Dee
i MUNICIPIUL BUCUREȘTI
014 CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
= www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea încheierii Actului adiţional nr. 2 la Contractul de parteneriat
pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, calificarea
„bucătar” între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic
„Mihai Bravu” și Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti,
ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și
pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
întrunit în ședință ordinară, azi 10.11.2020
Având în vedere:
Referatul de aprobare nr. 571003/CP/03.1 1.2020 al Primarului Sectorului 3;
Raportul de specialitate nr. 558764/27.10.2020 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă şi
Sustenabilitate Urbană - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea;
Adresa nr. $58773/27.10.2020 a Direcţiei Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană -
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea;
În conformitate cu prevederile:
Legii nr. 82/2018 pentru aprobarea OUG nr.81/2016 privind modificarea şi completarea
Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011;
Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3554/2017 privind aprobarea Metodologiei
de organizare şi funcţionare a învățământului dual;
HCGMB nr. 396/28.09.2017 privind cooperarea între Municipiul București, sectoarele
Municipiului București și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în vederea iniţierii,
finanțării şi derulării proiectului „Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual din
București”;
HCLS3 nr. 154/24.04.2018 privind promovarea proiectului „Școala Profesională
Metropolitană în Sistem Dual ”;
HCLS3 nr. 381/31.08.2018 privind încheierea contractului de parteneriat pentru formarea
profesională a elevilor prin învățământul dual - calificarea profesională „bucătar ” — între
operatorul economic Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul
3 al Municipiului București;
HCLS3 nr. 457/24.09.2019 privind aprobarea încheierii Actului adiţional nr. 1 la Contractul
de parteneriat nr. 184182/07.09.2018 pentru formarea profesională a elevilor prin
învățământul dual, calificarea profesională „bucătar ” încheiat între operatorul economic
Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului
București;
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de buget, finanțe, servicii publice, alte activităţi economice şi relația cu
mediul de afaceri;
- Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice şi respectarea drepturilor
cetățenilor;
- Avizul Comisiei de validare, resurse umane, învățământ, relaţii cu sindicatele, ONG-uri,
societatea civila, protecţia consumatorului;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (2) lit. 1) şi alin. (4) din OUG nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 2 la Contractul de parteneriat pentru formarea
profesională a elevilor prin învățământul dual, înregistrat la unitatea de învățământ sub nr.
5164/07.09.2018 şi la Sectorul 3 al Municipiului București sub nr. 184182/07.09.2018, calificarea
profesională „bucătar ” — între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL, Colegiul Tehnic
„Mihai Bravu” şi Sectorul 3 al Municipiului București, pentru anul şcolar 2020-2021, conform
Anexei care face parte integrată din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti să semneze Actul
Adiţional, iar Direcţia Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană - Serviciul Politici, Programe
și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea să gestioneze derularea, monitorizarea și implementarea
contractului.
Art.3. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană -
Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, precum și instituţiile publice
din subordinea Consiliului Local Sector 3, vor lua măsurile de ducere la îndeplinire a prezentei
hotărâri. /
asemnează pentru legalitate]
NR. _346
DIN 10.11.2020
ANEXA
la RES we. Sb (lo.U. 200
Nr. înregistrare unitatea de învăţământ: .........mee nenea Îmnenaenenananeneenanaanaene
ACT ADIŢIONAL NR. 2
la contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul
dual, înregistrat la unitatea de învățământ sub nr. 5164/07.09.2018
şi la Sectorul 3 al Municipiului București sub nr. 184182/07.09.2018
Prezentul Act Adiţional se încheie între:
1.Unitatea de învățământ Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, cu sediul în Bucureşti, $os. Mihai
Bravu nr. 428, sector 3, telefon 021.321.76.99, fax 021.321.76.99, CUI 4420457, reprezentată
legal prin , având funcția de Director,
2. Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, cu sediul în București, str Calea Dudești nr.191,
Bucuresti, sector 3, CUI 4420465, telefon 021.318.03.23 -28, fax 021.318.03.04, reprezentat
legal prin Robert Sorin NEGOIȚA, în calitate de Primar,
3. Operatorul economic (partener de practică) Bogdan Restaurante SRL, cu sediul în jud.
Ilfov,
identificată cu
prin
, telefon , reprezentat legal
, în calitate de Administrator,
denumite în cele ce urmează în mod colectiv „Părţile”
Având în vedere:
Părţile au încheiat la data de 07.09.2018 Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a
elevilor prin învățământul dual înregistrat la Unitatea de învățământ sub nr. 5164/07.09.2018
la Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti cu nr. 184182/07.09.2018 (denumit în continuare
„Contractul de parteneriat”)
au convenit încheierea prezentului Act Adiţional astfel:
Art]. Litera a) a Articolului 2 din Contractul de parteneriat se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„ a) La nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor (CNC):
- 11 elevi, în domeniul de pregătire profesională turism şi alimentaţie publică, calificarea
profesională: BUCĂTAR;
Art.2. Anexele nr. 1-3 la Contractul de parteneriat se modifică şi sunt ataşate prezentului Act
adițional.
