17 noiembrie 2023

HCL 227/2023 București Sectorul 5 adoptată

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/29.11.2022 privind aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile interne în valoare de până la 100.000.000 lei, în vederea realizării investițiilor publice de interes local, cu modificările și completările ulterioare.

Denumire
Hotărârea nr. 227 din 2023 a Consiliului Local București Sectorul 5
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 5
Număr
227 / 2023
Data
17 noiembrie 2023
Localitate
București Sectorul 5, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se modifică hotărârea din 29.11.2022 care autoriza contractarea finanțări rambursabile interne până la 100 milioane lei pentru investiții de interes local, menită să adapteze condițiile, termene sau criteriile de acces la aceste fonduri. Pentru locuitori înseamnă clarificări despre cum și în ce termene se pot contracta aceste împrumuturi, eventual eventuale modificări ale cuantumului sau ale proiectelor finanțate, fără să se creeze cheltuieli suplimentare nejustificate, în fișa bugetară a sectorului. (Traducere și expunere a efectelor pentru cetățeni, fără jargon administrativ.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

se poate face printr-un contrac! de împrumul de tip revolving și/sau de investiţii, pentru realizarea investiţiilor publice de interes local prevăzute în Anexa la prezenta hotărâre. ”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 Strada Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, Sector 5, Bucureşti Tel.: 021.314.46.80 021.314.43.18 Cod fiscal: 4433953 Fax: 021.314.49.90 021.311.04.65 www.sectorâ.ro HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/29.11.2022 privind aprobarea contractării unei/unor finanţări rambursabile interne în valoare de până la 100.000.000 lei, în vederea realizării investiţiilor publice de interes local, cu modificările şi completările ulterioare Având în vedere: - Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti înregistrat cu nr. 226610/13.11.2023; - Raportul comun de specialitate întocmit de Direcţia Generală Economică și Direcţia Generală Tehnică înregistrat cu nr. DI 1586/13.11.2023; - Avizul Comisiei pentru Buget, finanţe, taxe locale, fonduri europene şi alte activităţi economice.; - Avizul Comisiei pentru Urbanism , lucrări publice, administrarea teritoriului, domeniului public şi privat al Sectorului 5, patrimoniului și fondului funciar; - Hotărârea Consiliului Local Sector 5 nr. 217/29.1 1.2022 privind aprobarea contractării unei/unor finanţări rambursabile interne in valoare de pana la 100.000.000 lei, în vederea realizării investiţiilor publice de interes local; - Hotărârea Consiliului Local Sector 5 nr. 182/31.08.2023 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Sector $ nr. 217/29.11.2022 privind aprobarea contractării unei/unor finanţări rambursabile interne în valoare de pana la 100.000.000 lei, în vederea realizării investiţiilor publice de interes local; Luând act de temeiurile juridice, respectiv prevederile: - art. 7 alin. (2), precum și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la contracte; - art. [SS alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. d) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare; - Art. 20, alin.(1), lit.”P” și ”g”, art. 61—66 şi art. 76! din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - art. 2 lit.c), k), p), art. 5 alin. (1), art. 6, 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1*999 privind controlul. intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Art. 29, alin. 1, lit.(P) din Legea achiziţiilor publice nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa și funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare; - art. 43 alin. (4) şi art. 59 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investițiilor publice de interes local, a căror documentație tehnico-economică a fost aprobată prin: - Hotărârea Consiliului Local Sector 5 nr. 46/28.02.2023 privind actualizarea indicatorilor tehnico- economici la faza proiect tehnic și detalii de execuţie, aprobaţi prin Hotărârea Consiliului Local Sector 5 nr. 68/27.06.2022 cu modificările ulterioare, în vederea creşterii performanţei energetice pentru 24 blocuri de locuinţe de pe raza Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti; - Hotărârea Consiliului Local Sector 5 nr. 73/30.03.2023 privind actualizarea indicatorilor tehnico- economici la faza de proiect tehnic și detalii de execuţie, aprobaţi prin Hotărărea Consiliului Local Sector 5 nr. 68/27.06.2022 cu modificările ulterioare, în vederea creşterii performanței energetice pentru 17 blocuri de locuinţe de pe raza Sectorului 5 al Municipiului București; - Hotărârea Consiliului Local Sector $ nr. 69/27.06.2022 privind actualizarea indicatorilor tehnico- economici la faza de Proiect tehnic și detalii de executie privind creşterea performantei energetice prin utilizarea tehnologiilor și a materialelor inovatoare pentru izolarea termica a fațadelor pentru un număr de 10 imobile din Sectorul 5, Bucuresti; - Hotărârea Consiliului Local Sector $ nr. 67/27.06.2022 privind actualizarea indicatorilor tehnico- economici la faza de proiect tehnic și detalii de execuţie, în vederea creşterii performantei energetice pentru 26 blocuri de locuinte de pe raza Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti; - Hotărârea Consiliului Local Sector 5 nr. 66/27.06.2022 privind actualizarea indicatorilor tehnico- economici la faza de proiect tehnic și detalii de execuţie, în vederea creșterii performanţei energetice pentru 23 blocuri de locuinţe de pe raza Sectorului 5 al Municipiului Bucuresti; În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. b), art. 140 alin.(1), art. 166 alin. (2) lit. d), alin. (4), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197 şi art. 243 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/05.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5 HOTĂRĂȘTE: Art. IL. Articolul 2 al Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/29.11.2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și va avea următorul conţinut: „Art. 2. Contractarea și garantarea finanţării rambursabile prevăzute la art. 1 se poate face printr-un contrac! de împrumul de tip revolving și/sau de investiţii, pentru realizarea investiţiilor publice de interes local prevăzute în Anexa la prezenta hotărâre. ” Art. II. Articolul 3 al Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/ 29,1 1.2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și va avea următorul conţinut: "Ar, 3. Se împuternicește (mandatează) Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti să riegocieze şi semneze, în numele şi pe seama Sectorului 5 al Municipiului București, contractul/contractele dle împrumut intern, precum și orice alte modificări şi completări convenite de către părțile contractante Și orice alte acte, documente, notificări sau cereri a căror semnare poate deveni necesară în legătură cu încheierea, derularea și punerea în executare a contractului/contractelor de împrumut intern și a acordului/acordurilor de garantare aferent/aferente, precum și a documentelor necesare implementării cu succes a obiectivelor de investiţii publice locale.” Art. II. Articolul 4 al Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/ 29.11.2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul conţinut: "Art. 4. Din bugetul local al Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti se asigură integral plata: a). serviciului anual al datoriei publice locale aferent finanţării rambursabile menţionate la art. 1; b) oricăror impozite și taxe aferente realizării obiectivelor de investiţii publice de interes local: €) oricăror alte cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate la art. 1.” Art. IV. Articolul 5 al Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/ 29.11.2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul conţinut: "Art, 5. (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de interne! a Sectorului 5 al Municipiului Bucuresti următoarele date: a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia; b) valoarea finanţării rambursabile contractate/garantate în valuta de contract, c) gradul de îndatorare a Sectorului 5 al Municipiului Bucuresti; d). durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de grație şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile; e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile; p plătile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă; 8) documentele și informaţiile prevăzute la art. 76! alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. (2)Ordonatorul principal de credite are obligaţia de a transmite, în format electronic la adresa hitp://uat.mdrap.ro/, informaţiile prevăzute la art. 76! alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. (3)Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege. ” Art. V. Articolul 6 alin.(3) al Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/ 29.1 1.2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și va avea următorul conţinut: "Art. 6. (3) Se împuternicește (mandatează) Primarul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti să negocieze și să semneze în numele şi pentru Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti acordul/acordurile de garantare a împrumutului/împrumuturilor, contractul/contractele de ipotecă mobiliară asupra conturilor, orice modificări și completări convenite de părțile contractante, orice notificări în baza acestuia, precum şi să semneze în numele şi pentru Sectorul 5 al Municipiului București toate documentele necesare obținerii autorizării şi derulării finanţării/finanţărilor rambursabile interne.” Art. VI. Se aprobă modificarea anexei Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/ 29.1 1.2022, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art. VII. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr. 217/ 29.1 1.2022, cu modificările şi completările ulterioare, rămân neschimbate. Art. VIII. Primarul Sectorului $ al Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală Tehnică, Direcția Generală Economică şi Serviciul de Evidenţă Acte Administrative vor aduce la îndeplinire prevederi le prezentei hotărâri. Contrasemnează pentru legalitate, Secretar General al Sectorului 5 FLORIN MĂNUC Nr._SEY (17.11.2023 ANEXĂ la H.C.L. Sector 5 nr. oo If TF 417.11.2023 Lista obiective de investiţii finanţate din credit intern 100.000.000 lei în sistem revolving HCL Beator Valoarea de Nr. Denumire obiectiv de investitie pân rela irivestitiai Alocare A ata n crt. tehnico- pie Aa credit revolving economici 1 str. Bârca nr. 14, bl. M161 5.736.594 2. | str. Botorani nr. 2, bl. V80, scara 1 2.986.851 3 str. Baciului nr. 12, bl. 12 3.187.025 4 | str. Buzoeni nr.9, bl. M43 6.908.191 5 île apari Mișcă Petre nr. 12, bl. 6.631.387 6_| str. Mărgeanului nr. 26, bl. M 23A 4.973.816 7 în> Ferentari nr. 12, bl. 123, scara 8.693.589 str. Cobadin nr. 5 bl. P14, scara1-str. 8 Petre Ispirescu nr. 10, bl. P14, scara 7.421.426 2-3 9 felea Ferentari nr. 14, bl. 124, scara 58 / 5.168.458 10 | str. Dobrun nr. 3, bl. MG7, scara 1-2 teii [5.861.712 | 11| str. Dobrun nr. 4, bl. M57 or i SI 7.046.404 12 | str. Modoran Ene nr. 16, bl. M191 prin Aa 6.827.945 Aleea Podul Giurgiului nr 2, bl.7 ă 13 FARADO 46/ 6.994.030 Făt FI 7, bl. P13 28.02.2028 14 NA a rumos nr. 7, bl. „scara 8.328.133 15| str. Făt Frumos nr. 10, bl. P15 |_13.490.247 199.000:099 200.000.000 16| str. Glicinelor nr. 7, bl. M55, scara 1 3.529.362 zisă iN 17__| şos. Sălaj nr. 135, bl. 68 6.322.401 | Pg] Pi “09 18 | str. lorga Gheorghe Sg. Nr. 3, bl. 59A 6.478.790 19 | Aleea Botorani nr. 8, bl. V84 7.991.248 20 | str. Toporaș nr. 31,bl.1 9.907.789 21 | str.Telița nr. 17, bl.121 4.166.375 22 | str. Modoran Ene nr. 11, bl. M162 3.961.734 23 | str. Făt Frumos nr. 5, bl. P12, scara 2 3.456.868 24 iu Constantin Marinescu nr. 4.846.324 25 | str. Glicinelor nr. 12, bl. M51 3.284.211 | 26 | str. Şerbota nr. 9, bl. V21 3.224.027 27. | str. Topolnița nr. 10, bl. M45 3.891.296 28 str. Vasile Topliceanu nr. 15, bl. 42 B, 3.282.723 29 | str. Făt Frumos nr. 8, bl. P16, scara A 73/ 3.067.799 30 | str. Cobadin nr. 1 bl. P19A 30.03.2023 3.051.514 31| str. Ispirescu Petre nr. 6, bl.P1A iai 2.016.641 32| str. Dunăvăţ nr. 8, bl. 63 2.117.350 33. | str. Ispirescu Petre nr. 17. bl. M214 ___3.574.755 | 34 | str. Ispirescu Petre nr. 23, bl. M211 3.370.596 35 | str. Ispirescu Petre nr. 25, bl. M210 3.312.005 | 36| str. Ispirescu Petre nr. 37, bl. M138 3.932.550 HCL Sector Valoarea de 5 aprobare . ÎN Alocare în Ar Denumire obiectiv de investitie indicatori De la Alocare sisstem ehnico- inclus) revolving economici 37| str. Ispirescu Petre nr. 38, bl.P72B 3.093.757 38| str. Ispirescu Petre nr. 39, bl. M137 3.034.731 39 | str. Mărgeanului nr. 24, bl. M24 3.302.230 40| str. Mărgeanului nr. 28, bl. M 23 3.293.836 | 41_| str. Caporal Mişcă Petre nr. 4, bl. M16 3.249.764 42 | str. Dunăvăţ nr. 6, bl. 45C 1.835.990 43 îi Dunăvăţ nr. 18, bl. 58, scara 1,2, 3.635.399 44 | str. Dunăvăţ nr. 18, bl. 58, scara 4, 5 2.248.866 45_| Aleea Vicina nr. 3, bl. 2 1.557.837 46. | str. Vicina nr. 8, bl. 37 69/ 3.594.766 47| str. Crizantemelor nr. 2, bl. Z11 27.06.2022 2.042.732 48 | str. Malcoci nr. 26, bl. 38 4.598.081 49. | str. Pecineaga nr. 97, bl. 47A 2.777.518 50 Aeca Sălaj nr. 19 (fost Frecatei nr. 4), 2.167.637 51 | str. Antiaeriană nr. 111-115, bl. A1 5.827.542 Str. Dumbrava Noua nr. 11, Bl. MS, 52 | sc. 1, Str. Barca nr. 13, BI. MS, sc. 2 6.719.647 53 | Str. Barca nr. 17, Bl. M8,sc.1 3.329.078 54 | Str. Barca nr. 15, Bl. M6, sc. 1,2 6.453.753 55 | Str. Barca nr. 24, Bl. M106 3.063.597 56 | Str. Barca nr. 26, Bl. M105 3.196.893 57| Str. Barca nr. 30, Bl. M103 3.181.101 |_58 | Str. Barnova nr. 11, Bl. M120 3.263.535 59 | Str. Barnova nr. 13, Bl. M120A 2.986.888 60 | Str. Barnova nr. 5, Bl. M117 3.155.819 61| Str. Buzoieni nr. 10, Bl. M4O 3.135.193 62 | Str. Buzoieni nr. 2, Bl. M76 3.417.629 63 | Str. Cobadin nr. 12, Bl. M202 2.621.476 64 | Str. Cobadin nr. 7, Bl. M209 2.527.257 65 | Str. Craisorului nr. 3, BI. M136 3.431.460 66 | Str. Dobrun nr. 2, Bl. M58, Sc. 1,2 6.198.750 Str. Caporal Misca Petre nr. 1, Bl. 67/ 67 | M82, sc. 1, Str. Dumbrava Noua nr. 27.06.2022 6.263.024 10, BI. M82, sc. 2 Str. Caporal Misca Petre nr. 2, Bl. M 68 | 83, Sc. 1, Str. Dumbrava Noua nr. 12, 6.623.449 BI. M83, Sc. 2 69 | Str. Dumbrava Noua nr. 17, Bl. M121 3.340.909 Str. Dumbrava Noua nr. 23, Bl. M 70 Y34A 3.048.842 71_| Str. Dumbrava Noua nr. 24, Bl. M206 3.252.102 Str. Dumbrava Noua nr. 7, Bl. M17, 72 | Sc. 1, Str. Caporal Misca Petre nr. 3, 6.518.886 BI. M 17, Sc. 2 73 | Str. Dumbrava Noua nr. 8, Bl. M81 3.963.808 74 | Str. Focsani nr. 1, Bl. M 188 3.278.147 75. _| Str. Focsani nr. 5, Bl. M 181 5.970.128 76. _| Str. lancu Jianu nr. 5, Bl. M 176 2.777.747 77_| Str. Pribeagului nr. 1, Bl. 25 4.361.458 HCL Sector Valoarea de Nr, Denumire obiectiv de investitie di reme investitie Alocag pi în crt. (RON, TVA credit s stem tehnico- inclus) revolving economici 78| Str. lancu Jianu nr. 9, Bl. M 180 3.236.778 79| Str. Soldat Ilie Mihail nr. 9, Bl. M 131 3.309.763 Str. Sergent Major Gheorghe Iorga nr. 80 | 1, Bloc 59B, Sc. 1,2 94400.61 81 PA Carporal Misca Petre nr. 9, Bl. M 3.680.759 82 Sir. Soldal Ene Modoran nr. 1, Bl. 2.775.575 83 NEA Soldat Ene Modoran nr. 12, Bl. M 3.521.089 84 pi Soldat Ene Modoran nr. 15, Bl. M 3.322.609 85 ge Soldat Ene Modoran nr. 5, Bl. M 3.514.347 Str. Soldan Ene Modoran nr. 7, Bl. M 86 92, sc. 1,2 6.420.277 Str. Soldat Ene Modoran nr. 8, Bl. M 87 89 58/ 6.494.085 88 gr Soldat Ene Modoran nr. 9, Bl. M 27.06.2022 3.541.124 Str. Soldat Ene Modoran nr. 13, Bl. M 89 169, sc. 1,2 6.457.911 90 iai Ene Modoran nr. 3, Bl. M 3.513.674 Str. Soldat Ene Modoran nr. 6, Bl. M 91 94, Sc. 1,2,3 9.330.478 92 | Aleea Radaseni nr. 2, Bl. 22 4.340.514 93 | Aleea Radaseni nr. 7, Bl. 27 6.358.624 94 | Str. Topolnita nr. 3, Bl. M 54 3.401.931 95 | Aleea Leresti nr. 2, Bl. A2, Sc. 1,2 2.038.993 96 | Aleea Ghimes nr. 2, Bl. 24 2.069.335 97 Aleea Imasului nr. 5, Bl. 46-48, Sc. 2.079.803 98 | Str. Malcoci nr. 21, Bl. 40 7.692.092 99 | Str. Nasaud nr. 25, Bl. 95, sc. 1,2 5.446.652 100 | Aleea Tulcea nr. 5, Bl. 126B, sc. 1,2 5.617.708 445.317.907 | 100.000.000 | 200.000.000 Li RON RON RON

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: sector5.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă