MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind încheierea Actului Adiţional nr. 1 la Contractul de parteneriat nr. 14338/25.01.2022,
încheiat între operatorul economic societatea Whole Food Proccesing SRL,
Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București,
aprobat prin HCL $3 nr. 9/20.01.2022
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale,
pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001,
precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în ședință ordinară, azi 25.10.2022
Având în vedere:
Referatul de aprobare nr. 237857/CP/13.10.2022 al Primarului Sectorului 3;
Raportul de specialitate nr. 236777/12.10.2022 al Serviciului Politici, Programe şi Gestionarea
Relaţiilor cu Comunitatea;
HCL S$3 nr. 9/20.01.2022 privind încheierea Contractului de parteneriat pentru formarea profesională
a elevilor prin învățământul dual, în domeniul de pregătire profesională bucătar”, între operatorul
economic Whole Food Proccesing SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 3 al
Municipiului București;
Adresa nr. 236788/12.10.2022 a Serviciului Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea;
În conformitate cu prevederile:
Legii nr. 82/2018 pentru aprobarea OUG nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii
educaţiei naţionale nr.
1/2011;
Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5732/2022 privind aprobarea Metodologiei de
organizare şi funcţionare a învăţământului dual;
HCGMB nr. 396/28.09.2017 privind cooperarea între Municipiul Bucureşti, sectoarele Municipiului
București și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în vederea iniţierii, finanțării şi derulării
proiectului „Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual din București”;
HCL S3 nr. 154/24.04.2018 privind promovarea proiectului „Școala Profesională Metropolitană în
Sistem Dual”;
Luând în considerare:
Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relaţia cu mediul de
afaceri;
Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ şi respectarea
drepturilor cetăţenilor;
Avizul Comisiei de validare, resurse umane, învăţământ, sport şi tineret, releţii cu sindicatele, ONG-
uri, societatea civilă;
Îndreptarea erorii materiale din cuprinsul anexei, constatată de domnul consilier Voinea Inocenţiu-
Ioan, astfel cum rezultă din procesul-verbal al ședinței;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. (1) şi alin. (4) din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă încheierea Actului Adiţional nr. 1 la Contractul de parteneriat nr. 14338/25.01.2022,
pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, aferent anului școlar 2022-2023, clasa a IX-a,
domeniul de pregătire profesională „turism și alimentaţie” — calificare profesională „bucătar”, între
operatorul economic societatea Whole Food Proccesing SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3
al Municipiului București, prevăzut în Anexa care face parte integrată din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte Primarul Sectorului 3 al Municipiului București să semneze actul adițional,
iar Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea să gestioneze derularea,
monitorizarea şi implementarea contractului.
Art.3. Primarul Sectorului 3, prin Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea, precum şi instituţiile publice din subordinea Consiliului Local Sector 3, vor lua măsurile de
ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEAZĂ
NR. 487
DIN 25.10.2022
ANEXA
OLS 3 nik. 4PE/45.10. 2020.
Act aditional nr. 1
la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul
dual înregistrat la Unitatea de învățământ cu nr. 414/25.01.2022 si la Sectorul 3 al
Municipiului Bucuresti sub nr. 14338/25.01.2022
Prezentul Act Adiţional se încheie între:
1. Unitatea de învățământ COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU”, cu sediul în sectorul 3, şos. Mihai
Bravu, nr. 428, municipiul Bucureşti, telefon 021.321.76.99, fax 021.321.76.99, CUI 4420457, reprezentată
legal prin Carmen Daniela ŞTEFAN, având funcţia de Director,
2. SECTORUL 3 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, str Calea Dudeşti nr.191,
București, Sector 3, CUI 4420465, telefon 021.318.03.23 -28, fax 021.318. 03. 04, reprezentat legal prin
Robert Sorin NEGOIŢĂ, în calitate de Primar,
Operatorul economic (partener de practică) S.C. WHOLE FOOD PROCCESING S.R.L., cu sediul în
Voluntari, şos. Pipera-Tunari nr. 2/1l, Clădirea Pipera |, etaj 1, Jud. lifov , înregistrată la Registrul
Comerțului cu numărul J23/3942/06.09.2019, CUL: RO38330006, reprezentată legal prin on
TĂNĂSESCU, având funcţia de Administrator.
denumite în cele ce urmează în mod colectiv „Părţile”
Având în vedere:
Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la
Unitatea de învățământ cu nr. 414/25.01.2022 si la Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti sub nr.
14338/25.01.2022
au convenit încheierea prezentului Actul Adiţional, astfel:
Art. 1. Anexa nr. 2 la Contractul de parteneriat se modifică şi este atașată prezentului Act Adiţional.
Art. 2. Toate celelalte clauze ale Contractului rămân nemodificate.
Art. 3. Prezentul Act Adiţional a fost încheiat la data de .............cceeeeec. în 3 exemplare, câte unul
pentru fiecare parte.
COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU” Vizat,
Reprezentant legal: Carmen Daniela ȘTEFAN Sectorul 3 Municipiului București
Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea
Funcţia: Director hi hi
y Relaţiilor cu Comunitatea
Semnătura i
Şef Serviciu,
Pompiliu loan Wan BUZDUGA
SECTORUL 3 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI Direcţia Juridică
Reprezentant legal: Robert Sorin NEGOIŢĂ Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
Funcţia: PRIMAR Şef Serviciu,
Semnătura Georgeta VIȘAN
Direcţia Economică
Director Executiv Adj,
S.C. WHOLE FOOD PROCCESING S.R.L.
Reprezentant legal: Ion TANASESCU
Funcţia: Administrat;
Semnătura
CORH
Data
Verificat, Avizat,
Serviciul Politici,Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte
Şef Sery Şef Serviciu,
ra, aznuca Georgeta VIȘAN
1
Anexa nr. 2. la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual nr.
414/25.01.2022
Situaţia privind stimulentele, susţinerea financiară și alte forme de sprijin acordate elevilor din învățământul
dual de către operatorul economic S.C. WHOLE FOOD PROCCESING S.R.L., în anul şcolar 2022-2023
Nivelul 3 de calificare conform Cadrului naţional al calificărilor,
Calificarea profesională: BUCATAR — 4 elevi
Clasa a IX-a
1. Categorii de susţineri financiare, stimulente și alte formelor de sprijin acordate elevilor
Susținerea financiară/ Stimulentul/ Nr. de elevi | Nr.de | Valoare/ Perioada Valoarea
Forma de sprijin acordată elevilor alocat elevi elev pentru care se totală
pentru pentru | (lei/elev acordă (=3%4%5)
încheierea | care se ) (nr. de (lei)
contractelor va luni/zile)
de practică | acorda
1 2 3 4 5 6
Bursă lunară 4 4 200 10 luni 8000
Examinări de medicină a muncii şi 58 lei /
, , , Pip, 4 4 A 464
analize medicale obligatorii în vederea la 6 luni ,
de două ori/ an
efectuării stagiului de pregătire practică
(în funcţie de domeniul de activitate)
Asigurare de răspundere civilă în cazul - -
unor eventuale accidente, daune sau - -
vătămări corporale generate în timpul
practicii
Echipament de lucru 4 4 200 - 800
Echipament de protecţie - - - - -
Transport la şi de la locul de practică - - - - -
Asigurarea unei mese/zi 4 4 28 41 zile 4592
Rechizite necesare pe perioada practicii - - - - -
Premii pentru stimularea performanţei - - - -
Cheltuieli cazare camin - - - - 406
Cheltuieli transport pre-urban Bucuresti si - - - - -
retur
Total valoare stimulente/ forme de 1062 lei
sprijin
2. Condiţii de acordare a susţinerii financiare, stimulentelor şi altor forme de sprijin
Susținerea financiară/ | Condiţii de acordare Detaliere
Stimulentul/ Forma de sprijin
acordată elevilor
Bursă luna Frecvenţă (prezenţa la pregătirea teoretică și | Cel mult 10 absențe
Npractică) nemotivate lunar.
3 omovarea disciplinelor/modulelor din 100% note de promovare la
E “planul de învățământ modulele de specialitate,
EA lunar.
2
Verificat, Avizat,
Serviciul Politici,Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte
Şef Sepviei Şef Serviciu,
omfliliu loa Wan BU, Georgeta VIŞAN
Rezultate la evaluări teoretice şi practice
100% note de promovare la
modulele de specialitate,
lunar.
Rezultate la evaluarea comportamentala si
Fără abateri disciplinare,
de atitudine lunar.
Premii pentru stimularea Frecvenţă (prezenţa la pregătirea teoretică și | -
performanței/Bursa de merit practică)
Promovarea disciplinelor/modulelor din
planul de învăţământ
Rezultate la evaluări teoretice şi practice
Rezultate la evaluarea comportamental si
de atitudine
Examinări de medicină a muncii şi | Pentru toţi elevii de două ori pe an
analize medicale obligatorii în
vederea efectuării stagiului de
pregătire practică (în funcţie de
domeniul de activitate)
Pentru toți elevii de două ori
pe an
Asigurare de răspundere civilă în -
cazul unor eventuale accidente,
daune sau vătămări corporale
generate în timpul practicii
Echipament de lucru Pentru toţi elevii la începutul anului Pentru toți elevii la începutul
anului
Echipament de protecţie - -
Transport la şi de la locul de - -
practică
Asigurarea unei mesei/zi la locul de | Pentru toţi elevii pe perioada practicii
practică
Pentru toţi elevii pe perioada
practicii
Rechizite necesare pe perioada -
practicii
Cheltuieli cazare camin -
Cheltuieli transport pre-urban -
Bucuresti si retur
Altele:........ E
Operatorul economic: S.C. WHOLE FOOD PROCCESING S.R.L.
Reprezentant legal: Ion TANASESCU
Funcţia: Administrator
Semnătura
Verificat, Avizat,
Serviciul Politici,Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
Şef Servicii Șef Serviciu,
omyiliu load Wan BU. GA Georgeta VIŞAN
| | PRIMĂRIA
94 scoti 3 19S3 CABINET PRIMAR
Si BUCUREŞTI
N Ra
îi | tove sector 3
SECTOR 3
www.primariez.ro- ——— pa
TELEFON (004 021) 318 03 23-28 FAX (004 oz1) 318 03|o4 E-MAIL cabinetprimarOprimariez,ro
Calea Dudeștiln:( GA BIN EG'oPRIMAR
297Â 37
REFERAT DE APROBARE pata. (3 Mohl 4
a proiectului de hotărâre privind încheierea Actului Adiţional nr. 1 la Contractul de parteneriat
nr. 14338/25.01.2022, încheiat între operatorul economic societatea Whole Food Proccesing
SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 3 al Municipiului București,
aprobat prin HCL S3 nr. 9/20.01.2022
Învățământul profesional în sistemul dual este o formă de pregătire a absolvenţilor de
gimnaziu prin implicarea directă a operatorilor economici în procesul de formare profesională,
astfel încât, la finalul anilor de studiu, absolvenţii vor avea asigurat un loc pe piaţa forței de
muncă.
Conform „Metodologiei de organizare şi funcţionare a învățământului dual”, învățământul
profesional dual poate fi organizat în unități de învățământ de stat, în baza unui contract de
parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau asociaţie/consorțiu
de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială de pe raza
căreia se află unitatea școlară.
Prin Hotărârea nr. 9 din 20.01.2022 a fost aprobată încheierea Contractului de parteneriat
cu nr. 14338/25.01.2022 pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, în
domeniul de pregătire profesională „turism și alimentaţie” — calificarea profesională „ bucătar”,
între operatorul economic societatea Whole Food Proccesing SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”
și Sectorul 3 al Municipiului București.
Luând în considerare modificările aduse structurii anului școlar 2022-2023, respectiv
pentru clasa a - IX a, precum și condiție de acordare a susţinerii financiare, a stimulentelor și a
altor forme de sprijin acordată elevilor, este necesară aprobarea încheierii unui act adiţional la
contractul mai sus menţionat.
Având în vedere cele prezentate și ţinând cont de raportul de specialitate nr.
236777/12.10.2022 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitatea urbană - Serviciul Politici,
Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre pe
care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii
atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei iegal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679,
printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
PRIMĂRIA
SECTORULUI
BUCUREȘTI
DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
SUSTENABILITATE URBANĂ
SERVICIUL POLITICI, PROGRAME Și GESTIONAREA
RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
www, primariez.ro
PI 3 TELEFON (004 021) 340 40 11/34! 07 11 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL proiecte primarie3.ro
Șos. Mihai Bravu nr. 428, Sector 3, 030328, București
Re Nr. 236777 / 12.10.2022
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind încheierea actului adiţional nr. 1 la contractul de parteneriat nr. 14338/25.01.2022,
aferent clasei a IX-a, pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, între Sectorul 3 al Municipiului
Bucureşti, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi S.C. Whole Food Proccesing S.R.L.
Prin HCLS3 nr. 9/20.01.202 a fost aprobată încheierea Contractului de parteneriat pentru
formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, în domeniul de pregătire profesională “bucătar”
, între operatorul economic Whole Food Proccesing SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3
al Municipiului București. Contractul a fost înregistrat la Primăria Sectorului 3 cu nr. 14338/25.01.2022.
Având în vedere modificările aduse structurii anului școlar şi modalităților de evaluare a
performanțelor şcolare, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” a solicitat schimbarea condițiilor de acordare a
stimulentelor financiare.
Schimbările se prezintă astfel:
Susținerea financiară/ | Condiţii de acordare Detaliere Detaliere
Stimulentul/ Forma de cf. contract cf. act adițional
sprijin acordată
elevilor
Bursă lunară Frecvenţă (prezenţa la Cel mult 10 absențe |Cel mult 10 absenţe
pregătirea teoretică şi nemotivate lunar nemotivate lunar
practică)
Promovarea 100% note de 100% note de
disciplinelor/modulelor promovare la promovare la
din planul de învățământ modulele de modulele de
specialitate, lunar. specialitate, lunar.
100% note de
promovare la
modulele de modulele de
specialitate, lunar. specialitate, lunar.
100% note de
promovare la
Rezultate la evaluări
teoretice și practice
Rezultate la evaluarea
comportamentală si de
atitudine
Media 10 la purtare, |-
fără abateri
disciplinare
Premii pentru stimularea
performanței/Bursa de
merit
Frecvenţă (prezenţa la
pregătirea teoretică şi
Cel mult 10 absențe |-
nemotivate pe
practică) semestru
Promovarea 100% Medii de -
disciplinelor/modulelor promovare, fără
din planul de învățământ corigenţe, pe sem. |
Rezultate la evaluări
teoretice şi practice
Rezultate la evaluarea
comportamentală si de
atitudine
Examinări de medicină a
muncii şi analize
Pentru toţi elevii de
două ori pe an
Pentru toţi elevii de
două ori pe an
Pentru toți elevii de
dovă ori pe an
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopulindeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
PRIMĂRIA
y SECTORULUI
BUCUREȘTI
DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
SUSTENABILITATE URBANĂ
SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ȘI GESTIONAREA
RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
medicale obligatorii în
vederea efectuării
stagiului de pregătire
practică (în funcţie de
domeniul de activitate)
Asigurare de răspundere
civilă în cazul unor
eventuale accidente,
daune sau vătămări
corporale generate în
timpul practicii
Echipament de lucru
Pentru toți elevii la
începutul anului
Pentru toți elevii la
începutul anului
Pentru toți elevii la
începutul anului
Echipament de protecţie
Transport la şi de la locul
de practică
Asigurarea unei mesei/zi
la locul de practică
Pentru toți elevii pe
perioada practicii
Pentru toți elevii pe
perioada practicii
Pentru toți elevii pe
perioada practicii
Rechizite necesare pe
perioada practicii
e Toate celelalte clauze ale contractului rămân nemodificate.
Întocmit,
Mihai Botea
ts—
i
PRIMĂRIA DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI |
SECTORULUI SUSTENABILITATE URBANĂ [is 238
BUCUREȘTI) SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ȘI GESTIONAREA
RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
TELEFON (oo4 021) 340 40 11/341 07 11 FAX (004 021) 318 0304 E-MAIL proiecte primarie3.ro
Şos. Mihai Bravu nr. 428, Sector 3, 030328, Bucureşti
“Nr. 236788 / 12.10.2022
Către,
Cabinet Primar
Ref. la: proiectul de hotărâre privind încheierea actului adiţional nr. 1 la contractul de parteneriat nr.
14338/25.01.2022, aferent clasei a IX-a, pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, între Sectorul
3 al Municipiului București, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi S.C. Whole Food Proecesing S.R.L.
Prin prezenta vă înaintăm raportul de specialitate nr. 236777 / 12.10.2022 al Serviciului
Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea şi proiectul de hotărâre privind
încheierea actului adițional nr. 1 la contractul de parteneriat nr. 14338/25.01.2022, aferent clasei
a IX-a, pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, între Sectorul 3 al
Municipiului Bucureşti, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi S.C. Whole Food Proccesing S.R.L.
Întocmit,
Mihai Botea
tz
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopulîndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. [|
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice și relația cu
mediul de afaceri
AVIZUL
referitor la proiectele de hotărâre privind încheierea Actului Adiţional nr. 1 la Contractul de
parteneriat nr. 14338/25.01.2022, încheiat între operatorul economic societatea Whole Food
Proccesing SRL, Colegiul 'Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București, aprobat
prin HCL $3 nr. 9/20.01.2022
Comisia de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relația cu mediul de
afaceri, întrunită în şedinţa din data de 21.10.2022, în sistem de videoconferință, a analizat
proiectul de hotărâre menţionat mai sus şi consideră că acesta A FOST / NY-A-FOST întocmit în
conformitate cu prevederile legale.
În conformitate cu prevederile art. 136 alin.(3) lit.b) şi alin. (8) lit.c) din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice
şi relaţia cu mediul de afaceri, avizează proiectul de hotărâre menţionat mai sus
TAVORABIL
Faţă de hotărârea comisiei s-au exprimat urmatoarele opinii:
Având în vedere organizarea şedinţei în sistem de videoconferință, prezentul Aviz este
semnat de Preşedintele și Secretarul Comisiei, la care se anexează modalitatea de vot a membr
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.