Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind repartizarea și închirierea locuințelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului Buzău și a Regulamentului privind repartizarea și închirierea locuințelor din fondul locativ de stat aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Buzău;*Încetează aplicabilitatea Hotărârii nr. 358/2019
Denumire
Hotărârea nr. 180 din 2023 a Consiliului Local Buzău
Consiliul Local aprobă regulamentele pentru repartizarea și închirierea locuințelor sociale din patrimoniul Municipiului Buzău și din fondul locativ de stat aflat în administrarea CL Buzău, înlocuind reglementările anterioare. Asta înseamnă că firmele potențialii chiriași vor fi selectați după noi reguli, iar modalitatea de alocare și termenele de închiriere vor fi clarificate, cu impact asupra persoanelor care doresc locuințe sociale sau din fondul de stat. Detaliile exacte despre criterii, bonusuri sau termene vor fi în regulamentul în anexă și vor afecta cine primește locuințe, cum se face plata și cât durează procesul de repartizare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul privind repartizarea şi închirierea
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Regulamentului privind repartizarea și închirierea
locuințelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului Buzău și a Regulamentului
privind repartizarea și închirierea locuințelor din fondul locativ de stat aflate în
administrarea Consiliului Local al Municipiului Buzău
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- adresa cu nr. 185.978/2022 a Comisiei sociale de analiză a solicitărilor
și repartizare a locuințelor sociale și a locuinţelor din fondul locativ de stat;
- referatul de iniţiere al proiectului de hotărâre, emis de Serviciul
Administrare Fond Locativ, înregistrat la nr. 123.741/18.07.2023;
- referatul de aprobare al primarului Municipiului Buzău, înregistrat la
nr.179/CLM/02.08.2023;
- raportul de specialitate al Serviciului Administrare Fond Locativ,
înregistrat la nr. 131.900/02.08.2023;
- avizul Comisiei pentru tranziția la economia circulară, buget, finanţe,
agricultură, turism și relaţii internaţionale;
- avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea
domeniului public și privat al municipiului;
- avizul Comisiei pentru sănătate, muncă, familie, protecţie socială și
protecţie copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități;
- avizul Comisiei juridice, pentru administrație publică locală, disciplină,
respectarea drepturilor și libertăţilor cetățenești;
- prevederile art. 43, art. 71, art. 72 din Legea locuinţei nr. 114/1996,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile art. 21, art. 22, art. 23 și art. 30 din Normele metodologice
pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobată
prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000, cu modificările şi completările
ulterioare.
- prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică, republicată;
- nota internă nr. 157.219/14.09.2023 a Serviciului Relaţii cu Publicul,
Organizare Alegeri,
In temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. C) şi d), alin. (7), lit. q), alin.
(14), art. 139, alin. (1) şi alin. (3), lit. 9), coroborat cu art. 5, lit. cc), precum şi
art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
completările și modificările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
ART.1.- Se aprobă Regulamentul privind repartizarea şi închirierea
locuinţelor sociale aflate în patrimoniul municipiului Buzău, prevăzut în Anexa
I la prezenta hotărâre.
ART.2.— Se aprobă Regulamentul privind repartizarea și închirierea
locuinţelor din fondul locativ de stat aflate în administrarea Consiliului Local al
Municipiului Buzău, prevăzut în Anexa II la prezenta hotărâre.
ART.3. — Regulamentele prevăzute la art. 1 și art. 2, împreună cu
anexele acestora, fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.4. - La data adoptării prezentei hotărâri îşi încetează
aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 358 din 12
decembrie 2019 privind aprobarea Regulamentului și criteriilor pentru
repartizarea și închirierea locuințelor sociale din municipiul Buzău, precum și
orice altă dispoziţie contrară.
ART.5. - Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului
Administrare Fond Locativ, precum și Comisiile constituite în baza
Regulamentelor, vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri.
ART.6. - Prin grija secretarului general al municipiului Buzău,
prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștința publicului și va fi comunicată
autorităţilor, instituțiilor publice și persoanelor interesate.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
Consilier local Mariys_SUDITU =.
Depot
*
OONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU
Eduard PISTOL
E aie
CD
Buzău, 28.09.2023
Nr. 180
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu
respectarea prevederilor art. 139, alin. (3), lit. g, coroborat cu art. 5, lit. cc) din OUG
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu un
număr de 18 voturi pentru, O abţineri şi O voturi împotrivă, din numărul total de 23
consilieri locali în funcţie şi 18 consilieri locali prezenţi la şedinţă.
Anexa | AY A
la Hotărârea nr. 180/28.09.2023 As
a Consiliului Local al Municipiului Buzău
REGULAMENTUL
privind repartizarea și închirierea locuințelor sociale
aflate în patrimoniul Municipiului Buzău
CAP. |. - CONSIDERAŢII GENERALE
Art. 1. (1) - Obiectul prezentului Regulament îl constituie repartizarea și
închirierea locuinţelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului Buzău.
(2) Locuinţa socială este acea locuinţă aflată în domeniul public al
închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei (art. 39 și art. 2, lit c) din Legea locuinţei
nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare).
Art. 2 - La elaborarea prezentului Regulament au fost avute în vedere şi au
fost respectate prevederile următoarelor acte normative:
e Legea locuinței nr. 114/1996 - republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
e H.G. nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea
în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1 996, cu modificările şi
completările ulterioare;
e O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia Chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru
spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
e H.G.nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat
al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, precum şi pentru
locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale
societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor
autonome;
* Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi
completările ulterioare;
e Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
* O.U.G. nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate
chiriașilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate
foștilor proprietari, cu modificările şi completările ulterioare;
* Art. 28, alin. (4) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reședința și
actele de identitate ale cetățenilor români, cu modificările și completările
ulterioare;
> Art. 33, alin. (1), lit. c) H.G. nr. 1154/2022 pentru aprobarea norinelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim
de incluziune;
+ Contractul de locaţiune — art. 1777 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 —
republicată — privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare;
Art.3. - Principiile care stau la baza prezentului Regulament sunt:
- principiul transparenţei, conform căruia locuinţele sociale, locuințe din
fondul locativ aparținând municipiului Buzău, se repartizează şi se închiriază pe
baza listei de priorităţi, aprobată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, în
condiţiile legii;
- principiul egalităţii şi nediscriminării, potrivit căruia accesul liber şi
neîngrădit la locuinţe reprezintă un drept al oricărui cetăţean care îndeplineşte
condiţiile de acces.
Art. 4. - În sensul prezentului Regulament, se definesc astfel următorii
termeni:
- persoană marginalizată: persoană care beneficiază de venit minim
garantat sau face parte dintr-o familie beneficiară de venit minim garantat în
condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi
completările ulterioare, şi se află în una din următoarele situaţii:
a) nu are loc de muncă;
b) nu are locuinţă în proprietate;
c) locuieşte în condiţii improprii;
d) are unul sau mai mulți copii în întreţinere sau face parte dintr-o familie cu
mai mulți copii în întreţinere;
e) este persoană vârstnică fără susţinători legali;
f) are în întreţinere o persoană încadrată în categoria persoanelor cu
handicap grav, accentuat ori invaliditate gradul | sau II;
- familie: soțul, soția, copiii necăsătoriți, precum și părinţii soţilor care
locuiesc și gospodăresc împreună. Este asimilată termenului de familie și situaţia
persoanei necăsătorite care locuiește împreună cu copiii aflaţi în întreținerea sa;
- copil: copilul provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soți, copilul
adoptat, precum și copilul încredințat unuia dintre soți, dat în plasament familial
sau pentru care s-a instituit tutela sau curatela;
- persoană singură: persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuiește și
se gospodărește singură. Este asimilată persoanei singure și copilul major care,
deși locuiește cu părinţii, se gospodărește singură;
- concubin/concubină: persoana care conviețuiește cu partenerul, fără
îndeplinirea formelor legale de căsătorie;
- locuinţă: construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu
dependinţele, dotările și utilităţile necesare, care satisface cerințele de locuit ale
unei persoane sau familii;
- locuinţa cu condiții improprii: locuința improvizată sau construcția cu
destinația de locuinţă care nu îndeplinește cerințele minimale de locuit, astfel cum
sunt prevăzute de lege;
NIZ
N
- lista de priorităţi: document pe baza căruia se atribuie solicitânţilor, cu
Chirie, locuinţele sociale disponibile, întocmit pe baza criteriilor și condițiilor
aprobate potrivit prezentului Regulament, în care sunt cuprinși solicitanţii de
locuință socială care îndeplinesc criteriile, în ordinea descrescătoare a punctajului
primit la criteriile de ierarhizare;
- criteriu: condiție de prioritate avută în vedere pentru ierarhizarea
solicitanţilor de locuințe (condiții de locuit, numărul copiilor în întreținere, starea de
sănătate, vechimea cererii etc.);
- comisie: comisie cu o componență stabilită prin hotărâre a Consiliului
Local, cu atribuții privind stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de
locuinţe sociale, în repartizarea locuințelor sociale și stabilirea criteriilor în baza
cărora se repartizează locuințele sociale;
locuinței;
- Chirie socială: chiria stabilită pentru locuințele sociale al cărui nivel maxim
este de 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni pe familie;
e Sunt titulare ale contractelor de închiriere sau au avut calitatea de
ulterioare, O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au
aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, sau alte acte normative, precum și hotărâri judecătorești
cu caracter reparator, rămase definitive și irevocabile.
