Se respinge Planul Urbanistic de Detaliu pentru ansamblul cu funcțiuni mixte de pe Strada Liviu Rebreanu nr. 4, lot 2, Sector 3. Înseamnă pentru locuitori că proiectul de construcție nu va fi autorizat în forma propusă (reducerea sau blocarea construitului anunțat) și rămân valabile eventuale alternative sau modificări ce ar putea fi reîntoarse spre aprobare. Nu se oferă detalii despre termene sau amenajări în zonă în acest text; hotărârea este doar asupra respingerii planului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se respinge documentaţia de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu „Ansamblu cu funcțiuni mixte (locuire și funcțiuni conexe locuirii) cu RHpropus > 4$+P+6E, construcţii anexe, pe un teren situat în Strada Liviu Rebreanu nr. 4, lot 2 (provizoriu nr. 44), Sector 3”
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind respingerea Planului Urbanistic de Detaliu
„Ansamblu cu funcțiuni mixte (locuire și funcțiuni conexe locuirii)
cu RHpropus = 45+P+6E, construcții anexe, pe un teren situat în
Strada Liviu Rebreanu nr. 4, lot 2 (provizoriu nr. 44), Sector 3”
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum și
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în ședință ordinară, azi 26.01.2023
Având în vedere :
- Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Ansamblu cu
funcțiuni mixte (locuire şi funcțiuni conexe locuirii) cu RHpropus = 4S+P+6E,
construcţii anexe, pe un teren situat în Strada Liviu Rebreanu nr. 4, lot 2 (provizoriu nr.
44), Sector 3” iniţiat de Primarul Sectorului 3 conform Referatului de aprobare nr.
16365/CP/18.01.2023, având la bază: Raportul de specialitate nr.
24/08.06.2021/12.01.2023 al Direcţiei Generale Urbanism şi Amenajarea Teritoriului —
Arhitect Şef, Avizul Direcţiei Generale Urbanism și Amenajarea Teritoriului — Arhitect
Șef nr. D/LR/37-2020/08.06.2021, Raportul informării şi consultării publicului nr.
22/08.06.2021, Punctul de vedere al Compartimentului Documentaţii de Urbanism nr.
23/08.06.2021 şi adresa nr. 11235/12.01.2023 a Direcţiei Generale Urbanism și
Amenajarea Teritoriului — Arhitect Şef;
- Discuţiile asupra proiectului de hotărâre avute în ședința din 26.01.2023;
- Rezultatul votului asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de
Detaliu „Ansamblu cu funcțiuni mixte (locuire și funcțiuni conexe locuirii) cu
RHpropus = 4S+P+6E, construcţii anexe, pe un teren situat în Strada Liviu Rebreanu
nr. 4, lot 2 (provizoriu nr. 44), Sector 3”;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și
completările ulterioare;
- Ordinului nr. 2701/2010 al MDRT pentru aprobarea metodologiei de informare şi
consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor urbanistice,
- Art. 4I alin. (11) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local al
Sectorului 3, aprobat prin Hotărârea nr. 2/20.01.2022,
- Art. 2 alin (21) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia -
Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odat cu depunerea
cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a
autorizaţiei de construire [...].
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi
privat, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului şi salubritatea.
Cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administraţia publică, republicată.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. e) şi art. 166 alin. (2) lit. j) din OUG nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se respinge documentaţia de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu „Ansamblu cu
funcțiuni mixte (locuire și funcțiuni conexe locuirii) cu RHpropus > 4$+P+6E, construcţii
anexe, pe un teren situat în Strada Liviu Rebreanu nr. 4, lot 2 (provizoriu nr. 44), Sector 3”.
Art.2. (1) Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Generală Urbanism şi Amenajarea
Teritoriului — Arhitect Şef, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
(2) Prezenta hotărâre va fi comunicată beneficiarului de către Serviciul Urbanism
şi Amenajarea Teritoriului.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚ
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
/ CORHANĂ EDUARD-MARIAN
În Pret/ crt. Ho, oa.
0UG nr. 59/e043 mural CA
posts ot! bre
iii Pa, /e
NR. 33 Co hfrasemho [ea AO (pr.
DIN 26.01.2023
229 / 26.0f. 2029 “an
€, PA: poa ?A. 7 eron
3 sf
Cal
2025
di
PRIMĂRIA
SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 3
A ecoul Z 1I9S3
5 BUCUREȘTI
I love sector 3
www. primariez.ro
TELEFON (004 021) în 03 23 - 28 FAX (004 021) 312 03 04 EMAIL secretar primane3-ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, Bucureşti
OPINIE MOTIVATĂ
Subsemnatul Corhana Eduard Marian în calitate de Secretar General al
Sectorului 3 al Municipiului București, în temeiul prevederilor art. 140 alin. (3) din
Codul Administrativ, refuz contrasemnarea Hotărârii Consiliului Local al
Sectorului 3 nr. 33/26.01.2023 privind respingerea documentaţiei de urbanism Plan
Urbanistic de Detaliu „Ansamblu cu funcțiuni mixte (locuire și funcțiuni conexe
locuirii) cu RHpropus = 4S+P+6E, construcții anexe, pe un teren situat în Strada
Liviu Rebreanu nr. 4, lot 2 (provizoriu nr. 44), Sector 3”, pentru următoarele
motive:
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 26 decembrie 2023 a fost înscris
proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ,
Ansamblu cu funcțiuni mixte (locuire şi funcțiuni conexe locuirii) cu RHpropus =
4S+P+6E, construcții anexe, pe un teren situat în Strada Liviu Rebreanu nr. 4, lot 2
(provizoriu nr. 44), Sector 3”, iniţiat de Primarul Sectorului 3, conform Referatului
de aprobare nr. 16365/CP/18.01.2023, având la bază următoarele documente
întocmite de către compartimentul de specialitate:
- Raportul de specialitate nr. 24/08.06.2021/12.01.2023 al Direcţiei Generale
Urbanism și Amenajarea Teritoriului - Arhitect Şef.
- Avizul Direcţiei Generale Urbanism şi Amenajarea Teritoriului — Arhitect Șef
nr. D/LR/37-2020/08.06.2021;
- Raportul informării şi consultării publicului nr. 22/08.06.2021;
- Punctul de vedere al Compartimentului Documentaţii de Urbanism nr.
23/08.06.20211.
Hotărârea nr. 33/26.01.2023 de respingere a PUD-ului a fost redaciată în
conformitate cu prevederile art. 41 alin. (11) din Regulamentul de Organizare şi
Funcţionare al Consiliului Local al Sectorului 3, aprobat prin Hotărârea nr.
2/20.01.2022, potrivit cărora „prin excepţie de la prevederile alin. (10), în
conformitate cu prevederile art. 56 alin. (7) din Legea nr. 350/2001, dacă prin votul
consiliului local se respinge proiectul de hotărâre de aprobare a unei documentaţii de
amenajare a teritoriului sau urbanism, propus spre aprobare printr-un proiect de
hotărâre înscris pe ordinea de zi, atunci hotărârea de aprobare va deveni hotărâre de
respingere. Secretarul General va modifica și redacta hotărârea de aprobare _în
hotărâre de respingere, ataşând votul din care rezultă respingerea hotărării în cauză,
precum şi secțiunea de proces verbal aferentă acelui proiect de hotărâre şi avizele
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile
prevăzute în Regulamentul UE 206/6709, printr-o cerere scrisă. semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Seclor 3.
1
PRIMĂRIA SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 3
SECTORULUI
BUCUREȘTI
comisiilor de specialitate.”, prevederi care au făcut obiectul opiniei motivate a
Secretarului General al Sectorului 3 privind nelegalitatea acestora.
1. Contrasemnarea de legalitate a Hotărârii nr. 33/26.01.2023, motivat doar de
rezultatul votului exprimat în ședință, cu privire la aprobarea PUD și a
discuţiilor purtate în timpul şedinţei, rezultate dintr-un proces-verbal neaprobat
încă de consiliul local, având la bază o motivare și documente de aprobare
PUD, contrară dispozitivului, ar reprezenta o încălcare a unei cerințe de
legalitate a unui act administrativ, respectiv obligaţia motivării.
Respingerea aprobării PUD-ului s-a realizat prin neîntrunirea numărului de
voturi necesare, respectiv majoritate absolută - un minim de 16 voturi din numărul
total de 31 de consilieri în funcţie, rezultatul votului asupra proiectului de aprobare
fiind de 5 voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 15 voturi abţinere.
