26 februarie 2026 · Inițiator: Primarul Sectorului 5, (nu apare nume)
HCL 11/2026 București Sectorul 5 adoptată
Hotărâre privind asigurarea accesului gratuit al elevilor şi tinerilor care urmează cursurile învăţământului preuniversitar la un proiect de educație prin sport, susținut de reprezentanții Palatului Național al Copiilor din București în sala de sport a Colegiului Tehnic Energetic.
Denumire
Hotărârea nr. 11 din 2026 a Consiliului Local București Sectorul 5
Se aprobă acordarea accesului gratuit pentru elevi și tineri în învățământ preuniversitar la un proiect de educație prin sport, susținut de Palatul Național al Copiilor, în sala de sport a Colegiului Tehnic Energetic, conform unui Protocol atașat. Decizia înseamnă că liceenii și tinerii din sector pot participa fără costuri la acel program, iar autoritățile locale vor asigura implementarea prin direcția de învățământ și instituția gazdă. Vor fi responsabilități ale Primarului Sectorului 5 și ale directorului Colegiului pentru a duce la îndeplinire prevederile hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă asigurarea accesului gratuit al elevilor şi tinerilor care urmează cursurile învăţământului preuniversitar la un proiect de educaţie prin sport, susținut de reprezentanţii
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 5
Strada Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, Sector 5, Bucureşti Cod fiscal: 4433953
Tel.: 021.314.46.80 021.314.43.18 www.sector5.ro
Fax: 021.314.49.90 021.311.04.65 E-mail: primarie(asector5.ro
HOTĂRÂRE
privind asigurarea accesului gratuit al elevilor şi tinerilor care urmează cursurile
învățământului preuniversitar la un proiect de educaţie prin sport,
susținut de reprezentanții Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti în sala de
sport a Colegiului Tehnic Energetic
Având în vedere:
— Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5, înregistrat sub nr. 53216/20.02.2026;
— Raportul comun de specialitate al Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector
5, înregistrat sub nr. 1676/20.02.2026 şi al Direcţiei Economice, din cadrul Sectorului 5 al
Municipiului București, înregistrat sub nr. 53220/20.02.2026;
— Adresa Colegiului Tehnic Energetic nr. 449/05.02.2026, înregistrată la Direcţia de
Administrare a Unităţilor de Învățământ Sector 5 sub n. 1190/05.02.2026.
Luând în considerare:
-Avizul Comisiei pentru buget, finanțe, taxe locale, fonduri europene și alte activități
economice;
-Avizul Comisiei Juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice şi respectarea drepturilor
şi libertăților cetățenești;
-Avizul Comisiei pentru educaţie, tineret şi sport,
În conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (1), coroborat cu alin. (3), lit. g), art. 140 alin.(1), ale art. 166, alin.
(2), lit. |), ale art. 196, alin. î, lit. a) şi ale art. 243, alin. 1, lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificări şi completări ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă asigurarea accesului gratuit al elevilor şi tinerilor care urmează cursurile
învăţământului preuniversitar la un proiect de educaţie prin sport, susținut de reprezentanţii
Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti în sala de sport a Colegiului Tehnic Energetic, în
condiţiile stabilite potrivit Protocolului, care constituie anexa, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2 — Primarul Sectorului 5, prin aparatul de specialitate, Direcţia de Administrare a Unităţilor
de Învățământ Sector 5 şi directorul Colegiului Tehnic Energetic vor duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
Contrasemnează pentru legalitate,
Secretar General al Sectorului 5,
Florin MANUC
Puii
Nr.__//_/26.02.2026
33
Anexă la H.C.L. Sector 5 nr. (Î___/26.02.2026
PROTOCOL DE COLABORARE
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 5 nr. /___.______.2026
privind asigurarea accesului gratuit al elevilor şi tinerilor care urmează cursurile învățământului
preuniversitar la un proiect de educaţie prin sport, susținut de reprezentanţii Palatului Naţional al
Copiilor din Bucureşti în sala de sport a Colegiului Tehnic Energetic,
Părţile:
DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECTOR
5, serviciu public de interes local cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local Sector
5, cu sediul în str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, Sector 5, București, cod fiscal 50623501,
reprezentată prin doamna Andreea Cătălina OPREA - Director Executiv, denumită în cele ce
urmează DAUI Sector 5,
COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, cu sediul în Aleea Podul Giurgiului, nr. 5, Sector
5, București, cod fiscal 4382698, reprezentată prin doamna Diana Cireşica GHERGU — Director,
denumit în cele ce urmează Colegiul,
şi
PALATUL NAŢIONAL AL COPIILOR DIN BUCUREȘTI, cu sediul în B-dul
Tineretului, nr. 8-10, Sector 4, Bucureşti, reprezentat prin doamna Maria Luciana MARIN —
Director, denumit în cele ce urmează Beneficiarul,
au convenit să încheie prezentul Protocol de colaborare, în următoarele condiţii:
Art. 1. OBIECTUL PROTOCOLULUI
1.1 Derularea, în spaţiul în suprafață de 604 mp, aferent imobilului corp C3 (sală de sport),
înscris în cartea funciară cu nr. 231209, a unui proiect vizând promovarea şi dezvoltarea
activităților sportive în mediul preuniversitar, fără afectarea procesului didactic al Colegiului
Tehnic Energetic sau a altor activităţi adiacente acestuia.
