30 octombrie 2023 · Inițiator: Consiliul Local al Municipiului Buzău
HCL 229/2023 Buzău adoptată
Hotărâre privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Comerciale “Compania de Apă” S.A. Buzău din data de 21.11.2023, ora 12.00, şi respectiv 22.11.2023, ora 12.00
Denumire
Hotărârea nr. 229 din 2023 a Consiliului Local Buzău
Consiliul Local al Municipiului Buzău decide ca reprezentantul UAT Buzău, dl. lonuţ-Sorin Apostu, să voteze conform convocatorului Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Companiei de Apă S.A. Buzău din 21.11.2023 și 22.11.2023, după cum se indică în document. În principal, se confirmă că punctul 1 de pe ordinea de zi se va înregistra ca “avert de act” fără observații și se va vota “pentru” în cadrul punctului respectiv; hotărârea rămâne valabilă chiar și în caz de amânare sau reconvocare a adunării. Astfel, locuitorii pot înțelege că orașul va avea un vot clar în problema companiei de apă, iar decizia poate influența direcția comunicării și a deciziilor companiei, fără impact direct asupra bugetului local prin textul prezent.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEŢUL BUZĂU (A
MUNICIPIUL BUZĂU = ef
CONSILIUL LOCAL A A)
ROMÂNIA [Sa Ă
HOTĂRÂRE
privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară a
Acţionarilor Societăţii Comerciale “Compania de Apă” S.A. Buzău din
data de 21.11.2023, ora 12.00, şi respectiv 22.11.2023, ora 12.00
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în
şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-convocatorul ședinței Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor
Societăţii Comerciale “Compania de Apă "S.A. Buzău numărul
150/18.10.2023, înregistrat la Primăria Mun. Buzău la nr.
181.652/19.10.2023;
-referatul de aprobare al primarului Municipiului Buzău, înregistrat
sub nr. 262/CLM/24.10.2023;
-raportul de specialitate al Serviciului Juridic și Contencios
Administrativ înregistrat sub nr. 183.871/24.10.2023;
-avizul Comisiei juridice pentru administraţie publică locală,
disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
-prevederile art. 125, alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 55, alin. 1 din O.U.G. nr. 109/2011, privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și
completările ulterioare,;
- prevederile art. 1, alin. 2 din H.C.L.M. Buzău nr. 97/26.05.2022
privind desemnarea reprezentantului U.A.T. Municipiul Buzău în
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Companiei de Apă S.A.
Buzău
- faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău, prin
Consiliul Local, este acţionar majoritar la S.C. „Compania de Apă ” S.A.
Buzău;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. a și alin. (3) lit.
d, alin. (14) și art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee) din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, Lo
HOTARAŞTE:
ART. 1 -— Reprezentantul Unităţii Administrativ Teritoriale a
Municipiului Buzău, dl. lonuţ-Sorin Apostu, va vota punctele menţionate în
convocatorul ședinței Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Societății
Comerciale “Compania de Apă” S.A. Buzău nr. 150/18.10.2023,
înregistrat la Primăria Municipiului Buzău la nr. 181.652/19.10.2023, după
cum urmează:
1
I.Rapoarte
. La punctul 1 de pe ordinea de zi: “se ia act, fără observații
formulate”
II.Hotărâri:
[] La punctul 1 de pe ordinea de zi “PENTRU”.
ART. 2 — Dispoziţiile prezentei hotărâri rămân valabile și în cazul
unei amânări/reconvocări a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor
Societății Comerciale “Compania de Apă” S.A. Buzău, cu aceeași ordine
de zi.
ART. 3 — Viceprimarul Municipiului Buzău, domnul lonuţ-Sorin
Apostu prin intermediul Serviciului Juridic și Contencios Administrativ,
precum și Societatea Comercială “Compania de Apă” S.A. Buzău, vor
aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
ART. 4 — Secretarul General al Municipiului Buzău va asigura
comunicarea prezentei hotărâri persoanelor, autorităţilor și instituțiilor
interesate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Consilier local iii dit, UE
CONTRASEMNEAZĂ:
p. SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU,
ȘEFUL SERVICIULUI JURIDIC ȘI CONTENCIOS ADMINISTRATIV,
Elena-Cristina Coroian
Buzău, 30 octombrie 2023
Nr. 229
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului
Buzău, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit.
ee) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, cu un număr de 13 voturi pentru, 5 abţineri şi O voturi
împotrivă, din numărul total de 23 consilieri locali în funcţie şi 18 consilieri
locali prezenţi la şedinţă care au participat la procesul de votare.
