16 martie 2023

HCL 83/2023 București Sectorul 3 adoptată

HCLS3 nr. 83 din 16.03.2023

Denumire
Hotărârea nr. 83 din 2023 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
83 / 2023
Data
16 martie 2023
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea Contractului de parteneriat între Apa Nova București SA, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și Sectorul 3 al Municipiului București pentru formarea profesională a elevilor prin învățământ dual, în domeniul „Construcții, Instalații și lucrări publice” cu calificarea „instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze”. Aceasta înseamnă că elevii vor învăța la școală și vor efectua practică la terțe entități, iar zona Sectorului 3 va beneficia de pregătire practică în instalații și rețele, contribuind la admiterea în programul dual finanțat/subvenționat. Termenele și detaliile exacte de implementare vor fi stabilite în contractul încheiat între părți.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, aferent anului şcolar 2023-2024, clasa a IX-a, domeniul de pregătire profesională „Construcţii, instalaţii și lucrări publice” — calificarea profesională „instalator instalații tehnico — sanitare şi de gaze”, între operatorul economic Apa Nova Bucureşti SA, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” şi Sectorul 3 al Municipiului București, Contract prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București www.primarie3.ro HOTĂRÂRE privind încheierea Contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământ dual, în domeniul de pregătire profesională — „Construcţii, Instalaţii şi lucrări publice”, calificarea profesională - „instalator instalaţii tehnico — sanitare și de gaze” între operatorul economic Apa Nova București SA, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” şi Sectorul 3 al Municipiului București Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în şedinţă ordinară, azi 16.03.2023 Având în vedere : - Referatul de aprobare nr. 63041/CP/07.03.2023 al Primarului Sectorului 3; - Raportul de specialitate nr. 62333/06.03.2023 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea; - Adresa nr. 62344/06.03.2023 a Direcţiei Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea; În conformitate cu prevederile: - Legii nr. 82/2018 pentru aprobarea OUG ar. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; - Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a învățământului dual; - HCGMB nr. 396/28.09.2017 privind cooperarea între Municipiul București, sectoarele Municipiului Bucureşti și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în vederea iniţierii, finanțării şi derulării proiectului „Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual din Bucureşti ”; - HCL S3 nr. 154/24.04.2018 privind promovarea proiectului „Școala Profesională 'Metropolitană în Sistem Dual ”; Luând în considerare: - Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activități economice şi relația cu mediul de afaceri; - Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ şi respectarea drepturilor cetăţenilor; - Avizul Comisiei de validare, resurse umane, învăţământ, sport şi tineret, releţii cu sindicatele, ONG-uri, societatea civilă; În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE : Art.1. Se aprobă Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, aferent anului şcolar 2023-2024, clasa a IX-a, domeniul de pregătire profesională „Construcţii, instalaţii și lucrări publice” — calificarea profesională „instalator instalații tehnico — sanitare şi de gaze”, între operatorul economic Apa Nova Bucureşti SA, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” şi Sectorul 3 al Municipiului București, Contract prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Sectorului 3 al Municipiului București să semneze Contractul, iar Direcţia Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea să gestioneze derularea, monitorizarea și implementarea Contractului. Art.3. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, precum şi instituţiile publice din subordinea Consiliului Local Sector 3, va lua măsurile de ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri. CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL CORIAA ED) RD-MARIAN NR. 83 DIN 16.03.2023 Număr de înregistrare la unitatea de învăţământ ........ cecene În aaanananaenanaaaaaa nana Număr de înregistrare la operatorul economic...........mcneeeeee În maanananenenenneneneee Număr de înregistrare la Unitatea Administrativ - Teritorială........... cecene |mencaane nana neaanaae ANEXA. dn Wes 5 mh.82 /46.03.d025 CONTRACT DE PARTENERIAT pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual - Nivelul 3 de calificare - CAPITOLUL 1 Părţile contractante Prezentul contract se încheie între: 1. Unitatea de învățământ Colegiul Tehnic Anghel Saligny București, cu sediul în Bucureşti, Str. Bd. Nicolae Grigorescu nr. 12, telefon 021.340.26.54, fax: 021.340.26.54, CUI 4400964, reprezentată legal prin Maria RĂDOI, având funcţia de Director, 2. Unitatea administrativ-teritorială Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti cu sediul în București, Calea Dudeşti nr. 191, Bucureşti, Sector 3, C.F. 4420465, telefon 021.318.03.23-28, fax 021.318.03.04, reprezentat legal prin Robert Sorin NEGOIŢĂ, în calitate de Primar, 3. Operatorul economic (partener de practică) Apa Nova Bucureşti S.A. cu sediul în Str. Tunari nr. 60A, Clădirea Ştefan cel Mare, etajele 6-9, Sector 2, Bucureşti, identificată cu J40/9006/1999, C.U.I. 12276949, telefon 021.310.02.74, fax 021.312.44.37, reprezentat legal prin Jorj - Mădălin MIHAILOVICI, în calitate de Director General. CAPITOLUL II Scopul contractului Art. 1.- (1) Prin semnarea prezentului contract, părțile înțeleg să acţioneze în calitate de parteneri, prin eforturi conjugate și partajarea responsabilităţilor, în baza propriilor competenţe instituţionale, în interesul comun privind formarea competenţelor necesare pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor şi sprijinirea acestora în tranziţia de la şcoală la un loc de muncă, exprimat prin scopul contractului. (2) Prezentul contract are ca scop formarea profesională de calitate a elevilor, în vederea angajării lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire şi competențele certificate. CAPITOLUL III Obiectul contractului Art. 2. - (1) Prezentul contract stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părților, precum şi costurile asumate pentru formarea profesională a elevilor pentru care se inițiază pregătirea prin învăţământul dual, începând din anul şcolar 2023-2024, după cum urmează: Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte Comunitatea Şef Serviciu, Şef Serviciu, Georgeta VIȘAN » d m at a) La nivelul 3 de calificare, conform Cadrului național al calificărilor (CNO): - 28 elevi, în domeniul de pregătire profesională Construcţii, instalații şi lucrări publice, calificarea profesională Imstalator instalaţii tehnico-sanitare și de gaze; Art. 3. - Prezentul contract reprezintă un acord general, pe baza căruia vor fi încheiate anual contractele individuale de pregătire practică a elevilor din învățământul dual, conform reglementărilor în vigoare. CAPITOLUL IV Durata contractului Art, 4 - (1) Prezentul contract se încheie pe o durată determinată de 42 de luni pentru a cuprinde perioada de timp aferentă activităţilor de promovare a ofertei, recrutarea, selecția şi admiterea elevilor, întreaga perioadă de formare profesională prin învăţământul dual, inclusiv susţinerea examenului final de certificare a calificării - şi intră în vigoare la data semnării lui de către reprezentanții legali ai părţilor contractante. (2) Responsabilitățile specifice şi contribuţiile asumate în cadrul partajării responsabilităţilor între şcoală şi operatorul economic partener de practică, situaţia susținerii financiare, stimulentelor şi altor formelor de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către operatorul economic sunt stabilite pentru fiecare an şcolar în anexele nr. 1 şi nr. 2, care se actualizează anual şi fac parte integrantă din prezentul Contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual. (3) Situaţia obiectivelor de investiţii, reparaţii capitale, consolidări şi a altor categorii de cheltuieli pentru dezvoltarea unităţii școlare şi creşterea calităţii procesului de educaţie şi formare profesională, asumate de unitatea administrativ-teritorială, sunt stabilite pentru fiecare an şcolar sau pentru o perioadă de maximum 3 ani şcolari, în funcţie de specificul obiectivelor de investiție/reparaţii capitale/consolidări/alte categorii de cheltuieli şi de termenele de realizare. CAPITOLUL V Participarea în mecanismele decizionale ale unităţii de învățământ Art. 5. - (1) Componenţa consiliului de administraţie al unităţii de învățământ se stabileşte la începutul fiecărui an şcolar în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare şi procedurile de constituire stabilite prin Metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administrație din unităţile de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. (2) În cazul în care numărul operatorilor economici parteneri de practică ai unităţii de învățământ este mai mare decât numărul de locuri care poate fi alocat conform reglementărilor în vigoare, menționate la alin. (1), pentru includerea în consiliul de administraţie a operatorilor economici parteneri (inclusiv camere de comerţ/asociații profesionale, consorţii partenere în învățământul dual), aceştia pot decide să se constituie într-un consiliu reprezentativ al operatorilor economici care-şi va desemna reprezentanții în consiliul de administraţie pe locurile alocate operatorilor economici. (3) Atribuţiile consiliilor