Art.3. Toate celelalte clauze ale Contractului de parteneriat rămân nemodificate.
Avizat,
Direcţia Juridică
Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
Șef Serviciu,
Verificat,
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea
Șef Serviciu,
- ompitiy loan Wan Buzduga Georgeta, Vișan
Prezentul Act Adiţional a fost încheiat la data de „.. în 3 exemplare, câte unul
pentru fiecare parte.
Unitatea de învățământ: Colegiul Tehnic „Mihai Vizat,
Bravu” Sectorul 3 MunicipiuluiBucureşti
Reprezentant legal: MEI A A] Direcţia Dezvoltare Durabilă şi
Funcţia: Director Sustenabilitate Urbană
Semnătura Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea
Relaţiilor cu Comunitatea
Șef Serviciu,
Pompiliu loan Wan BUZDUGA
Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti
Reprezentant legal:
Funcţia: Primar
Semnătura Direcţia Juridică
Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte
Șef Serviciu,
Georgeta VIȘAN
Operatorul economic: Bogdan Restaurante SRL
Reprezentant legal: SE E |
Funcţia: Administrator
Semnătura Direcţia Economică
Director Executiv
Octavian GHEŢU
N
|
|
PREŞEDINTE DE ŞEDIN
pe
Verificat, Avizat,
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Direcţia Juridică
Comunitatea Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte
Șef Serviciu, Șef Serviciu,
Georgeta Vișan
2
pili n Wan Buz
A
i F
Z 21081020)
“NIOIA10S PS
aoeuo) aeziAV 18 arje]s1327
porpun erioou
«Q
SES
»
eănpzng ueM utop sediu 'd
“DIOLA19$ JOS
Poe)unulo)
9 10[njeo7 eoieuonso) 1$ aure301d TOO [NI91A12$
“JROULISA
"2u10u039 |n[n.103t12do eapaed urp Hoyny 15 uuno24d “eșeziA EoAEoIJjea nașuad “7 AISn[out 910314 uj |nuunpnoaano 15 șuguutjeAuţ op [nud “geuoisozoad
«
2ADEd24d 9p [NpItput)S no IVEPULI0JU02 Uy 10[IA9[2 EdIEULI07 nauad d1es9du - Vesnn 3Mel2199 1$ er3rouo
afelpn - oeHIopeuu 2IMjIpuoo aeanăist șuns “emnsooe eaaopundsea ui
“opqevwnsuo> ajeraaetu ounad maoeuu “oșuouediy2o
jedo| ae uj nes onuouodo [naopexodo e] eyeziurâa0 eooead nazuad “go [npdey vea.)
“ord ui
3.10 9p [303 "N
A1IN4SUŢ/L03e10qeŢ
(109)
00€ 00€ gonoerd ame3oad ep [neg
18 - 18 gonoead oinsuj
- 801 801 9130J0uy9) 109109 oorp nnuod oeredoid-ZAN
Z - er Bonoed oansu
- SEI ser 9130J0uU9) 107e10qeŢ oxeurno oeredoid-[W
(eoununusp) erjedoŢ 910 "IN (9.10 ap :1u) (oao ap "1u) JutiutieAur
UÎE20 AIE uy IHU0U028 Juțuueje Au ap impnueţd
“IU10u029 in[n107t2do eoopundsga ur [na103eaado e | op eașemun e UL103u02 ejeugueydes popoead
2aneda1d 2p [nInpom
TOT — 0707 1eţoos mut uy *
Lenp [eu0159J0.1d jugiuțigAuj “e-[X e se)
AOȚAEI9g NUEH PutantIs9 :10[A9f2 e gopoead topesoad ptoSeysop 3s opun a[1.In2077 *p
[L:Mop pu e-[xeesep -
:91U101039 [n107t.19do e] popoead 31pp321d ap 10[92t17u03 E91919V|9UJ NI7U9d 7E90[t 1A3f2 9P IPUINN "€
XEJRONg :E[eu0IsaJ01d EdAIEOŢIȚe) '7
AOȚHIFOIIED [E [EUOŢjEU NINIPE) UI107102 DIEAIJILE2 3P € INIPAIN “[
IEnp myugruțizauţ uţad 10ŢA9p2 napu3oad eoxeansgysap 1$ toezrut310 putarad "ŢAS
dueantys9 uep3og goporad op ouopaed opurou039 [n10ze.1odo 15 ppe0os dayug 221y199ds minqrpuoo 0un & 1$ 10pjeaqesuodsaa toaefeșaeg
810760 L0/P91£ 4u'1Pnp Inupiupipaul uțid 407142]2 D PJDuo!safo4d Voabiu40f H47udd 10140u214Dd 2p Jn12043402 D] I “N PXANV
“DIOLAJ9$ J9S
O
= =
(e
2 581020 Sg,
“NIOIA9$ RS
AN9eI)U0) D1PZIAV 1$ A1je|St327] [Nos
EOIpung rio
“ezAy
EIN)RUUIOŞ tan)euuoS
I03EJISTUnUpy :erjoun 10793.11 :erjoun
:1e39[ )uepuozaadoy :1e33] pueyuozoad>y
"ȚIS ut.ne)sa uepsog :21u0u033 [n103t19dQ «DACIE TEWIJAL“ 21Uy3,L [n15910) :)ugureipAug 3p oenu
"9107'90'£1/17Ib '1u SONAWO El 7 “lu eXoUV UIOȚU00 “9zE5 3p IS AIENUES — OOIUI) INEȚEISUL J0JEŢE)SUȚ POIEOLJIȚEA nauod e[euoiseyoaed o.ye3o4d 9p
WMINpieput)$ 9IPOJeZzUnds2100 1IeeAUI 9Țe AIeJNZAI 9p J0ŢNENU[) I2IN8ISe 91es803u 801119) WEJUBLUNOOP '9|eLIOȚEUI 1S AUC N1yeUI *97949£U1 “9PUALUNIISUI IS 99[9un “9pusuredijo =
*VUgurEjeAuŢ 9p Nip)run to1e70p 15 PoIEZIUIApouu npuad 2HU10U033 Inpnaoșe.a9do ape nnqiauo) *£
«DALAI IEI DU L [n13210) J0ȚEI9g NUL )UtINE)S2I
(nuouo3o [n107e15dO nuţutieauj
:90410u039 [n10)t12dQ :MUguIzitAuI 9p eaeșu 3p eayenu) 10[9$u27odu03 LoataH.122
:91)£9 2p a)eANSISt o[eloșeuu “Bud VI9E N
3p In[nuouutxo E o4tanStysop ap eljedoŢ
Ienp [euorsazoad 7uţultieAuj '-[X e est)
10[9ju2)odu09 E31E213192 9p Impnuourexo to19Wjsns nașuod 91659931 A0ŢRŢELI29Euu E [$ ovuţ.id J0ŢH-I27eur & “10MjIpuoo toeanâisy "9
3981 2I2JIp uz apeputur0394
10[27e1td31d t21ZHe2X :01 TUN
daturnod
DSoanong = DALI IEI, 21UW2.L [n13210) 10[o7e1ed31d t21EZHe2I *6 TUN
25101029 [n107t2dQ :NUguIțigAuI 9p ede)rul]
:919E9 2p ANEANSISE OŢELIONEuu CDU d VI97E A
HALÎLAUI AJE A)ENZAA
ap eoeup fojuoșoduroa ap voeun
[enp [euo!sozoad ugruzivAuj “e-[X E Est)
VUgurtj Aur 9p Eoeun e] ExnSeysop 25 e p pod | 99uoA4u02 opu0u029 npn.0pe.odo eoopundsga uy popoead 21p3oad 2p oâeys urp 9Jopeoraad n.puad nes
aeyeroods ap afonpouu up (epeuguuydes eopoead,,) popoead axpe3oad op eșuouoduroo npuod 31us993u AOPoȚeHIapeuu e IS aud 107p19)evu toItanăisv "Ş
POR ri
>=
UeSLA 21631090 e: E UEM ut
ABS JS N12IA19$ JS
NORIUOD A1EZIAV 15 orje|S1307 [N191412$ Ponenunuro)
Porpung erjoon To 10[Hjeţ9] Poeuonsan 1$ AultI3014 “TONȚOd [NI9IA20$
“MezIAV “YEOULDA
ANEXA nr. 2 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual nr 5164/07.09.2018
Situaţia privind stimulentele, susținerea financiară și alte forme de sprijin acordate elevilor din
învățământul dual de către operatorul economic Bogdan Restaurante SRL în anul şcolar 2020-2021.