Domnul Valentin-Marian Dragu nu a participat la procesul de votare.
2
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU
-PRIMAR-
Nr. 262/CLM/24.10.2023
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară
a Acţionarilor Societăţii Comerciale "Compania de Apă" S.A. Buzău
din data de 21.11.2023, ora 12.00, şi respectiv 22.11.2023, ora 12.00
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a) şi alin. (3) lit. d) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ "Consiliul local are inițiativă şi hotărăşte,
în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, exercită, în numele unităţii
administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor
deținute la societăţi sau regii autonome, în condiţiile legii”. De asemenea, potrivit art. 125,
alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare "acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin
reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală”.
Domnul Ionuţ-Sorin Apostu, viceprimarul Municipiului Buzău, va reprezenta
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău în cadrul Adunării Generale Ordinare a
Acţionarilor din data de 21.11.2023, ora 12.00, respectiv 22.11.2023, ora 12.00, în caz de
reconvocare, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 97/26.05.2022,
art.1, alin.2.
Având în vedere Convocatorul şi a materialelor aferente transmise cu numărul de
înregistrare 150/18.10.2023 de Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă S.A. Buzău
către acţionarul majoritar — Municipiul Buzău, înregistrate cu numărul 181652/19.10.2023,
în baza art. 55, alin. 1 din O.U.G. nr. 1092011 privind guvernanța corporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, propun acordarea
reprezentantului U.A.T. Municipiul Buzău în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C.
Compania de Apă S.A. Buzău a unui mandat special pentru a participa şi a vota în cadrul
Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor S.C. Compania de Apă S.A. Buzău din data de
21.11.2023, ora 12.00, respectiv reconvocare în data de 22.11.2023, ora 12.00, în caz de
neîntrunire a cvorumului statutar, astfel:
I.Rapoarte
. La punctul 1 de pe ordinea de zi: “se ia act, fără observaţii formulate”
II. Hotărâri:
[] La punctul 1 de pe ordinea de zi “PENTRU”.
Punctele înscrise pe ordinea de zi sunt de competența de aprobare a Adunării
Generale Ordinare a Acţionarilor, respectând cadrul instituţional în care operatorul regional
își desfăşoară activitatea, precum şi legislaţia incidentă în vigoare.
În sensul celor de mai sus, s-a întocmit proiectul de hotărâre alăturat, cu propunerea
de a fi adoptat în forma prezentată.
PRIMAR,
Constantin Ti
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU Se
-SERVICIUL JURIDIC ȘI CONTENCIOS ADMINISTRATIV-
Nr. 183.871/24.10.2023
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară a
Acţionarilor Societăţii Comerciale "Compania de Apă" S.A. Buzău
din data de 21.11.2023, ora 12.00, şi respectiv 22.11.2023, ora 12.00
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a) şi alin. (3), lit. d) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ "Consiliul local are inițiativă şi hotărăşte, în
condiţiile legii, în toate problemele de interes local, exercită, în numele unităţii administrativ
teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi
sau regii autonome, în condiţiile legii”. De asemenea, potrivit art. 125, alin. (1) din Legea nr.
31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare "acfionarii
pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri
acordate pentru respectiva adunare generală”.
În conformitate cu prevederile art. 55, alin. 1 din O.U.G. nr. 109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare:
“Consiliul de administraţie sau, după caz, consiliul de supraveghere al întreprinderii publice
prezintă semestrial, în cadrul adunării generale a acţionarilor, un raport asupra activităţii de
administrare, care include şi informaţii referitoare la execuţia contractelor de mandat ale
directorilor, respectiv ale membrilor directoratului, detalii cu privire la activităţile
operaţionale, la performanţele financiare ale societăţii şi la raportările contabile semestriale
ale societăţii.”
Astfel, având în vedere Convocatorul şi a materialelor aferente transmise cu numărul
de înregistrare 150/18.10.2023 de Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă S.A.
Buzău către acționarul majoritar — Municipiul Buzău, înregistrate cu nr. 181652/19.10.2023 şi
coroborat cu prevederile prevederile art. 55, alin. 1 din O.U.G. nr. 109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, au
fost supuse spre luare la cunoştinţă / aprobare următoarele puncte pe ordinea de zi a Adunării
Generale Ordinare a Acţionarilor Compania de Apă S.A. Buzău din data de 21.11.2023
I]. Rapoarte
Punctul 1 de pe ordinea de zi la capitolul rapoarte vizează acordarea unui mandat
special reprezentantului mun. Buzău de a participa şi a lua act, fără observaţii formulate, de
raportul aferent semestrului 1 al anului 2023 cu privire la activitatea de administrare, raport
întocmit de Consiliul de Administraţie în conformitate cu prevederile art. 55, alin. 1, din
O.U.G. nr. 109/2011.
II. Hotărâri
Punctul 1 de pe ordinea de zi la capitolul hotărâri prevede acordarea unui mandat
special reprezentantului mun. Buzău de a participa şi vota aprobarea împuternicirii dnei.
Rogoz Loredana — consilier juridic în cadrul Companiei de Apă S.A. Buzău să efectueze toate
demersurile necesare înregistrării hotărârii A.G.O.A. la Oficiul Registrului Comerţului Buzău.
Propunem astfel acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Buzău
pentru a participa în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Societăţii Comerciale
"Compania de Apă” S.A. Buzău, organizată în data de 21.11.2023, la ora 12:00, cu
reconvocare în data de 22.1 1.2023, ora 12:00 şi a vota astfel:
I.Rapoarte
. La punctul 1 de pe ordinea de zi: “se ia act, fără observaţii formulate
II.Hotărâri:
[] La punctul 1 de pe ordinea de zi “PENTRU”.
În sensul celor de mai sus, s-a întocmit proiectul de hotărâre alăturat, cu rugămintea de
a fi adoptat în forma prezentată.
p. Şetul Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ,
Viorel Dima
ci.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU Ay
MUNICIPIUL BUZĂU (-|
CONSILIUL LOCAL LA
Comisia juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină,
respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti
Nr.431/27.10.2023
RAPORT DE AVIZARE
pentru Proiectul de Hotărâre nr. 231 din 24.10.2023
privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor
Societăţii Comerciale „Compania de Apă” S.A. Buzău din data de 21.11. 2023, ora
12.00, şi respectiv 22.11.2023, ora 12.00
Astăzi, 27.10.2023, a fost analizat şi dezbătut Proiectul de Hotărâre nr. 231 din
24.10.2023 privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Ordinară a
Acţionarilor Societăţii Comerciale „Compania de Apă” S.A. Buzău din data de
21.11.2023, ora 12.00, și respectiv 22.11.2023, ora 12.00.
În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ
FAVOPABAL—
Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei:
N
ÎN
Secretarul Comisiei
Vasile Murguleț
COMPANIA DE APA SA. BUZĂU - Adresa Strada Spiru Haret nr. 6, Buzău
Reg. Corn.J10/1610/2007 + CU..RO 22987337
Capital Social 4.613.700 Lei * Call Center 0238.938
Secretariat: Tel/Fax 0238.720356/ 0238445786
fficeQcabuzau.ro * call.centerQcabuzau.ro * www.cabuzau.ro
ve
CI] A 7 d
HO 1acgi 5 =]
0 (508 i ŞI
BUREAU VERITAS
Corsete
BUREAU VERITAS-
Ceruticaten
tza rr [.]
JUDETUL BUZĂU
|PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU
- NEGISTRATURĂ GENERALĂ -
i Îf) SEXER
Către: Prim i e | A o AVAL. ARI
ZIUA. V LUNA. i: ANUL..00 OA
În atenția: Domnului Primar/al Municipiului Buzău — Constantin Toma CO ALA AS
Ref.: Convocâre Adu
CONVOCATOR
214, 1.0
Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă S.A. Buzău, cu sediul în Buzău,
Str. Spiru Haret nr 6 , înmatriculată sub nr. ]10/1610/2007, CUL RO 22987337, în baza Art.
