8 septembrie 2025

HCL 125/2025 București Sectorul 5 adoptată

Hotărâre privind aprobarea finanțării, din bugetul local, a programului Școală după școală organizat de unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 în anul școlar 2025-2026.

Denumire
Hotărârea nr. 125 din 2025 a Consiliului Local București Sectorul 5
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 5
Număr
125 / 2025
Data
8 septembrie 2025
Localitate
București Sectorul 5, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Sector 5 aprobă finanțarea din bugetul local a programului Școala după școală, organizat de unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5, pentru anul școlar 2025-2026. Decizia înseamnă că pentru acest program vor fi alocați bani din bugetul local, ceea ce poate implica cheltuieli în acest an școlar și impact asupra fondurilor alocate altor servicii din sector. Detalii despre sumele exacte, termene și zone/supravegherea aplicării vor fi stabilite în urma documentelor de execuție și a procedurilor ulterioare ale autorității locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă finanţarea, din bugetul local, a programului Școală după şcoală organizat de unitățile de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 în anul școlar 2025-2026, conform

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 Strada Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, Sector 5, Bucureşti Cod fiscal: 4433953 Tel.: 021.314.46.80 021.314.43.18 www.sector5.ro Fax: 021.314.49.90 021.311.04.65 E-mail: primarie(&sector5.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea finanțării, din bugetul local, a programului Școală după școală organizat de unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 în anul școlar 2025-2026 Având în vedere: — Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5, înregistrat sub nr. 186473/04.09.2025; — Raportul comun de specialitate al Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învățământ Sector 5, înregistrat sub nr. 11962/04.09.2025, şi al Direcţiei Economice, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 5, înregistrat sub nr. 186476/04.09.2025; Ţinând seama de: — Avizul Comisiei pentru Buget, Finanţe, Taxe Locale, Fonduri Europene şi Alte Activităţi Economice; — Avizul Comisiei pentru Educaţie, Tineret şi Sport; În conformitate cu prevederile art. 51 și art. 52, alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de dispoziţiile Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului nr. 5349/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului Școală după scoală, completat şi modificat prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4802/31.08.2017, precum şi de prevederile Ordinului Ministerului Educaţiei și Cercetării nr. 5599/25.08.2025 privind reorganizarea unităţilor de învățământ preuniversitar de stat din sectorul 5, municipiul Bucureşti; Având în vedere prevederile art. 12, alin. (2), lit. a), ale art. 21, alin. (4), lit. n) şi ale art. 177 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5726/2024, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 139, alin. (Dart. 140 alin.(1), ale art. 166, alin. (2), lit. 1) şi ale art. 243, alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, | CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5 BUCUREŞTI HOTĂRĂȘTE: Art. 1 — Se aprobă finanţarea, din bugetul local, a programului Școală după şcoală organizat de unitățile de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 în anul școlar 2025-2026, conform Anexelor 1 şi 3, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art. 2 — Se aprobă modelul Protocolului de colaborare dintre Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 5 şi unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5, conform Anexei 2, parte integrantă a prezentei hotărâri. Protocolul va fi încheiat cu fiecare unitate de învățământ beneficiară a programului. Art. 3 — Finanţarea cheltuielilor aferente serviciilor de catering din cadrul programului menționat la art. | al prezentei hotărâri se asigură din bugetul propriu al Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 5, Capitolul 65.12.01, Școală după școală. Achiziţia serviciilor de catering, se realizează în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare și al Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/ acordului-cadru din Legea 98/2016. Art. 4 — Finanţarea cheltuielilor aferente resursei umane cooptate în implementarea programului menţionat la art. 1 al prezentei hotărâri se asigură din Capitolul 65.12.01, Școală după școală, prin bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al instituţiei școlare beneficiare a SDS. Plata resurselor umane se face conform Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului nr. 5349/2011 privind Metodologia de organizare a programului Școală după şcoală, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 5 — Primarul Sectorului 5, prin aparatul de specialitate, Serviciul Evidență Acte Administrative, Direcţia Economică, Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învățământ Sector 5 şi directorii unităţilor de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 beneficiare ale programului Școală după școală vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Contrasemnează pentru legalitate, Secretar General al Sectorului 5, Florin MĂNUC Nr. (45 /08.09.2025 Anexa 1 la H.C.L. Sector 5 nr. 445__/08.09.2025 Sumar al Programului Școală după şcoală organizat de unităţile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 în anul școlar 2025-2026 Context și justificare: Potrivit prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, Secţiunea a 4-a, Susținerea participării în învăţământul preuniversitar: | - în unităţile de învățământ preuniversitar se poate derula programul „Școală după școală”, care are caracter complementar în raport cu programul școlar și cuprinde activităţi educative pentru consolidarea, remedierea sau aprofundarea competențelor dobândite de elevi în cadrul programului școlar, precum și alte activităţi pentru susţinerea dreptului la educaţie, inclusiv de tip recreativ sau de timp liber - art. 74, alin. (1); - programul se organizează de către unitatea de învăţământ preuniversitar în parteneriat cu autorităţile publice locale, CJRAE/CMBRAE, alte unități de învățământ, biblioteci locale/judeţene, asociaţii de părinţi, culte religioase recunoscute în România sau cu voluntari sau organizaţii neguvernamentale cu obiect de activitate în domeniul educaţiei ori conexe, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educaţiei - ari. 74, alin. 0). În conformitate cu prevederile art. 2, alin. 1 din Metodologia de organizare a programului Școală după școală (SDS), aprobat prin Ordinul MECTS nr. 5349/2011, completat şi modificat prin Ordinul MEN nr. 4802/31.08.2017, respectivul program este complementar programului şcolar obligatoriu care, prin modalităţi integrate de sprijin, are ca scop prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, creșterea performanțelor şcolare, învăţarea remedială, accelerarea învăţării prin activităţi educative, recreative și de timp liber, dezvoltarea personală și integrarea socială, precum şi menţinerea elevilor într-un spaţiu securizat, ca alternativă la petrecerea timpului liber în medii cu potenţial de dezvoltare a unui comportament deviant. Oferta programului este proiectată astfel încât să răspundă nevoilor tuturor elevilor și, cu prioritate, nevoilor elevilor aparţinând grupurilor dezavantajate. Programul SDS se organizează prin decizie a consiliului de administrație al unităţii de învăţământ, cu avizul Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti, acordat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi completările ulterioare. În anul şcolar 2024-2025, aproximativ 2.393 de elevi de la ciclul primar (clasele pregătitoare -a IV-a) şi 270 de elevi de la ciclul gimnazial (clasele a V-a — a VIII-a) din 15 unități de învățământ au beneficiat de hrană în sistem de catering (prânz) la şcoală, precum şi de servicii educaţionale înainte sau după terminarea orelor de curs, concretizate prin: programe educative, asistență sociopedagogică, suport în efectuarea temelor pentru acaşă şi activităţi recreative. Impactul asupra comunităţii locale a fost pozitiv, atât părinţii, cât și cadrele didactice implicate solicitând continuarea programului, conform rapoartelor de evaluare elaborate de unităţile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5. Implementarea programului propus contribuie la reducerea sărăciei în rândul familiilor, la prevenirea abandonului școlar şi a neglijării copiilor, precum şi la îmbunătăţirea metodelor şi modelelor de lucru, la ajustarea responsabilităţilor şi abordării procesului de educare a copilului. Din ce în ce mai multe familii se confruntă cu problema organizării programului înainte sau după orele de şcoală ale copilului și a asigurării unor condiţii de creştere și educaţie decente, astfel încât susținerea de către autorităţile locale a unui astfel de program este necesară. Programul Școală după şcoală (SDS) vine atât în sprijinul copiilor proveniţi din familii cu situație materială precară, cât şi în cel al copiilor proveniţi din familii în care părinţii au un statut economic bun și care vor să asigure participarea elevilor la activități educative şi recreative înainte sau după terminarea programului școlar obligatoriu. Astfel, SDS este complementar atât demersurilor și eforturilor propriei familii, aşa cum decurg din obligaţiile şi responsabilităţile părinteşti, cât şi serviciilor educaţionale oferite de unităţile de învăţământ. În perioada aprilie — mai 2025, Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învățământ Sector 5 a înregistrat solicitări din partea a 16 unități de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 pentru asigurarea susținerii logistice și financiare a autorităţilor administraţiei publice locale în vederea implementării în bune condiții a programului SDS din anul şcolar 2025-2026. În iulie 2025, pentru fiecare dintre aceste instituţii, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a emis aviz favorabil privind organizarea programului. Unităţile de învățământ care au făcut dovada că îndeplineau condiţiile necesare susținerii SDS erau: Şcoala Gimnazială Nr. 2, Școala Gimnazială Nr. 103, Şcoala Gimnazială Nr. 115, Şcoala Gimnazială Nr. 125, Şcoala Gimnazială Nr. 126, Școala Gimnazială Nr. 127, Şcoala Gimnazială Nr. 128, Şcoala Gimnazială Grigore Tocilescu, Şcoala Gimnazială Nr. 134, Școala Gimnazială Nr. 136, Şcoala Gimnazială Mircea Sântimbreanu, Şcoala Gimnazială Jon LC. Brătianu, Şcoala Gimnazială Nr. 143, Şcoala Gimnazială Petrache Poenaru, Şcoala Gimnazială George Călinescu şi Şcoala Gimnazială Nr. 188. În concordanță cu prevederile Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5599/25.08.2025 privind reorganizarea unităţilor de învățământ preuniversitar de stat din sectorul 5, municipiul Bucureşti, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, mai multe dintre instituţiile care au solicitat şi au primit aviz favorabil privind implementarea SDS în anul şcolar 2025 — 2026 sunt reorganizate astfel: - începând cu anul școlar 2025 — 2026, Şcoala Gimnazială Nr. 125 preia ca unitate absorbantă Școala Gimnazială Perrache Poenaru ca structură arondată fără personalitate juridică; - începând cu anul școlar 2025 — 2026, Școala Gimnazială Grigore Tocilescu preia ca unitate absorbantă Şcoala Gimnazială Nr. 103 ca structură arondată fără personalitate juridică; - începând cu anul școlar 2025 — 2026, Şcoala Gimnazială Nr. 136 preia ca unitate absorbantă Şcoala Gimnazială Nr. 134 ca structură arondată fără personalitate juridică. În scopul asigurării egalității de șanse şi pentru a adopta cele mai potrivite decizii în interesul superior al copilului, elevii din școlile care sunt absorbite, pierzându-și astfel personalitatea juridică, îşi păstrează calitatea de beneficiari direcţi ai programului SDS finanțat în anul școlar 2025-2026 de autorităţile administraţiei publice locale din Sectorul 5. Responsabilitatea organizării SDS avizat pentru cele trei şcoli absorbite, respectiv Școala Gimnazială Petrache Poenaru, Şcoala Gimnazială Nr. 103 și Şcoala Gimnazială Nr. 134, va reveni şcolilor absorbante, respectiv Școala Gimnazială Nr. 125, Școala Gimnazială Grigore Tocilescu şi Școala Gimnazială Nr. 136. Menţionăm totodată că, în cazul derulării Programului național Masă sănătoasă, unui număr de 150 de elevi (din care 135 de nivel primar şi 15 de nivel gimnazial) provenind din Şcoala Gimnazială Petrache Poenaru, structură arondată Şcolii Gimnaziale Nr. 125, nu le vor fi asigurate servicii de catering și în cadrul SDS, ci vor fi beneficiari exclusiv ai pachetelor de activităţi specifice programului Școală după școală. Scopul programului Școală după școală din anul şcolar 2025-2026 îl constituie dezvoltarea şi diversificarea. serviciilor alternative de educaţie pentru elevii din şcolile din Sectorul 5 al municipiului București, vizând formarea/consolidarea competențelor specifice învățământului primar/secundar inferior (gimnazial), prin activităţi de învățare formală și non-formală, în funcţie de nevoile concrete şi de particularităţile de vârstă ale beneficiarilor. Cadrul legal: * Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare; e Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare; * Ordinul Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului și Sportului nr. 5349/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului Școală după şcoală, completat şi modificat prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4802/31.08.2017; e Ordinul Ministerului Educaţiei și Cercetării nr. 5599/25.08.2025 privind reorganizarea unităţilor de învățământ preuniversitar de stat din sectorul 5, municipiul Bucureşti; * Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5726/2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcționare a unităţilor de învățământ preuniversitar; + Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3463/2025 privind structura anului şcolar 2025-2026; * Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1456//2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările şi completările ulterioare; * Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învățământ preuniversitar; + Ordinul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor — ANSVSA nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităţilor de obținere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările şi completările ulterioare; e Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, cu modificările și completările ulterioare; e Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al ministrului educaţiei 2209/4469/2022 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, cu modificările şi completările ulterioare; e Ordonanţa Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman; e Hotărârea Guvernului nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru igiena produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare; e Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu modificările şi completările ulterioare; e Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, cu modificările și completările ulterioare; e Regulamentele de ordine interioară ale unităţilor preuniversitar de stat din Sectorul 5; e Legea nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învățământ preuniversitar; e Legea nr. 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare; e Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; e Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. Principii care stau la baza activităților programului: a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, egalitatea șanselor şi nediscriminarea; b) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor; c) respectarea demnităţii copilului; d) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului; €) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului; f) responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părintești. Mod de organizare a programului: SDS este conceput de unităţile de învățământ sub formă de proiect în urma unei analize de nevoi, prin consultarea factorilor educaţionali (elevi, reprezentanţi legali ai acestora, cadre didactice, comunitate locală). În concordanță cu resursele umane, financiare și materiale existente la nivelul fiecărei instituţii școlare, se stabilesc pachetele educaţionale care vor fi propuse în cadrul programului, precum şi criteriile de selecţie a grupului- țintă de elevi. Oferta SDS este prezentată, discutată şi aprobată de consiliul profesoral al şcolii. Ulterior, regulamentul intern de organizare a programului, elaborat de fiecare instituţie şcolară, este aprobat prin decizie a consiliului de administraţie al unității de învăţământ. Obiective-cadru specifice programului: . creşterea gradului de respectare a dreptului fundamental la educaţie al copilului, indiferent de condiţia socială a familiei sale/a mediului de proveniență; Lă promovarea principiului echităţii în educaţie și al accesului egal la educaţie; [] prevenirea fenomenului abandonului școlar/reducerea ratei absenteismului școlar; . prevenirea/reducerea sărăciei și excluziunii sociale în rândul copiilor; . creşterea ratei de succes şcolar a copiilor din grupul-ţintă și a şanselor acestora de a parcurge cât mai mulţi ani în sistemul de învăţământ; . ameliorarea performanţelor şcolare ale elevilor; . promovarea, în rândul copiilor, a principiilor stilului de viaţă sănătos cu ajutorul unui program de servire a mesei în mod regulat; [ă asigurarea accesului copiilor din grupul-țintă la un mediu securizant înainte sau după terminarea cursurilor programului instructiv-educativ obligatoriu; [] stimularea părinților copiilor din grupul-ţintă pentru a deveni/ a se menţine activi pe piaţa forţei de muncă; . prevenirea fenomenului de abuz şi neglijare a copiilor; . consolidarea competențelor de management al timpului liber. Activităţi specifice programului: Fiecare unitate de învățământ, în funcţie de grupul-țintă, constituie pachete de activități adresate elevilor, care pot include: A. Pentru învăţământul primar: - activități de educaţie, complementare activităţii didactice, respectiv supraveghere și îndrumare în efectuarea temelor, recuperare pentru elevii cu dificultăţi cognitive; - activități de susținere şi de dezvoltare personală a elevilor, respectiv recuperare pentru elevii cu tulburări emoţionale, tulburări de limbaj prin activități remediale, consiliere, alte activităţi specifice, activităţi de dezvoltare pentru elevii capabili de performanță, activităţi de încurajare a lecturii independente, autocunoaștere, intercunoaştere prin activități de dezvoltare emoțională și socială, activităţi practic-aplicative pe diferite domenii (arte, ştiinţe, tehnologii, sport etc.), proiecte tematice, propuse de către elevi sau părinți, cadre didactice etc., activități fizice şi mișcare, drumeţii/excursii/vizionări de spectacole şi altele asemenea. B. Pentru învăţământul secundar inferior: - activități de educaţie, complementare activităţii didactice, respectiv activităţi de suport pentru efectuarea temelor şi activităţi remediale; - activități de susținere şi de dezvoltar [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: sector5.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă