Buzău › 23 noiembrie 2020

HCL 262/2020 adoptată

Hotărâre pentru aprobarea trecerii terenului cu nr. cadastral 71601, situat în municipiul Buzău, tarlaua 20, parcelele 109 si 110, din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău.Anexă

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - HOTĂRÂRE pentru aprobarea trecerii terenului cu nr. cadastral 71601, situat în municipiul Buzău, tarlaua 20, parcelele 109 si 110, din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr. 378/CLM/12.11.2020; - raportul de specialitate nr. 124.440/12.11.2020 al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Buzău; - avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului; - avizul Comisiei juridice, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenești; - adresa nr 22.347/23.10.2019 a Companiei de Apă S.A. Buzău, înregistrată la primăria municipiului Buzău la nr. 131.232/ 28.10.2019. În temeiul prevederilor art. 361, alin. (2) şi (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 5, lit. cc), precum şi art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1.- Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Buzău a terenului în suprafaţă de 18.427,00 m.p., având numărul de inventar 99992362, situat în municipiul Buzău, tarlaua 20, parcelele 109 si 110. Terenul are numărul cadastral 71601 şi este identificat conform planului de amplasament şi delimitare a imobilului, anexă la prezenta hotărâre. Art. 2.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, consilier local Ionuț – Sorin Apostu CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU Eduard Pistol Buzău, 23 noiembrie 2020 Nr. 262 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa din data de 23 noiembrie 2020, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), alin. (3), lit. g), coroborat cu art. 5, lit. cc) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 20 voturi pentru, 2 abţineri şi 0 voturi împotrivă, din numărul total de 22 consilieri în funcţie şi 22 consilieri prezenţi la şedinţă. ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - PRIMAR - Nr. 378/CLM/12.11.2020 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre pentru aprobarea trecerii terenului cu nr. cadastral 71601, situat în municipiul Buzău, tarlaua 20, parcelele 109 si 110, din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău Pentru rezolvarea alimentării cu apă potabilă a localităților din sudul județului Buzău, precum și pentru o sursă suplimentară de alimentare a municipiului Buzău, Compania de Apă S.A. Buzău, prin adresa nr. 131.232 din 28 octombrie 2019, a solicitat punerea la dispoziţie a trei loturi de teren în suprafață totală de 18.427,00 m.p., situate în extravilanul municipiului Buzău, Tarlaua 10, Parcela 43, respectiv Tarlaua 11, Parcela 47, în vederea executării unor foraje pentru lucrarea „Studiu de soluție, proiectare și asistență tehnică pentru alimentare cu apă a localităților Clondiru, Băltăreți și Sărata – UAT Ulmeni, Săhăteni și Vintileanca – UAT Săhăteni și Amaru și Dulbanu – UAT Amaru, județul Buzău ”. Investitia va fi facuta de catre Compania de Apa S.A. Terenurile au fost identificate ca făcând parte din rezerva comisiei locale de fond funciar. Comisia municipală Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost de acord să facă un schimb de terenuri cu aceeași suprafață și valoare, pentru a nu diminua rezerva comisiei locale de fond funciar. Municipiul Buzău a identificat un lot cu suprafața de 18.427,00 m.p., aflat în domeniul public, pe care l-a propus spre schimb Comisiei municipale Buzău. Conform Procesului-Verbal încheiat în data de 04.06.2020, a fost votat favorabil acest schimb și a fost înaintată, cu nr. 92487/24.08.2020 către Comisia județeană Buzău o adresă privind acordul acesteia pentru schimb. Prin răspunsul cu nr. 11249/08.09.2020, înregistrat la Primăria municipiului Buzău sub nr. 100071/10.09.2020, ne-a fost comunicat că :” Conform prevederilor art. 129, alin (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, consiliul local are initiațivă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.” Având în vedere interesul public de asigurare a alimentării cu apă potabilă a părții de sud a județului Buzău, precum și necesarul de sursă alternativă a alimentării cu apă potabilă a municipiului Buzău, pentru realizarea schimbului, terenul trebuie trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului. În sensul celor de mai sus s-a elaborat alăturatul proiect de hotărâre, cu rugămintea de a fi promovat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Buzău. P R I M A R, Constantin Toma ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU PRIMARIA MUNICIPIULUI BUZĂU -Serviciul Evidenţă Patrimoniu, Licitaţii - Nr. 124.440/12.11.2020 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre pentru aprobarea trecerii terenului cu nr. cadastral 71601, situat în municipiul Buzău, tarlaua 20, parcelele 109 si 110, din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău Prin adresa nr. 131.232 din 28 octombrie 2019, Compania de Apă S.A. Buzău a solicitat punerea la dispoziţie a trei loturi de teren în suprafață totală de 18.427,00 m.p., situate în extravilanul municipiului Buzău, Tarlaua 10, Parcela 43, respectiv Tarlaua 11, Parcela 47, în vederea executării unor foraje pentru lucrarea „Studiu de soluție, proiectare și asistență tehnică pentru alimentare cu apă a localităților Clondiru, Băltăreți și Sărata – UAT Ulmeni, Săhăteni și Vintileanca – UAT Săhăteni și Amaru și Dulbanu – UAT Amaru, județul Buzău ”. Terenurile au fost identificate ca făcând parte din rezerva comisiei locale de fond funciar. Pentru aceste terenuri nu au fost depuse cereri de retrocedare în condiţiile legislaţiei în vigoare şi acestea nu fac obiectul nici unui litigiu cu privire la stabilirea sau delimitarea proprietăţii. Comisia municipală Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost de acord să facă un schimb de terenuri cu aceeași suprafață și valoare, pentru a nu diminua rezerva comisiei locale de fond funciar. Municipiul Buzău a identificat un lot cu suprafața de 18.427,00 m.p. având numărul de inventar 99992362 și valoarea de 33.168,60 lei, aflat în domeniul public, pe care l-a propus spre schimb Comisiei municipale Buzău. Conform Procesului-Verbal încheiat în data de 04.06.2020, a fost votat favorabil acest schimb și a fost înaintată, cu nr. 92487/24.08.2020 către Comisia județeană Buzău o adresa privind acordul acesteia pentru schimb. Prin raspunsul cu nr. 11249/08.09.2020, înregistrat la Primăria municipiului Buzău sub nr. 100071/10.09.2020, ne-a fost comunicat că :” Conform prevederilor art. 129, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, consiliul local are initiațivă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.” Având în vedere interesul public de asigurare a alimentării cu apă potabilă a părții de sud a județului Buzău, precum și necesarul de sursă alternativă a alimentării cu apă potabilă a municipiului Buzău, pentru realizarea schimbului, terenul trebuie trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului. În sensul celor de mai sus s-a elaborat alăturatul proiect de hotărâre, cu rugămintea de a fi promovat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Buzău. ŞEF SERVICIU Rodica Cuza Întocmit , Emilia- Izabela Lungu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro