23 februarie 2017 · Inițiator: Primar, Constantin Toma
HCL 46/2017 Buzău adoptată
Hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a unui imobil, respectiv dezmembrarea imobilului situat în municipiul Buzău, tarlaua 23, parcelele 141-142, aflat în domeniul public al Municipiului Buzău
Denumire
Hotărârea nr. 46 din 2017 a Consiliului Local Buzău
S-a decis reglementarea situației juridice a unui imobil din domeniul public al municipiului Buzău, prin dezmembrarea terenului situat în tarlaua 23, parcelele 141-142. Practic, se delimitează și se externalizează părți din acest teren pentru clarificarea drepturilor și folosinței, cu referire la cadrul legal specific; decizia afectează modul în care se poate utiliza sau atribui parcela în viitor. Pentru locuitori înseamnă claritate asupra drepturilor de folosință și posibile modificări în administrarea terenului public, fără implicații imediate despre bani sau termene concrete în acest fragment al hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă reglementarea situaţiei juridice a imobilului aparţinând domeniului public al municipiului Buzău (teren intravilan – păşune si curti constructii) situat în tarlaua numărul 23, parcelele 141-142 din municipiul Buzău, în suprafaţă de 21181 m.p, identificat în C.F. nr. 63821 UAT Buzău, având nr. cad. 63821, în sensul dezmembrării acestuia în două loturi conform documentaţiei cadastrale
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZAU
MUNICIPIULUI BUZĂU
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind reglementarea situaţiei juridice a unui imobil, respectiv dezmembrarea
imobilului situat în municipiul Buzău, tarlaua 23, parcelele 141-142, aflat în
domeniul public al Municipiului Buzău
Consiliul Local al municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară ;
Având în vedere :
- expunerea de motive a Primarului Municipiului Buzău înregistrată sub nr.
79/CLM2017 prin care se propune reglementarea situaţiei juridice a unui imobil,
respectiv dezmembrarea imobilului situat în municipiul Buzău, tarlaua 23,
parcelele 141-142, aflat în domeniul public al Municipiului Buzău;
- Raportul comun al Serviciului Juridic şi al Serviciului Evidenţă Patrimoniu
şi Licitaţii nr. 4820 /2017;
- avizul Comisiei pentru administraţia publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău a Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţi economico – financiare a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- Adresa nr. 746/17.02.2017 a Societăţii Comerciale „Urbis-Serv” S.R.L.
Buzău;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 206/2005 privind
aprobarea dării unor terenuri propietate publică în folosinţă gratuită şi temporară a
Societăţii Comerciale “Urbis - Serv” S.R.L. Buzău;
- prevederile art. 25 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.
7/1996, republicată;
- prevederile art. 879 din Codul civil şi ale art. 269 din Codul de procedura
civilă;
-prevederile art. 8 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea
notarială, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2) litera ”c”, alin. (5), lit ”c”,
art. 45 , alin. (3) şi art.115 alin. (1), litera ”b” din Legea administraţiei publice
locale nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. - Se aprobă reglementarea situaţiei juridice a imobilului aparţinând
domeniului public al municipiului Buzău (teren intravilan – păşune si curti
constructii) situat în tarlaua numărul 23, parcelele 141-142 din municipiul
Buzău, în suprafaţă de 21181 m.p, identificat în C.F. nr. 63821 UAT Buzău,
având nr. cad. 63821, în sensul dezmembrării acestuia în două loturi conform
documentaţiei cadastrale.
Art. 2. - Imobilul descris la art. 1 va fi dezmembrat în 2 loturi, astfel:
Nr. cad. 66784 – judeţ Buzău, UAT Buzău, având suprafaţa măsurată
de 19562 mp;
Nr. cad. 66875 – judeţ Buzău, UAT Buzău, având suprafaţa măsurată
de 1619 mp;
Art.3 - Se însuşeşte documentaţia cadastrală recepţionată sub nr.
7847/10.02.2017 de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău ca
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. - Se împuterniceşte Primarul municipiului Buzău, domnul Constantin
Toma, cetăţean român, născut la data de 01.02.1959, în Comuna Ţinteşti,
Judeţul Buzău, domiciliat în municipiul Buzău, str. Bucegi, nr. 26, judeţul Buzău,
posesor al CI seria XZ, nr. 700750, eliberată de SPCLEP Buzău, la data de
27.04.2015, să semneze în numele şi pe seama Consiliului local Buzău, să
semneze actul de dezmembrare în formă autentică, precum şi orice alte
documente privind operaţiunea de dezmembrare a imobilului menţionat la art.1.
Art. 5. - Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Evidenţă
Patrimoniu, Licitaţii, Serviciului Juridic, precum şi Societatea Comercială “Urbis-
Serv” S.R.L. Buzău, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PRESEDINTELE SEDINTEI,
consilier Vasile Murguleţ
CONTRASEMNEAZA:
SECRETARUL
MUNICIPIULUI BUZAU,
Diana Mariana- Pavel
Buzău, 23 februarie 2017
Nr. 46
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău
în şedinţa din data de 23 februarie 2017, cu respectarea prevederilor art. 45,
alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată şi
actualizată, cu un număr de 21voturi pentru, -- abţineri şi -- voturi împotrivă, din
numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 21 consilieri prezenţi la şedinţă.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.