111 şi 112 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art.
12.2 din Actul Constitutiv actualizat al Companiei, prin Preşedintele Consiliului de
Administraţie convoacă Adunarea Generală Ordinara a Acţionarilor (A.G.O.A.), în data
de 21.11.2023, ora 12.00, la sediul social al societăţii, situat în municipiul Buzău, str. Spiru
Haret, nr. 6, cu următoarea ORDINE DE ZI:
I. Rapoarte:
1. Prezentarea raportului aferent semestrului 1 al anului 2023 cu privire la activitatea de
administrare, raport întocmit de Consiliul de Administraţie în conformitate cu prevederile art.
SS, alin. 1, din O.U.G. nr. 109/2011.
II. Hotarari:
1. Aprobarea împuternicirii dnei. Rogoz Loredana — consilier juridic în cadrul Companiei de
Apă S.A. Buzău să efectueze toate demersurile necesare înregistrării hotărârilor A.G.O.A. la
Oficiul Registrului Comerţului Buzău.
Începând cu data publicarii convocatorului pe site-ul Societatii www.cabuzau.ro,
documentele şi materialele informative, referitoare la problemele incluse în ordinea de zi, se
pot consulta de catre actionari la sediul social al societatii între orele 9-12, în zilele lucrătoare,
ori se pot obtine de acţionari, de la sediul social al societatii. De asemenea, aceste documente
si materiale sunt disponibile începand cu aceeaşi dată şi pe website-ul societății
www.cabuzau.ro, la rubrica “despre noi/guvernanță corporativă/adunarea generală a
acţionarilor”.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare şi O.U.G. nr. 109/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, acţionarii pot vota în A.G.O.A. prin reprezentare, prin corespondenţă sau prin
mijloace electronice.
Acţionarii au posibilitatea de a vota prin corespondență, înainte de data adunarii
generale, prin utilizarea formularului de buletin de vot prin corespondență. Formularul de
buletin de vot prin corespondenţă se poate obține, începând cu data transmiterii si publicarii
convocatorului, de la sediul societăţii între orele 9 - 12 în zilele lucratoare sau se pot descărca
de pe website-ul societății www.cabuzau.ro, la rubrica “despre noi/guvernanță
corporativă/adunarea generală a acţionarilor”. Buletinul de vot, completat, semnat şi
ştampilat, se va depune în original la sediul societăţii cu 48 de ore înainte de adunare,
personal sau prin servicii de curierat. Acţionarii pot să transmită buletinul de vot completat şi
prin e-mail la adresa cosmin.raican(Dcabuzau.ro având încorporată, ataşată sau logic
asociată semnătura electronică. /s
Buletinul de vot prin corespondenta va fi insotit in mod obligatoriu de hbtafarda de
consiliul local/judetean prin care s-a aprobat modalitatea in care reprezentantul in AGOA
voteaza pentru fiecare punct inscris pe ordinea de zi. S ss
Formularele de procuri speciale se pot obţine de actionari, începând cu data
transmiterii convocatorului, de la sediul societăţii între orele 9 - 12 în zilele lucratoare sau se
pot descărca de pe website-ul societăţii. Procura specială se va întocmi în 3 exemplare
originale, unul pentru societate, unul pentru actionar şi unul pentru reprezentant. Procura
specială se va depune în original la sediul societăţii sau se va trimite prin e-mail la adresa
cosmin.raican(Deabuzau.ro având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura
electronică, pana la data si ora prevazuta în convocator pentru întrunirea adunarii, un
exemplar original, semnat şi ştampilat, urmând a fi pus la dispoziţia reprezentantului pentru a
fi înfățișat de acesta. Acţionarii pot să îşi desemneze reprezentanţii şi prin email, la adresa
cosmin.raican(eabuzau.ro, notificarea reprezentantului și procura urmând a avea ambele
încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică.
În cazul în care adunarea nu poate delibera ori lua hotărâri datorită neîntrunirii
cvorumului statutar, cea de a doua şedinţă a adunării se va ţine la data de 22.11.2023, ora
12.00, în aceeași locaţie, cu aceeaşi ordine de zi .
Președinte Consiliul de Administraţie
al Companiei de Apă S.A. Buzău,
Hinta Petruş
e,
Semestrul |, an 2023
Nr. C.A.: 133/80.08.2023
COMPANIA DE APA SA BUZAU
CONSILIUL. DE ADMINISTRATIE
RAPORT SEMESTRIAL - SEMESTRUL | 2023
intocmit in conformitate cu prevederile din OUG nr. 109/2011
privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice
si a actului constitutiv al societatii
1. PREZENTARE COMPANIA DE APA SA BUZAU
1. 1.Date generale
1. 2.Aria de operare si populatia deservita
2. REALIZAREA OBIECTIVELOR COMPANIEI
2.1. Realizarea planului de productie
2.2. Realizarea veniturilor si cheltuielilor de productie
2.3. Realizarea indicatorilor operationali
2.4. Realizarile comerciale si financiare ale companiei
2.5. Raportare contabila semestriala
3. REALIZAREA OBIECTIVELOR DE INVESTITII-DOTARI-REPARATII
3.1. Realizarea investitiilor, reparatiilor si a dotarilor
3.2. Program de investitii in infrastructura de apa si apa uzata - POIM 2014-2020
4. EXECUTAREA CONTRACTELOR DE MANDAT
4.1. Consiliul de administratie
4.2. Conducerea executiva
5. CONTROLUL INTERN AL SOCIETATII
5.1. Controlul intern-managerial-sistemul de management integrat
5.2. Controlul calitatii productiei
5.3. Alte forme de control
6. ALTE INFORMATII PRIVIND ACTIVITATEA COMPANIEI
1. PREZENTARE COMPANIA DE APA SA BUZAU
1.1. Date generale
Compania de Apa SA Buzau a inceput activitatea in ianuarie 2008 si functioneaza ca
societate comerciala pe actiuni cu capital integral de stat, cu 6 actionari reprezentand unitati
administrativ teritoriale din judetul Buzau. Compania are sediul social in strada Spiru Haret nr.6,
municipiul Buzau, judetul Buzau, este inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub numarul
J10/1610/2007 avand cod unic de inregistrare RO 22987337.
Capitalul social subscris si varsat este de 4.613.700 lei. In structura actionariatului nu s-a
produs nici o modificare in semestrul | 2023.
Obiectul de activitate al Companiei de Apa SA il constituie — captarea, tratarea si distributia
apei — cod CAEN 3600. Activitatea se desfasoara in baza Legii 51/2006 privind serviciile
comunitare de utilitati publice si a Legii 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apa si de
canalizare cu completarile si modificarile aduse de alte acte normative.
Compania de Apa SA Buzau a devenit operator regional pentru judetul Buzau incepand cu
ianuarie 2009, odata cu semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de
alimentare cu apa si de canalizare intre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara - Buzau 2008,
unitati administrativ teritoriale delegante si Compania de Apa SA Buzau.
Compania de Apa SA Buzau, ca operator de servicii publice de alimentare cu apa si servicii
de canalizare, are licenta de operare clasa 2 nr. 6228 din 03.03.2023 pentru o perioada de 5 ani
conform Ordinului nr. 175 din 03.03.2023 emis de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru
Servicii Comunitare de Utilitati Publice.
Unitatile administrativ teritoriale membre ale Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Buzau
2008, prin Hotararile Consiliilor Locale, au delegat serviciile publice de alimentare cu apa si
canalizare, respectiv au dat in concesiune bunurile din domeniul public catre Compania de Apa
SA Buzau. MLĂ AS
contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu a a si de prizee in
vigoare. Toate activitatile Companiei se desfasoara sub incidenta legislatiei nationale ji vigoare
aferenta domeniului de activitate si activitatilor desfasurate. ue Si
Exploatarea, intretinerea si gestionarea bunurilor publice cil se face conform
1.2. Aria de operare si populatia deservita
La data de 30 iunie 2023, Compania de Apa SA Buzau, asigura gestionarea serviciului de
alimentare cu apa din 35 UAT din care 15 UAT au si serviciul de canalizare astfel: municipiile
Buzau, Ramnicu Sarat, orasele Nehoiu; Patarlagele, Pogoanel
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.