HCL 291/2018 adoptată
Hotărâre privind aprobarea bugetului împrumutului intern contractat de municipiul Buzău cu Ministerul Finanţelor Publice în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului împrumutului intern contractat de municipiul Buzău
cu Ministerul Finanţelor Publice în conformitate cu prevederile Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă de
îndată;
Având în vedere:
- expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub
nr. 375/CLM/04.12.2018, prin care se propune aprobarea bugetului
împrumutului intern contractat de Municipiul Buzău cu Ministerul Finanţelor
Publice în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative;
- raportul nr. 36.412/04.12.2018 al Serviciului Buget, Evidenţă Venituri şi
Cheltuieli;
- avizul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţii economico-financiare a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- prevederile art. I din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018
privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor
acte normative;
- prevederile Ordinului nr. 3.301/2018 al ministrului finanţelor publice
pentru aprobarea Normelor metodologice privind mecanismul de acordare şi
derulare a împrumuturilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale conform art.
I din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018 privind unele măsuri
fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza
obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi
modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice locale;
- prevederile art. 19, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- avizul favorabil al Comisiei de Autorizare a Imprumuturilor Locale,
exprimat prin Hotărârea nr. 5.577 din 22 noiembrie 2018;
- prevederile Convenţiei de împrumut nr. 593541/35.203/2018, încheiată
între Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Buzău;
- prevederile Hotărârii nr. 254 din 31 octombrie 2018 a Consiliului Local al
Municipiului Buzău privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de
maximum 14.000.000 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă
a Guvernului nr. 89/2018 privind unele masuri fiscal-bugetare şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative;
În temeiul art. 36, alin. (2), lit. b) şi alin. (4), lit. a), art. 45, alin. (2), lit. a)
şi art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1.- Se aprobă bugetul împrumutului intern pe anul 2018, în sumă de
14.000 mii lei, contractat de Municipiul Buzău cu Ministerul Finanţelor Publice
în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018
privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor
acte normative, după cum urmează:
- mii lei -
Program
Denumire indicator Cod 2018
TOTAL VENITURI, din care: 41.07.02 14.000
a) Sume aferente împrumuturilor contractate
cf. OUG 89/2018 –secţiunea de funcţionare 41.07.02.14 14.000
TOTAL CHELTUIELI, din care: 49.07 14.000
Cap. Energie termică 81.07.06 14.000
Subvenţii, total, din care: 81.07.06.40 14.000
-subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de
preţ şi tarif 81.07.06.40.03 14.000
Art. 2 .- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Direcţiei Economice,
Serviciului Buget, Evidenţă Venituri şi Cheltuieli și Serviciului Financiar -
Contabil, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI,
consilier Bogdan – Florin Hudițoiu
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 05 decembrie 2018
Nr. 291
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău
în sedinţa din data de 05 decembrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 45,
alin. (2), lit. a) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată
şi actualizată, cu un număr de 20 voturi pentru, 1 abţinere, şi 0 voturi împotrivă,
din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 21 consilieri prezenţi la sedinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
-PRIMAR-
Nr. 375/CLM/04.12.2018
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului împrumutului intern
contractat de municipiul Buzău cu Ministerul Finanţelor Publice în conformitate
cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018 privind unele
măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
În conformitate cu prevederile art. 19, alin. (1), lit. a) din Legea finanţelor
publice locale nr. 273/2006 cu modificările si completările ulterioare, bugetele
împrumuturilor interne se aprobă de către consiliile locale ale unităţilor
administrativ - teritoriale.
Prin Hotărârea nr. 254 din 31 octombrie 2018, Consiliului Local al
Municipiului Buzău a aprobat solicitarea unui împrumut în valoare 14.000 mii lei
în vederea asigurării furnizării energiei termice în perioada sezonului rece, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018
privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor
acte normative.
Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale a avizat favorabil acest
împrumut, prin adoptarea Hotărârii nr. 5.577 din 22 noiembrie 2018.
Suma acordată cu titlu de împrumut se utilizează exclusiv pentru
destinaţia părevăzută la art. I, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 89/2018, respectiv pentru finanţarea unor cheltuieli curente pentru
asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece.
În vederea derulării operaţiunilor de decontare, vă rugăm să aprobaţi
proiectul de hotărâre în forma prezentată.
P R I M A R,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
DIRECȚIA ECONOMICĂ
Serviciul Buget, Evidenţă Venituri
și Cheltuieli
Nr. 36.412/04.12.2018
AVIZAT
DIRECTOR EXECUTIV
Rodica Ion
RAPORT
la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului împrumutului intern
contractat de municipiul Buzău cu Ministerul Finanţelor Publice în conformitate
cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2018 privind unele
măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, Municipiul Buzău a solicitat contractarea unui
împrumut din venituri din privatizare înregistrate în contul curent general al
Trezoreriei Statului în vederea finanţării unor cheltuieli curente pentru
asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, în valoare de 14.000 mii
lei.
Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale a avizat favorabil prin
adoptarea Hotărârii nr. 5.577 din 22 noiembrie 2018, contractarea împrumutului
din venituri din privatizare în valoare de 14.000 mii lei, cu tragere integrală în
anul 2018. Rambursarea împrumutului contractat de municipiul Buzău se va
face în tranşe trimestriale egale, începând cu trimestrul următor acordării
acestuia.
Pentru efectuarea plăţilor corespunzătoare este necesară aprobarea
bugetului creditelor interne, după cum urmează:
- mii lei -
Denumire indicator Cod Program
2018
VENITURI, total din care: 41.07.02 14.000
Sume aferente împrumuturilor contractate
conform OUG nr. 89/2018 - secţiunea de 41.07.02.14 14.000
funcţionare
CHELTUIELI, total din care: 49.07 14.000
Energie termică 81.07.06 14.000
Subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de 81.07.06.40.03 14.000
preţ şi tarif
Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să aprobaţi proiectul de
hotărâre în forma prezentat, în conformitate cu art. 19 din Legea finanţelor
publice locale nr. 273/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Șef serviciu,
Nicoleta Căpăţînă
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.