Abţinerea de la vot a consilierilor locali (atitudine contabilizată ca vot negativ)
nu poate constitui, în sine, o motivare a respingerii PUD, în condiţiile în care votul nu
reprezintă decât rezultatul unei deliberări care are la bază un raționament construit pe
argumente, care ar trebui să se regăsească în cuprinsul actului administrativ.
Ori, atât în cuprinsul Hotărârii nr. 33/26.01.2023, cât şi în actele premergătoare
acesteia, nu se regăsesc argumentele respingerii documentaţiei de urbanism, acestea
rezultând din „secțiunea de proces verbal aferentă acelui proiect de hotărâre și
avizele comisiilor de specialitate”.
Obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate,
acceptată atât pe plan intern (art. 31 din Constituţie — Dreptul de informație), cât şi la
nivel comunitar (TFUE art. 296 alin. 2), constituind o garanţie împotriva arbitrariului.
Motivarea unei hotărâri de respingere PUD nu poate fi limitată doar la
considerente legate de competenţa consiliului local de a respinge un PUD, ci trebuie să
conţină şi elemente de fapt şi de drept care să permită, pe de o parte, beneficiarului
PUD să cunoască şi să evalueze temeiurile hotărârii, iar pe de altă parte, să facă
posibilă exercitarea controlului de legalitate, având astfel posibilitatea de a verifica
elementele de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării hotărârii.
Hotărârea trebuie motivată în momentul adoptării, pentru a da posibilitatea
beneficiarului PUD să cunoască temeiurile de fapt şi de drept şi să aprecieze asupra
oportunității formulării unei acţiuni în anulare.
Nici dezbaterile din cadrul ședinței de consiliu pe proiectul de hotărâre nu
pot constitui motivarea respingerii PUD, motivare în sensul cerut de lege, de cerință
a legalității actului administrativ, întrucât aceste dezbateri se vor regăsi ulterior
adoptării hotărârii de respingere PUD, în procesul-verbal al şedinţei, proces-verbal
care, potrivit Codului Administrativ,
- cuprinde „sinteza dezbaterilor din şedinţele consiliului local, precum şi modul
în care şi-a exercitat votul fiecare consilier local”, responsabilitatea veridicităţii celor
consemnate revenind preşedintelui de şedinţă şi secretarului general;
- este supus aprobării consiliului local la şedinţa următoare;
BUCUREȘTI
PRIMĂRIA SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 3
SECTORULUI
1509001
- în termen de 3 zile de la data aprobării procesului-verbal al şedinţei, o copie a
procesului-verbal al şedinţei se afişează la sediul primăriei şi se publică pe pagina de
internet.
2. În ceea ce priveşte cvorumul necesar pentru aprobarea sau respingerea unei
documentaţii de urbanism, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (3) lit.
e) din Codul Administrativ, hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea
urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului se adoptă cu majoritatea
absolută prevăzută la art. 5 lit. cc) a consilierilor locali în funcţie următoarele
hotărâri ale consiliului local.
Respingerea aprobării PUD-ului s-a realizat prin neîntrunirea numărului de
voturi necesare, respectiv majoritate absolută - un minim de 16 voturi din numărul
total de 31 de consilieri în funcţie, rezultatul votului asupra proiectului de aprobare
fiind de 5 voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi 15 voturi abţinere.
Deci, proiectul de hotărâre privind aprobare PUD a fost votat cu 5 voturi pentru,
10 voturi împotrivă şi 15 voturi abţinere, abţinerile fiind contabilizate ca voturi
împotrivă.
Presupunând că pe ordinea de zi ar fi fost un proiect de hotărâre privind
respingerea PUD, atunci acesta ar fi fost votat cu 10 voturi pentru, 5 voturi împotrivă
şi 15 voturi abţinere, abţinerile fiind contabilizate ca voturi împotrivă.
În concluzie, Hotărârea nr. 33/26.01.2023 nu a fost adoptată cu majoritatea
absolută prevăzută la art. 5 lit. cc) a consilierilor locali în funcţie, respectiv minim 16
voturi pentru.
3. Mai mult de atât, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ,
iniţiatorii unui proiect de hotărâre pot fi primarul, consilierii locali sau cetăţenii,
Secretarul General neavând competența legală de a modifica un proiect de
hotărâre înscris pe ordinea de zi, fără existența unui amendament adus
proiectului de hotărâre și aprobat de consiliul local.
În susținerea acestui argument sunt prevederile Codului Administrativ, potrivit
cărora respingerea unui proiect de hotărâre a consiliului local înscris pe ordinea de zi
nu constituie hotărâre a consiliului local ca act administrativ, în acest caz,
menţionându-se doar rezultatul votului în procesul-verbal al şedinţei, fără redactarea
unei hotărâri a consiliului local.
Prin urmare, pentru toate argumentele prezentate mai sus, consider că Hotărârea
nr. 33/26.01.2023 este nelegală, drept pentru care refuz contrasemnarea de legalitate a
acesteia.
SECRETAR GENERAL
Eduard ria hană
D-na Preşedinte de şedinţă Negoiţă Anda-loana
Punctul 37 - Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Ansamblu cu
funcțiuni mixte (locuire și funcțiuni conexe locuirii) cu RHpropus = 4S+P+6E, construcţii anexe, pe
un teren situat în Strada Liviu Rebreanu nr. 4, lot 2 (provizoriu nr. 44), Sector 3 ”- min 05:40:50
A primit avize nefavorabile de la comisia 3 și are nevoie de majoritate absolută. Avem cetăţeni
înscrişi la cuvânt. Le dau cuvântul cetăţenilor în ordinea în care sunt înscrişi. Primii înscrişi la cuvânt
beneficiarii pud-ului. Aveţi 3 minute la dispoziţie!
BENEFICIARII PUD
Bună seara! Vom face o prezentare în Powerpoint. Vom trece rapid peste localizarea proiectului, cred
că deja este cunoscut unde se află. Se învecinează cu centrul comercial ParkLake, cu Școala nr. 88 şi
cu Grădiniţa nr. 38, precum și cu Parcul Titan. Vă solicităm prin a vă prezenta aprobarea
documentaţiei PUD, având în vedere că aceasta îndeplineşte condiţiile de legalitate, având toate
avizele obţinute, însă şi cele de oportunitate. Am dori să aveţi în vedere factorii pozitivi pe care acest
proiect l-ar aduce. Unul dintre acesta este conceptul, care va fi o clădire verde, cu locuințe construite
în mod sustenabil, cu un impact minim asupra mediului înconjurător. Dorim ca acest proiect să fie
unul de referință în Sectorul 3. Proiectul va avea un număr de locuri de parcare, atât pentru locuitorii
din bloc, cât și pentru vizitatori, îndeplinând condiţiile impuse de lege. Vom avea inclusiv maşini
electrice, locuri de parcare pentru maşini electrice şi cu dotările pentru staţiile de încărcare. Accesele
în acest proiect se vor realiza prin: intrarea din Intrarea Odobeşti pentru a limita aglomeraţia în dreptul
Școlii nr. 88, iar ieşirea se va realiza prin strada Odobeşti şi b-dul Liviu Rebreanu, aceste soluţii de
acces fiind validate prin studiile de trafic ce au fost puse la dispoziţia Comisiei și Consiliului. Am
dori să vă subliniem impactul pozitiv pe care îl reprezintă aprobarea acestui proiect şi pentru
comunitatea locală. Comunitatea locală va beneficia de o suprafață suplimentară, aproximativ 8.500
de metri pătraţi, o porţiune din aceasta 7.500 este spaţiul verde, ce va fi integrat în parcul IOR, iar
cealaltă parcelă, de 921 de metri pătrați urmând a fi folosită ca şi parcare publică de către locuitorii
din zonă. Vă rugăm, de asemenea, să aveţi în vedere faptul că vom crea accesele către acest proiect,
inclusiv amenajând Intrarea Odobeşti și vom crea o arteră suplimentară de circulaţie pietonală, unind
în acest mod b-dul Liviu Rebreanu şi strada Odobeşti cu parcul. În plus pentru fluidizarea traficului
şi îmbunătăţirea siguranței participanţilor la trafic, această îngrijorare fiind, am observat, şi a
dumneavoastră dar și a noastră, dorim să implementăn o serie de măsuri pentru trafic, aceste măsuri
fiind aprobate deja de Comisia Tehnică de Circulaţie a Municipiului București. Care sunt aceste
măsuri? Este vorba de o bandă suplimentară, de virat la stânga, de pe b-dul Liviu Rebreanu spre
Câmpa Libertăţii şi ulterior de la Câmpia Libertăţii spre Baba Novac. De asemenea, o bandă de
încadrare din b-dul Liviu Rebreanu spre strada Odobeşti, aceasta crescând fluiditatea traficului atât
pe b-dul Liviu Rebreanu, dar având un impact semnificativ şi pentru străzile adiacente, Noi vom face
această investiţie, vom suporta costurile în totalitate, suntem deja în discuţii cu Primăria Municipiului
Bucureşti pentru a implementa cât mai rapid această măsură. Prin urmare vă solicităm aprobarea
acestui proiect.
