Pe scurtSe decide în mod expres ca Consiliul Local al Sectorului 2 să ia decizii, în condițiile legii, în legătură cu asocierea dintre Sectorul 2 și Administrația Străzilor București pentru derularea comună a unor proiecte de investiții, modernizare și dezvoltare urbană care privesc infrastructura rutieră și spațiul public din Sectorul 2. Pentru locuitori înseamnă că proiectele de străzi, trotuare, zone pietonale sau alte spații publice din sector pot fi realizate în parteneriat cu administrația stradală, făcând aceste investiții posibile și finanțate în comun, respectând termenele și regulile de achiziții publice. Decizia pornește de la avize și prevederi legale specifice, iar impactul direct ar trebui să se vadă în proiecte de modernizare și extindere a infrastructurii din sector.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
i
Consiliul General al Municipiului Bucure$ti
HOT A RARE
privind Tmputernicireaexpresa a Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucure9ti,
de a hotarT,in condijiile legii, cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului Bucure9ti
gi Administrajia Strazilor Bucure9ti, in vederea derularii in comun a unor proiecte de investijii,
modernizare9i dezvoltare urbana care implica infrastructura rutiera 9i spajiul public din
Sectorul 2 al Municipiului Bucure9ti
(
Avand Tn vedere referatul de aprobare al Primarului General al MunicipiuluiBucure9ti nr.
116722/18.07.20259i raportul de specialitate comun al Directiei Generale Investijii nr.
114091/15.07.2025, al Direc+iei Transporturi nr. 121 191/1 1 .07.2025 9i al Administra+iei Strazilor Bucure9ti
nr. 19674/10.07.2025:
vazand avizul Comisiei de transport98mobilitate urbana nr. 48/30.07.2025§i avizul Comisiei
juridice 9i de disciplina nr. 338/30.07.2025 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucure9ti;
Tinand cont de:
- Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucure9ti nr. 254/2008 privind administrarea retelei
stradale principale 9i a lucrarilor de arta, cu modificarile 9i completarile ulterioare;
- Hotararea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 196/26.06.2025 privind solicitarea acordului Consiliului
general al municipiului Bucure9ti pentru Tmputernicireaexpresa a Consiliului Local al Sectorului 2 de a
hotari cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului Bucure9ti 9i Administra+iaStrazilor Bucure9ti,
in vederea derularii de proiecte combine de intereslocal – anexa nr. 1;
in conformitatecu prevederile:
- Legii nr. 273/2006 privind finantele publice, cu modificarile 9i completarileulterioare;
- Legii nr. 98/2016 privind achizi+iilepublice, cu modificarile 9i completarileulterioare;
- Legii nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, cu modificarile 9i completarileulterioare;
- Legii nr. 100/2016privindconcesiunile
de lucrari9i concesiunile
de servicii,cu modificarile
9i
completarile ulterioare;
(-’ - Hotararii de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare 9i continutul-cadru at documentajiilor
tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelorde investitii finanjate din fonduri publice, cu
modificarile9i completarileulterioare;
- Hotararii de Guvern nr.
343/2017 pentru modificarea Hotararii de Guvern nr. 273/1994 privind
aprobarea Regulamentului de receptie a lucrarilor de construcjii 9i instalatii aferente acestora;
in temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) 9i lit. e), alin. (7) lit. k), lit. m), lit. n), alin. (9) lit. a), art.
139 alin. (3), art. 166 alin. (2) lit. r) 9i alin. (3) din Ordonanja de Urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ,cu modificarile 9i completarile ulterioare;
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIUL BUCURESTI
HOTARAS TE :
Art.1 Se Tmputernice9teexpres Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucure9ti, sa poata
9i Adrnlnlstra IIa
9i dezvoltare
&Railiile leg]
71 e'!
Art.3 Se aproba modelul Protocolului de asociere, prevazut Tnanexa care face parte integranta din
prezenta hotarare.
Art.4 Cheltuielile pentru lucrarile asupra retelei stradale aferente sectorului 2 aflata in
administrarea Administratiei Strazilor Bucure§ti, se vor efectua Tn concordanta cu atributiile ce revin
paRilor 9i se vor incadra in limitele bugetelor de venlturi 9i cheltuieli aprobate.
Art.5 Pentru proiectele de investi+ii, modernizare 9i dezvoltare care implica infrastructura rutiera 9i
spajluI public din Sectorul 2 al Municipiului Bucure9ti,aflate in administrarea Administratiei Strazilor
Bucure9ti, se vor emite certificatul de urbanism gi autorizatia de construire, de catre Municipiului
Bucuresti
Art.6 Directiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucure9ti,
Administratia Strazilor Bucure9ti 9i Sectorul 2 al Municipiului Bucure9ti vor aduce la Tndeplinire prevederile
prezenteihotarari
.
Aceasta hotarare a fost adoptata Tn9edinja ordinara a Consiliului General al Municipiului Bucure9ti
din data de 30.07.2025.
r SECRETAR GENERAL
PRE§EDINTE DE $EDINTA,
AL MUNICIPIULUI BUCURE§TI
Drago9– GeorgianRadu Georgiana Zamfir
Bucuresti,30.07.2025
Nr. 273
(
Bd. Regina Elisabeta nr. 47, cod po9tal 050013, sector 5, Bucure9ti,Romania; tel.: +4021 305 55 00: www.I)mb.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.