HCL 138/2017 București adoptată
Hotărâre privind aprobarea infiintarii societatii pe actiuni compania municipala protectie civila si voluntariat bucuresti s.a. se modifica prin hcgmb nr. 288/2017
- Denumire
- Hotărârea nr. 138 din 2017 a Consiliului Local București
- Emitent
- Consiliul Local București
- Număr
- 138 / 2017
- Data
- 11 aprilie 2017
- Localitate
- București, județul București
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
art. 2 lit c), art. 8, art. 9, art. 10, coroborate cu prevederile titlului III — Cap IV din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Documente
- hcl H138_17.pdf
Text
CONFO = Sr Ttcă
CU ORIGI (Luf] E ŞIURDICĂ s)
Stoa
Privind aprobarea înființării societății pe acțiuni
Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat Bucureşti S.A.
Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului
Bucureşti, dovada privind disponibilitatea şi rezervarea firmei nr. 117187/15.03.2017,
raportul de specialitate al Direcţiei Generale Operaţiuni — Direcţia Înzestrare Materială şi
Voluntariat, prin care se propune aprobarea înființării unei societăți cu obiect principal de
activitate protecţia civilă şi activitățile de voluntariat specifice acesteia;
În conformitate cu prevederile:
- Hotărârii C.G.M.B. nr. 70/28.02.2017 privind aprobarea, de principiu, a inființării unei
societăţi comerciale pe acţiuni având ca obiect principal de activitate — protecţia civilă şi
activitățile de voluntariat specifice acesteia;
- Art. 1, art. 2 lit c), art. 8, art. 9, art. 10, coroborate cu prevederile titlului III — Cap IV din
Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Cap. ll din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa
corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Art. 35 alin.(2) din Legea 273/2096 privind finantele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
Ținând cont de obiectul Contractului de Comodat încheiat între societatea APA
NOVA BUCUREŞTI SA şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, având ca obiect
punerea ia dispoziţie a unui spaţiu necesar stabilirii sediului social,
În temeiul prevederilor art. 17, art. 36 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. C), alin. (2) lit. d), alin.
(6) lit. a) pct. 8, art. 37 şi art. 45 alin. (2), alin. (5) din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă înființarea unei societăți pe acţiuni cu denumirea * Compania
Municipală Protecție Civilă şi Voluntariat Bucureşti S.A.”
Art.2 Membrii fondatori ai societății Compania Municipală Protecţie Civilă şi
Voluntariat Bucureşti S.A.. vor fi: A at
i
ii 7
B- dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 50013 sector 5 Bucureşti, România
Tel: 021.305.55.00. UI
http:/Aaww.pmb.ro
CONFORM
CU ORIGINALU
- Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu sediul în
Bucuresti, Bd. Regina Elisabeta nr. 47, sector 5, reprezentat prin consilier Culea Marian
Orlando.
- S.C. Service Ciclop S.A., cu sediul în Bucureşti, Şos. Giurgiului nr. 260, sector 4,
înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/2545/1999, CUI: RO 11573879,
reprezentată prin administrator Simona Butacu.
Art.3 (1) Se aprobă domeniul principal de activitate - activități de servicii pentru
societate — caen 842 -
(2) Activitatea principală a societății este:
8424 Activităţi de ordine publică şi de protecţie civilă
_(3) Societatea va desfăşura şi următoarele activităţi secundare:
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing
6832 Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract
8425 Activităţi de luptă împotriva incendiilor şi de prevenire a acestora
Art.4 Se aprobă sediul social al societății la adresa din Bucureşti, sector 1, str.
Aristide Demetriade nr. 2, etaj 3, biroul nr. 3, conform Contractului de comodat încheiat
intre societatea APA NOVA BUCUREŞTI S.A. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul
General.
Art.5 (1) Se aprobă capitalul social a! societății Compania Municipală Protecţie
Civilă şi Voluntariat Bucureşti S.A. în cuantum de 120.000 lei, respectiv 12.000 acţiuni
nominative cu valoare nominală de 10 lei fiecare.
(2) Structura acţionariatului va fi:
- Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti va deţine un
număr de 11.988 acţiuni numerotate de la 1 la 11.988, reprezentând 99,9 % din
capitalul social;
- S.C. Service Ciclop S.A. subscrie un număr de 12 acţiuni numerotate de la 11.989
la 12.000 reprezentând 0,1% din capitalul social.
(3) Se aprobă vărsarea capitalului social în contul de capital social deschis pe
numele societății Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat Bucureşti
S.A. în cuantum de 119.880 lei, reprezentând aportul Municipiul Bucureşti prin
Consiliul General al Municipiului Bucureşti
(4) Se aprobă vărsarea capitalului social de către S.C. Service Ciclop S.A. în contul
de capital social deschis pe numele societății Compania Municipală Protecţie
Civilă şi Voluntariat Bucureşti S.A., în cuantum de 120 lei reprezentând aportul
S.C. Service Ciclop S.A.
Art.6 (1) Se aprobă componenţa Consiliului de Administraţie asfel:
- Membru - Semenescu Augustin .cetățean român, născut la data de .............. în
Mun. cecene jud. .... ee. „ domiciliat în......... „Str. e... nr. ...., sector ... identificat
cu Cl seria ... nr. ........ eliberată la data de .......... de ......... „CNP „eee
- Membru — Gherle Anca cetățean român, născut la data de ................. în
„domiciliat . - î ,*. ÎN eee , str.
PRR III EI III ADR î.i..7, identificat cu CI seria ...... Nr. „nec...
eliberată la data de i
demarata CNP cerne
ai TF
B- dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 50018 sector $ București, România
Tel: 021.305.55.00.
http/Awww.pmb.ro
CONFORM | /2%
CU ORIGINALUL| A Fes
- Membru - Tănăsoiu Alexandra cetățean ........ „ născut la data de ................. în
eee aaa , domiciliat în oa eeenananeea str,
, a ONP eee
- Membru — Ailenei Victor c „ născut la data de ................. în
ÎN
eliberată la data de
- Membru — Mitroi Cristinel Ştefan cetătean ........ „ născut la data de ................. în
domiciliat ÎN eee
(2) Durata mandatului este de 2 (doi) ani şi puterile le exercită împreună.
Art.7 Se aprobă delegarea atribuţiilor prevăzute la art. 113 lit. b), c) şi f) din Legea
31/1990 către Consiliul de Administraţie, respectiv directoratului, conform prevederilor art.
114 din Legea 31/1990.
Art.8 Se aprobă componența primei comisii de cenzori ai societăţii, formată din:
- Epuraş Cătălin Bogdan
- Dumitrescu Georgeta
- Năstase Mihaela
Cenzor supleant:
- Mircea Andrei
Art.9 Se aprobă durata societății Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat
Bucureşti S.A. — nelimitată.
Art.10 Se aprobă reprezentanții Municipiului Bucureşti prin Consiliul General al
Municipiului Bucureşti şi S.C. Ciclop S.A. în Adunarea Generală a societății Compania
Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat Bucureşti S.A.:
- Radu lon
- Artimon Marian
- Reprezentant S.C. Ciclop S.A..............
Art.11 Se aprobă actul constitutiv al societății conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.12 Se mandatează Culea Marian Orlando, cetățean român, născut la data de
eat ananee în momit nn domiciliat în a neaeeeaea str.
, identificat cu Cl seria ...... 1] PRR
B- dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 60013 sector 5 Bucureşti, România E
Tel: 021.305.55.00. Lia Y
http//vww.pmb.ro
eliberată la data de .................. de... „CNP .meneeenneeeeeee „consilier din cadrul
Consiliului General al Municipiului Bucureşti să procedeze la efectuarea tuturor
procedurilor legale cu privire la semnarea şi înscrierea Actului Constitutiv la Registrul
Comerţului.
Art.13 Se majorează în Bugetul Municipiului Bucureşti pe anul 2017 la articolul
72.01.01 — participare la capitalul social al societăților comerciale la subcapitolul 54.02.50
cu suma 119,88 mii lei de la subcapitolul 54.02.50 articolul 50.04 -— Fond de rezervă
bugetară la dispoziţia autorităţilor locale.
Art.14 Direcţiile “din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al
Municipiului Bucureşti vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa extraordinară a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti din data.de-1 1.04:2017.; a
,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Da SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI,
Mari lando Culea Georgiana Zamfir
MA D
CONFORM
CU ORIGINALUL
Bucureşti, 11.04. 2017
Nr. 138
B- dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 50013 sector 5 Bucureşti, România Pia a RI 5 AU: &
Tel: 021.305.55.00 : : V 4 V
http/Awww.pmb.ro i LRIS “A RAS
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 134/2017Hotărâre privind aprobarea infiintarii societatii pe actiuni compania municipala paza si securitate bucuresti s.a. se modifica…HCL 135/2017Hotărâre privind aprobarea infiintarii societatii pe actiuni compania municipala iluminat public bucuresti s.a. se modifica prin…HCL 136/2017Hotărâre privind aprobarea infiintarii societatii pe actiuni compania municipala imobiliara bucuresti s.a.HCL 137/2017Hotărâre privind aprobarea infiintarii societatii pe actiuni compania municipala intretinerea arborilor si spatiului verde…HCL 139/2017Hotărâre privind aprobarea infiintarii societatii pe actiuni compania municipala eco igienizare bucuresti s.a. se modifica prin…HCL 140/2017Hotărâre privind constituirea asociatiei de dezvoltare intercomunitara pentru transport public bucuresti-ilfov abroga hcgmb nr…HCL 141/2017Hotărâre privind constituirea asociatiei de dezvoltare intercomunitara termoenergetica bucuresti-ilfov se completeaza prin…HCL 142/2017Hotărâre privind desemnarea reprezentantilor consiliului general al municipiului bucuresti in consiliul de administratie si in…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.