Este aprobat un plan pentru înființarea unei comisii mixte care să identifice și să propună achiziționarea unui teren în Sectorul 3 pentru construirea unui complex educațional. Comisia va avea 5 aleși locali și 2 angajați ai primăriei, iar scopul este să găsească terenul potrivit și să avizeze pașii pentru investiție. Decizia înseamnă pentru locuitori posibilitatea să se construiască un nou centru educațional în zonă, cu impact pe buget și termenele ulterioare ale proiectului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organizarea unei comisii mixte pentru identificarea, în vederea achiziţionării, a unui teren situat pe raza administrativ-teritorială a Sectorul 3 al Municipiului București, în scopul realizării unui complex educaţional
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind organizarea unei comisii mixte
pentru identificarea, în vederea achiziţionării, a unui teren în scopul realizării
unui complex educaţional în Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei publice
locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în şedinţă ordinară, azi 16.02.2023
Având în vedere:
— Adresa d-lui Neagu Constantin-lulian, consilier local PNL, înregistrată la Primăria Sectorului 3 cu
nr. 31887/06.02.2023;
- Referatul de aprobare nr. 31887/06.02.2023 al d-lui Neagu Constantin-lulian, consilier local PNL;
- Raportul de specialitate nr. 32545/13.02.2023 al Direcţiei Investiţii, Achiziţii şi Învăţământ,
- Raportul de specialitate nr. 39896/13.02.2023 al Direcţiei Generale de Urbanism şi Amenajarea
Teritoriului — Arhitect Şef.
În conformitate cu prevederile:
- Art. 127 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Art. 20 şi art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările și completările
ulterioare.
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de buget, finanțe, servicii publice, alte activităţi economice şi relația cu mediul de
afaceri;
Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și respectarea
drepturilor cetăţenilor;
Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat,
realizarea lucrărilor publice, protecția mediului şi salubritate;
Amendamentul adus proiectului de hotărâre de către Neagu Ctin Iulian, consilier local, conform
procesului verbal al şedinţei;
Procesul verbal al Comisiei de validare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (6) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă organizarea unei comisii mixte pentru identificarea, în vederea achiziţionării, a
unui teren situat pe raza administrativ-teritorială a Sectorul 3 al Municipiului București, în scopul realizării
unui complex educaţional.
Art.2. (1) Comisia mixtă este formată din 5 consilieri locali și 2 salariați din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului Sectorului 3.
(2) Se desemnează următorii consilieri locali să facă parte din Comisia mixtă:
a) Domnul Neagu C-Tin Iulian
b) Domnul Junghină Pavel
c) Domnul Matei Romulus - Eugen
d) Domnul Lupu Daniel - Florin
e) Doamna Păunică Adriana
(3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Primarul
Sectorului 3 va desemna, prin dispoziţie, salariaţii care să facă parte din Comisia mixtă, cu precădere din
cadrul structurilor cu atribuţii în domeniul urbanismului și învățământ.
Art.3. Obiectivele Comisiei mixte sunt, în principal, următoarele:
a) Identificarea unui teren în suprafață cuprinsă între 8.000 mp și 10.000 mp;
b) Terenul să fie situat în perimetrul delimitat conform Anexei, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre;
c) Terenul să fie situat într-o zonă care să permită construirea unui complex educaţional, în
condiţiile prevăzute într-un certificat de urbanism;
d) Terenul să aibă raportul lăţime/lungime de minim 1/3;
e) Terenul să fie liber de sarcini și proprietarul/proprietarii să fie de acord cu încheierea
contractului de vânzare-cumpărare după obţinerea împuternicirii date de Consiliul General al
Municipiului Bucureşti;
f) Preţul de cumpărare să fie de maxim 200 euro/mp, fără TVA;
Art.4. (1) Comisia mixtă își va desfăşura activitatea pe o perioadă de 3 luni din momentul în care va
fi aprobat proiectul de hotărâre, la expirarea căreia Consiliul Local al Sectorului 3 va prezenta un raport din
care să rezulte terenurile identificate, precum și propunerea privind achiziţia unuia dintre terenurile
identificate.
(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi supusă votului Consiliului Local a! Sectorului 3,
rezultatul votului fiind consemnat în procesul-verbal al ședinței.
Art.5. Pe baza propunerii prevăzută la art. 4 alin. (2), consilierii locali desemnaţi conform art. 2 alin.
(2), cu sprijinul Secretarului General al Sectorului 3, vor iniţia proiectul de hotărâre privind solicitarea către
Consiliul General al Municipiului București să împuternicească Consiliul Local al Sectorului 3 să
achiziționeze, pentru şi în numele Municipiului București, terenul ales în vederea construirii unui complex
educaţional.
Art.6. Primarul Sectorului 3 şi membrii desemnaţi să facă parte din Comisia mixtă vor duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, conform competenţelor.
NR. 57
DIN 16.02.2023
NEAGU C-TIN — IULIAN
Proiect de hotărâre privind organizarea unei comisii mixte pentru
identificarea, în vederea achiziţionării, a unui teren în scopul realizării unui
comple educaţional în Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti
AMENDAMENT
La art. 4 alin. (1) al proiectului de hotărâre propun Comisia mixtă să îşi
desfăşoare activitatea pe o perioadă de 3 luni din momentul în care va fi aprobat
proiectul de hotărâre.
PREŞEDINTE DE > SEDINI ! A
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Ă ANEXA
= HCLS3 n. 5716.02, 23
Terenul care se doreşte a fi achiziţionat pentru construirea complexului educaţional se va
identifica în perimetrul delimitat:
la Nord, Str. Brăţării, Str. Gura Badicului;
la Sud, Str. Drumul Gura Crivăţului, Str. Drumul Gura Racului;
- la Vest, Str. Drumul Gura Putnei;
La Est, Str. Drumul Gura Solcii.
/ „oINNW *
PS
| PRIMĂRIA
We. 21884 /P53 /o6 D2.N01%
Către: Robert-Sorin NEGOIŢĂ
Primar Sector 3, Bucureşti
Domnule Primar,
Vă supun atenției referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind organizarea
unei comisii mixte pentru identificarea, în vederea achiziţionării, a unui teren în scopul
realizării unui complex educaţional în Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti
Vă adresez rugămintea să dispuneți măsurile necesare pentru a include acest proiect pe
ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local.
Constantin-lulian NEAGU Constantin-lulian, semnat digital de Constantin-
Iulian Neagu
Consilier local PNL Neagu Data: 2023.02.06 10:37:08 +02:00"
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 3
REFERAT DE APROBARE
a Proiectului de Hotărâre privind
organizarea unei comisii mixte pentru identificarea, în vederea achiziţionării, a unui
teren în scopul realizării unui complex educaţional în Sectorul 3 al Municipiului
Bucureşti
Având în vedere dezvoltarea imobiliară a Sectorului 3 în zona bulevardului Theodor
Pallady, unde în ultimii ani s-au mutat foarte multe familii tinere şi ţinând cont de faptul că
infrastructura şcolară în această zonă este deficitară, neasigurându-se în anii ce vor veni un
mediu optim pentru desfășurarea procesului de învățământ, consider că este necesar ca Primăria
Sectorului 3 să aibă o viziune legată de acest aspect prin achiziționarea unui teren pe care să se
edifice un complex educaţional.
În prezent, copiii sunt nevoiţi să parcurgă distanţe foarte mari față de zona în care
domiciliază pentru a merge la școală.
Complexul educaţional care se doreşte a fi construit în această zonă trebuie să aducă o
arhitectură modernă și o funcționalitate adaptată noilor cerințe educaţionale, cu spații mari,
generoase, spaţii de interacţiune și socializare, terenuri de sport și zone de recreere alternate cu
spaţiile verzi.
Luând în considerare cele prezentate am inițiat prezentul proiect de hotărâre pe care îl
supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
Constantin-lulian semnat aisitai de Constantin-
lulian Neagu
N eag uU Data: 2023.02.06 10:33:53 +02'00'
[Su] PRIMĂRIA | S3 DIRECȚIA INVESTIȚII, ACHIZIȚII ŞI ÎNVĂȚĂMÂNT
33 SECTORULUI SERVICIUL INVESTIȚII, LUCRĂRI PUBLICE
I Love sector 3
20 15 /; Q
AR + 30945 //3. 010, 008
——— www. primariez.ro
TELEFON (004 o21) 318 03 23- 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MĂIL investitirachizitii O primarie3-ro
Calea Dudești nr/191, Sector 3, 031084, București
RAPORT DE SPECIALITATE
la Proiectul de hotărâre privind organizarea unei comisii mixte pentru
identificarea, în vederea achiziţionării, a unui teren în scopul realizării
unui complex educaţional în Sectorul 3 al Municipiului București
Direcţia Investiţii, Achiziţii şi Învățământ susţine dezvoltarea
infrastructurii şcolare în vedere asigurării celor mai bune condiții pentru
desfășurarea procesului de învăţământ.
Luând în considerare acest fapt, precum şi argumentele expuse în
referatul de aprobare şi, în condiţiile aprobării Proiectului de hotărâre privind
organizarea unei comisii mixte pentru identificarea, în vederea achiziţionării, a
unui teren în scopul realizării unui complex educaţional în Sectorul 3 al
Municipiului București de către Consiliul Local al Sectorului 3, Direcţia Investiţii,
Achiziţii și Învăţământ va pune în aplicare prevederile acesteia.
SERVICIUL INVESTITII LUCRARI PUBLICE
/
SEF SERVICIU |
MI (
MARIUS POPESQU V
SERVICIUL DERULARE SI MONITORIZARE
CONTRACTE LUCRARI/SERVICII
MONICA A
Datele dumneavoastră pezsonale sunt pselucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuțiilor legale, Datele pat fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
| PRIMĂRIA |
[sa] SECTORULUI IY9S3 DIRECȚIA GENERALĂ URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI
SP eucuneșri ARHITECT ȘEF
1 Lowe sector 3
— wuw.primariez.ro - —
TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL urbanism Bprimarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, Bucureşti
Nr .91820/43:02.202%
RAPORT DE SPECIALITATE
la Proiectul de Hotărâre privind organizarea unei comisii mixte pentru identificarea, în vederea
achiziţionării, a unui teren în scopul realizării unui complex educaţional în Sectorul 3
al Municipiului București
Amplasamentul delimitat conform anexei aferente proiectului de hotărâre, se află conform
Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti (P.U.G.-M.B.), aprobat prin H.C.G.M.B.
nr. 269/2000, prelungit cu modificările şi completările ulterioare, predominat în U.T.R. Lie — subzona
locuinţelor individuale şi colective mici cu maxim P+2 niveluri situate în noile extinderi sau enclave
neconstruite, precum şi în U.T.R. A2b - subzona unităţilor industriale şi de servicii; U.T.R. VS —
subzona culoarelor de protecţie faţă de infrastructura tehnică; U.T.R. T2 - subzona transporturilor
feroviare; U.T.R. CB3 — subzona polilor urbani principali şi U.T.R. M3 - subzona mixtă cu clădiri
având regim de construire continuu sau discontinuu şi înălțimi maxime de P+4 niveluri.
Potrivit Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U.) aferent P.U.G.-M.B. pentru unitățile
tehinice de referință (U.T.R.) mai sus amintite, au reieşit următoarele:
. U.I.R. Lie — sunt admise locuinţe individuale şi colective mici cu maxim P+2 niveluri
în regim de construire continuu (înşiruit) sau discontinuu (cuplat sau izolat); echipamente publice
specifice zonei rezidenţiale; scuaruri publice, având aprobaţi următorii indicatori urbanistici —
P.O.T maxim = 45%; C.U.T „maxim pentru înălțimi P+L = 0,9 mp.ADC/mp.teren şi C.U.T.maxim pentru înălţimi P+2
1,3mp.ADC/mp.teren, în cazul mansardelor, se admite o depăşire a C.U.T. proporțional cu
suplimentarea A.D.C. cu maxim 0.6 din A.C. şi Hmaxima - înălțimea maximă a clădirilor va fi P+2
(10 metri); se admite un nivel mansardat înscris în volumul acoperişului, în suprafaţă de maxim 60%
din aria construită.
. U.T.R._ A2b -— sunt admise activități industriale productive şi de servicii, IMM
desfăşurate în construcţii industriale mari şi mijlocii, distribuţia și depozitarea bunurilor şi materialelor
produse, cercetarea industrială care necesită suprafeţe mari de teren; servicii pentru zona industrială,
transporturi, depozitare comercială, servicii comerciale legate de transporturi şi depozitare - în suprafaţă
maximă de 3000 mp. ADC (1500 mp. S vânzare), având aprobaţi următorii indicatori urbanistici —
POT maxim > 80%; C.U.T maxim = 15 me./mp.teren şi Hmaximă = 20,00m.
[] U.T.R. V5 — sunt admise funcțiuni conform legilor şi normelor în vigoare, având
aprobaţi următorii indicatori urbanistici — P.O.T.maxim — fără obiect; C.U.T.maxim - conform normelor
specifice în vigoare şi P.U.Z. avizat conform legii și Fmaxima - cu excepţia instalaţiilor, înălțimea maximă
a clădirilor nu va depăşi P + 2 niveluri.
. U.T.R. T2 — sunt admise staţii de călători, de mărfuri şi de triaj cu instalaţii, construcţii,
depozite şi amenajări necesare funcţionării serviciilor feroviare; servicii publice şi de interes general
compatibile cu funcţionarea serviciilor feroviare; amenajări, lucrări de terasamente şi infrastructură,
spaţii necesare funcţional şi pentru asigurarea securităţii transportului feroviar; lucrări de protecţie
împotriva poluării (ziduri antifonice etc.), având aprobaţi următorii indicatori urbanistici — P.O.T maxim
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
PRIMĂRIA DIRECȚIA GENERALĂ URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI
919) SECTORULUI ARHITECT ȘEF
S-A BUCUREȘTI
150 7001
= 50% /'70% / 80% /conform studiilor de specialitate (în raport cu zona construibilă şi nr. de niveluri);
C.U.Tmaxim > 1,0mp.ADC/mprteren / 1,6mp.ADC/mputeren / 2,0mp.ADC/mpiteren /
2,2mp.ADC/mp.teren / 2,4mp.ADC/mp.teren / 12mc./mp.teren / conform studiilor de specialitate
(în raport cu zona construibilă şi nr. de niveluri) şi Hesaxima - înălţimea clădirilor în planul fațadei nu va
depăşi distanţa dintre aliniamente şi nici înălțimea maximă admisă în unităţile de referință adiacente,
cu excepţia instalaţiilor tehnice; conform studiilor de specialitate.
Lă U.T.R. CB3 — sunt admise instituţii şi servicii publice supramunicipale şi municipale,
sedii ale unor organisme extrateritoriale; servicii financiar-bancare şi de asigurări, poşta şi
telecomunicaţii (releu infostructură), servicii avansate manageriale, tehnice şi profesionale (sedii de
companii şi firme în clădiri specializate); cercetare-dezvoltare, edituri, servicii pentru media; centre de
informare, bibliotecă / mediatecă; activităţi asociative diverse; servicii profesionale, colective şi
personale, hoteluri pentru turismul de afaceri şi alte spaţii de recepţie, restaurante cofetării, cafenele,
baruri, comerţ, expoziţii, recreere (cazino, dancing, cinema, centre de recreere, sport în spaţii acoperite),
săli de conferinţe, spectacole şi cinema de diferite capacităţi cu serviciile anexe, locuinţe cu partiu
special pentru profesiuni liberale, învățământ superior şi de formare continuă; unităţi mici şi mijlocii
specializate în activităţi de producţie abstractă şi concretă în domenii de vârf; activităţi manufacturiere
şi depozitare mic-gros legate de funcţionarea polului terțiar, parcaje multietajate, având aprobaţi
următorii indicatori urbanistici — P.O.T.maxim = 70% cu posibilitatea acoperirii restului terenului în
proporţie de 80 % cu clădiri cu maxim 2 niveluri (H. maxim = 8 metri) pentru diferite utilizări;
C.U.T maxim = 4,5 mp.ADC/mp.teren, pentru funcțiunile publice se vor respecta normele specifice sau
tema beneficiarului şi Hmaxima — în planul fațadei nu va depăși distanța dintre aliniamente.
. U.I.R. M3 - sunt admise instituţii, servicii şi echipamente publice de nivel
supramunicipal, municipal, de sector şi de cartier; sedii ale unor companii şi firme, servicii pentru
întreprinderi, proiectare, cercetare, expertizare, consultanță în diferite domenii şi alte servicii
profesionale; servicii sociale, colective şi personale; sedii ale unor organizaţii politice, profesionale etc.;
lăcaşuri de cult; comerţ cu amănuntul; activităţi manufacturiere; depozitare mic-gros; hoteluri, pensiuni,
agenţii de turism; restaurante, baruri, cofetării, cafenele etc.; sport şi recreere în spaţii acoperite; parcaje
la sol şi multietajate; spaţii libere pietonale, pasaje pietonale acoperite; spaţii plantate - scuaruri; locuinţe
cu partiu obişnuit; locuinţe cu partiu special care includ spaţii pentru profesiuni liberale, având aprobaţi
următorii indicatori urbanistici - P.O.T.maxim = 60%, cu posibilitatea acoperirii restului terenului în
proporţie de 75% cu clădiri cu maxim 2 niveluri (8 metri) pentru activități comerciale, săli de spectacole,
garaje, etc.; pentru funcțiunile publice se vor respecta normele specifice sau tema beneficiarului;
C.U.T maxim = 2.5 mp.ADC/mp.teren; pentru funcțiunile publice se vor respecta normele specifice sau
tema beneficiarului şi Hmaxima — în planul fațadei nu va depăși distanța dintre aliniamente.
În atare situaţie, subliniem faptul că în procesul de identificare a terenului în vederea realizării
complexului educațional, comisia va ţine cont de încadrarea acestuia în prevederile documentaţiilor de
urbanism aprobate, respectiv Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti (P.U.G.-M.B.)
şi ale Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U.) aferent acestuia, aprobate prin H.C.G.M.B.
nr. 269/2000, prelungit cu modificările şi completările ulterioare și/sau alte documentaţii
aflate în vigoare.
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice și relația cu
mediul de afaceri
AVIZUL
referitor la proiectul de hotărâre privind organizarea unei comisii mixte pentru
identificarea, în vederea achiziţionării, a unui teren în scopul realizării unui complex
educaţional în Sectorul 3 al Municipiului București
Comisia de buget, finanţe, servicii publice, alte activități economice și relaţia cu mediul de
afaceri, întrunită în şedinţa din data de 15.02.2023, în sistem de videoconferință, a analizat
proiectul de hotărâre menționat mai sus şi consideră că acesta A FOST / NU-A-FOST întocmit în
conformitate cu prevederile legale.
În conformitate cu prevederile art. 136 alin.(3) lit.b) şi alin. (8) lit.c) din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice
şi relația cu mediul de afaceri, avizează proiectul de hotărâre menţionat mai sus
FAVORABIL
Faţă de hotărârea comisiei s-au exprimat urmatoarele opinii:
Având în vedere organizarea şedinţei în sistem de videoconferință, prezentul Aviz este
semnat de Preşedintele şi Secretarul Comisiei, la care se anexează modalitatea de vot a membrilor
prezenţi rezultată din sistemul electronic de vot al videoconferinței.
PREŞEDINTE, SECRETAR,
Negoiţă Anda-loana Anda- email Păunică Adriana
Prezent — Pentru loa na Bara Prezent — Pentru
egelta umpa Adriana Paunica tetiere
Văcaru Mihaela — Carmen Absent
Costea Antoaneta - Nina Prezent - abtinere
Judele Ştefan - Lucian Absent
Maxim lon Prezent - abtinere
Junghină Pavel Prezent — pentru ( vot exprimat verbal)
Weinerich Andreea - Helena Prezent - pentru
Voinea Inocenţiu - loan Prezent - pentru
Belu Sima Elena-Daniela Prezent - pentru
Enăchescu Marian - Daniel Prezent - pentru (vot exprimat pe WhatsApp)
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și respectarea
drepturilor cetățenilor
AVIZUL
referitor la proiectul de hotărâre privind Proiect de hotărâre privind organizarea unei comisii mixte
pentru identificarea, în vederea achiziţionării, a unui teren în scopul realizării unui complex educaţional
în Sectorul 3 al Muni
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.