26 iunie 2019

HCL 371/2019 București adoptată

Hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice care fac parte din reteaua principala de strazi a municipiului bucuresti abrogata prin hcgmb nr. 289/2026

Denumire
Hotărârea nr. 371 din 2019 a Consiliului Local București
Emitent
Consiliul Local București
Număr
371 / 2019
Data
26 iunie 2019
Localitate
București, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide să se poată ridica, transporta, depozita și elibera autovehiculele staționate neregulamentar pe principalele drumuri din București, conform unui nou regulament aprobat prin hotărâre. Pentru locuitori înseamnă că, dacă mașina este parcată ilegal pe aceste carosabile, poate fi ridicată și mutată de autorități, iar ulterior recuperată de proprietar urmând termenele și condițiile stabilite în regulament (posibile costuri, proceduri și zone vizate). Practic, se stabilesc clar pașii și responsabilitățile pentru gestionarea mașinilor parcate neconform, cu impact asupra costurilor, timpului de recuperare și contactelor oficiale pentru ridicare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

CONSILIUL GENERAL nania2019, eu MUNICIPIULUI BUCURI CONFOR! privind ridicarea, transportul, d itarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din rețeaua principală de străzi a municipiului București Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului București şi raportul de specialitate al Direcţiei Transporturi nr. 22267/04.12.2018; Văzând raportul Comisiei transporturi și infrastructură urbană nr. 60/26.06.2019 şi raportul Comisiei juridice şi de disciplină nr.433/ 25.06.2019 din cadrul Consiliului General al Municipiului București; În conformitate cu prevederile: - art. 64 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 203.1 - 203.4 din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernuiui nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare adresele: - Companiei Municipale Managementul Transportului București S.A. nr. 75/08.11.2018; - Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control — Direcţia Siguranță şi Ordine Publică nr. 20898/15.11.2018; - Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului București nr.341300/22.11.2018; Cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată; În temeiul prevederilor ari. 36 aiin. (2) iii. d), alin. (6) lit. a) pct. 13 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI HOTĂARĂŞTE Art.1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, vehiculele staționate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din rețeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate, transportate, depozitate și eliberate în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat prin prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din rețeaua principală _de_străzi a d lada București, /P pe 305 55 00; www.pmb.ro / Art.3 Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București şi administratorul drumurilor publice care fac parte din rețeaua principală de străzi a municipiului București vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.4 Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publică. Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București din data de 26.06.2019. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, Claudiu lel Catana Georgiana Zamfir București, 26.06.2019 Nr.371 B-dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 050013, sector 5 Bucureşti, România; tel.: 021 305 55 00; www.pmb.ro A

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: acteinterne.pmb.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă