Se modifică Hotărârea nr. 68/31.03.2022 privind proiectul „Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84” în scopul ajustării finanțării din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru renovarea energetică a clădirilor publice. Practic, se actualizează costurile și condițiile de finanțare ale lucrărilor și potențial alocării din fonduri UE, astfel încât proiectul să poată primi sprijin financiar în cadrul componentei C5, axa 2, operațiunea B.2. Pentru locuitori înseamnă că amână sau ajustează fonduri și termene pentru modernizarea școlii 84, cu impact asupra eficienței energetice și durabilității clădirii, în cadrul programului din PNRR.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.2022
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în şedinţă ordinară, azi 30.08.2022
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 192541/CP /25.08.2022 al Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr. 192181/25.08.2022 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă și
Sustenabilitate Urbană;
- Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.2022 privind aprobarea proiectului cu
titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea
finanțării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR);
- Adresa nr. 192188/25.08.2022 a Direcţiei Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană;
În conformitate cu prevederile:
- Ghidului solicitantului pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),
Componenta C5 — Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică și
rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată
a clădirilor publice;
- Art, 59 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată?, cu modificările şi completările ulterioare.
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activități economice şi relația cu
mediul de afaceri;
- Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi
privat, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului și salubritate;
- Avizul Comisiei de fonduri europene, relaţii internaţionale, strategii de dezvoltare durabilă şi
digitalizare.
În temeiul prevederilor art.139 alin. (1) şi art.166 alin. (2), lit. o) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.2022 privind
aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor legate de
proiect, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR),
se modifică şi se înlocuieşte cu Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Anexa 2 la Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.2022 privind
aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor legate de
proiect, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR),
se modifică şi se înlocuieşte cu Anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Art.2 din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.2022 privind
aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor legate de
proiect, în vederea finanțării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR),
Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operaţiunea
B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice
se modifică şi va avea următorul cuprins:
„4r1.2 Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului cu titlul „Renovarea Școlii
Gimnaziale Nr. 84” în cuantum de 24,384,683.06 lei, conform Anexei nr. 2 ce face parte integrantă
din prezenta hotărâre. ”
Art.4. Art.3 din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.2022 privind
aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor legate de
proiect, în vederea finanțării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezitienţă (PNRR),
Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operaţiunea
B.L: Renovarea integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice
se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art.3 TVA aferent valoare maximă eligibilă a proiectului cu titlul „Renovarea Școlii
Gimnaziale Nr. 84”, în cuantum de 4,633,089.78 lei.”
Art.5. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.2022
privind aprobarea proiectului cu titlul „Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor
legate de proiect, în vederea finanțării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă
(PNRR), Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică și reziliență în clădiri publice,
Operaţiunea B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a
clădirilor publice, rămân neschimbate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
COCOŞ ADRIAN-MARIAN
CONTRASEMY AZĂ
SECRETAR GENERAL
ARD-MARIAN
NR. 370
DIN 30.08.2022
Anexa nr.| la HCL Sector 3 nr. 510 | 30.09 „2092.
“Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84”
Operaţiunea B.1 - Măsuri pentru RENOVARE INTEGRATĂ (Consolidare şi Renovare
Energetică)
Din punct de vedere seismic, în baza raportului expertizei tehnice, construcţia se încadrează în
clasa de risc seismic Rs II.
Conform codului P100-3 - „Evaluarea finală şi formularea concluziilor”, paragraful 8.4 aliniatul
(6): “expertiza tehnică se completează/deraliază și definitivează la încheierea lucrărilor de
decopertare a elementelor structural care se efectuează în vederea realizării proiectului de
consolidare, situaţie care poate influența volumul, costurile și durata lucrărilor de reabilitare
seismică a clădirii”, această prevedere fiind aplicabilă având în vedere necesităţii, în baza
prevederilor legale, de ridicare a clasei de risc seismic la Rs IV după implementarea lucrărilor de
consolidare.
Măsuri/intervenţii cu privire la consolidare:
Se vor implementa toate lucrările necesare de consolidare, în baza concluziilor expertizei
tehnice, respectiv în baza proiectului tehnic de rezistenţă pentru consolidarea clădirii în vederea
încadrării în clasa de risc seismic IV după implementarea măsurilor.
Măsuri/intervenţii cu privire la reabilitarea energetică a clădirii:
În coroborare cu lucrările de consolidare care se impun, se vor implementa toate măsurile
necesare, în conformitate cu auditul energetic, pentru atingerea indicatorilor de eficienta
energetică a clădirii, precum (dar fără a se limita la):
+ Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii — precum înlocuirea
tâmplăriei existenta cu tâmplărie performanta energetic, termoizolarea fațadei, termoizolarea
terasei/şarpantei cu vată minerală;
+ Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde
de consum, respectiv înlocuirea totală a distribuţiei de apă caldă menajeră cu conducte noi,
montarea unui robinet de echilibrare termohidraulică pe racordul termic. - Izolarea
conductelor de distribuţie apă caldă menajeră, înlocuit, montarea de robinete de sectorizare și
robinete de golire la baza coloanelor, înlocuirea totală a distribuţiei instalaţiei de încălzire
centrală cu conducte noi, izolarea conductelor de distribuţie agent termic încălzire înlocuite
+ Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru
consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie precum prevederea soluţiei de
utilizarea a energiei regenerabile cu pompe de căldură aer-apa duce la realizarea unei
economii de energie, respectiv prevederea de panouri solare termice cu tuburi vidate acoperă
necesarul de apă caldă menajera de consum (dacă este cazul-conform audit)
+ Lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare
mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior;
e Lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădiri, precum iluminatul cu
LED cu corpuri de iluminat cu durată mare de viaţă și montarea de panouri fotovoltaice
acoperă consumul de energie electrică;
. Lucrări pentru echiparea cu staţii de încărcare pentru maşini electrice, conform prevederilor
Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată, respectiv instalare
de staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice aferente clădirilor publice (cu putere
peste 22k W), cu două puncte de încărcare/stație.
e Alte tipuri de lucrări;
Proiectul propus, pentru lucrările de renovare integrată a obiectivului, va avea în vedere
respectarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) (“A nu prejudicia în mod
semnificativ”), astfel cum este prevăzut la Articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind
instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, pe toată perioada de implementare a
proiectului.
Valoarea la începutul | Valoarea la finalul
Indicator de realizare aferent clădiri implementării implementării
proiectului proiectului
Consumul anual specific de energie
finală pentru încălzire (kWh/m2 an) 242,20 114,27
Consumul de energie primară totală
(Wh/mm2 an) 354,43 170,43
Consumul de energie primară totală
utilizând surse convenţionale 354,43 164,18
(kWh/m2 an)
Consumul de energie primară totală
utilizând surse regenerabile (kWh/m? 0 6,26
an)
Nivel anual estimat al gazelor cu efect
de seră (echivalent kgCO2/m2 an) 79,06 36,27
Direcţia Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană
Şef Serviciu Implementare Proiectelor
Bianca TJDOR-———
i Achiziţii
ucrări Publice
Direcţia Investiții
Şef Serviciu Investiţii.
Marius Popescu
Întocmit,
Gavrilă Camelia În ia
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Eului
nasodog SULA
songng țatisnr ZlimsoAu nto4413$ J9$
ERN AIE PERI
NULN3d 1YNW2SVULNOD
W,
[vimaa$ 30 aLNIGaSaud
gueqin oveunqeuasn$ 15 guqein 31E)104z3q ej
(Eyeropour 3IADUSI SP LIRIDUL DIȚUSĂ IEJUN 1509 +- BOTUISIAS BIEPIOSUO2 9P LIZION| NIJUBĂ Jejun 1509) X gye.mnSeys9p ELI = INŢn793104d e EŢIQIÂIȚ9 BUIIXEUI ESIEOȚEA
"19| LTZ6“p=01N9 | :107509 9180J0P07e7A! “III EX9UV “TIIZAOUSYI [NE A— $ EJUBUOdUIO) “UUNd ULIOU0O | ZOZ IEUI IUN] )U919JE OIN2I0FUȚ [NSINO 959 VEZIȚIIN IeMNŢEA [NSInO
OVAL IRI “(BIPINSRISOP 911E) ZUL/OINEI Op 9P FIEIOPOUL BIEAOUAI AP AŢIIPIONI NIVUAd JeMUn 3S09 .
SVAL EIB “(8IeINSRJS9P 21E) ZUL/OINĂ DOS SP BOIUUSI9S 9IEPIJOSU09 SP SŢLIZIONI NIUSĂ JEMUN 1509
“nun apundse102 INȚN9810Id E EIQIÂII2 punxeuI PAIPOLEA
8/'680'€€c9% 90'£89'p8£'bz vSTTt 66'S9T'Z 99:79 SE'TOyz 0L'697 Ss AȚEIZEULUIE) 11|00$ E21EAOo4 T
$ TE+Elul=L E] E [a [3 [4 Ț [/]
TVAL tat) TVAL tae))
oajăy2 1014243124 (VALL 6463) guagâţia | Juoaoye FIEA9Poul A.EAOU3A etic EDIUISI3S AJEpIosu0 n Pe aiupop a11pelo oauunuaq DAN
MU919J€ VAL 10164 EUUȚĂEUL A1EOJEA VAL ap [ataaţ'ZUiAs00 VAL 2D Lyon] ZUIA500 Jena y
0% '89'96 | OzS 10 SSI Vp zau exouy
PRIMĂRIA
SECTORULUI 19S3 CABINET PRIMAR
BUCUREŞTI
1 love sector 3
www.primariez.ro =
TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabi a =
Calea Dudești nr. 191, Sectorb, S85GEQFBgcureși i
CABINET PRIMAR!
REFERAT DE APROBARE i (1257 |
a proiectului de hotărâre privind modificarea ai zz murala
Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.202? pata 5. LA X9071 |
Prin Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 68/31.03.2022 s-a aprobat proiectul „Renovarea Școlii
Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanţării acestuia in cadrul Planului
Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și
reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare
energetică moderată) a clădirilor publice.
Luând în considerare faptul că în cadrul studiilor emise, au fost realizate corelări cu situaţia
identificată în teren, respectiv armonizate aceste informaţii cu documentaţiile existente, precum
extrasele de carte funciară:
> În cadrul extraselor de carte, uzual este specificata suprafaţa construită, aceasta reprezentând
doar conturul (proiecția în plan), pe un singur nivel, a clădirii existente
> În unele instante, în cadrul extraselor de carte funciară, este specifică suprafaţa construită
desfăşurată a clădirii, dar luând în calcul doar nivelurile supraterane
> Având în vedere că în cadrul apelului, finanţarea se acordă în funcţie de toată suprafaţa
clădirii asupra căreia se intervine, inclusiv subsol, toate documentaţiile au fost actualizate
pentru a explicită clar suprafaţa desfăşurată integrală, inclusiv subsolurile acolo unde acestea
există (fie ele tehnice ori parţiale), întrucât se vor dispune lucrări (finantabile) în toate aceste
spaţii.
> Studiile au fost re-emise astfel încât să expliciteze, fără a exista necorelari, atât suprafaţă
(construită, amprenta) care apare în extrasele de carte funciară, uzual, dar şi suprafaţa
desfăşurată a clădirii, aşa cum rezultă ea din măsurători şi etapa de cercetare, specifică
procesului de proiectare.
> Studiile transmise au la baza aceste măsurători şi relevee şi în baza acestora, au fost emişi
totodată şi indicatorii de bază specific apelului.
Odată cu actualizarea suprafeţelor pentru fiecare obiectiv, pentru a explicită atât suprafeţele din
documentaţii formale, precum Extrase CF (Extrasele de carte funciară), dar şi cele generate prin procesul
de cercetare (măsurători, vizite, relevee), au fost actualizaţi şi indicatorii apelului de proiect şi introduşi
explicit în fiecare studiu.
Având în vedere cele prezentate și ţinând seama de raportul de specialitate nr.
192181/25.08.2022 al Direcţiei Dezvoltare Durabi 4 Sustenabilitate Urbană, am iniţiat prezentul proiect
de hotărâre, pe care îl supun aprobării Consili k
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii
atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679,
printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
4 PRIMĂRIA Fi
DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
( / SECTORULUI | doi S3 ' :
BUCUREŞTI SUSTENABILITATE URBANĂ
Il tove sector 3
Www. primarie3,.
wWww.primarieg.ro TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (ooq 021) 318 03 04 E-MAIL strategii Oprimaiea.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
Nr. 192181 din 25.08.2022
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr.
68/31.03.2022
Prin Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 68/31.03.2022 s-a aprobat proiectul
„Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării
acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de
granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B.1: Renovarea
integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice.
Având în vedere faptul că în cadrul studiilor emise, au fost realizate corelări cu situaţia
identificată în teren, respectiv armonizate aceste informaţii cu documentaţiile existente, precum
extrasele de carte funciară:
- În cadrul extraselor de carte, uzual este specificata suprafaţa construită, aceasta
reprezentând doar conturul (proiecția în plan), pe un singur nivel, a clădirii existente
- În unele instante, în cadrul extraselor de carte funciară, este specifică suprafaţa
construită desfăşurată a clădirii, dar luând în calcul doar nivelurile supraterane
- Având în vedere că în cadrul apelului, finanţarea se acordă în funcţie de toată suprafaţa
clădirii asupra căreia se intervine, inclusiv subsol, toate documentaţiile au fost
actualizate pentru a explicită clar suprafaţa desfăşurată integrală, inclusiv subsolurile
acolo unde acestea există (fie ele tehnice ori parţiale), întrucât se vor dispune lucrări
(finantabile) în toate aceste spaţii.
- Studiile au fost re-emise astfel încât să expliciteze, fără a exista necorelari, atât suprafață
(construită, amprenta) care apare în extrasele de carte funciară, uzual, dar şi suprafaţa
desfăşurată a clădirii, aşa cum rezultă ea din măsurători şi etapa de cercetare, specifică
procesului de proiectare.
- Studiile transmise au la baza aceste măsurători şi relevee şi în baza acestora, au fost
emişi totodată şi indicatorii de bază specific apelului.
Odată cu actualizarea suprafeţelor pentru fiecare obiectiv, pentru a explicită atât
suprafeţele din documentaţii formale, precum Extrase CF (Extrasele de carte funciară), dar şi
cele generate prin procesul de cercetare (măsurători, vizite, relevee), au fost actualizaţi şi
indicatorii apelului de proiect şi introduşi explicit în fiecare studiu.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiitor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
SECTORULUI SUSTENABILITATE URBANĂ
BUCUREȘTI
PRIMĂRIA | DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile de fapt şi de drept pentru modificarea
Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 68/31.03.2022 privind aprobarea proiectului
„Renovarea Şcolii Gimnaziale Nr. 84” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanţării
acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa 2 - Schema de
granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri publice, Operaţiunea B.1: Renovarea
integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice,
considerăm că este necesară iniţierea si adoptarea acesteia de către Consiliul Local Sector 3.
SERVICIUL INVESTIŢII, LUCRĂRI PUBLICE
ȘEF SERVICIU,
MARIUS POPES
SERVICIUL IMPLEMENTAREA PROIECTELOR
ŞEF SERVICIU,
BIANC DOR
Întocmit,
Gavrilă Camelia naharia
044 SEGT RIL 1I9S3 DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
Sac BUCUREŞTI SUSTENABILITATE URBANĂ
| Love sector 3
———— vru. primari
PI e3.t0 TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL strategii O primariea.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, Bucureşti
NR. 192188 DIN 25.08.2022
CĂTRE,
CABINET PRIMAR
În vederea supunerii spre aprobarea Consiliului Local Sector 3, vă transmitem
propunerea de iniţiere de către Primarul Sectorului 3 a proiectelor:
Proiectul de hotarare privind aprobarea proiectului cu titlul "Consolidare seismică şi
renovare energetică moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 12"şi a cheltuielilor legate de
proiect, în vederea finanțării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă
(PNRR), Axa de investiții 1: Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi reziliență în
clădiri rezidenţiale multifamiliale, Operaţiunea A.1 — Renovare integrată (consolidare
seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor rezidenţiale multifamiliale;
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul “Renovarea energetică
moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 13” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea
finanțării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa de
investiţii 1: Schema de granturi pentru eficiență energetică şi rezilienţă în clădiri rezidenţiale
multifamiliale, Operaţiunea A.3 — Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor
rezidenţiale multifamiliale;
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul “Renovarea energetică
moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 14” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea
finanţării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa de
investiţii 1: Schema de granturi pentru eficiență energetică şi rezilienţă în clădiri rezidenţiale
multifa
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.