Nivelul 3 de calificare conform Cadrului naţional al calificărilor,
Calificarea profesională: Bucătar
Clasa a XI-a
1. Categorii de susţineri financiare, stimulente şi alte formelor de sprijin acordate elevilor
Susținerea financiară/ Stimulentul/ Nr. de elevi Nr.de elevi | Valoare/elev | Perioada Valoarea
Forma de sprijin acordată elevilor alocat pentru pentru care (lei/elev) pentru care totală
încheierea se va acorda se acordă | (=3*4*5)
contractelor de (nr. de (lei)
practică luni/zile)
1 2 3 4 5 6
Bursă lunară 11 11 200 10 luni 22000
Examinări de medicină a muncii şi analize uU n IN IN IRINA
medicale obligatorii în vederea efectuării
stagiului de pregătire practică (în funcţie de
domeniul de activitate)
Asigurare de răspundere civilă în cazul unor N ul
eventuale accidente, daune sau vătămări
corporale generate în timpul practicii
Echipament de lucru işi 11
Echipament de protecţie 11 INI apasa
Transport la şi de la locul de practică 11 11 Tita
Asigurarea unei mesei/zi la locul de practică 1 Şi 35 lei/zi 104 zile 40040
Rechizite necesare pe perioada practicii 11 1
Premii pentru stimularea performanței 1 işi
Total valoare stimulente/ forme de sprijin 62040
2. Condiţii de acordare a susţinerii financiare, stimulentelor şi altor forme de sprijin
Susținerea financiară/ Condiţii de acordare Detaliere
Stimulentul/ Forma de
sprijin acordată elevilor
Bursă lunară
Frecvenţă (prezenţa la pregătirea
teoretică și practică)
Cel mult 10 absente nemotivate pe
semestru
Promovarea disciplinelor/modulelor
din planul de învățământ
SEM.I Minim media generală 8,00 la
sfârşitul clasei a X-a,
SEM.II Minim media generală 8,00 la
sfârșitul semestrului I al clasei a XI-a
și cel puţin nota 9,00 la modulele de
specialitate
Rezultate la evaluarea
comportamentală si de atitudine
Media 10 la purtare, fără abateri
disciplinare
Premii pentru stimularea
performanţei/Bursa de merit
Frecvență (prezenţa la pregătirea
teoretică şi practică)
Promovarea disciplinelor/modulelor
din planul de învățământ
Verificat,
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea
Şef Serviciu,
Avizat,
Direcţia Juridică
Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte
Șef Serviciu,
Georgeta Vișan
Rezultate la evaluări teoretice și
practice
Rezultate la evaluarea
comportamentală si de atitudine
Examinări de medicină a
muncii şi analize medicale
obligatorii în vederea
efectuării stagiului de
pregătire practică (în funcţie
de domeniul de activitate)
pentru toti copiii la inceputul anului
Asigurare de răspundere
civilă în cazul unor eventuale
accidente, daune sau vătămări
corporale generate în timpul
practicii
pentru toti copiii la inceputul anului
Echipament de lucru
pentru toti copiii la inceputul anului
Echipament de protecţie
Transport la şi de la locul de
practică
Asigurarea unei mesei/zi la
locul de practică
Frecvenţă (prezența la pregătirea
practică)
Rechizite necesare pe
perioada practicii
Cheltuieli cazare camin
Cheltuieli transport pre-urban
Bucuresti si retur
Altele:........
Operatorul economic: Bogdan Restaurante SRL
Reprezentant lezl: EI
Funcţia: Administrator
Semnătura
Verificat,
Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea
Șef Serviciu,
Pompiliu-loan-Wan Buzd
Al W: lug:
up
== Soc
Avizat,
Direcţia Juridică
Serviciul Legislaţie și Avizare Contracte
Şef Serviciu,
Georgeta Vişan
)
|
a
UESIA 2)951090
“RIo1A128 JOS
DMPeNUOO BIZIAV 1$ olje|s1337] [01914198
9 POIEUONSAD) 1S dure1304q 1
Pânpzng] ueM utoj
EINEUUISS
Ieud :Erjouna
YLIODAN u110$ 319907 :1e39] puezuozoardoy
- DSaInongg impnidrorunA [E € [n10929$
319Ne%q
ui[11ds ap euro
ERE)
“N
[ENp ININUGIULIEAUL NjEJADOEAE E 15 [euors2301d 31tuu.0y 1$ arjeonpo op mpns20ad ujeyue> 21995912 nud unfrads 2P 3UL10J MY “7
EJEUII)S2 dxezyeaa 97202 2p ȚII0597E2 E / HEPIJOSu0> | 322
NjEAIosqO DILOIEA 9p U3uL2 219059 | / dtedeo nje.redaa / atjpsoAun ap 3124039140 | “N
L4IrA
— 0707 epeorod n.puod pSonong mpmrdrorunyA [e £ [n1072$ ap aevnse
“e|euo1say04d o.atuu.10J 1$ arjeonpa ap mpnso301d ujeyr[e> e2.1975912
1$ 91&[02$ Hjgun to.e)OAZap n-NUad PRM)[212 3p 103972 1031E E 1$ LIEPIIOSU02 fede ujeaedoa “NjsoAu 3p 10[34291q0 erjenșiS “1
SI07'60'0/p91$ 4u '1Pnp întupiubjpaul urud 407142]2 b pppuotsafoud votvut40f n41u2d 10142u214Pd 2p |n19b43409 PI £ “N VXINV
| A PRIMĂRIA Ea CA
[+ W/] SECTORULUI CABINET PRIMAR a
Nm BUCUREȘTI
www.primariez.ro
TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimar primarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
AC SECTOR 3
se CABINET PRIMAR
CX/403
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind încheierea Actului adiţional nr. 2 la
Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual,
calificarea profesională „bucătar'între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL, Colegiul
Tehnic „Mihai Bravu” și Sectorul 3 al Municipiului București
Învăţământul profesional în sistem dual este o formă de pregătire a absolvenților de gimnaziu
prin implicarea directă a operatorilor economici în procesul de formare profesională, astfel încât, la
finalul anilor de studiu, absolvenţii vor avea asigurat un loc pe piața forței de muncă.
Conform „Metodologiei de organizare și funcţionare a învățământului dual”, învățământul
profesional dual poate fi organizat în unități de învățământ de stat, în baza unui contract de
parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau asociaţie/consorţiu de
operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială de pe raza căreia se
află unitatea școlară.
În acest sens, operatorul economic Bogdan Restaurante SRL a înaintat în anul 2018, la Colegiul
Tehnic „Mihai Bravu”, o solicitare de organizare a pregătirii profesionale în sistem dual pentru
calificarea profesională de „bucătar”. Astfel, între operatorul economic Bogdan Restaurante SRL,
Sectorul 3 al Municipiului București și Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” a fost semnat contractul de
parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual nr. 5164/07.09.2018,
aprobat prin HCLS3 nr. 381/31.08.2018.
Conform Metodologiei de organizare și funcţionare a învățământului dual, anexele
contractului se actualizează cu fiecare nou an școlar, motiv pentru care este necesară aprobarea
încheierii unui nou act adițional, pentru anul școlar 2020-2021, clasa a XI-a.
Având în vedere cele prezentate și ţinând seama de raportul de specialitate nr.
558764/27.10.2020 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană - Serviciul Politici,
Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, am inițiat prezentul proiect de hotărâre pe care
îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în Regulamentul
UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
PRIMĂRIA DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
SECTORULUI SUSTENABILITATE URBANĂ
BUCUREȘTI SERVICIUL POLITICI, PROGRAMARE ȘI GESTIONAREA
RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
www.primarie3.ro
P! să TELEFON (004 021) 340 40 11/341 07 11 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL proiecte O primarie3-ro
Șos Mihai Bravu nr. 428, Sector 3, 030328, București
Sb Nr. 558764/27.10.2020
RAPORT DE SPECIALITATE
privind aprobarea încheierii actului adițional nr. 2 la contractul de parteneriat pentru formarea
profesională a elevilor prin învățământul dual, înregistrat la unitatea de învăţământ sub nr.
5164/07.09.2018 și la Sectorul 3 al Municipiului București sub nr. 184182/07.09.2018 - operator
economic Bogdan Restaurante SRL, calificarea „bucătar”
Prin OUG nr. 94/2014 privind modificarea si completarea Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011, precum şi modificarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind
asigurarea calităţii educaţiei, în cadrul sistemului naţional de învățământ preuniversitar a fost
introdus şi sistemului dual, care are scopul de a asigura formarea de personal calificat
conform cerinţelor şi necesităţilor agenţilor economici.
Conform Legii nr. 82/2018 pentru aprob
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.