1.2 Obiectivele proiectului:
- promovarea practicării, de către elevi, a activităţilor sportive în mod continuu şi susținut;
- formarea competenţelor de mișcare, sănătate, igienă şi nutriţie prin sport;
- dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor, promovarea spiritului de întrecere și fair-play;
- formarea unor deprinderi de muncă individuală şi în colectiv;
- formarea şi educarea copiilor şi tinerilor prin socializare, cooperare şi răspundere;
- pregătirea elevilor pentru o societate bazată pe competivitate;
- petrecerea timpului liber în mod organizat, util şi plăcut;
- combaterea violenţei fizice și verbale în rândul copiilor şi tinerilor.
1.3. Activităţile principale ale proiectului:
- selecţia, iniţierea, pregătirea continuă și susținută, organizarea şi participarea la competiţii
sportive interne, la discipline şi ramuri sportive diverse, a elevilor Colegiului Tehnic Energetic
şi a celor provenind din alte unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Bucureşti, înscriși
la Palatul Naţional al Copiilor;
- organizarea unor evenimente care au scopul de a încuraja copiii să practice o disciplină sau
ramură sportivă la alegere şi să obţină performanţe.
Art. 2 DURATA PROTOCOLULUI
2.1 Prezentul Protocol de colaborare produce efecte de la data semnării de către părți până la data
de 31 august 2026.
Art. 3 OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
3.1 OBLIGAŢIILE DAUI Sector 5
3.1.1 Să asigure sprijin logistic Colegiului Tehnic Energetic, dacă este cazul, în scopul
desfășurării proiectului în bune condiţii.
3.1.2 Să participe, ori de câte ori consideră necesar, la activităţile proiectului.
3.1.3 Să promoveze asocierea și proiectul pe site-ul propriu.
3.2 OBLIGAŢIILE COLEGIULUI
3.2.1 Să asigure accesul gratuit al Beneficiarului, respectiv al profesorilor, antrenorilor şi
colaboratorilor nominalizați de acesta, în vederea desfăşurării în unitatea de învățământ, în
zilele şi intervalul orar aprobate în Consiliul de administraţie al Colegiului, a tuturor
activităţilor proiectului menţionat la art. 1.1.
3.2.2 Să permită şi să faciliteze participarea cadrelor didactice şi a elevilor la desfăşurarea tuturor
activităţilor proiectului.
3.2.3 Să asigure cu prioritate accesul în spaţiul menţionat la art. 1.1 a grupelor din proiect, după
desfășurarea lecţiilor de educație fizică şi sport specifice programului școlar obligatoriu al
Colegiului Tehnic Energetic, în zilele şi intervalul orar aprobate în Consiliul de
administraţie al unităţii de învățământ.
3.2.4 Să promoveze asocierea şi proiectul pe site-ul propriu.
3.2.5 Să promoveze DAUI Sector 5/Beneficiarul prin apariţia logo-ului instituţiei pe materialele
promoţionale (afişe, invitaţii, programe, video etc.), în limita competenţelor conferite de
lege.
3.2.6 Pe întreaga perioadă
în care Protocolul este în vigoare, să asigure folosința utilă și
netulburată a spaţiului, cu condiţia respectării de către Beneficiar a tuturor obligaţiilor
asumate prin prezentul Protocol.
3.2.7 Până la data încetării Protocolului prin expirarea duratei acestuia sau din orice alte motive,
să asigure Beneficiarului accesul şi furnizarea următoarelor utilități: energie electrică,
energie termică, apă şi canalizare.
3.2.8 Să notifice Beneficiarul cu privire la orice modificare a programului, evenimente speciale,
sau situaţii care determină modificarea temporară/suspendarea activității;
3.2.9 Să suspende accesul Beneficiarului în spaţiu dacă există motive bine întemeiate de ordin
legal, administrativ, de sănătate publică sau de interes public (de exemplu: lucrări, alegeri,
măsuri epidemiologice etc);
3.2.10 Să redacteze şi să păstreze documentele justificative privind colaborarea cu DAUI Sector
5/Beneficiarul, pentru arhiva instituției și pentru audit/administraţie locală, alte institaţii
abilitate ale statului român.
3.3 OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI
3.3.1
3.3.2
3.3.3
3.3.4
3.3.5
3.3.6
3.3.7
3.3.8
3.3.9
3.3.10
3.3.11
3.3.12
3.3.13
3.3.14
3.3.15
3.3.16
3.3.17
3.3.18
Să se ocupe prin persoanele specializate, respectiv profesori/antrenori, de procesul de
selecţie, inițiere, pregătire și formare a elevilor care doresc practicarea unei discipline sau
ramuri sportive, în mod gratuit;
Să nu solicite contribuţii financiare elevilor implicaţi în proiect;
Să faciliteze accesul gratuit al elevilor la toate evenimentele și activităţile sportive
organizate prin intermediul proiectului;
Să desfăşoare activităţile în strictă conformitate cu prevederile legale aplicabile și cu
regulamentul intern al unităţii de învăţământ;
Să asigure, pe durata activităţilor, climatul de siguranță şi respectarea normelor interne
privind accesul persoanelor, protecția minorilor, prevenirea incidentelor și respectarea
regulamentului intern al colegiului;
Să respecte programul agreat de comun acord cu unitatea de învățământ, folosind spaţiile
doar în intervalele şi condiţiile aprobate de aceasta;
Să se conformeze și să pună în aplicare cerinţele unităţii de învățământ la solicitarea
acesteia, în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor în spațiul pus la dispoziţie
şi a asigurării condițiilor optime de funcționare pentru unitatea de învăţământ;
Să răspundă pentru orice prejudiciu material sau daune produse spaţiului, bunurilor sau
beneficiarilor (elevi, personal), pe perioada derulării activităţilor;
Să predea spaţiul utilizat în aceeași stare în care l-a primit, la încetarea activităţilor,
protocolului sau la solicitarea motivată a unității;
Să colaboreze cu personalul desemnat de unitate pentru monitorizarea activităţilor și pentru
soluţionarea eventualelor incidente apărute;
Să asigure logistica necesară, materiale didactice precum şi echipamentul sportiv, la
activităţile specifice derulate în cadrul colegiului;
Să armonizeze calendarul competițional sportiv ale grupelor din cadrul proiectului în
concordanță cu calendarul competițional al Inspectoratului Şcolar al Municipiului
București, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi ale federaţiilor sportive de specialitate;
Să expună și să promoveze în locaţiiile de desfășurare ale activităţilor, banner-ul DAUI
Sector 5, al Colegiului sau alte materiale promoţionale care fac obiectul prevederilor
acestui protocol;
Să faciliteze accesul DAUI Sector 5/Şcolii la informaţiile necesare desfășurării proiectului
susținut în spaţiul menţionat la art. 1.1;
Să nu transfere drepturi şi obligaţii rezultate din protocol fără acordul scris al DAUI Sector
5/Colegiului şi fără aprobarea Consiliului Local al Sectorului 5;
Să permită participarea reprezentanţilor DAUI Sector 5/ Colegiului la toate activităţile
proiectului;
Să furnizeze Colegiului informaţii privind calitatea persoanelor care vor intra în unitatea
de învățământ şi care vor participa la desfăşurarea activităţilor proiectului;
Să informeze cadrele didactice şi elevii cu privire la conţinutul proiectelor educative în
care vor fi cuprinși;
3.3.19 Să informeze reprezentanţii DAUI Sector 5/ Colegiului, cu privire la aspectele care
perturbă bunul mers al derulării activităţilor sportive sau neregulile observate, dacă este
cazul;
3.3.20 Să prezinte în timp util către DAUI Sector 5/ Colegiu perspectivele dezvoltării unor noi
proiecte educaţionale;
3.3.21 Să se consulte cu reprezentanții DAUI Sector $/ Colegiului asupra modalităților de
dezvoltare a proiectelor, precum şi în ceea ce priveşte implicarea elevilor şi profesorilor în
cadrul acestora;
3.3.22 Să promoveze asocierea şi proiectul pe site-ul propriu;
33.23 Să promoveze DAUI Sector 5/ Colegiul prin apariţia logo-urilor instituţiilor pe materialele
promoţionale (afişe, invitaţii, programe, video etc.), în limita competenţelor conferite de
lege.
Art. 4 PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR SPORTIVE
4.1 Programul activităților ce fac obiectul prezentului protocol se stabileşte de comun acord între
părți și se anexează la protocol ca document distinct, parte integrantă a acestuia.
4.2 Orice modificare ulterioară a programului convenit se realizează doar cu acordul scris prealabil
al părților semnatare ale prezentului protocol.
4.3 Părţile au obligaţia să respecte cu stricteţe intervalele orare stabilite, iar orice solicitare
suplimentară sau modificare va fi comunicată şi aprobată în scris cu cel puţin 3 zile lucrătoare
înainte de data vizată.
Art. 5 FORŢĂ MAJORĂ
5.1 Partea care invocă forța majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod
complet, producerea forței majore și de a lua orice măsură care îi stă la dispoziţie în vederea
încetării acesteia.
5.2 Forţa majoră exonerează părţile de neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezentul protocol.
Art. 6 MODIFICAREA PROTOCOLULUI
6.1 Modificarea prezentului Protocol poate fi realizată prin act adițional, cu acordul părților și al
Consiliului Local al Sectorului 5.
Art. 7 ÎNCETAREA PROTOCOLULUI
7.1 Prezentul Protocol încetează:
a. prin acordul de voinţă al părţilor,
b. prin reziliere, la solicitarea motivată a uneia dintre părţi,
c. la data expirării duratei pentru care a fost încheiat,
d. dacă forța majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de 3 luni.
7.2 În cazul în care una dintre părți nu își respectă obligaţiile asumate, partea lezată va notifica
părții în culpă să depună toate diligenţele pentru executarea corespunzătoare a obligaţiilor
contractuale. Dacă partea în culpă nu se conformează în termen de 15 zile de la primirea
notificării, partea lezată poate rezilia, în mod unilateral, Protocolul.
Art. 8 LITIGII
8.1 În caz de litigiu, părţile vor încerca soluţionarea acestuia pe cale amiabilă.
8.2 În cazul în care nu se reuşeşte soluţionarea pe cale amiabilă, acesta se va soluţiona de către
instanțele judecătorești, potrivit legii.
Art. 9 DISPOZIȚII FINALE
9.1 Protocolul poate fi modificat și/sau completat prin act adiţional semnat de părți, la iniţiativa
oricărei dintre acestea, exclusiv cu acordul Consiliului Local al Sectorului 5.
9.2 Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului Protocol, trebuie să fie
transmisă în scris.
9.3 Părţile vor urmări şi asigura aplicarea unitară a dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentului
protocol.
9.4 Părţile răspund, în condiţiile legii, de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezentul protocol.
9.5 Prevederile prezentului protocol se completează cu dispoziţiile Codului Civil.
-„ în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare
Prezentul protocol a fost încheiat astăzi,....
parte, toate cu valoare de original.
Directia de Administrare a Beneficiar,
Unităţilor de Învăţământ Sector 5,
Director Executiv,
Colegiul Tehnic Energetic,
Director,
Administrator financiar,
Administrator de patrimoniu,
EDINȚĂ,
N LAZAROV
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.