Buhuși › 27 iulie 2025

HCL 126/2025 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Protocolului de predare-primire încheiat între Consiliul Local Buhuși și Fundația Caritatea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU ORAŞUL BUHUŞI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Protocolului de predare-primire încheiat între Consiliul Local Buhuși și Fundația Caritatea Consiliul Local al oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, întrunit în ședința ordinară din data de 28.07.2025; Având în vedere: - Raportul de specialitate nr.24488/15.07.2025 al Comp. Dom. Public și Privat, Concesiuni și Închirieri; - Referatul de aprobare nr.24489/15.07.2025 al Primarului oraşului Buhuşi; - Decizia nr.11170/26.02.2025 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România; - Prevederile O.U.G. nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile H.C.L. nr.71/26.04.2018 privind însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al orașului Buhuși, județul Bacău; - avizul nr. 26056/28.07.2025 al comisiei de urbanism – favorabil, avizul nr. 26053/ 28.07.2025 al comisiei comerț, turism, servicii publice, sănătate – favorabil, avizul nr.26060/28.07.2025 al comisiei economice – favorabil, avizul nr. 26058/28.07.2025 al comisiei juridice – favorabil; - Prevederile art.76-art.83, art.129 alin (1), alin (2) lit.c), alin(6) lit.b), alin.14, art.139, alin.2, art.196 alin.(1), art.197, art.362 din Ordonanța de Urgență Nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă Protocolul de predare-primire încheiat între Consiliul Local Buhuși și Fundația Caritatea, având ca obiect bunurile prevăzute în Anexa nr.3 la Decizia nr.11170/26.02.2025 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prevăzut în Anexa - parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă actualizarea Anexei la HCL nr.71/26.04.2018 privind însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al orașului Buhuși, județul Bacău, la pct.50, prin diminuarea suprafeței terenului concesionat cu 322 mp și a numărului de garaje cu 13. Art.3. Actualizarea Hotărârii Consiliului Local nr.71/26.04.2018 privind însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al orașului Buhuși, județul Bacău se va face într-o ședință viitoare. Art.4. Se împuterniceşte d-l Vasile Zaharia – Primarul Oraşului Buhuşi, să reprezinte Consiliul Local Buhuşi în vederea semnării protocolului prevăzut la art.1. Art.5. Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativă competentă, în condițiile Legii nr.554/2004 – legea contenciosului administrativ, modificată și completată. Art.6. Prezenta Hotărâre va fi afişată la sediul instituției, va fi comunicată Primarului Oraşului Buhuşi, Fundației Caritatea, Instituţiei Prefectului - judeţul Bacău, în vederea exercitării controlului de legalitate şi va fi dusă la îndeplinire de către compartimentele de specialitate din cadrul instituţiei. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PÂSLARU ANA SECRETARUL GENERAL AL UAT BUHUȘI, Cons. Jur. OANA MIHAI Hotărârea nr. 126 Din 28.07.2025 Total consilieri în funcție 19 Prezenți 15 Voturi „pentru” 15 Voturi „împotrivă” 0 „Abțineri” 0 Hotărârea a fost adoptată în plenul ședinței, din data de 28.07.2025, cu unanimitate de voturi. ANEXA la H.C.L. nr. 126/28.07.2025 CONSILIUL LOCAL BUHUȘI JUDEŢUL BACĂU Nr. / PROTOCOL DE PREDARE - PRIMIRE A IMOBILULUI TEREN ÎN SUPRAFAȚĂ DE 831 MP, SITUAT ÎN STRADA 1 MAI Între: 1.1 CONSILIUL LOCAL BUHUȘI , cu sediul în Buhuşi, Bd. Republicii, nr.5, telefon 261220, titular al dreptului de administrare a patrimoniului public şi privat al localităţii, reprezentat prin VASILE ZAHARIA , având funcţia de Primar, în calitate de predător, pe de o parte, şi 1.2. FUNDAȚIA CARITATEA, cu sediul în municipiul București, Strada Dunărea Albastră, nr.6, sector 3, reprezentată prin Samuel Izsak, având funcția de Director General Executiv, în calitate de primitor, Având în vedere: - O.U.G. nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România - Decizia nr.11170/26.02.2025 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. s-a procedat la predarea-preluarea, potrivit Deciziei nr.11170/26.02.2025 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a terenului în suprafață de 831 mp, situat în orașul Buhuși, strada 1 Mai astfel: -terenul în suprafaţă de 42 m.p. identificat prin următoarele puncte de contur: 19-42-41-24-23-22-21-20-19; -terenul în suprafaţă de 238 m.p. identificat prin următoarele puncte de contur: 27-28-29-30-31 -32-33-34-35-36-37-38-39-40-27; -terenul in suprafaţa de 11 m.p. identificat prin următoarele puncte de contur: 43-44-45-11-46-43; -terenul în suprafaţă de 426 m.p. identificat prin următoarele puncte de contur: 1 -2-18-17-16-15-14-30-29-28-27-26-25-24-23-22-21 -70-71 -1; -terenul în suprafaţă de 61 m.p. identificat prin punctele de contur: 31 -32-33-34-35-36-37-38-39-40-56-57-58-59-60-61 -31; - terenul în suprafaţă de 53 m.p. identificat conform punctelor de contur: 53-52-51 -50-65-64-63-62-44-43-46-66-67-68-69-13-53. identificat conform Anexei nr.3 la Decizia nr.11170/26.02.2025, parte integrantă din prezentul protocol. Prezentul protocol s-a încheiat în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte. CONSILIUL LOCAL BUHUȘI FUNDAȚIA CARITATEA prin Primar, prin Director General Executiv, VASILE ZAHARIA SAMUEL IZSAK PRIMAR, SERV. URBANISM. VASILE ZAHARIA TĂUTU RĂZVAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: buhusi.regista.ro