D-na Preşedinte de şedinţă Negoiţă Anda-loana
Următorul cetăţean înscris la cuvânt, domnul Anton Marian.
DI. Anton Marian — cetăţean
Bună seara! Sunt un cetăţean care locuiesc în această zonă și nu sunt de acord cu construcția
imobilului, deoarece calitatea vieţii în această zonă, mai exact căile de acces între străzile Odobeşti
şi Intrarea Odobeşti, vor fi afectare traficului de cele 180 de apartamente. Cred că studiul de trafic
care s-a făcut, nu cred că este corect, pentru că deja traficul se blochează de 3 ori pe zi în dreptul
şcolii, a grădiniţei, a creșei sau a sălii de sport, fără a pune la socoteală pe cei care merg la serviciu
cu maşina. Suplimentarea traficului în această zonă va afecta calitatea vieţii. Eu vreau ca să fiu
protejat de hotărârile consiliului şi vă rog să respingeţi construcția acestui imobil. Lucrul pe care l-a
prezentat doamna dinainte, că o să facem, o să dregem, îmi pun şi cu întrebarea de ce nu face înainte
cu fluidizarea traficului în această zonă şi după aceea să vină cu proiectul pe care-l doresc.
D-na Preşedinte de şedinţă Negoiţă Anda-loana
Următorul cetăţean înscris la cuvânt, domnul Gruia Dragomir.
DI. Gruia Dragomir — cetăţean
Bună seara! Sunt cetăţean al Sectorului 3, plătitor de taxe şi impozite în Sectorul 3. Locuiesc în zona
parcului IOR, în blocurile din jurul parcului IOR. Nu mi-ar conveni să apară încă un bloc între blocuri,
care să aglomereze mai mult zona, care deja este foarte aglomerată. În plus mi-aş dori foarte mult ca
acel teren să fie înapoiat cetăţenilor şi transformat în spaţiul verde, alipit înapoi parcului IOR. Nu
sunt de acord cu nicio construcţie de blocuri între blocuri şi pe spaţii verzi, pe parcul Brâncuși, pe
zona retrocedată din parcul IOR. Deci, vă cer să respingeţi acest proiect!
D-na Preşedinte de şedinţă Negoiţă Anda-loana
Următorul cetăţean înscris la cuvânt, domnul Cristian Tudorică.
DI. Cristian Tudorică — cetățean
Bună seara! Aş începe prin a spune că locuiesc în acest sector de ceva vreme, astfel încât eram aici
înainte de construirea Mall-ului ParkLake. Vă spun că după construirea acestui mall traficul a suferit
nişte modificări majore în ceea ce privește fluidizarea despre care vorbea doamna de mai devreme,
jurist sau care reprezintă beneficiarul acestui proiect astfel încât impactul mini la care doamna se
referea în deschiderea discuţiei, nici nu poate încăpea ca şi discuţie în ceea ce priveşte această zonă.
Dacă aşa cum a prezentat planurile de construcţie, dacă observați acolo, acea alee este deja pietonală,
ea este partea parcului IOR. Aşa cum spunea un alt cetăţean dinaintea mea, locul este deja
supraglomerat din cauza mall-ului, datorită faptului că sunt şcoli, grădinițe, creşe, sală de sport, nu
mai punem la socoteală parcul î în sine, care atrage mulți vizitatori, care nu sunt neapărat din zonă.
Consider că ridicarea unui astfel de bloc nu face altceva decât să sufoce spaţiile verzi și așa puține,
neputându-ne bucura de ele aşa cum sunt, fără să avem încă o aglomerare de trafic. În al treilea rând
aş vrea să citez un coleg de-al dumneavoastră din consiliu, parcă de la PNL, dacă am reținut bine,
pentru că am urmărit şedinţa. Vă aflaţi sub jurământ față de cetăţeni și asta este o decizie
administrativă pe care urmaţi
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.