Aprobarea, de principiu, a infiintarii unei societati comerciale pe actiuni avand ca obiect principal de activitate - protectia civila si activitatile de voluntariat specifice acesteia
Pe scurt
Se aprobă, de principiu, înființarea unei societăți comerciale pe acțiuni care are ca obiect principal protecția civilă și activitățile de voluntariat specifice acesteia. Practic, orașul vrea să creeze o firmă care să se ocupe de protecția civilă și voluntariat, iar Primarul General este mandatat să pună în practică această hotărâre prin direcțiile din aparatul său. Pentru locuitori, înseamnă că există un pas administrativ pentru organizarea și gestionarea serviciilor de protecție civilă (posibil finanțare, personal, eventual investiții), cu rezultate care vor fi stabilite ulterior în etapele de implementare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă, de principiu, înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni având ca obiect principal de activitate — protecţia civilă şi activităţile de voluntariat specifice acesteia
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.
Hotărârea nr. 70 din 2017 a Consiliului Local București
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea, de principiu, a infiintarii unei societati comerciale pe actiuni avand ca obiect principal de activitate - protectia civila si activitatile de voluntariat specifice acesteia
COAFOR
CU ORIGINALUL
IN NS
eral al Municipiului Bucureşti
7 CPT ETTORE
HOTĂRÂRE
privind aprobarea, de principiu, a înfiinţării unei societăţi comerciale pe acţiuni
având ca obiect principal de activitate — protecţia civilă şi activităţile de voluntariat
specifice acesteia
Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului
Bucureşti şi raportul de specialitate al Direcţiei Generale Operaţiuni - Direcţia
Inzestrare Materială şi Voluntariat;
Văzând raportul Comisiei economice, buget, finanţe nr. 13/27.02.2017 şi avizul
Comisiei juridice şi de disciplină nr. 62/27.02.2017 din cadrul Consiliului General al
Municipiului Bucureşti;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Legea nr. 481/ 2004 privind protecţia civilă, republicată , cu modificările şi
completările ulterioare;
- Legii 307/2006 privind apărarea impotriva incendiilor;
- Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
În temeiul prevederilor art. 17, art. 36, alin. (2) lit. d), alin. (9) şi art. 45. alin. (1)
din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare.
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă, de principiu, înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni
având ca obiect principal de activitate — protecţia civilă şi activităţile de voluntariat
specifice acesteia.
Art.2 Se mandatează Primarul General al Municipiului Bucuresti prin Direcţiile
din cadrul aparatului de specialitate pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor
prezentei hotărâri. i
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti din data de e 17.
(N +E MR L_/
PREŞEDINTĂ DE ŞEDINŢĂ, u SECRETAR RAL
AL MUNICIPIUL CESTI,
CVBERI
Marian Prihihdo Culea Georgiana Ya
Bucureşti, 23.0%2017
Nr. 70
B-dul Regina Elisabeta nr. 47, sector 5, Bucureşti, România; tel.: +4021 305 55 00; www.bucuresti-primaria.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.