MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5
Strada Fabrica de Chibrituri nr.9-11, Sector 5, București
HOTĂRÂRE
privind aprobarea derulării și finanțării, din bugetul local al sectorului 5, a programului
Școală după școală, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de nivel primar şi
secundar inferior din sectorul 5, în anul şcolar 2020 — 2021
Având în vedere:
- Raportul comun de specialitate al Direcţiei de Învățământ, Tineret şi Sport, al Direcţiei
Economice şi al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Sector 5,
înregistrat sub nr. $7845/22.07.2020;
- Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5, înregistrat sub nr. 57848/22.07.2020;
- Avizul Comisiei Buget, Finanţe, Taxe Locale, Fonduri Europene și Alte Activități Economice;
În temeiul H.C.G.M.B. nr. 151/2001, privind trecerea unităților de învățământ preuniversitar de
stat în administrarea Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6;
În conformitate cu prevederile art. S1 și art. 52, alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția
și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile art. 58, art. 105, alin. (2), lit. 1) şi art. 262 din Legea educaţiei
naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de dispoziţiile Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului
nr. 5349/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului Școală după școală,
completat şi modificat prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4802/31.08.2017;
Având în vedere prevederile art. 12, alin. (2), art. 184, lit. n) şi art. 192 ale Ordinului Ministrului
Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului nr. 5079/2016 privind aprobarea Regulamentului-
cadru de organizare și funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1), art. 140 alin (1), art. 166 alin.
(2) lit. D), precum și ale art. 243 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5 BUCUREŞTI
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă organizarea și finanțarea în anul şcolar 2020-2021, din bugetul local al
sectorului 5, a Programului Școală după școală, desfășurat de Primăria Sectorului 5 prin Direcţia
de Învățământ, Tineret şi Sport, în colaborare cu Direcţia Economică, Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 şi unitățile de învăţământ preuniversitar de stat de
nivel primar şi secundar inferior din Sectorul 5, conform Anexei 1 și Anexei 3, parte integrantă a
prezentei hotărâri.
Art. 2 — Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Primăria Sectorului 5, Direcţia Generală de
Asistenţă Socială și Protecția Copilului Sector 5 şi unităţile de învățământ preuniversitar de stat
din sectorul 5, conform Anexei 2, parte integrantă a prezentei hotărâri. Protocolul va fi încheiat cu
fiecare unitate de învățământ beneficiară a programului, în baza analizei de nevoi de la nivelul
unității, a avizului ISMB și a cererilor de includere în program.
Art. 3 — Finanţarea cheltuielilor aferente serviciilor de catering contractate de fiecare unitate de
învățământ beneficiară şi a celor aferente resursei umane implicate în program se vor face prin
bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei şcolare. Plata resurselor umane se va face conform
Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului și Sportului nr. 5349/2011 privind
Metodologia de organizare a programului Școală după școală, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 4 — Consiliul Local al Sectorului $ va asigura resursele financiare pentru dotarea
corespunzătoare a spaţiilor identificate de unitățile de învățământ preuniversitar de stat pentru
implementarea în condiţii optime a programului Școală după şcoală.
Art. 5 — Unităţile de învățământ preuniversitar de stat beneficiare vor prezenta lunar, către
Primăria Sectorului 5 - Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport, rapoarte narative și alte documente
justificative, pentru asigurarea monitorizării şi evaluării programului.
Art. 6 — Primarul Sectorului 5, Direcţia de Asistenţă Tehnică şi Juridică — Serviciul Evidenţă Acte
Administrative, Direcţia de Învățământ, Tineret şi Sport, Direcţia Economică, Direcţia Generală
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 şi directorii unităţilor de învățământ
preuniversitar de stat din sectorul $ beneficiare ale programului Școală după şcoală vor duce la
îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEA
SECRETAR GEN
ENTRU LEGALITATE
L AL ȘBCTORULUI 5,
Nr,__/20__/30.07.2020
ANEXA | la H.C.L. Sector 5 nr. /20_/30.07.2020
Sumar al Programului Școală după şcoală
din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel primar și secundar
inferior din sectorul 5, an școlar 2020-2021
Context și justificare
În conformitate cu prevederile art. 2, alin. 1 din Metodologia de organizare a programului
Școală după școală (SDS), aprobat prin Ordinul MECTS nr. 5349/2011, completat și modificat
prin Ordinul MEN nr. 4802/31.08.2017, respectivul program este complementar programului
școlar obligatoriu care, prin modalităţi integrate de sprijin, are ca scop prevenirea abandonului
școlar şi a părăsirii timpurii a şcolii, creșterea performanțelor școlare, învățarea remedială,
accelerarea învăţării prin activităţi educative, recreative şi de timp liber, dezvoltarea personală
și integrarea socială, precum şi menţinerea elevilor într-un spaţiu securizat, ca alternativă la
petrecerea timpului liber în medii cu potenţial de dezvoltare a unui comportament deviant. Oferta
programului este proiectată astfel încât să răspundă nevoilor tuturor elevilor şi, cu prioritate,
nevoilor elevilor aparținând grupurilor dezavantajate.
Programul SDS se organizează prin decizie a consiliului de administraţie al unității de
învățământ, cu avizul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, acordat dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările și completările
ulterioare.
Implementarea programului propus contribuie la reducerea sărăciei în rândul familiilor, la
modelelor de lucru, la ajustarea responsabilităţilor şi abordării procesului de educare a copilului.
Din ce în ce mai multe familii se confruntă cu problema organizării programului de după orele de
şcoală ale copilului şi a asigurării unor condiţii de creştere şi educaţie decente, astfel încât
susținerea de către autorităţile locale a unui astfel de program este necesară.
Programul Școală după școală (SDS) vine atât în sprijinul copiilor proveniți din familii
sărace, cu risc de abandon şcolar sau familial din programele de prevenire ale Direcţiei Generale
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 sau al copiilor proveniţi din familii mai puţin
sărace, care depaşesc pragul de încadrare în programele de prevenire, cât și în sprijinul copiilor
proveniţi din familii în care părinții au un statut economic bun și care vor să asigure participarea
elevilor la activităţi educative şi recreative după terminarea programului şcolar obligatoriu. Astfel,
programul SDS este complementar atât demersurilor şi eforturilor propriei familii, aşa cum decurg
din obligaţiile şi responsabilităţile părinteşti, cât şi serviciilor educaţionale oferite de unităţile de
învățământ.
Primăria Sectorului 5, prin Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport, a înregistrat solicitări
din partea a 14 unități de învățământ preuniversitar de stat din sectorul 5, menţionate în anexa 3 la
prezentul raport, pentru a obține susținerea logistică şi financiară a autorităților administraţiei
publice locale în vederea implementării în bune condiţii a programului SDS în anul școlar 2020-
2021. Pentru o parte dintre instituţiile şcolare, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a
emis avizul favorabil privind organizarea programului pentru anul şcolar 2020 — 2021, în timp ce
alte unități se află în procedură de obținere a respectivului aviz.
Cadrul legal:
e H.C.G.MB. nr. 151/2001, privind trecerea unităţilor de învățământ preuniversitar de stat
în administrarea Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6;
e Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
e Ordinul Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului nr. 5349/2011 privind
aprobarea Metodologiei de organizare a Programului Școală după școală, completat şi modificat
prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4802/3 1.08.2017;
e Ordinul Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului nr. 5079/2016 privind
aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcţionare a unităţilor de învățământ
preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare;
e Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale privind structura anului şcolar;
e Regulamentele de ordine interioară ale unităților preuniversitar de stat din sectorul 5;
e Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
e Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
e Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Principii care stau la baza activităţilor programului:
a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, egalitatea şanselor şi
nediscriminarea;
b) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
c) respectarea demnităţii copilului;
d) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului;
e) asigurarea protecției împotriva abuzului şi exploatării copilului;
f) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligațiilor
părinteşti.
Mod de organizare a programului: SDS este conceput de unităţile de învățământ sub formă
de proiect în urma unei analize de nevoi, prin consultarea factorilor educaționali (elevi,
reprezentanţi legali ai acestora, cadre didactice, comunitate locală). În concordanță cu resursele
umane, financiare și materiale existente la nivelul fiecărei instituţii şcolare, se stabilesc pachetele
educaţionale care vor fi propuse în cadrul programului, precum şi criteriile de selecție a grupului-
țintă de elevi. Oferta SDS este prezentată, discutată şi aprobată de consiliul profesoral al şcolii.
Ulterior, regulamentul intern de organizare a programului, elaborat de fiecare instituţie şcolară,
este aprobat prin decizie a consiliului de administraţie al unităţii de învățământ.
Scopul programului îl constituie dezvoltarea şi diversificarea serviciilor alternative de
educaţie pentru elevii din şcolile din sectorul 5, vizând formarea/consolidarea competențelor
specifice învățământului primar/secundar, prin activităţi de învăţare formală şi non-formală, în
funcţie de nevoile concrete şi de particularităţile de vârstă ale beneficiarilor.
Obiective-cadru specifice programului:
LI] creşterea gradului de respectare a dreptului fundamental la educaţie al copilului, indiferent
de condiţia socială a familiei sale/a mediului de proveniență;
LI] promovarea principiului echităţii în educaţie şi al accesului egal la educaţie;
. prevenirea fenomenului abandonului școlar/reducerea ratei absenteismului şcolar;
. prevenirea/reducerea sărăciei şi excluziunii sociale în rândul copiilor;
[] creșterea ratei de succes școlar a copiilor din grupul-ţintă şi a şanselor acestora de a
parcurge cât mai mulți ani în sistemul de învățământ;
[] ameliorarea performanţelor şcolare ale elevilor;
LI] promovarea, în rândul copiilor, a principiilor stilului de viață sănătos cu ajutorul unui
program de servire a mesei în mod regulat;
LI] asigurarea accesului copiilor din grupul-țintă la un mediu securizant înainte sau după
terminarea cursurilor programului instructiv-educativ obligatoriu;
LI] stimularea părinților copiilor din grupul-ţintă pentru a deveni/ a se menţine activi pe piața
forței de muncă;
[] prevenirea fenomenului de abuz şi neglijare a copiilor;
(] consolidarea competențelor de management al timpului liber.
Activităţi specifice programului
Fiecare unitate de învățământ, în funcție de grupul-ţintă, constituie pachete de activități
adresate elevilor, care pot include:
A. Pentru învățământul primar:
- activități de educație, complementare activităţii didactice, respectiv supraveghere şi
îndrumare în efectuarea temelor, recuperare pentru elevii cu dificultăți cognitive;
- activităţi de susţinere și de dezvoltare personală a elevilor, respectiv recuperare pentru
elevii cu tulburări emoționale, tulburări de limbaj prin activități remediale, consiliere, alte activităţi
specifice, activități de dezvoltare pentru elevii capabili de performanţă, activităţi de încurajare a
lecturii independente, autocunoaștere, intercunoaștere prin activităţi de dezvoltare emoțională şi
socială, activități practic-aplicative pe diferite domenii (arte, ştiinţe, tehnologii, sport etc.), proiecte
tematice, propuse de către elevi sau părinţi, cadre didactice etc., activităţi fizice şi mişcare,
drumeţii/excursii/vizionări de spectacole şi altele asemenea.
B. Pentru învățământul secundar inferior:
- activități de educaţie, complementare activităţii didactice, respectiv activități de suport
pentru efectuarea temelor și activităţi remediale;
- activități de susţinere şi de dezvoltare personală a elevilor, respectiv asistență
psihopedagogică pentru recuperarea decalajelor în învăţare, consiliere psihologică, consiliere în
carieră, activități pentru accelerarea învăţării și pentru performanţă (pregătirea pentru participarea
la competiţii şi olimpiade școlare, la concursuri sportive şi artistice, pe discipline de învățământ,
la concursuri cu recunoaştere internațională etc.; participarea/organizarea de festivaluri şi
expoziții; realizarea de publicaţii școlare; participarea la activități de cooperare europeană),
activități de pregătire pentru viață (activităţi de autocunoaștere, activități care vizează dezvoltarea
atitudinii active, integrarea şi implicarea socială, activități pentru dezvoltarea capacității de
comunicare şi gândire critică, activităţi de promovare a unui stil de viață sănătos, activități de
prevenire a comportamentelor riscante datorate consumului de alcool, tutun și droguri etc.,
activități fizice și mişcare, activități tematice/ateliere (microproiecte pe diferite domenii: arte,
ştiinţe, tehnologii, sport etc.), alte activităţi specifice.
Potrivit art. 9 din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
activităţile sunt proiectate, organizate şi susținute de cadrele didactice din învățământul
preuniversitar. Personalul didactic auxiliar şi voluntari din școală sau din instituţiile/organizaţiile
partenere care sunt abilităţi/calificați pot participa la program susținând activităţile din cadrul
acestuia.
Grupul-țintă al programului:
În anul şcolar 2020 — 2021, grupul-ţintă al programului este reprezentat de maximum 1.745
de elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de nivel primar din sectorul 5, dispuşi în
cel mult 100 de grupe, şi de maximum 15 elevi din învățământul secundar inferior (grupă
experimentală constituită la solicitarea $colii Gimnaziale George Călinescu), potrivit anexei 3 la
prezentul raport. Programul SDS se va desfășura înainte sau după programul şcolar obligatoriu (în
funcţie de orarul fiecărui nivel de studiu).
Conform prevederilor art. 10 din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, înscrierea elevilor în SDS se face pe baza cererii scrise a părinţilor/tutorilor
legali ai elevilor, adresată oricărei unităţi de învățământ care organizează acest program.
De asemenea, la înscriere, părintele/tutorele semnează cu directorul unității de învățământ
un contract de parteneriat, al cărui model este prevăzut în actul normativ menţionat anterior, în
care sunt stipulate rolurile și responsabilităţile atât ale părinţilor, cât și ale şcolii.
Potrivit art. 13 şi art. 14 din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările și completările
ulterioare, resursele umane necesare derulării programului pot fi următoarele:
1. personal de învățământ: cadre didactice din şcoală; cadre didactice din alte unități de
învățământ, inclusiv din palate și cluburi ale copiilor şi cluburi sportive școlare; cadre didactice
din Centrul de Resurse și Asistenţă Educaţională al Municipiului București: profesor-psiholog,
consilier şcolar, profesor-logoped, profesor de sprijin, asistent social; personal didactic auxiliar:
bibliotecar, informatician, instructor-animator, instructor de educaţie extraşcolară, laborant;
mediator şcolar; antrenor etc.;
2. membri ai comunității (părinți, reprezentanți ai autorităţilor locale, specialiști din diferite
domenii, personalități locale, membri ai unor organizaţii neguvernamentale etc.);
3. reprezentanți ai partenerilor.
Toate activitățile din cadrul programului SDS se derulează fie de către cadrele didactice,
fie sub supravegherea cadrelor didactice, în situația în care activitățile sunt coordonate de personal
extem şcolii.
Fiecare persoană (personal didactic, nedidactic şi auxiliar) are roluri și responsabilităţi bine
precizate şi stipulate în fișa postului.
Perioada implementării programului: în zilele de cursuri față în faţă, în conformitate cu
structura anului şcolar 2020 — 2021, stabilită prin Ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale. Potrivit
art. 5, alin. (1) din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi completările ulterioare, la
nivelul fiecărei instituţii, SDS va fi organizat pe parcursul unui număr de ore, care este prevăzut
în ofertă și în regulamentul intern de organizare, dar nu mai puţin de 12 ore/săptămână.
Obligaţiile și responsabilităţile în program sunt prevăzute în anexa 2 la prezentul raport,
reprezentând modelul protocolului de colaborare dintre părțile implicate în implementarea
proiectului: Primăria Sectorului 5, D.G.A.S.P.C. Sector 5 şi fiecare unitate de învățământ
organizatoare.
Finanţarea programului
Potrivit prevederilor art. 17. din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, finanțarea programului se poate face:
a) din bugetul autorităţilor locale;
b) din programe finanţate din fonduri europene sau naţionale;
c) din activități școlare şi extraşcolare, donaţii, sponsorizări, prin suportul financiar al
asociaţiilor de părinți, al organizaţiilor nonguvernamentale etc., cu respectarea legislaţiei în
vigoare;
d) din bugetul de stat constituit, în condițiile legii, cu această destinaţie, pentru elevii proveniţi
din grupurile dezavantajate.
Începând cu anul 2016, la nivelul sectorului 5, programul SDS a fost finanțat din bugetul
autorităţilor locale.
Pentru anul şcolar 2020 — 2021, din bugetul local al sectorului 5, se vor asigura fonduri
necesare implementării programului, după cum urmează:
- pentru susținerea cheltuielilor de personal, în regim de plată cu ora, din Capitolul Cheltuieli
materiale - titlul 10. Plata resurselor umane se va face prin bugetul de venituri şi cheltuieli al
fiecărei instituții şcolare incluse în program, în baza solicitărilor unităților de învățământ, cu
respectarea prevederilor Ordinului MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, ale Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare,
ale Legii-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Fiecare
unitate de învățământ beneficiară a programului încheie contracte individuale de muncă cu
persoana care susține activități SDS în cadrul respectivei instituţii şcolare. Sumele pentru plata cu
ora nu sunt din cote defalcate de T.V.A.
- pentru susținerea cheltuielilor aferente hranei pentru elevi. Plata hranei (prânz și cină),
asigurate în sistem de catering, se va face în limita a maximum 22 lei, T.V.A. inclus/elev/zi de
şcoală, în baza solicitărilor unitățilo
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.