Pe scurtSe decide declararea ca utilitate publică de interes local a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Piața Constituției – spațiu public cu parcare subterană”, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană „Zona Centrală”. Asta înseamnă că terenul și lucrările pot fi folosite pentru proiectul public, iar eventualele exproprieri pentru cauză de utilitate publică pot fi necesare, conform legilor aplicabile. Proiectul influențează zona pieței Constituției, Antim și bulevardul Unirii, și stabilește cadrul pentru dezvoltarea spațiului public cu parcare subterană.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
(TA
CONSILIUL GENERAL AL romania2019 eu
MUNICIPIULUI BUCUREȘTI _
| aa
CONFORM cu ORIGINALUL
HOTĂRÂRE -"(I No ZEI AI
privind declararea utilității publice de interes local pentriobiectivul îți "Piaţa
Constituţiei — Spaţiu public cu parcaj subteran ” din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare
Urbană "Zona Centrală”
Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului București şi
raportul de specialitate al Direcţiei Generală Investiţii nr. 154/ 21.01.2019;
Văzând raportul Comisiei Transporturi și Infrastructură Urbană nr.
12/2019 și raportul
Comisiei juridice şi de disciplină nr.
15/2019 din cadrul Consiliului General al Municipiului
Bucureşti;
În conformitate cu prevederile:
- Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.
103/2012 privind aprobarea
Planului Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona centrală,;
- Hotărârii Consiliului General al Municipiului General nr.
244/2016 privind aprobarea
indicatorilor tehnico - economici aferenți studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii
"Piața Constituţiei — Spaţiu public cu parcai subteran”;
În conformitate cu prevederile: =
- Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul
localităţilor , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară
realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările și completările
ulterioare, precum și prevederile Hotărârii Guvernului nr.
53/2011 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările și
completările ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (4) lit. e) și art. 45 alin. (3) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică. locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 (1) Se declară de utilitate publică de interes local lucrările pentru obiectivul de
investiții "Piaţa Constituţiei — Spaţiu public cu parcaj subteran” din cadrul Planului Integrat de
Dezvoltare Urbană "Zona Centrală”.
| (2) Declararea de utilitate publică a lucrărilor de la alin. (1) se face în baza Planului
Urbanistic Zonal "Piaţa Constituţiei — Antim — Bulevardul Unirii — Plan Integrat de Dezvoltare
Urbană „Zona Centrală”, aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului General nr.
12/2016.
(3) Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes local "Spațiu public
urban "Piaţa Constituţiei — Spaţiu public cu parcaj subteran”, potrivit planului de amplasament
prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(4) Se aprobă schimbarea destinaţiei spațiului verde pe care se execuţă ez viie afgrente
obiectivului de investiţii de Ia alin. (1) și se modifică corespunzător Registrul Spaţiilor Verzi al
Municipiului București. să -
a:
B-dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 050013, sector 5 Bucureşti, România; tel.: 021 305 55 00; www.pmp.rp>
Ari.2 Expropriatorul este Municipiul București. Aparatul de specialitate al Primarului
General al Municipiului București va lua măsurile pentru pregătirea documentaţiilor necesare
declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică pentru realizarea -
obiectivului de investiţii "Piaţa Constituţiei — Spaţiu public cu parcaj subteran”, ce vor fi supuse
aprobării Consiliului General al Municipiului București. Ă
Art.3 Prezentul act de declarare a utilității publice va fi adus la cunoștință publică prin
afișare la sediul Municipiului București.
Art.4 Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate ale Primarului General al Municipiului
București vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti din data de 31.01.2019.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI,
Georgiana Zamfir
Anca Daniela Raici
7
= 1ULU
ii. IE — RAȚ&! &
— 7, NS AT se
Bucureşti, 31.01.2019
Nr. 15
B-dul Regina Elisabeta nr. 47, cod poştal 050013, sector 5 Bucureşti, România; tel.: 021 305 55 00; www.pmb.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.