de administraţie din unităţile de învățământ care școlarizează în învăţământul profesional şi tehnic sunt cele stabilite prin Metodologia-cadru de organizare și funcționare a consiliului de administraţie din unităţile de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei , ţinând cont de aspectele specifice privind atribuţiile consiliilor de administraţie în relaţia cu consiliul reprezentativ al operatorilor economici din unităţile de învățământ în care a fost constituit acesta. Atribuţiile consiliilor de administraţie pot fi completate cu prevederi specifice aprobate de consiliul de administrație se în regulamentul intern al unității de învățământ. MA N Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte Comunitatea Şef Serviciu, Şef Serviciu, Georgetă, ISAN CAPITOLUL VI Drepturile şi obligaţiile părţilor SECȚIUNEA 1 Drepturile și obligaţiile unităţii de învățământ Art. 6. - Unitatea de învățământ are dreptul: a) să iniţieze activităţi de informare și promovare a învățământului dual, pe care le poate organiza şi desfăşura, după caz, în colaborare cu operatorii economici parteneri, sau singură, în condiţiile convenite cu aceștia; b) să coordoneze şi să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, elaborarea Procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual, inclusiv stabilirea numărului şi conținutului probelor de admitere pe baza propunerilor operatorilor economici; c) să iniţieze şi să elaboreze, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învăţământ - planul de acţiune al şcolii (PAS); d) să iniţieze și să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, proiectarea curriculumului în dezvoltare locală; e) să fie reprezentată şi să-şi exercite atribuţiile în cadrul consiliului de administraţie al unității de învăţământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi precizările de la cap.V; f) să-şi exercite atribuţiile care-i revin, în baza reglementărilor legale în vigoare, privind organizarea şi derularea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare de funcţionare a programelor de învățământ dual, prin consultare cu operatorii economici parteneri; g) să realizeze evaluarea continuă a elevilor la activităţile de pregătire teoretică precum şi la pregătirea practică din modulele de specialitate desfășurată în unitatea de învățământ; h) să participe la evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant pe durata practicii desfăşurate la operatorul economic, prin cadrul didactic coordonator de practică, care colaborează în acest scop cu tutorele desemnat de operatorul economic, în condiţiile convenite cu acesta; i) să iniţieze măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin organizarea, în colaborare cu operatorii economici parteneri, de activităţi/stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situaţia şcolară neîncheiată din cauza absenţelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă; j) să organizeze, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în vigoare şi în condiţiile stabilite de comun acord cu aceștia, desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor. Art. 7. - Unitatea de învăţământ se obligă: a) Să constituie consiliul de administraţie al unităţii de învățământ cu includerea reprezentanţilor din partea operatorilor economici, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi precizările de la cap. V; b) să se implice activ în organizarea și desfășurarea de activități de informare şi promovare a învățământului dual și a ofertei de formare profesională prevăzută la art. 2; c€) să supună avizării, de către Consiliul de administraţie din unitatea de învățământ, componenţa Comisiei de admitere în învăţământul dual şi să o transmită spre aprobare inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, conform prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul dual, în vigoare pentru nivelul de calificare pentru care se încheie prezentul contract; Serviciul Politici,Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte Şef Serviciu, Șef Serviciu, Geoţge VIȘAN Teofil 183 Wan BUZDUGA == — 4 4 A | (ON 3 d) să elaboreze, în parteneriat cu operatorii economici, Procedura de admitere a candidaților în învățământul dual, inclusiv numărul şi conţinutul probelor de admitere stabilite pe baza propunerilor operatorilor economici, pe care o supune aprobării consiliului de administrație al unităţii de învățământ și o transmite inspectoratului şcolar judeţean/al Municipiului Bucureşti spre avizare de către comisia de admitere judeţeană/ a municipiului București; e) să transmită notificări operatorilor economici cu privire la situaţia înscrierilor rezultate în urma admiterii, în vederea încheierii contractelor individuale de pregătire practică; f) să încheie, împreună cu partenerul de practică, elevii sau părinţii/ tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcţionare a învățământului dual; g) să elaboreze, în colaborare cu partenerii şcolii, planificarea strategică a unităţii de învățământ - planul de acţiune al şcolii (PAS) şi să îl supună aprobării consiliului de administrație; h) să asigure spațiile de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică şi pentru componenta de pregătire practică (laborator tehnologic şi instruire practică) din modulele de specialitate, convenită a se desfăşura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională, planurile de învățământ şi curriculumul în vigoare; i) să asigure materiile prime, materialele consumabile, energia electrică și celelalte utilități necesare componentei de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, prevăzută a se desfăşura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale, planurilor de învățământ şi curriculumului în vigoare, convenită în anexa nr. 1, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat; j) să asigure resursele umane pentru instruirea teoretică, laboratorul tehnologic şi instruirea practică realizată în unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare; k) să asigure echipamentele de lucru şi de protecţie pentru elevi, pe perioadele de formare derulate la unitatea de învățământ; I) să răspundă de respectarea normelor în vigoare privind asigurarea securității şi sănătății în muncă a elevilor, pe parcursul perioadelor de formare derulate la unitatea de învățământ; m) să asigure condiţiile necesare şi să angajeze cheltuielile legate de evaluarea şi certificarea elevilor, în cazul în care centrul de examen pentru certificare este organizat în cadrul unității de învățământ; n) să desemneze, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, câte un cadru didactic coordonator pentru fiecare grupă de elevi la instruirea. practică, responsabil pentru monitorizarea pregătirii practice derulate la operatorii economici; responsabilităţile cadrului didactic coordonator vor fi detaliate în Anexa pedagogică a contractelor individuale de pregătire practică care vor fi încheiate, conform modelului pentru învățământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale; 0) cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ colaborează cu tutorele desemnat de operatorul economic pentru evaluarea rezultatelor învăţării dobândite de elevul practicant pe durata practicii desfăşurate la operatorul economic şi realizează înregistrarea în documentele şcolare a notelor şi absenţelor la practică; p) să realizeze proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, în conformitate cu solicitările operatorilor economici şi cerințele standardelor de pregătire profesională și în parteneriat cu aceștia; q) să stabilească, în parteneriat cu operatorii economici, schemele orare de funcţionare a învățământului dual, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual; r) să planifice, împreună cu operatorii economici, stagiile de pregătire practică a elevilor și pregătirea practică (laborator tehnologic şi instruire practică) din modulele de specialitate, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcţionare a învățământului dual, Serviciul Politici,Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte Şef Serviciu, Georgetd VIȘAN ( (ON 4 Şef Serviciu, s) să asigure, în colaborare cu operatorii economici, organizarea şi desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare; t) să asigure, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în vigoare şi în condiţiile stabilite de comun acord cu aceştia, organizarea şi desfășurarea evaluării continue a elevilor; u) să asigure celelalte drepturi ale elevilor prevăzute de legislaţia în vigoare. SECȚIUNEA a 2-a Drepturile și obligaţiile operatorului economic Art. 8. - Operatorul economic are dreptul: a) să iniţieze și să realizeze activităţi de informare şi promovare a ofertei de formare profesională, în colaborare cu unitatea de învățământ şi ceilalți operatori economici, sau singur, în condiţiile convenite cu aceştia; b) să formuleze cerințe şi propuneri pentru stabilirea numărului şi conţinutului probelor de admitere şi să participe la elaborarea Procedurii de admitere a candidaţilor în învățământul dual; c) să participe la recrutarea, selecţia şi admiterea candidaţilor pentru locurile oferite în învățământul dual; d) să participe la planificarea strategică a unităţii de învățământ - planul de acțiune al şcolii (PAS); e) să participe la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală; f) să fie reprezentat şi să-și exercite atribuţiile în cadrul consiliului de administraţie al unităţii de învățământ şi/sau, după caz, în consiliul reprezentativ al operatorilor economici, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi precizările de la cap.V; g) să fie consultat în organizarea procesul [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă