în vedere la acordarea
remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie stabilită prin contractele de
mandat, precum şi în contractul de mandat al directorului general.
Având în vedere cele de mai sus vă supun spre analiză actul normativ
privind bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Regiei Autonome
Municipale "RAM" Buzău.
DIRECȚIA FINANȚE PUBLICE LOCALE
Director executiv
Laurențiu-Iulian Vasile
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.