22 decembrie 2022

HCL 707/2022 București adoptată

Hotărâre privind modificarea si completarea hotararii consiliului general al municipiului bucuresti nr. 371/2019 privind ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice care fac parte din reteaua principala de strazi a municipiului bucuresti abrogata prin hcgmb nr. 289/2026

Denumire
Hotărârea nr. 707 din 2022 a Consiliului Local București
Emitent
Consiliul Local București
Număr
707 / 2022
Data
22 decembrie 2022
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se modifică și se completează hotărârea veche din 2019 care stabilește ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe străzile principale ale Bucureștiului. Pentru locuitori înseamnă că autoritățile pot decide eventuale noi reguli, termene și condiții pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal, cu impact asupra zonei în care se aplică, inclusiv costuri/criterii și eventuale perioade de intervenție, conform noilor prevederi ce urmează să intre în vigoare. (Documentul nu detaliază încă noile măsuri exacte, ci indică doar modificarea și completarea cadrului existent.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Consiliul General al Municipiului Bucure$ti H OTA RARE privind modificarea 9i completarea Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr. 371/2019 privind ridicarea, transportul, depozitarea 9i eliberarea vehiculelor stajionate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice care fac parte din reteaua principala de strazi a municipiului Bucure9ti (* Avand Tn vedere referatul de aprobare al domnului Consilier General Stelian Bujduveanu 9i raportul de specialitate al Direcjiei Transporturi nr. 192343/16.12.2022; vazand avizul Comisiei economice,buget, finanje 9i credite externe nr. 430/21.12.2022, avizul Comisiei de transport 9i mobilitate urbana nr. 120/20.12.2022 9i avizul Comisiei juridice 9i de disciplina nr. 704/22.12.2022 din cadrul ConsiliuluiGeneral al Municipiului Bucure9ti; in conformitate cu prevederile: - art. 64 din Odonan}a de Urgen@a Guvernului nr. 195/2002 privind circulajia pe drumurile publice, cu modificarile 9i completarile ulterioare; - art. 2031 – 2034 din Hotararea Guvernului nr. 1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanjei de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, cu modificarile 9i completarile ulterioare; - art. II din Hotararea de Guvern nr. 965/2016 pentru modificarea 9i completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanjei de urgenIa a Guvernului nr. 195/2002 privind circulajia pe drumurile publice, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006; ( - art. 7 din Legea nr. 155/2010 a polijiei locale, cu modificarile 9i completarile ulterioare; Cu respectarea prevederilor: - Legii nr. 52/2003 privind transparenja decizionala Tn administrajia publica, republican; - Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, republicata, cu modificarile 9i completarile ulterioare; in temeiul prevederilorart. 129 alin. (2) lit. c) 9i lit. d), art. (7) lit. m) 9i art. 139alin. (3), din Ordonanja de UrgenIa a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificarile 9i completarile ulterioare. CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI HO TARA STE al Municipiului Bucure9ti nr. al Municipiului Bucure9ti nr. 10;www.I)mb.ro „Art.3 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucure9ti, Direcjia Generala de Polijie Locala 9i Control a Municipiului Bucure9ti, Primarii Sectoarelor 1 – 6 prin TmputerniciIi, administratoriidrumurilor publice 9i Operatorul serviciului public de administrare a parcajelor apar{inand domeniului public sau privat al Mlunicipiului Bucure§ti, vor aduce la Tndeplinireprevederile prezentei hotarari.” Art.II Art. 4 alin. (2) din anexa Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr. 371/26.06.2019, respectiv Regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea 9i eliberarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice aflate pe reteaua principalade strazi a municipiuluiBucure9ti,modificataprin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr. 210/30.03.2022,se modifica 9i se completeaza dupa cum urmeaza: “Art. 4 alin. (2) Acestea sunt efectuate de persoane cu activitate specifica din cadrul administratorului drumului public ori din cadrul Municipiului Bucure9ti sau al Sectoarelor 1 - 6 sau al operatorilor delegaji ai acestora precum 9i de Operatorul serviciului public de administrare a parcajelor apar+inanddomeniului public sau privat al Municipiului Bucure9ti, ( denumitiTncontinuareOperatori.” Art.III Celelalte prevederi ale Hotararii Consiliului General al MunicipiuluiBucure9ti nr. 371/26.06.2019, astfel cum a fost modificataprin HotarareaConsiliuluiGeneralal Municipiului Bucure9ti nr. 210/30.03.2022, raman neschimbate. Acesta hotarare a fost adoptata Tn 9edinta ordinara a Consiliului General al Munici ?iuluiBucur@ din data de 22.12.2022. PRE§EDlbTI DE §EDINTJ SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI Andrei FeBfgu Georgiana Zamfir 0 M’ A // \ U ( Bucuresti 22.12.2022 Nr. 707 Bd. Regina Elisabetanr. 47, cod poetaI 050013, sector 5. Bucure$ti, Romania;tel.: +4021 305 55 00; www.pmb.ro Pag2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă