HCL 169/2015 Buzău adoptată
HCL pentru aprobarea vânzării directe către chiriaşul Lazăr Elena, a locuinţei proprietate de stat, aflată în administrarea Consiliului Local al Municipiului Buzău, situată în b-dul Gării, nr. 37
- Denumire
- Hotărârea nr. 169 din 2015 a Consiliului Local Buzău
- Emitent
- Consiliul Local Buzău
- Număr
- 169 / 2015
- Data
- 28 octombrie 2015
- Inițiator
- Primarul municipiului Buzău
- Localitate
- Buzău, județul Buzău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local aprobă vânzarea directă către chiriașul Lazăr Elena a unui apartament de stat situat pe bulevardul Gării nr. 37 din Buzău, administrat în prezent de primărie. Se stabilește prețul de vânzare de 36.200 lei, stabilit de o comisie de Patrimoniu pe baza rapoartelor de evaluare realizate de evaluatorii autorizați. Chiriașul va plăti în avans către bugetul local sumele necesare pentru eliberarea certificatului fiscal înainte de încheierea contractului, iar actul vizează trecerea prin vânzare a locuinței în proprietate privată.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea vânzării directe către chiriaşul Lazăr Elena, a locuinţei
proprietate de stat, aflată în administrarea Consiliului Local al Municipiului
Buzău, situată în b-dul Gării, nr. 37
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară:
Având în vedere:
- Expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub
nr.19468/2015 prin care se propune aprobarea vânzării directe către chiriaşul
Lazăr Elena a locuinţei proprietate de stat, aflată în administrarea Consiliului
Local al Municipiului Buzău, situată în municipiul Buzău, b-dul Gării, nr. 37;
- raportul Direcţiei Evidenţă-Administrare Patrimoniu, Cadastru şi
Transporturi Locale, auditul Compartimentului Audit Public Intern, precum şi
avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Buzău;
- prevederile art. 9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei
juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului;
- prevederile art. 1.651 şi următoarele din Codul Civil;
În temeiul art.36, alin.(2), lit.c) şi alin. (5), lit b), art.45, alin.(3), art.115,
alin.(1), lit b) şi art.123. alin.(1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1.- Se aprobă vânzarea directă, către chiriaşul Lazăr Elena, cu domiciliul
în municipiul Buzău, b-dul Gării, nr. 37, a locuinţei proprietatea statului, formată
din două camere, baie şi vestibul în suprafaţă construită de 61,66 mp cu terenul
aferent în suprafaţă de 61,66 mp conform releveului prevăzut în anexa care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Vânzarea locuinţei se face cu preţul total 36.200 lei, pret avizat de
Comisia pentru Patrimoniu şi Activităţi economico-financiare, pe baza
rapoartelor de evaluare întocmite de evaluatorii atestaţi Dumitrache Valentin
Florin PF şi Apetrei Lidia, reprezentant al SC Eurovest SRL.
Art. 3 - Dobânditorul locuinţei va achita la bugetul local anterior eliberării
certificatului fiscal necesar perfectării contractului de vânzare-cumpărare,
următoarele sume: preţul locuinţei prevăzut la art. 2 din prezenta hotărâre, 600
lei preţul raportului de evaluare întocmit de evaluatorul Dumitrache Valentin
Florin PF, la Direcţia Economică a Primăriei Municipiului Buzău şi chiria
datorată la zi, prevazută în contractul de închiriere nr. 53 din 20.07.2009.
Cumpărătorul va achita cheltuielile ocazionate de înscrierea in Cartea
Funciară a Municipiului Buzău a dreptului său de proprietate asupra bunului
dobândit.
Art. 4 - Cu data perfectării contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei
prevăzut în prezenta hotărâre, contractul de închiriere nr. 53 din 20.07.2009 se
reziliază prin acordul părţilor contractante.
Art. 5 - Se mandatează primarul municipiului Buzău, în calitate de
reprezentant al statului în teritoriu, să negocieze şi să semneze contractul
autentic de vânzare-cumpărare a locuinţei prevăzut în prezenta hotărâre.
Art. 6 - Primarul municipiului Buzău, prin Serviciul Evidenţă Administrare
Patrimoniu şi Licitaţii, Serviciul Juridic Contencios Administrativ, Direcţia
Economică, Serviciul Administrare Fond Locativ şi Compartimentul Audit Public
Intern va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTELE SEDINTEI,
consilier Constantin Coman
CONTRASEMNEAZA:
SECRETARUL
MUNICIPIULUI BUZĂU
Ştefan Nedelcu
Buzău, 28 octombrie 2015
Nr. 169
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa
din data de 28 octombrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 45, alin.(3) din Legea nr.
215/2001 a administraţiei publice locale, republicată şi actualizată cu un număr de voturi 21
pentru - abţineri şi - voturi împotrivă din numărul total de 23 consilieri in funcţie si 21 consilieri
prezenţi la şedinţă.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 165/2015HCL pentru modificarea Contractului de concesiune a serviciului public de salubrizare a municipiului BuzăuHCL 166/2015HCL pentru aprobarea închirierii prin licitaţie publică cu strigare a suprafeţei locative cu altă destinaţie decât cea de…HCL 167/2015HCL pentru aprobarea închirierii prin licitaţie publică cu strigare a suprafeţei locative cu altă destinaţie decât cea de…HCL 168/2015HCL privind încheierea în formă scrisă a contractului de închiriere pentru apartamentul nr. 4 din blocul A1, strada Gârlaşi…HCL 170/2015HCL privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de maximum 25.000.000 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei…HCL 171/2015HCL pentru aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Buzău pe anul 2015HCL 172/2015HCL pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Regiei Autonome Municipale „RAM ” BuzăuHCL 173/2015HCL pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Societăţii Comerciale „Urbis – Serv”…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.