CAP. II. - CONSTITUIREA FONDULUI DE LOCUINȚE SOCIALE
Art. 5. - Fondul de locuințe sociale se constituie prin următoarele modalităţi:
* Realizarea de construcții noi, în condițiile legii;
* Reabilitarea unor construcții, în condiţiile legii;
* Schimbarea destinaţiei unor imobile din spaţiu cu altă destinație decât aceea
i
de locuință, în spațiu cu destinaţia de locuință socială.
ÎI:
CAP. Il. - ANALIZA SOLICITĂRILOR DE LOCUINȚE SOCIALE.
SUA
Art. 6. — (1) în vederea soluționării cererilor privind repartizarea unei locuinţe
sociale din fondul locativ aflat în proprietatea municipiului Buzău, se va constitui prin
Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Buzău o Comisie de analiză a solicitărilor.
(2) - Comisia constituită conform alin. (1) va avea următoarele atribuţii:
a) verifică şi analizează până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile
pentru locuinţele sociale aflate în patrimoniul municipiului Buzău;
p) stabilește punctajul, întocmește lista cuprinzând solicitanţii îndreptățiți să
primească în anul următor o locuinţă socială, în ordinea de prioritate stabilită, și o
transmite serviciului de specialitate, respectiv Serviciul Administrare și Verificare
Fond Locativ, care va întocmi proiect de hotărâre pentru aprobarea listei;
c) solicită Direcţiei de Asistenţă Socială să verifice în teren situaţia locativă
a fiecărui solicitant de locuinţă și să întocmească o anchetă socială pentru fiecare
cerere aflată în evidenţă;
d) propune Consiliului local repartițiile, în vederea aprobării acestora, în
limita numărului şi structurii locuinţelor sociale disponibile, în ordinea stabilită în
lista de priorități rămasă definitive.
(3) Comisia se va întruni în ședințe de lucru ori de câte ori este nevoie, în
vederea soluționării tuturor problemelor ce se vor ivi cu privire la jocuinţele sociale
din fondul locativ aflat în proprietatea municipiului Buzău. De convocarea
membrilor comisiei şi pregătirea dosarelor care vor fi analizate în cadrul şedinţei,
se va ocupa secretarul comisiei.
(4) Comisia este legal constituită în prezenţa a jumătate plus unu din
numărul membrilor săi (majoritatea absolută). Hotărârile se adoptă cu votul
majorităţii membrilor prezenţi. Lucrările comisiei vor fi consemnate de către
secretar într-un registru de procese-verbale, în care se vor nota: numele
membrilor prezenți, motivele privind admiterea /respingerea cererilor de acordare
a unei locuinţe sociale, votul membrilor. Cu excepţia secretarului comisiei, toţi
ceilalţi membri au drept de vot.
(5) Membrii comisiei nu pot vota o propunere care are ca obiect atribuirea
unei locuinţe unei persoane care le este rudă sau afin până la gradul IV inclusiv.
(6) în realizarea atribuţiilor ce le revin, membrii comisiei vor fi sprijiniți de
Serviciul de Administrare a Fondului Locativ.
Art. 7. - Serviciul de Administrare a Fondului Locativ are următoarele
atribuţii:
a) primește cererile depuse la Registratura Generală a Primăriei
municipiului Buzău;
p) comunică solicitanților, prin adresă cu confirmare de primire, care sunt
documentele necesare pentru constituirea sau completarea dosarului, după caz;
c) verifică dosarele şi prezintă Comisiei cu proces-verbal lista cu dosarele
complete în vederea analizării și stabilirii punctajului;
d) în situația în care o jocuință este inutilizabilă, întocmește un referat
privind starea în care se găsește aceasta, însoțit, dacă este cazul, de schițe sau
fotografii.
Art. 8. (1) - Solicitantul de locuinţă socială trebuie să fie cetăţean român Cu
domiciliul în municipiul Buzău (sintagma de "domiciliul în municipiul Buzău”
include și cazurile persoanelor care sunt fără locuință sau fără domiciliu,
identificate pe raza municipiului Buzău, așa cum sunt recunoscute prin cărţile de
identitate provizorii eliberate de SPCLEP Buzău cu mențiunea: "lipsă locuință” sau
"lipsă dovadă adresă domiciliu”).
(2) Solicitantul de locuinţă socială va întocmi un dosar care va cuprinde
actele justificative prevăzute în anexa nr. 3 la prezentul regulament.
(3) Cererile solicitanţilor de locuinţă socială, precum și actele necesare se
vor depune în toată perioada anului calendaristic.
(4) Cererile depuse în perioada 01 ianuarie - 15 octombrie vor fi analizate
de către Comisia constituită conform art. 6, alin. (1) din prezentul Regulament,
denumită în continuare Comisie de analiză, până la data de 01 noiembrie a anului
în curs. Cererile depuse după data de 15 octombrie vor fi analizate în anul
următor.
Art. 9. (1) — Categoriile de persoane îndreptățite să primească o
locuință socială sunt următoarele:
a) Chiriașii evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele
retrocedate foștilor proprietari;
b) chiriași care locuiesc în imobile care nu mai prezintă siguranță în
exploatare din cauză că se află într-un grad avansat de degradare (sunt improprii
pentru destinaţia de locuinţă și pun în pericol viaţa locatarilor), chiar dacă aceștia
ocupă locuințe din fondul de locuințe de stat, aflat în administrarea Consiliului
Local al Municipiului Buzău;
C) chiriașii care locuiesc în imobile supraaglomerate, în condiții improprii
pentru conviețţuire în comun, chiar dacă aceștia ocupă locuinţe din fondul de
locuinţe de stat, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Buzău;
d) persoanele care au fost evacuate în urma unor acțiuni ale Municipiului
Buzău, fără culpa lor, din motive care nu au ținut de voinţa și comportamentul lor;
e) tinerii care au vârsta de până la 35 de ani;
î) tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de
18 ani;
9) invalizii de gradul | şi II;
h) persoanele cu handicap;
i) pensionarii, veteranii şi văduvele de război (Legea nr. 44/1994,
republicată, actualizată), beneficiarii prevederilor Legii recunoştinței pentru victoria
Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească
anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească
anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările
şi completările ulterioare, şi ai prevederilor Decretului-lege nr.118/1990 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în
străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare, victimele violenţei domestice sau alte persoane sau familii îndreptăţite.
(2) Fiecărei categorii stabilite Ia alin. (1) i se atribuie un punctaj, după:cum
s-a prevăzut în anexa nr. 2, litera B la prezentul Regulament. SEL
Art. 10. (1) - În cadrul fiecărei categorii de persoane care beneficiază
de prioritate, la stabilirea ordinii de ierarhizare a cererilor solicitanţilor de
locuinţe se vor avea în vedere următoarele criterii:
a) condiţiile de locuit ale solicitanţilor;
b) numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu
solicitantul;
c) starea sănătăţii soțului sau a unor membri ai familiei solicitantului;
d) venitul mediu net lunar pe membru de familie;
e) vechimea cererilor.
(2) Fiecărui criteriu stabilit la alin. (1) i se atribuie un punctaj, după cum s-a
prevăzut în anexa nr. 2, litera B la prezentul regulament.
Art. 11. (1) — Au acces la locuința socială, în vederea închirierii, familiile sau
persoanele care au un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12
luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat
de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se
analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizeză locuinţa,
conform prevederilor art. 42 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. Excepţie fac familiile/persoanele beneficiare
ale O.U.G. nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate
chiriașilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate
foștilor proprietari, cu modificările și completările ulterioare.
(2) La determinarea venitului net mediu lunar pe membru de familie se au în
vedere toate veniturile realizate de persoana singură/familie, după cum urmează:
- veniturile de natură salarială;
- ajutorul social;
- ajutorul de somaj:
- indemnizaţia pentru îngrijire copil (până la 2 ani);
- pensiile pentru limita de vârstă, boală, invaliditate, de urmaş, etc.;
- alte venituri obţinute în condiţiile legii (asigurări sociale, indemnizaţii,
alocaţii și ajutoare cu caracter permanent, obligaţii legale de întreţinere și alte
creanţe legale etc, cu excepţiile prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul
minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare).
(3) Venitul net lunar pe membru de familie se stabileşte pe baza declaraţiei
de venit şi a actelor doveditoare, potrivit prevederilor legale.
(4) Declaraţiile de venit făcute cu nesinceritate atrag răspunderea materială
sau penală, după caz.
Art. 12. — Nu pot beneficia de locuinţe sociale persoanele sau familiile
care:
a) nu au domiciliul în municipiul Buzău;
b) deţin în proprietate o locuinţă;
c) au înstrăinat o locuință după data de 1 ianuarie 1990;
d) au beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea
unei locuinţe;
/O e) detin în calitate de chiriași, o altă locuință din fondul locativ aflat în
A
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.