HCL 272/2016 Buzău adoptată
Hotărâre privind transmiterea în folosinţă gratuită către Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău a unui spaţiu situat în incinta Liceului cu Program Sportiv ”Iolanda Balaş Soter” din municipiul Buzău
- Denumire
- Hotărârea nr. 272 din 2016 a Consiliului Local Buzău
- Emitent
- Consiliul Local Buzău
- Număr
- 272 / 2016
- Data
- 21 decembrie 2016
- Inițiator
- Primarul municipiului Buzău
- Localitate
- Buzău, județul Buzău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă transmiterea în folosință gratuită pentru 5 ani, începând cu 28 decembrie 2016, a unui spațiu în incinta Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Soter” către Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău. Spațiul (sală de clasă 61,70 mp plus hol 13,90 mp) va fi folosit exclusiv pentru funcționarea unei biblioteci școlare; dacă nu se respectă această destinație, dreptul de folosință gratuită se revocă de drept. Practic, biblioteca va ocupa spațiul în incinta liceului în mod gratuit timp de 5 ani (cu posibilitatea de revocare automată dacă destinația nu mai este respectată).
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind transmiterea în folosinţă gratuită către Biblioteca Judeţeană
„V. Voiculescu” Buzău a unui spaţiu situat în incinta Liceului cu
Program Sportiv ”Iolanda Balaş Soter” din municipiul Buzău
Consiliul Local al Municipiul Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub
nr. 364/CLM/2016, prin care se propune transmiterea în folosinţă gratuită către
Biblioteca Judeţeană „ V. Voiculescu ” Buzău a unui spaţiu situat în incinta
Liceului cu Program Sportiv ” Iolanda Balaş Soter ” din municipiul Buzău;
- raportul de specialitate al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii,
precum şi avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Buzău;
- prevederile art. 861, alin. (3) şi art. 874 alin. (1) din Legea 287/2009
privind Codul Civil, republicată şi actualizată;
- prevederile art. 1, lit. f şi art. 27 din Legea nr. 334/2002, republicată,
actualizată, Legea bibliotecilor;
- prevederile art. 47, art. 117 lit. „a” şi art. 124 din Legea nr. 215/2001,
republicată şi actualizată, privind administraţia publică locală;
In temeiul art. 36, alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b),
art. 117, alin.(1) lit e) şi art. 120 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.- Se aprobă transmiterea în folosinţă gratuită pentru o perioadă de 5
ani, începând cu 28 decembrie 2016, către Biblioteca Judeţeană „V.
Voiculescu” Buzău a unui spaţiu situat în incinta Liceului cu Program Sportiv
”Iolanda Balaş Soter” din municipiul Buzău.
Spaţiul este compus din sală de clasă, cu suprafaţa utilă de 61,70 m.p. şi
hol comun, în suprafaţă de 13,90 m.p. şi este identificat conform releveului
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
-2 -
Art.2.- Spaţiul prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre va fi folosit în
exclusivitate pentru funcţionarea unei biblioteci şcolare, în caz contrar dreptul
de folosinţă gratuită se revocă de drept, fără îndeplinirea unei alte formalităţi.
Art.3.- Cheltuielile de întreţinere a imobilului şi cheltuielile cu utilităţile
precum şi înscrierea folosinţei gratuite în cartea funciară sunt obligaţiile
beneficiarului folosinţei gratuite, Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău.
Art.4. - Predarea – primirea bunurilor prevăzute în prezenta hotărâre se
face între părţi, pe bază de protocol de predare – primire, încheiat în termen de
30 de zile de la data adoptării hotărârii.
Art.5.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Evidenţă
Patrimoniu şi Licitaţii, Serviciului Financiar – Contabil şi Biblioteca Judeţeană
„V. Voiculescu” Buzău vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.6.- Secretarul municipiului Buzău va asigura transmiterea şi publi-
citatea prezentei hotărâri.
PREŞEDINTELE SEDINŢEI,
consilier Murguleţ Vasile
CONTRASEMNEAZĂ:
SEF SERVICIU CU ATRIBUŢII
DELEGATE DE
SECRETAR,
Bogdan Barbu
Buzău, 21 decembrie 2016
Nr. 272
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău
în şedinţa din data de 21 decembrie 2016, cu respectarea prevederilor art. 45,
alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată şi
actualizată, cu un număr de 23 voturi pentru, - abţineri şi - voturi împotrivă, din
numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 23 consilieri prezenţi la şedinţă.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 268/2016Hotărâre privind prelungirea mandatului unui membru provizoriu din consiliul de administraţie al Societăţii Comerciale „Pieţe…HCL 269/2016Hotărâre privind aprobarea listei de priorităţi pentru anul 2017, în vederea repartizării prin închiriere a locuinţelor sociale…HCL 270/2016Hotărâre privind stabilirea listei bunurilor şi obiectivelor aflate în proprietatea Municipiului Buzău sau în administrarea…HCL 271/2016Hotărâre privind trecerea locuinţelor pentru tineri, din proprietatea publică a municipiului Buzău în proprietatea publică a…HCL 273/2016Hotărâre privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică deschisă a terenului proprietate publică a municipiului, situat…HCL 274/2016Hotărâre pentru aprobarea închirierii prin licitaţie publică cu strigare a unei părţi din cadrul complexului sportiv „Gloria”…HCL 275/2016Hotărâre pentru aprobarea închirierii prin licitaţie publică cu strigare a unui teren proprietate privată a municipiului Buzău…HCL 276/2016Hotărâre pentru aprobarea tarifelor de bază, pe metru pătrat, al chiriilor lunare pentru suprafeţele locative cu altă destinaţie…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.