Consiliul Local al municipiului Buzău a ales pe domnul consilier Bârlă Fănică ca președinte de ședință pentru perioada septembrie-noiembrie 2017, iar el va îndeplini atribuțiile stabilite de lege și de regulamentul local. Decizia este o desemnare oficială a organizării ședințelor în această perioadă și intră în efect imediat, cu următoarea comunicare către Direcția de Administrație Publică Locală și către președintele de ședință ales. Pentru locuitori, înseamnă că viitoarele întruniri ale consiliului vor fi conduse de Fănică Bârlă în acea perioadă, fără impact direct asupra bugetelor sau termenelor de execuție, decât prin modul în care se vor desfășura discuțiile și votările din respectivele ședințe.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind alegerea preşedintelui de şedinţă al
Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru
perioada septembrie – noiembrie 2017
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub nr.
402/CLM/10.08.2017, prin care se propune alegerea preşedintelui de şedinţă al
Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru perioada septembrie – noiembrie
2017;
- raportul nr. 21.080/10.08.2017 al Direcţiei de Administraţie Publică Locală
din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ale
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- prevederile art. 9, alin. (1) şi art. 10 din Regulamentul - cadru de organizare
şi funcţionare a consiliilor locale, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 673/2002;
- prevederile art. 12, alin. (1) – teza finală şi alin. (2) din Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Buzău, aprobat prin
Hotărârea nr. 92/2012.
- prevederile art. 41 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul art. 36, alin. (1) şi alin. (9), art. 45, alin. (1) şi art. 115, alin. (1), lit.
b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.- Domnul consilier Bârlă Fănică se alege preşedinte de şedinţă al
Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru lunile septembrie – noiembrie 2017,
calitate în care va îndeplini atribuţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului
Buzău.
Art.2.- Secretarul municipiului Buzău va comunica prezenta hotărâre
Direcţiei Administraţiei Publice Locale şi preşedintelui de şedinţă ales.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier Ţepeluş Laurenţiu - Cristinel
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Radu Roxelana
Buzău, 24 august 2017
Nr. 250
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în
şedinţa din data de 24 august 2017, cu respectarea prevederilor art. 45, alin. (1)
din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată şi actualizată, cu
un număr de 18 voturi pentru, 1 abţinere şi --- voturi împotrivă, din numărul total de
23 consilieri în funcţie şi 19 consilieri prezenţi la şedinţă.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.