MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudeşti nr. 191, Sector 3, București
wurw.primaris3.ro
HOTĂRÂRE
privind reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3
și aprobarea organigramei, statului de funcții şi
Regulamentului de Organizare şi Funcţionare
Censiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti,
ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților
administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale
nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea și completarea
Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în şedinţă ordinară, azi 30.07.2019
Având în vedere :
Referatul de aprobare nr. 496889/CP/29.07.2019 al Primarului Sectorului 3,
Raport de specialitate nr.495275/26,07.2019 al Direcţiei Organizare Resurse
Umane;
HCLS 3 nr. 367/405.07.2019 privind reorganizarea aparatului de specialitate al
Primarului Sectorului 3 şi aprobarea organigramei, statului de funcţii şi
Regulamentului de Organizare și Funcţionare;
Adresa nr. 495345/26.07.2019 a Direcţiei Organizare Resurse Umane;
În conformitate cu prevederile:
Art.129 alin.(3) lit. c) şi e), art.130, art.158, art.166 alin.(2) lit. £), art.370, art.382,
art.391, art.405, art.407, art.408, art. 409, art. 512 alin. (3) şi (9), art. 518, art.544
alin.(1) lit.h) şi j), art.546 lit) şi k) şi art.610 din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ;
Legii nr.53/2003 — Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Art. 8 alin.(1) şi art.ll din Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
OUG nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu
modificările și completările ulterioare, coroborat cu Ordinul Prefectului
Municipiului Bucureşti nr.98/05.03.2014 privind stabilirea numărului maxim de
posturi, cu modificările şi completările ulterioare, pentru subdiviziunea
administrativ - teritorială Sectorul 3 al Municipiului București ;
- Adresa Instituţiei Prefectului Municipiului București înregistrată cu
nr.7457/11.04.2019 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru anul
2019, modificată şi completată cu adresa nr.14785/18.07.2019;
- Art.25 alin. (3) din O.U.G nr.111/2010 privind concediul și indemnizaţia lunară
pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările uliericare;
- Art.21 din OUG nr.96/2003 privind protecţia maternității la locurile de muncă, cu
modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare;
Raportul Comisiei de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice
şi respectarea drepturilor cetăţenilor.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. O) lit. f) din OUG nr,
57/2019 privind Codul Administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1, Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3
și aprobarea organigramei, statului de funcții şi Regulamentului de Organizare şi
Funcționare, conform Anexelor ar. |, 2 și 3 care fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art,2, Prevederile art. | intră în vigoare începând cu data de 01.09.2019, dată până
la care var fi efectuate procedurile prealabile legale pentru punerea în aplicare a art. 1.
Art.3. La data intrării în vigoare a prevederilor art. 1 orice alte dispoziţii contrare
şe abrogă.
Art.4, Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Organizare Resurse Umaţie, va duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri,
EAZĂ
- _
ĂIŢĂ
NR. 395
DIN 30.07.2019
MUNICIPIUL BUCURESTI
PRIMÂRIA SECTORULUI 3
'ORGANIGRAMA
CONSILIUL LOCAL SECTOR 3
234 30 0, d Id PRIMAR
ANEXA NR. | A H.CLS. 3 NR. ef int ' !
tu a i ne rernarra a grxtantaze mac CENEzAtA E PRETEAZA
SECRETAR ASISTENTA EINCIALĂ SI
A || 7 PEBSOANEL QC SECTIO | ecoarc-ntA COIAELAI BETOR 3 “BALUOBRITATE SBCIORI pir
„COMIPARTIMEIŢ
2
COMPARTIMENT
CABINET PRIMAR |
[i |_| amirazrzaroa
1
Ir IL I ! Ț ! Ţ [ Ţ Ț i L L ] ]
IIREICTIA ABISTENTA. DIRECTIA DIRECTIA NVATĂMLÂRT Î | DIRECTIA ATRATEGIL BT DOECTIA ADMIECIRTBATIVĂ DIRECTIA RECT! Zanti szsevutau,
LUCRA ATIVA "CORDOFEARI: Euarerma FRIORANE DE. BI MARAGEMENT DIRECTIA IORIGICA "OBBANIZANn A PESTII ȘI ARBITACT:SEF Pa re rile pemiial Ciara FRBVTONL FOCID DIRECRA SERGE PRLICA
Li Li 1 BEZNOLTARE. BCRABILA TRPORMCATBONAL 1 RIESURISL UMANE pi Fi 1 POMENICLUI PUBLIC CITIT E ETTIA pa FLNGAR i
1 1 1+5 1+B
LI] 1 13
BUAHB.RELATE RERVICIUL SEEVICUL SERVICI. SERVICIUL SEEVICRIL PRDCETAIRI
"CONSILII. LOCAL L| tomina |_j canmuă soare LI anaceae ear ac | aaa P=TETa Pra riă PAMCLAR Bucur. | || ae ez DRETOR
1-3 INDRUMARE "TNERET 1 TSEORMAȚIIMAL RELATII CU. m Mier Îi z00eurraă BUGETARA 1g TERITCERRILUA | mi L_| seaca. zeama COREPARFIMENT DIRECTOR
1-a 1-7 1-1 || asocarmere 5 ve “EXECUTIV ABUNCT Peri L_| QUvERRANTA ADUNE
Ț FROPRIETARI [E : OOAPOBATIVA i VCL
IIFAETBCENT SRRVICIL. ii | BEFOVICANL. CENTRAZZZARE UFIILITATI PLRILE Si
b:
A ERIC, zero SmANCRA STRatăeu tă | | pipORMADCA a SENIORUL i i „SE VICIUL ra; COMPARTIMENT Peperrreei| ad
1 EXIT! TAKUMENTATII!
ELECTORALA. | ERREA, L_ — L= 12 BIROUL SECRETA vi UMENTATII TEJINICE HI RMARzinE AVIZE MACI, REABILITARI! DOMPANTINENT “GEOGEAFI
2 Leg ADIEACT DEZVOATARE DURABILA SI SANATATEIN Lili 1+3 EBA F] L_| sinrmEmeea paza L_ smmuarure VICIUL pr
1 1-9 VERZI TBOENTA DEZVOLTARE, ASR EMENTARE SI
+5 1-30 PARCURI |
PRET SERE psi i Aa COREAFTNINEUL SERVICIUL TEMARCI 5 ZONA DU AGREMERAT
COMPARTIMENT SERVKIUL ERECUII — maecure ADILNET L_| COMPARTDIENT „APMDASTRARIA Lili
n EA [| manraerarei | (| annmer 1 CONTABILITATE sesrionuiae: DOARE, ieiiierâ L_| pamearuur Pune
N a A URBANĂ SI PARCURI
AIIATIA PO PENTRI i Por L PUBLICE 1 Lea
L RITÂTI SEBYCRL
] INVATAMANT SERVICIUL DEZVOLTARE, MPLEMENTARE ȘI
COMPARTIMENT 147 SEMERIL. POLITICI, „SERMICEII. INGIEALIZARE LEGISLANE3I SERVICIUL DOALETARI| ACBGNISTRARE PARCURI (—]
SPATII PROORAMI:SI 1eia | _Anzase LI sameepatai „VATA SI ZANE E ACENET
COMERIALE L_] owsriopanea = SERVICIUL IOvBTIRI, 1-8
2 PROMOVARE RELATEBOR CU 1.2 ACRA PURLICE
aa SERVICIU. COMUNITATEA LAZA
1-2 ATRONEIEA Ii) SEACA. Vaze:
UNITA — DOCUMENTE Ara DIRECTE SERII
| VATAMANT sI [E „COMPAITRIENT JJ ADIDRICT GESTIORUIRE 31 AMENAJARE !_|
SERVICIUL RELATII CU FURI IMOPILUA SERVICIU DIO ARE Fi
L_| mamona UNTTATILE:DE . 48 teti
CULT „BIROUL ADAIIHIS RARE —| „ACNTRALIE.
1+10 IE) PIETE TAWRARI, SEEVAC SERUL
1+5 CRETEI 1-a ÎNTRE MRARE 31
PROCEDURI |] 2EPARATUSTRAZ
L_| 1%
[i
SERII ADMIDASTRA TI
ii Eat SERVICIUL
! SERVICII PUEIDIC ALTI SIPARCARI
L_| coemenraas tz
1
SEBVICRI,
— MECANIZARE
im
COMPARTIMENTUL !
SXRETARIAT BI PREITOCORL rus, |
i “FIROUL SITUA:
RAZORTARI TENUCE DP
Lădă "CEERSERALA DE FOLIE
LOCALA
1
DIEEETOR
GEMERAL
„AD3UENCT
1
VACA. „BIROUL CIRCULATIE!
MANASBIMEAT FE DRUMURILE PLIAICE: DEECTIA CIBDENE.
OFERIT NUCA! 1:22 PUELICAS CONTROL
1
SIRIEI.
E srreza OPERATIVA Seaca za |
1-6 .
| iei
Scam ||
RBA EVIDENTA Conenauren
CIPITLAVENTII Li RELA L_|
1-5 1-a
ERAI, LOCISIICA. PRAI ||
1%
SERVICIUL DISPECEART
OFERATEORAL, sevenazaa |
TOTAL PRETURI ; 1282 E
âin care: SEROCAN. AUTORIZARE
Demi, 2 —] —comencua BIRUUL3 ||
1-4 13
tem da rameuc păi 505
Dean:
epcaacmare 65
tn exeenite 836 BIROUL. MOHTTORIZARE
Pesta em snearer intial 8 mata 375 ssinnrap OUL + LI
aaa XE BIROUL
|) emma IB
n ara _]
eee e Sete iN te m ee e COMPARTIMENTUL Baza,
"OBIECTIVE
Ei
CONSILIUL LOCAL SECTOR 3
ANEXA RZA Os, 3 NR. .393../.30.07.2049
STAT DE FUNCŢII
Nr, FUNCȚIA PUBLICĂ FUNCŢIA PUBLICĂ Denumirea funcției a E
i R-
crt, SPECIFICĂ publice cu care s-a făcut Nr. E & Nivel
de conducere de execuţie Conf. Lp.ur.
155/2010 echivalarea posturi E studii
Legea nr.481/2004 şi R-:
O.U.G, nr.
57/2019 ic)
î 2 3 4 5 s | 7 s [9
1 |DEMNITARI
1_|Primar i
2_|Viceprimar 1
II |FUNCŢII PUBLICE
A_|DE CONDUCERE
1 Secretar General 1 1 II S.S.
2 Arhitect şef 1 I u Ss.
3_|Director general 1 ! ii S.5.
4 Director general adjunct 1 I ii 8.8.
5 [Director executiv 13 1 [i S.S.
6_|Director executiv adjunct 4 1 ij S.8.
7. [Şef serviciu 39 Li TI S.S,
8 |Şefbirou 9 Li H S.S.
Total 69
Pfa
==.
DE EXECUTIE
49! GREI a
1 Manager public 1 I | principal| $.5.
2 Auditor 7 I | superior] SS,
3 Auditor 1 I_| principal] S.8.
4 JExpert/Inspector/Consilier juridic/Consilier achiziții publice 116 I[_| superior | S.S.
5 Expert/Inspecior/Consilier juridic/Consilier achiziții publice 43 I | principal| 8.5.
6 Expert/Inspector/Consilier juridic/Consilier achiziţii publice 91 1_| asistent | S.S.
7 Expert/Inspector/Conşilier juridic/Consilier achiziții publice 11 I_| debutant | SS.
3 Referent de specialitate 1 II_| superior | S.5.D.
E) Referent 62 III | superior | S.M.
10 Referent 23 TI | principal | 5.M.
11 Referent 28 UL | asistent | S.M.
12 Poliţist local Consilier/Expert/luspector 69 1_| superior | S.8.
13 Poliţist local Consilier/ Expert/Inspector 45 I_| principal | 8.8.
14 Poliţist local Consilier/Expert/Inspector 44 I | asistent | S.S.
15 Poliţist local Consilier/Expert/Inspector 74 1 | debutant] 88.
16 Poliţist local Referent 113 III_|_superior | S.M
17 Poliţist local Referent 23 II | principal | S.M
18 Poliţist local Referent 20 UI | asistent | S.M
19 Poliţist local Referent 62 TII | debutant | SM
20 Inspector protecție civilă |Consilicr/Expert/Inspector 1 1_|_ superior | 8.8.
21 Inspector protecţie civilă |Consilier/Expert/Inspector 1 1 | asistent | S8.
Total 836
Total F.P.(A+B) 905
Nr, FUNCŢII CONTRACTUALE Nr, grad! | Nivel
ert. posturi treaptă | studii
de conducere de execuţie
1 2 3 4 E 6 7 8
IUL (FUNCȚII CONTRACTUALE
A_|DE CONDUCERE
1 |Administrator public 1 8.8.
2 |Director 1 ri 5.5,
3_|Director adjunct 2 II S.S.
4 |Şefserviciu Il ji S.S.
5 |şefbirou 3 ii S.S.
Total 18
B_|DE EXECUTIE
1 Şef piaţă/ Şef depozit 2 I S.M.
2 Inspector de specialitate/Consilier 19 IA S.8.
3 Inspector de specialitate| 19 1 SS.
5 Inspector de specialitate 21 I/deb. S.S.
6 Inspector! Referent a IA S.M.
ki Inspector/ Referent 12 I S.M.
E) Inspector/ Referent 19 II deb. | S.M.
9 Arhivar 3 IA S.M
10 Mapaziner 2 S.MIG
11 Curier i S.M/G
12 Muncitor calificat 34 1 S.M/G
13 Muncitor calificat 19 1 S.M/G
14 Muncitor calificat 23 UI S.M/G
15 Muncitor calificat 70 INA S.M/G
16 Muncitor necalificat 34 i S-M/G
17 Muncitor necalificat 48 ri S.M/G
18 ingrijitar 13 S.M/G
19 Sofer 3 1 S.M/G
20 Guard i S.MIG
"Total 357
Total C.M (A+B) 375
Total (1+1I + II) e: 1282
SEM -
. INTE DE ŞEDINŢA
DIRECŢIA ORGANIZARE RESURSE UMANE,
Directar execu
n.
| Eugenia Demete:
bo
Tr
Valentina Mihculescu
Repulomeni de Organizare şi Funcţionare
al aparatului de specialitate al Primaruliei Sectorului 3
Anexa nr. A_ AVIZAT PRIMAR,
La H.C.LS. 3 nr. 2927...30,0%..2019
REGULAMENT
DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
AL APARATULUI DE SPECIALITATE
AL PRIMARULUI SECTORULUI 3
2019
Regulament de Organizare şi Funcţionare
al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3
CUPRINS
Capitalul | Dispoziţii generale...
Capitolul II Structura orgaazatorică a aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3 şi principalele tipuri de
relaţii
Capitolul £ TI Compencaiele dl din structura aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3 şi atribaţiile principale ale
acestora... mmnananenenanenase ana mnapaeera ei none i anana nenea a aaa enenenmana ioan 5
Primarul . mmraaaai + 3
Yiceprimarul aa a. 10
Secretarul General mea e i)
Administratorul Public, 12
Atribuţii şi responsabilităţi comune personalului cu funcţie de conducere -
Atribuţii şi responsabilităţi comune personalului de execuție .....muunacaaaceeaaaacnenazeeeeeaaaasazata 14
Compartiment Cabinet Primar N 15
Compartiment Cabinet Viceprimar 16
Direcţia Asistenţă Legislativă mess 16
Biroul Relaţii Consiliul Local... nun aeeeaaoreeneerem ce eenaaaeeraaa ceea aer ae ua a SE, II [-]
Compartimentul Evidenţă Electorală ..,..., N ki
Serviciul Asistenţă Tehnică şi Legislativă. 1%
Compartimentul Spaţii Comerciale „n.n mnnerena cae ea „19
Serviciul Autoritate Tutelară s.n. eră aaa a i E 20
Direcţia Comunicare. 21
Serviciul Consiliere și Îndrumare „+21
Serviciul Presă... umana „a. 22
Compartimentul Centre de Informare pentru Cetăţeni... manea mn nana ana near seen ses 2
Serviciul Promovare Înstiturţională .........nnceuenenanenaceeaee eee etate atatea rea a aa %
Direcţia Învățământ Cultură
Serviciul Cultură, Sport şi TINCTGtneeuuaaaaa utenananeeena ear aaa aa n
Serviciul Monitorizare, Avizare Contracte Unităţi Învăță MANI... eee aaa
Serviciul Administrare Unităţi Învățământ şi Refaţii cu Unităţile de Cult... asaza 26
Direcția Strategii si Programe de Dezvoltare Durabilă
Serviciul Strategii ş şi i Progrezne de de Dezvoltare Durabilă...
Serviciul Implementarea PROĂeCOelOD „nana
Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea... ear eeaazeee paterne aaa, 3
Direcţia Administrativă şi Management Informaţional.... ama 31
Serviciul Management Inforinaţional ...........maunmaareeea cererea treaza reneeeac ana seuazaenaaeaeaeasaanaaaaeaa
Serviciul Informaţică ....
Serviciul Digitalizare...,
Serviciul Prelucrare Documentaţii
Biroul Administrare Pieţe.........uuuuaeaceee ceea oaoe eee eee .
Regulament de Organizare şi Funcjionare
al aparaiwlui de specialitate al Primarului Sectorului 3
Biroul Ridicări Auto... nana eeneeeeeenoneenennaaene ea 23808000 EEIBPREEII n ema aaa anna inarmata aenoenanearrareaenerarnaatna ta raaate
Compartimentul Secretariat şi PLOTOCOL.............nnaeenere rame eeneenaae e enorma manea oanaaent dt dtz atatea arena ta reaneanina
Direcţia Juridică «<<... BI
Serviciul Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari
Serviciul Legislaţie şi Avizare Corntracie „nene eee ura metereze ete
Compariimentul Fond Imobiliar
Compartiment Proceduri Prealabile
Serviciul Turidie Contencios Administrativ.
Direcţia Organizare Resurse Umane
Serviciul Managemetul Carierei „nn ensaaaeeaoaaaaoauno ananas ema neatentie Beata atat
Biroul Securitate şi Sănătate în Muncă ...
Direcţia Economică asa
Serviciul Financiar - Buget - Execuţie Bugetară
Serviciul Control Financiar PrEventiV „n, nmana ro reoneaeaaataat30aeoaaaaraa aa naaaae arena nasa eeaoneamaanaana aaa foenanenenennananan aa eneaeaeaeaae
Serviciul Contabilitate.
Direcţia Investiţii și Achiziţii «+
Serviciul Proceduri de Achiziţii
Serviciul Centralizare si Verificare Documentații Tehnice..........maueeoeneneeneenoena e era na emana rea nana emanate ana aaa 48
Compartiment Gestionare Dosare de Achiziţii Publice.
Serviciul Investiţii Lucrări Publice
Serviciul Derulare şi Monitorizare Contracte de Lucrări/Servicii.
ARHITECT ŞEF. N m.
Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
Serviciul Documentaţii de Urbanism...
Compartimentul Publicitate Urbană
Direcţia Administrarea Domeniului Public aaa .. au
Compartimentul Urmărire AVIZE. eare tree papa mean neoane nenea neam
Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Parcuri
Serviciul Toaletări şi Deftigări .... aa raneaoeeoeeneeaaneeneezeazene
Serviciul Întreţinere şi Reparaţii SIAzI .......nmauaaaonoanoneneaeee rea naeaazaeeeeneeeeenaa aaa eeea
Serviciul Recondiţionări Alei și Parcări umane raeae aa roca eee ae rranneenenanenana rea senar E
Compartiment Guvernanţă Corporativă .
Connpartiment Situaţii de Urgenţă
Serviciul Audit Public Intern
Serviciul Fond Funciar
Direcţia Servicii Publice n. mau .
Serviciul Utilităţi Publice și Implementare Sistem Informațienal Geografic (GIS)... ronmnvennnveeneeennee means 69
Serviciul Dezvoltare, Implementare şi Administrare Parc Tematic și Zone de A gTEMEnE........mnne anno renreneenneeneae anna 70
Serviciul Dezvoltare, Implementare şi Administrare Parc Acvatic şi Zone de Agrement
Serviciul Gestionare şi Amenajare Parcări....„ mau. terei
Regulament de Organizare şi Funcţionare
a] aparatului de specialitate al Primarului Sectarului 3
Direcţia Generală de Poliţie Locală............. venvereneasaa 73
Direcţia Management Operational
Serviciul Sinteză Operativă........caoe...
Biroul Evidenţă Contravenții
Serviciul Logistică.
Serviciul Dispecerat Operaţional. ........nnnneoeaete aeram neeeeneeae unea aa Petar naaeaenaaaaaaeaan a nenea 7
Serviciul Antorizare Comercială... mnnunanaeeera caen aaa nea EEE arena aaa aaa 85
Biroul Monitorizare Instituții Publice „mmenenene 86
Compartimentul Pază Obiective ....,
Biroul Circulaţie pe Drumurile Publice
Direcţia Ordine Publică și Control... naeeeoeneneeaceeae ara neeaenoaeaeaee aaa eee
Serviciul Disciplină în CONSITUCŢII ...... e nnmnaeeneeeneenane neo eeaa eee enteaaati aaa anecdota enaazesaaeenaa pase pensete ear enaneenane e 93
Serviciul Zona | / Serviciul Zona 2... unaceeeeenzaenaneeeae 1 raotantaa nana aaa eaataaa nana aaa azere aanataa nea 96
Biroul 1, Biroul Z, Biroul 3 şi Biroul 4
Capitolul IV Asistenţă juridică pentru polițiștii
Capitolul Y Circuitul documentelor... nncnrrrrraeaare
Capitolul YI Dispoziţii finale
a!
108
Regulament de Organizare şi Funcționare
ai aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3
Capitolul I Dispoziţii generale
Art. 1 Primăria Sectorului 3 este o structură funcţională fără personalitate juridică şi fără capacitate
procesuală, cu activitete permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local al Sectorului 3 şi
dispoziţiile Primaruhni Sectorului 3, soluționând problemele curente ale colectivităţii locale, constituită din:
primar, viceprimar, administratorul public, consilierii primarului sau persoanele încadrate la cabinetul
primarului și aparatul de specialitate al primarului.
Art, 2 Primarul Sectorului 3 îndeplineşte o funoţie de demnitate publică.
Art 3 Ptimarul reprezintă autoritatea executivă în realizarea autonomiei locale, în relaţiile cu
autorităţile publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum și în justiţie.
Capitolul II Structura organizatorică a aparatului de specialitate al Primarului
Sectorului 3 și principalele tipuri de relaţii
Art 4 Structura organizatorică (organigrama şi numărul de posturi ale aparatului de specialitate al
primarului) este în conformitate cu O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, elaborată şi aprobată
prin Hotărâre a Consiliului Local Sector 3.
Art. 5 În cadrul structurii organizatorice, se stabilesc relaţii de autoritate (ierarhice, funcționale), de
cooperare, de reprezentare, de control.
Art. 6 Relaţiile de autoritate ierarhică presupun:
a) subordonarea Viceprimarului, Administratorului Public şi aparatului de specialitate
faţă de Primar;
b) subordonarea Secretarului general, Arhitectului Şef, Directorilor Generali,
Directorilor Executivi, Şefilor de Serviciu, Şefilor de Birou, după caz, faţă de Primar,
Viceprimar, Administrator Public sau față de Secretarul General, în limitele
competențelor stabilite de legislaţia în vigoare, de dispoziţiile Primarului și a
structurii organizatorice;
c) subordonarea Directorilor Generali Adjuncţi, Directorilor Executivi Adjuncţi,
Managerului Public, Şefilor de Serviciu, Şefilor de Birou faţă de Directorii Generali
sau Directorii Executivi, după caz;
d) subordonarea personalului de execuţie faţă de şefii ierarhici superiori.
Art 7 Relaţiile de autoritate funcțională se stabilesc între compartimentele din structura
organizalorică a Sectorului 3, între acestea şi serviciile publice și instituțiile publice din subordinea
consiliului local, în conformitate cu atribuţiile specifice fiecărui compartiment, obiectul de activitate sau
competențele legale şi în limitele prevederilor legale.
Art 8 Relaţiile de colaborare se stabilesc între compartimentele din structura organizatorică a
Primăriei Sectorului 3 sau între acestea şi compartimentele corespondente din cadrul unităţilor, instituțiilor
aflate în subordinea sau coordonarea consiliului local.
Art 9 Relaţiile de colaborare există şi între compartimeniele din structura organizatorică a
Primăriei Sectorului 3 şi compartimentele similare ale celorlalte structuri ale administraţiei publice centrale
şi locale, ONG-uri ete. din țară şi străinătate.
Art. 10 Relaţiile de reprezentare şe realizează în limitele legislaţiei în vigoare şi a mandatului a
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.