MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 5
HOTĂRÂRE
privind modificarea Actului constitutiv al societăţii SALUBRIZARE FAPTES SA
Având în vedere:
— Raportul comun de specialitate al Direcţiei de Dezvoltare si al Direcţiei Economice nr.
8206/29.01.2020;
— Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5 înregistrat sub nr. 8207/29.01.2020;
— Avizul Comisiei Buget, Finanţe, Taxe Locale, Fonduri Europene, și Alte Activităţi
Economice.
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata, cu modificările si
completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 5 nr. 273/26.11.2019 privind înfiinţarea
Societăţii Salubrizare Faptes S.A.;
- Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 5 nr. 2/23.01.2020 privind modificarea
organigramei, a statului de funcţii și a Regulamentului de organizare și funcţionare ale
Aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 5;
În temeiul prevederilor art. 92, art. 129, alin 3 lit. d), art. 139 alin. (3) lit. h), art. 140 alin. (1), art.
166 alin. (2) lit. i) si art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 — privind Codul Administrativ,
cu completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă modificarea Actului constitutiv al societăţii SALUBRIZARE FAPTES SA.
conform anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2 Se aprobă cesionarea tuturor părţilor sociale ale Administraţiei Domeniului Public Sector 5
deţinute la societatea SALUBRIZARE FAPTES SA către Complexul Multifuncţional Sf. Andrei.
Strada Fabrica de Chibrituri nr.9-11, Sector 5, București
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 5
Art. 3 Se aprobă modificarea componenţei Consiliului de administraţie al societăţii
SALUBRIZARE FAPTES SA după cum urmează:
(ID) DL. BOGZA LUCIAN, cetăţean român,
;, având calitatea de administrator executiv al Consiliului de Administraţie;
(2) DI. VĂRZARU COSMIN, cetăţean român,
administrator executiv al Consiliului de Administraţie;
(3) GĂINĂ MARIA, cetăţean român, i
de administrator neexecutiv al Consiliului de Administraţie;
(4) STOICA MARIANA, cetăţean român,
având calitatea de administrator neexecutiv al Consiliului de Administraţie;
(5) SLAV GIULIAN, cetăţean român, |
având calitatea de administrator neexecutiv al Consiliului de Administraţie.
Strada Fabrica de Chibrituri nr.9-11, Sector 5, București
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 5
Art. 4 (1) Se mandatează domnul Rareș Hopincă, în funcţia de Administrator Public al Sectorului
5, ca reprezentant al acţionarului, Sectorului 5 şi să procedeze la efectuarea tuturor demersurilor
legale cu privire la ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
(2) Se mandatează domnul Mircea Serediuc, în calitate de Director General al
Administraţiei Domeniului Public Sector 5, să procedeze la efectuarea tuturor procedurilor legale
cu privire la ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
(3) Se mandatează doamna Bălan Lăcrămioara Elena, în calitate de Director General al
Complexului Multifuncţional Sf. Andrei, ca reprezentant al acţionarului Complexului
Multi funcţional Sf. Andrei și să procedeze la efectuarea tuturor demersurilor legale cu privire la
ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 5 Adunarea Generala a Acţionarilor S.C. SALUBRIZARE FAPTES S.A. va duce la
îndeplinire toate formalităţile necesare în vederea înregistrării modificărilor survenite, la toate
instituţiile competente
Art. 6 Primarul Sectorului 5, prin aparatul de specialitate, Administraţia Domeniului Public Sector
5 şi Complexul Multifuncţional Sf. Andrei, prin direcţiile de specialitate, vor duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE, DE SE
ALEXANDRU SEBASTIAN |
Nr. 2.2, 131.01.2020
Strada Fabrica de Chibrituri nr.9-11, Sector 5, București
ACT CONSTITUTIV
MODIFICATOR
al Societăţii comerciale pe acţiuni
SALUBRIZARE FAPTE 5 S.A.
Încheiat între:
(1) SECTORUL 5 al Municipiului București, prin CONSILIUL LOCAL SECTOR 5,
persoană juridică de naţionalitate română, cu sediul în Str. Fabrica de Chibrituri Nr. 9-
11, sector 5 București, reprezentat de Dl. Rareș HOPINCĂ, cetățean român
în calitate de Administrator Public al
Sectorului 5, legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local Sector 5
nr. 273 din 26.11.2019,
(2) COMPLEXUL MULTIFUNCȚIONAL "SF. ANDREI, cu sediul în București,
Strada Fabrica de Chibrituri Nr. 9-11, sector 5, având CIF 39558429, reprezentată de
Dna. Lăcrămioara Elena BĂLAN, cetățean român,
calitate de Director General, legal împuternicit în acest scop
Care, având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sector 5, nr. „XR din
31.01.2020 privind modificarea Actului Constitutiv al societăţii pe acțiuni
SALUBRIZARE FAPTE 5 S.A., și Hotărârea Consiliului Local Sector 5, nr. „AB din
31.01.2020 privind majorarea capitalului social al societăţii pe acţiuni SALUBRIZARE
FAPTE 5 S.A.,
Având în vedere prevederile Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2011 privind
guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, precum și prevederile Legii nr.
31/1990, legea societăților comerciale - republicată, cu modificările ulterioare,
Au hotărât să se asocieze în vederea constituirii unei societăţi comerciale
pe acţiuni, în conformitate cu termenii şi condiţiile de mai jos:
CAPITOLUL
DENUMIREA, FORMA JURIDICĂ, SEDIUL, DURATA SOCIETĂȚII
Art.1. Denumirea Societăţii
1.1 Denumirea Societăţii este “SALUBRIZARE FAPTE 5” S.A. (denumită în continuare
“Societatea”), conform dovezii privind disponibilitatea firmei nr.
578273/05.11.2019 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul
Bucureşti;
1.2 În toate documentele și scrisorile emise de Societate - și în general în corespondența
Societăţii - se vor specifica: numele Societăţii, urmat de inițialele S.A. (reprezentând
forma juridică a acesteia - “societate pe acţiuni”), sediul social, numărul de
înregistrare la Registrul Comerțului, codul unic de înregistrare, precum și capitalul
social.
Art.2. Sediul social
2.1. Sediul social al Societăţii este stabilit în: București, str. Fabrica de Chibrituri, nr.
9-11, et. 2, camera C3, E205, sector 5
2.2 Sediul poate fi mutat în altă localitate din România în cazul în care Adunarea
Generală Extraordinară a Acţionarilor (denumită în continuare “AGEA”) hotărăște în
acest sens.
2.3 Societatea va putea înfiinţa şi dizolva sucursale, filiale, depozite, agenţii sau
reprezentanţe în România sau în străinătate, în conformitate cu hotărârea Adunării
Generale a Acţionarilor și cu legislaţia Română aplicabilă.
Art.3. Forma juridică a Societăţii
3.1 Societatea este o societate pe acţiuni, de naţionalitate română, care va funcţiona în
conformitate cu prevederile prezentului Act Constitutiv și cu legislaţia în vigoare
aplicabilă societăților comerciale.
3.2 Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Acţionarii sunt responsabili
pentru obligaţiile Societăţii numai în limita aportului la capitalul social.
Art.4. Durata Societăţii
4.1 Societatea va funcţiona pe o perioada nelimitată, începând cu data înregistrării
sale la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul București.
CAPITOLUL II
OBIECTUL DE ACTIVITATE
Art.5. Obiectul de activitate
5.1 Societatea va desfășura activităţile prevăzute mai jos, precum şi orice alte activități
conexe acestora, în conformitate cu legea Română.
5.2. Domeniul principal de activitate este: 382 - Tratarea și eliminarea deșeurilor
5.3 Obiectul principal de activitate este:
cod CAEN 3821 Tratarea şi eliminarea deșeurilor nepericuloase
5.4 Obiectul de activitate al Societăţii va include și următoarele activităţi:
3811 Colectarea deșeurilor nepericuloase
3812 Colectarea deșeurilor periculoase
3822 Tratarea şi eliminarea deșeurilor periculoase
3831
3832
3900
4120
4221
4299
4311
4312
4313
4321
4322
4329
4399
4939
4941
5210
5224
5229
6810
6820
6832
7311
7739
8110
8121
8122
8129
8130
8292
8299
5.5
5.6
5.7
Demontarea (dezamsamblarea) maşinilor și echipamentelor scoase din uz pentru
recuperarea materialelor
Recuperarea materialelor reciclabile sortate
Activităţi şi servicii de decontaminare
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidentiale si nerezidentiale
Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide
Lucrări de construcţii a altor proiecte ingineresti n.c.a.
Lucrări de demolare a construcţiilor
Lucrări de pregătire a terenului
Lucrări de foraj si sondaj pentru construcții
Lucrări de instalaţii electrice
Lucrări de instalații sanitare, de incalzire si de aer conditionat
Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii
Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.
Alte transporturi terestre de calatori n.c.a,;
Transporturi rutiere de mărfuri;
Depozitari
Manipulari
Alte activități anexe transporturilor
Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract
Activităţi ale agenţiilor de publicitate
Activităţi de închiriere si leasing cu alte maşini, echipamente si bunuri tangibile
Activităţi de servicii suport combinate
Activităţi generale de curatenie a cladirilor
Activităţi specializate de curățenie
Alte activități de curăţenie
Activităţi de întreţinere peisagistică
Activităţi de ambalare
Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
Societatea poate desfăşura inclusiv activităţi de reclamă, publicitatea produselor
proprii, campanii de informare şi conștientizare, poate obţine finaţări și poate
încheia acorduri de parteneriat.
Activităţile menţionate mai sus vor fi desfășurate de Societate în cadrul propriilor
unităţi, în spaţii închiriate, în asociere sau cooperare cu persoane fizice sau
juridice Române sau străine, atât în România, cât și în străinătate.
Societatea își va putea extinde obiectul de activitate, pe baza hotărârii AGA și cu
respectarea prevederilor legilor aplicabile cu privire la publicare și înregistrare.
CAPITOLUL III
CAPITALUL SOCIAL, ACȚIUNI
Art.6 Capitalul social:
6.1
Societatea va avea un capital social de de 31.000.000 lei, împărţit în 31.000 de
acţiuni nominative și dematerializate cu o valoare nominală de 1.000 lei fiecare.
(95)
6.2
6.3
6.4
6.5
6.6
Acţionarii răspund numai în ceea ce privește plata acţiunilor lor.
Împărţirea și structura capitalului social este următoarea:
(1) SECTORUL 5 al Municipiului București, prin CONSILIUL LOCAL SECTOR 5,
deţine un capital social de 30.690.000 RON, reprezentând 99 % din
capitalul social, divizat 30.690 acțiuni cu o valoare nominală de 1.000 lei
fiecare, cotă de participare la beneficii și pierderi 99%,
(2) Complexul Multifuncţional "Sf. Andrei”, deţine un capital social de
310.000 lei, reprezentând 1% din capitalul social total, respectiv 310 acţiuni
cu o valoare nominală de 1.000 lei, cotă de participare la beneficii şi pierderi
1%.
Contribuțiile în numerar făcute în condiţiile art 6.3 vor fi depozitate într-un cont
deschis la o bancă autorizată din România.
Acţionarul societăţii îşi va exercita toate drepturile și își asumă toate obligaţiile ce
decurg din calitatea lui de deţinător de acţiuni în condiţiile legii.
Dovada calității de acţionar se face în baza înregistrărilor din Registrul
Acţionarilor. La cererea acţionarului Societatea va emite certificate de acționar
care vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege și vor fi semnate de către
Președintele Consiliului de Administraţie. În cazul pierderii, distrugerii ori
dispariţiei din diverse cauze a unui certificat de acţionar, acţionarul are dreptul să
ceară alt certificat, după ce în prealabil se va efectua în registrul acţionarilor
menţiunea că certificatul anterior este declarat nul, ca urmare a producerii
faptului reclamat.
Art.7. Acţiunile
fl
7.2.
7.3.
7.4.
7.5.
Toate acțiunile emise de Societate vor fi acțiuni nominative, dematerializate.
Societatea va ţine la sediul social un registru de acţiuni numerotat, ștampilat și
sigilat.
Aportul la capitalul social subscris de acţionari nu este purtător de dobândă.
Fiecare acțiune subscrisă şi plătită conferă dreptul la un singur vot în Adunarea
generală a acţionarilor şi dreptul la dividende, în conformitate cu hotărârea AGA,
precum şi celelalte drepturi prevăzute de legislația aplicabilă.
Drepturile și obligaţiile aferente acțiunilor vor fi transferate împreună cu acţiunile
odată cu transmiterea acestora în proprietatea altor persoane.
Art.8. Transferul acţiunilor
8.1.
8.2.
Acţiunile pot fi transmise în conformitate cu legislaţia privind transferul
(vânzarea) acţiunilor societăţilor comerciale deţinute de autorităţi publice locale,
în vigoare la data transferului respectiv, cu respectarea obligaţiei de a avea
capital social majoritar public.
Orice intenţie de cesiune a acţiunilor va fi notificată acţionarilor și societăţii.
Art.9. Majorarea capitalului
9.1
9.2
9.3
9.4
Societatea își va putea majora capitalul în conformitate cu prevederile legale în
vigoare și dispoziţiile prezentului act constitutiv, prin hotărârarea ad unării
generale a acţionarilor.
Fiecare acţiune nou subscrisă va avea aceeași valoare nominală ca cele subscrise
iniţial și vor fi subscrise în întregime libere de orice sarcini. Valoarea acţiunilor
subscrise va fi platită la data stabilită de AGA.
Proporțional cu numărul de acţiuni deținute, Acţionarii dispun de un drept de
preferinţă în legătură cu subscrierea acţiunilor emise în vederea majorării
capitalului social. În acest sens, acţionarii vor avea la dispoziţie un termen de 30
de zile lucrătoare de la data la care s-a hotărât majorarea capitalului social
pentru a accepta în scris să subscrie. Cu toate acestea, acționarii vor putea
exercita dreptul de preferință menţionat mai sus numai în măsura în care la data
noii emisiuni acțiunile emise deja au fost în întregime plătite. Adunarea Generala
a Acţionarilor va stabili condiţiile, formalitățile și termenii cu privire la exerciţiul
dreptului la subscriere.
În cazul în care acționarii nu participă la subscriere în termenul stabilit în acest
scop, acţiunile vor putea fi oferite de către AGA unei terțe persoane, la un preţ ce
nu va putea fi mai mic decât cel oferit iniţial celorlalţi acţionari.
Art.10. Reducerea capitalului
10.1
10.2
10.3
Capitalul social al Societăţii va putea fi redus cu condiţia respectării capitalului
minim prevăzut de lege, și dacă acestă măsură nu afectează stabilitatea
economică şi financiară a societăţii.
Hotărârea AGA Extraordinară cu privire la reducerea capitalului social va
cuprinde motivele care determină reducerea, precum și procedura utilizată
pentru implementarea măsurii.
Reducerea va fi efectuată doar după îndeplinirea tuturor cerinţelor legale
referitoare la publicitate și înregistrare.
CAPITOLUL IV
ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR
Art.11 Atribuţiile Adunării Generale a Acţionarilor
11.1. Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) este autoritatea supremă în cadrul
11.2.
a.
b.
Societăţii, care decide asupra activităţii şi politicii comerciale și financiare a
Societăţii. Adunările generale pot fi Ordinare sau Extraordinare. Principalele
atribuţii ale AGA și organizarea acesteia sunt cele specificate în prezentul act
constitutiv.
AGA Ordinară va avea următoarele competenţe:
să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile contabile ale Societăţii, după
audierea raportului administratorilor și al cenzorului/auditorului;
să stabilească dividendele, dacă este cazul;
—
113.
se
pan
=
11.4.
solicită revizuirea și aprobă planul de administrare al administratorilor
societății;
numește și revocă membrii CA, în conformitate cu OUG 109/2011;
să numească administratorii și cenzorii/auditorul și să îi înlocuiască oricând va
considera necesar, cu respectarea condiţiilor stabilite în cele ce urmează;
aprobă și încheie contractele de administrare, contractele încheiate cu auditorul
financiar;
să stabilească remuneraţia și garanţia și limitele asigurării profesionale pentru
administrator şi cenzori /auditor, dacă este cazul;
să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor şi să decidă tragerea la
răspundere a acestora;
să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, programul de activitate și
strategia propusă de CA pentru următorul an fiscal;
se pronunţă asupra gestiunii CA;
hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung,
inclusiv a celor externe, stabileşte competențele şi nivelul de contractare a
împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale și garanţiilor;
hotărăște gajarea, închirierea sau desfiinţarea unei sau mai multor unităţii ale
societăţii;
„ hotărăște asupra oricăror probleme care ţin de compenţa sa sau care sunt
prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă.
AGA Extraordinară va avea următoarele competenţe:
schimbarea formei juridice a societăţii;
schimbarea sediului societăţii şi înfiinţarea sau desființarea sediilor secundare
ale societăţii;
schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
majorarea capitalului social al societăţii;
reducerea capitalului social sau reîntregirea lui;
fuziunea si sau divizarea societăţii cu alte societăţi sau preluarea altor societăți
de către societate;
dizolvarea societăţii înainte de termen;
emisiunea de obligaţiuni;
aprobă participarea la consituirea de noi societăţi sau de asocieri cu alte entități
publice sau private în vederea ducerii la îndeplinire a obiectivului propus;
conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;
modificarea actului constitutiv al societăţii sau luarea oricărei alte hotărâri
pentru care este cerută aprobarea AGA Extraordinară, în conformitate cu legea.
AGA Extraordinară va putea delega atribuţiile sale prevăzute la art.11.3 pct. b, c,
d de mai sus, Consiliului de Administaţie al Societăţii, în condiţiile prevăzute de
lege.
Art.12 Convocarea Adunării Generale a Acţionarilor
12.1. AGA Ordinară se va întruni cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 (cinci) luni de la
încheierea exerciţiului financiar, în urma convocării efectuate de către Consiliul
de Administraţie.
AGA Extraordinară se va întruni ori de câte ori este necesar. Consiliul de
Administraţie este obligat să convoace AGA Extraordinară în cazul în care
12.3.
12.4.
12.5.
12.6.
1.2.7
12.8.
12.9.
constată pierderea a jumătate din capitalul social al Societăţii, precum și ori de
câte ori acesta consideră necesar sau când prevederile legale impun acest lucru.
Consiliul de Administraţie are obligaţia de a convoca AGA la cererea Acţionarilor
reprezentând cel puţin 5 % (cinci la sută) din capitalul social.
Convocarea Adunării Generale se va publica în Monitorul Oficial și într-un ziar de
largă circulaţie în aria în care Societatea își are sediul social. Convocarea va
include toate elementele prevăzute de lege. Convocarea poate fi efectuată si prin
scrisoare transmisă pe cale electronică, având încorporată, atașată sau logic
asociată semnătura electronică extinsă sau prin scrisoare recomandată cu aviz
de primire trasnsmisă cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru
ținerea adunării, la adresa acţionarului înscrisă în Registrul Acţionarilor. În acest
din urmă caz schimbarea adresei nu poate fi opusă societății, dacă acestă
schimbare nu a fost comunicată de acţionar
Termenul de întrunire nu va fi mai mic de 30 zile calendaristice de la publicarea
convocării. Prima şi ultima zi a publicării convocarii nu sunt incluse.
În convocarea primei adunări generale se va putea fixa și data pentru cea de-a
doua adunare, în cazul în care nu se îndeplinesc condiţiile cvorumului pentru
prima convocare. Daca în convocare nu se specifică data celei de-a doua
convocari, termenul fixat pentru aceasta va fi de 3 zile calendaristice de la data
primei convocari. În orice caz, cea de-a doua aduna
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.